Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMINAT DE SOARE
Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 527 pentru LUMINAT DE SOARE.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... cântec de norod, În Scaunu-i domnesc se-ntoarce Ștefan, cu-al biruinței rod. Din falnicii Carpați și până În Serbia, departe-n zări, Și de la Dunărea bătrână, la țărmul vechi al Negrei Mări, de spada lui cutezătoare Și nendoită de furtuni Sunt puse semne de hotare pământurilor din străbuni, Osmanul, ungurul, poleacul, cu teamă, slava-i recunosc. Ca rudă și prieten, placul i-l face țarul de la Mosc; iar papa Sixt, cu-al sanctității lui har îl laudă deplin, numindu-l "Prinț al libertății" Și- "Atlet al neamului creștin"! Ce oare ... cu ochii marii suferinți privea spre țara ei pierdută Și suspina după părinți. Iar pe obrajii ei, amare, ca pe petala unei flori, dau licăr de mărgăritare Și lacrimile uneori. Dar ea, smerită sub icoană, Îngenunchea cu gând supus, punându-și fără de prihană nădejdea toată-n Cel-de-Sus. Acum ea zace zăvorâtă Într-o chilie mohorâtă de dorul patriei tânjește Și-n nimeni milă nu trezește. O vorbă nimeni nu-i să-i spuie că-n preajma ei un altul nu e ... toți barzii îl suiau în slăvi pe cel ce-l întrecea pe Vodă cu vitejeștile-i isprăvi. Și către el cătau cu-ardoare priviri focoase de ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici) Toamna de Alexei Mateevici (Schiță din viața basarabenilor) Prin tăcerea nopții albastră-fumurie de toamnă, pe deasupra satului adormit trecu un chiot ascuțit de câteva glasuri. Flăcăii umblau prin sat în veselia lor zburdalnică, și noaptea, împreună cu lumina nelămurită a lunii, ce părea înfumurată de norii trecători și de ceață, parcă se zguduia și tresărea speriată. Apoi, în răstimpuri, cântecele prelungi ale flăcăilor străbăteau negurile toamnei și se duceau departe-departe, într-acolo, de ... vinul, și-l beau. În fiecare zi se cununa câte vreo nuntă. Din aer nu lipseau sunetele viorilor și ale fluierelor, iar pământul se zguduia de tropotele acelorași flăcăi veseli și jucăuși. Și soarele zâmbitor scălda în razele sale căldicele adunările pestrițe ale nuntașilor. Într-o astfel de zi de toamnă, ce urma o noapte luminoasă-fumurie cu chiote și cântări de-ale flăcăilor, moșu Dumitru Putină s-a sculat des-de-dimineață. El era un om nu prea bătrân, așa de mijloc, cu fața întotdeauna rasă, și vioi, iar părul îi era tot negru, dar amestecat cu arginteala vârstei destul de
... fiecare cotun e locuit de un singur neam, și străinii nu sunt primiți în sânul lui. Pribeagul avea o fată, căreia bistrițenii îi daseră numele de Corbița, întru aducerea-aminte a dealului unde ea se născuse. ...Ce fată! ce bujor de copilă!... Cică era sprintenă ca o căprioară! cică gurița ei era un fagur de miere; cică ochii ei străluceau ca focurile, ce le aprind ciobanii noaptea în întunericul codrilor. Mulți flăcăi umblau să-i vâneze dragostea; mulți cântau doine ... drag Corbiței. Părinții lor se primiră a se încuscri și îi logodiră după obicei. Pe atuncea, spun bătrânii că se făceau adese năvăliri de tătari în țară și că în urma lor rămânea numai cenușă și sânge. Păgânii dracului!... cică mâncau carne de cal și beau lapte de iapă. Într-o zi, o ceată de tătari, pătrunzând în munți, ajunseră până în valea Bicazului, prădând, arzând, ucigând tot ce era în calea lor. Tatăl Corbiței și logodnicul ei căzură morți ... aruncă în prăpastie. Trupul ei se cufundă în apa Bicazului, zdrobindu-se de bolovani, iar tătarii rămaseră încremeniți și fură uciși chiar pe muchea stâncii de o ceată
... său copac, odată cu luptele pentru Unitatea Italiei, aveau să plece pe alte pămînturi, aiurea, și să moară sub alt acoperămînt decît acela al palatului de marmoră, în frumosul oraș al Florenței. • Au venit vremuri grele însă, și frumoasa țară cu grămada ei de statui albe, care strălucesc la soare, cu răcoroasele fîntîni din care tritoni și fauni aruncă eternul lor joc de apă peste nimfele care înoată și se strevăd în apele limpezi din havuzuri, a rămas în urmă, iar adăpostiții palatului de marmoră scumpă, din seminția ghebosului senior, s-au împrăștiat în lume, și astfel o ramură ruptă și adusă de vînt a ajuns și pe pămîntul țării noastre. În Iași, pe vremea aceea era belșug, și un străin ce venea din alte lumi ... fețe albe și roșii și-au plecat paloarea și purpura pe marginea văzului, apoi s-au scuturat înfrățindu-se încă o dată în cădere : petale de sînge și petale de ceară... Garoafele roșii au supraviețuit rozelor, dar s-au vestejit și ele, învinse de vreme, și ceva mai mult, parcă a murit în jurul meu de cînd m-am despărțit de ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... poată-atunci să vadă că toate sunt create și-n haina pământească, ce Forma o exprimă, Adăpoestesc un suflet mereu în căutare, ce e fără de moarte prin har dumnezeesc – Și-atunci să-Ți mulțumească, primind a ta iertare de tot ce îl desparte, dar zorii îi vestesc, De clipa însemnată când va putea să creadă cu-adevărat în Tine descoperind în el, Trimisul Tău în lumea ce n-a știut să ... neschimbătoare în tot ce-i schimbător, fiind mosorul veșnic ce-și desfășoară ața și-n lumea muritoare, doar El nemuritor. VI Doar El măsoară timpul de când călătoria Ființei-om eterne fusese poruncită și până-n clipa-n care știu că datoria constând în a discerne, atât de mult dorită, Ținea doar de orgoliu, o falsă calitate a lumii-nșelătoare ce pân-atunci păruse, în mintea sa confuză, doar ea realitate mereu în transformare, pe care ... ea nevoie ființa-om chemată, anume să-mplinească Voința de schimbare Aceea de-a cunoaște, din ce în ce mai bine, iluzia puterii de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... a unui răsărit de soare. Nu vă rămâne decât să vă scuturați trupul de trândăvia încropită a patului, să crăpați ochii voștri cârpiți de somn și, deșteptându-vă simțurile greoaie cu apă proaspătă și rece, să priviți fără a vă sătura ceea ce omul nu poate nici ... din floare în floare; găinușele și licuricii, craidoni de noapte, își colindă felinarele și serenadele lor vechi și nevinovate. Și în aceste popoare — atât de fericite după aparență — câte lupte, câte nedreptăți, câtă durere și câte pungășii, ziua, la lumina soarelui, sub ochii tuturora nu se întâmplă, fără ca vreo ființă veșnică și sfântă să puie capăt răului care izbutește! Se fură îmbucătura din gura ... ori aceste noroade, se mișcă, se ațâță, se-nșeală, se ucid și-și duc viața într-o luptă egoistă și înțestată. Și când șarpele, aprins de focul soarelui, se repede fâșâind și culcând la pământ paiele de fân, vietățile se împrăștie ca puii de potârniche, și multe din ele își dau sufletul de spaimă. Trece cel mare, cel brutal, cel prost, dar cel mai tare... Cum n-o să înspăimânte pe-atâția lași, slăbănogi și fără de caracter? Câtă asemănare între oameni și micile dobitoace! Și cât ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de spuma ce fierbe și se sparge de bolovanii de piatră. Peste hălăciuga de verdeață, copacii de la moara lui Crasan. Mai sus decât clădirile orașului, așezată în lungul șoselei, stă neclintită turla lui Negru-vodă. De-o parte și de alta, dealurile smărăldii se încovoaie și, depărtându-se, se prefac în muscele, muscelele se azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și ... uriașele minuni, omului îi răpește mintea, îi fură măreția inimii... Deschizându-i belșugul sânului, îi răpește bogăția minții. Peste ce-a făcut natura de prăpăstios, numai geniul și prostia stăpânesc. Aici numai pătrunderea fără seamăn și neghiobia fără pic de înțeles pot prididi. A stăpâni sau a nu înțelege e singurul mijloc de-a nu suferi. A pricepe tot sau a nu te sinchisi de nimic, aceasta e singura taină a vieții. * * * Pe zăblăul verde al platoului Bughea, bubat
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... eram a ni întruni înaintea sântului altar! Mina: (plângând) Eu plâng de despărțire, dar totodată te conjur ca lacrimile mele să nu te reție de la datorie a apara țara. Codrat: Dacă toate femeile române sunt însuflețite de asemenea sentiment bărbătesc, apoi fiii unor asemene mume nesmintit vor triumfa în cauza cea sacră a patriei. De aceea să nu mă întârzie inima mea, deși este înduioșită. Arie: Inima-mi în două-i ruptă, Aud buciumul ce sună, El mă cheamă azi ... va coopera cu toată a sa putere a Răsăritului și al Apusului, drept care i se cuvine o supremație, un drit de suzeranitate asupra ta și ai tăi deștinzători; de aceea, să-i dai ca onor nominal pe tot anul 12 șoimi și atâtea iepe, în războaile imperatorului meu să dai un corp de oaste și împreună să vii în persoană a te închina înaintea imperatorului. Acum reflectează! Vlad: Grele condiții, în adevăr! (În parte:) Voi giura ... vom combate pe inimicul meu. Cu pași repezi se apropie oara dezlegării soartei mele, luceafărul meu pănă acum mi-a favorat, el va lumina ...
