Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DRAGĂ
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 910 pentru DRAGĂ.
Cincinat Pavelescu - Unei feministe la un banchet
Cincinat Pavelescu - Unei feministe la un banchet Unei feministe la un banchet de Cincinat Pavelescu Doamna Adina se-ntreabă C-o îndrăzneală uimitoare Într-un articol indecent: Suntem sau nu inferioare? Depinde, dragă, de
... Valeriei de Cincinat Pavelescu Îmi place să te văd frumoasă, Deși, din frumusețea ta, Eu n-am decât zădărnicia Imaginii de-atâți visată. Mi-e drag să știu că al tău suflet E bun, deși voi aștepta În van dovezile pe care Le dai... când inima ți-e dată. Și-mi ...
Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu) Vulturul de Cincinat Pavelescu Pe lângă râul ce se pierde în umbra sălciilor sure, Pe când amurgul întristează singurătatea din pădure, Se duce-alături o pereche de-namorați tăcuți și dragi Să-și piardă urma pe cărarea șerpuitoare de sub fagi. Ea, zâmbitoare și senină ca răsăritul blond de soare, Cu fruntea ca petala albă a unui crin abia în floare; El, melancolic ca amurgul, cu ochi adânci, de visător, Părea că urmărește-n treacăt al visurilor sale zbor. Dar nu ești fericit? răspunde! îi zice ea învăpăiată; Când vezi ce farmec împresoară iubirea noastr-adevărată, Și când citești în al meu suflet atâta dor nețărmurit, De ce nu lepezi întristarea ce fruntea-ți largă a cernit? O, fii mai vesel și alungă melancolia ta, stăpâne, Și-ngenuncheată înainte-ți, supusă, roabă voi rămâne! El o sărută, și cu mâna i-arat-un vultur ce din zare Venea plutind în zboru-i falnic cu-o maiestuoasă nepăsare. Și-i zice trist: Îl vezi, copilă, e cel mai mare împărat, Căci țării lui, dumnezeirea hotare strâmte nu i-a dat. El are-un cuib pe-un vârf de munte și- ...
Constantin Alexandru Rosetti - A cui e vina %3F
Constantin Alexandru Rosetti - A cui e vina %3F A cui e vina ? de Constantin Alexandru Rosetti Informații despre această ediție 1839 Tu-mi ziceai o dată cum că pîn' la moarte Dragostea ta toată mie-mi vei păstra ; M-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate, Astfel merge lumea, nu e vina ta. Tu-mi ziceai odată, ah ! al meu iubite, Partea mea din ceruri ție ți-o voi da : Toate sînt uitate, toate sînt pierdute, Astfel este veacul, nu e vina ta. Cînd vărsai, știi, lacrămi și-n genunchi la mine Îmi ziceai : o dragă, nu te voi uita ! Mă uitași îndată, mort fui pentru tine ; Vremea șterge toate, nu e vina ta. Cînd te-aveam în brațe, buza ta cea dulce Roa fericirii pe a mea lăsa ; Dar acum otravă și venin mi-aduce Astfel ți-este sexu, nu e vina ta. Aurul și slava îți goni amoru, Și-ți văzui credința că în vînt zbura, Ți-ai închis și rana, îți peri și dorul Astfel ți-este sexu, nu e vina ta. Cinste și iubire, dragoste, credință, Ieri jurai tu mie, azi cui s-o-ntîmpla ; Nu cunoști ...
Constantin Alexandru Rosetti - Revederea
Constantin Alexandru Rosetti - Revederea Revederea de Constantin Alexandru Rosetti (la doamna D.S.) Te mai văzui o dată, prietină iubită, Te revăzui și viața acuma o iubesc! Tu azi mi-ai arătat-o cu flori împodobită: De-ar fi ca azi și mâine, aș vrea să mai trăiesc! ..................................... Mai ții acum tu minte, câți ani de-atunci trecură, De când noi în grădină la tata ne jucam? Căci fruntea-mi viscolită nu poate da măsură Cât e de când de ruje cunună îți făceam! Ce de dureri d-atuncea pe noi nu năvăliră, Ce de ființe drage pământul ne-a-nghițit! Ce de doriri plăcute, ce de nădejdi pieriră Ce lume de fantome, o cer! ne-a ocolit! De-am fi bătrâni ca timpul, eu nu crez că se poate Mai mult decât atâtea ruine să călcăm, Și nu crez cum că crime, vânzări, prădări și moarte Mai mari pot fi în lume decât în care stăm! Moneda și femeia pe oameni cârmuiește, Săracul și cinstitul e-n veci gonit de ei; Și muma-și vinde fiii când preț mai bun găsește Și fiii-și vând chiar țara, părinți și Dumnezei! Virtutea stă în aur și ...
Constantin Negruzzi - Gelozie (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - Gelozie (Negruzzi) Gelozie de Constantin Negruzzi Știi, dragă, pentru ce când te văd, mă mâhnesc? Știi pentru ce ades când mai mult te privesc, Mă vezi posomorât, și ne-ncetat oftez, Când tu mă-mbrățoșezi, eu tac și mă-ntristez? Când tu credință-mi juri, și-mi dai încredințări De cel mai dulce-amor, răspund prin suspinări? Știi pentru ce? — Ba nu. — Ah! trebui să ți-o spun. Destul e de când chin în sufletu-mi adun! În inimă-mi s-a-nfipt un ghimpe veninos, Și pătimesc, și văd, și simt că sunt gelos! Când îmi închipuiesc că numai Dumnezeu Fu-n stare a crea un suflet ca al tău, Când știu că n-a mai fost nici poate a mai fi Ca tine pe pământ să poată a iubi, Mă tem de orice om se-ntâmplă de-ntâlnesc Să nu-ți zică cumva cuvântul: te iubesc! Cunosc că mă iubești, o văd neîncetat, Dar oare n-ai avut vrun alt amorezat? Noaptea când toate dorm, vrodată n-ai gândit La altul careva ce iarăși te-a iubit? Când luna strălucind săltează ...
Constantin Stamati - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său
Constantin Stamati - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său Închisul către un fluture ce intrase în castelul său de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe fluturaș, Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat! Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat Din efirul luminos în acest negru lăcaș? Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis, Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit, În acest muced lăcaș, mormânt celor vii gătit, De vreo bucurie glas, sau vreun mângâios vis. Numai tu, soarta mea, știi de când aici ai sosit; Doar la tine, fluturaș, acolo în aer sus, Amărâtul meu suspin din castelul au ajuns! Și ai venit înadins să vezi un nenorocit. Vai, tristul sufletul meu, de mult aici îngropat, În tine văd acum lumea ce l-au urgisit, Tu speranță ai adus închisului osândit, Și-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat. Spune-mi dar, spune, te rog, efirului iubit prunc, Tot așa este frumos seninul acel ceresc? Tot așa pe munți și câmpi floricele înfloresc? Tot miroase roza, crinul, tot limpezi pâraie curg? Tot șuieră filomela prin lunci ...
Constantin Stamati - Bătrânul țăran și moartea
Constantin Stamati - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă ...
Constantin Stamati - Cântecul Gafiței
... la cer cu al meu abur, miros pe cale să-ți duc Și rămân plângând. Tu te duci tot pe departe, căci prea ți-i drag a pupa Orice floare vezi. Iar eu rămân părăsită făr-a mă putea mișca, Chiar ca din obezi. Tu fugi, și ...
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
Constantin Stamati - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei ...
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... Ardeal, Și unde Bistrița cade Cu al său limpede val, Ca o fragedă mireasă, În brațele fioroase Al unui aprig bărbat Ca Siretiul tulburat. Acolo drag mi-ar fi mie Sus în văzduh să plutesc, De unde să văd o mie De cadre ce se zăresc; Aice-un șir de culmi ...