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... când soarele-a răsărit În oraș la Roman, unde pre pârcălabul aflând, Și primejdia ce vine abia a-i spune-apucând, De osteneală și de trudă a căzut jos leșinat, Iar calul său lângă dânsul răsuflarea ș-a și dat. De îndată pârcălabul un minut n-a zăbovit Și un curier în pripă la Ștefan a răpezit; Iar satelor de pe mărgini, porunci se găti Cu săcuri, topoare, coase, cu ce vor putea găsi, Totodată dând de știre și pre la boierânași Ca cu oamenii de oaste, cu vecinii și slujbași, Cu toții, și mic și mare, să grăbeasc-a alerga La șesurile Moldovei unde el se va afla ... a lor trist și jainic glas! Și trimite-le din ceruri un înger într-ajuior Căci se bat pentru scăparea ș-apărarea țării lor. Coperiți de rane grele, făcând semnul Sfintei Cruci, Își dau duhul sub cuțitul sălbatecilor haiduci! Pârcălabul plin de scârbă, cu câțiva boiernași, Mai având pe lângă sine vro sută de călărași, Nădejde de mântuire de ...
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
... Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă La curtea cuconului Vasile Creangă de Mihai Eminescu Pe când țara de jos a Moldovei e semănată numai de coline care, arate primăvara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, niște mușunoaie mari și negre, în țara de sus colinele devin dealuri și văile -r âpe. Cei dintâi înalță coaste albe și neroditoare de lut, pin râpile adânci cresc ierburi mari și nepăscute, pietre grunțuroase dar fără consistență se văd clădite ca pereți în huma cenușie și umedă și ... oprit adesea în drumul său de iazuri mari, încunjurate cu papură ce-și înalță ciucalăii copți în soare, cu stuf, cu măturile mohorâte ca blana de urs și răgoz verde. Pe malurile iazurilor jur împrejur mătreața de un verde tânăr strălucește ca mătasa, iar în mijloc ochiul verde cel clar al apei pare negru, reflectând în el umbra lumii ce-l înconjură ... dreptunghe strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zăplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt în genere grajduri și hambare, în stânga ― acarete pentru bucătărie și servitori ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... văzut biserica lor. Își freacă mânile; tușesc; își dreg glasul; apoi, rara-rara, cu niște pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate: - Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vânturi?... Pe la noi... ai?... Și de ce?... Ce zici de biserica noastră?... Nu, mă rog, ce crezi d-ta, că n-o să-ți tăiem capul... De te împinge păcatul să spui ceva de sfinții uscați și drepți - unii cu sulițe, alții cu paloșe, unii călări, alții pe jos și cu mânele așa de încrucișate pe piept, că palmele le ies afară din trup - pe loc bătrânii își ridică pulpanele giubelelor în cingătoarea de plisă roșie și-ți suflă cuvântul din vârful limbii: - Ei, puișorule, mai sunt zugravi, grozavi de tot... Am văzut și noi... am prea văzut cum o dau în păgânește și-ți toarnă la sfinți cu ochi de om, cu mâni și picioare ca și ale noastre... Da' de, vezi d-ta, sfinții ăștia, așa cum i-am apucat noi, de când am deschis ochii, sunt adevărat sfinți. Voi, tinerii de astăzi, la legi umblați cu șoalda, la scris ...