Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MULȚIME

 Rezultatele 341 - 350 din aproximativ 460 pentru MULȚIME.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III Către Teofan arhiepiscopul Novgorodului Arhipăstor slăvite! Tu, căruia puterea Înțelepciunii nalte a spus a sale taine, Și toate de pe lume pre larg ți-a arătat, O, Teofan! Tu care pricepi și înțelegi Ori câte-o minte-ntreagă a le cuprinde poate! Răspunde-mi: când natura a înzestrat pre oameni Cu trup și judecată, tot ea le-a împărțit Și patimile care îi țin în jugul lor, Sau răului acestui un alt izvor se află? Tu la Hrisip aruncă acea întâi privire: De este zi sau noapte, de-i glodul la genunchi, El Moscva-n toată vremea colindă de trei ori, Și masa de cu seară mai grabnic o sfârșește, Decât în zi de praznic un popă liturghia, Nici somnul, nici odihna nu-l prinde ca pre alții. Pe când cocoșul cântă, el este-acum în târg, Chiar viața nu își cruță, unde câștig privește, Ș-abia sosind din China în altă parte pleacă. El nu se îngrijește de vârsta sa, de timp, De valurile mării nu-i pasă nicidecum. Cu părul alb și gârbov, cu nici un dinte-n gură, ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare şi munca-exerciţiu Munca creatoare și munca-exercițiu de Constantin Dobrogeanu-Gherea I Cunoscutul scriitor italian Guglielmo Ferrero, într-un studiu frumos asupra muncii intelectuale, ajunge la concluzia că munca intelectuală e penibilă și fiecare om stăruiește s-o înlăture. La această concluzie, care pare la întâia vedere foarte stranie, Ferrero ajunge prin faptul că face o deosebire adâncă între munca intelectuală ca exercițiu, mai mult automatic, și munca intelectuală adevărată , cum zice el. Fără ca să fim de-o părere în totul cu Ferrero, această clasificare a muncilor ne pare fericită, numai noi am da alte nume la aceleași noțiuni, le-am numi munca exercițiu și munca creatoare. Cea întâi, după Ferrero, nu numai că nu e penibilă, dar chiar e plăcută și trebuitoare organismului omenesc. ,,Fiecare organ care împlinește o funcție — zice cu drept cuvânt Ferrero — are nevoie de exerciții. Neactivitatea prelungită se face dureroasă și sfârșește prin a determina boala și chiar degenerarea organului." De aceea copiii lăsați în voia lor aleargă și se ostenesc, un om ce nu muncește se simte rău și se lecuiește prin plimbare și gimnastică: are nevoie organismul de exercițiu ...

 

Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)

... săi, Le espuse-a sale planuri, și le zise: „Frații mei! Știți c-acești români sălbatici, vrăjmași aprigi, ne-mpăcați, Au ucis mulțime mare dintr-ai noștri bravi soldați, Știți că însetați de sânge în Ungaria au intrat. Și că foc și pustiire pe-a lor ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... Mici, din Caucaz, Balcani și Carpați, nouri de păsări felurite, campes­tre și de apă, iară în stuf și între plantele din mlaștini se plodeau mulțime de lupi, mistreți*, vulpi, bursuci și iepuri. Apoi venea la rând grandioasa pescărie, special exploatată de secta rusească a nekrasovților, care, izgoniți pe ...

 

Dosoftei - Din alte scrieri

Dosoftei - Din alte scrieri Din alte scrieri de Dosoftei [DOMNII ȚĂRÂI MOLDOVEI] Domnii Țărâi Moldovei pus-au nevoință De-au învățatu-ș țara direaptă-n credință, Pravoslavnica lege ferind necorcită, Și-n ceri Hristos le cruță viață fericită. Descălecat-au țara domnul Dragoș-vodă, Fericită, buiacă, cu tot feli de rodă, Când au adus într-însă româneasca limbă, De bun neam și ferită de la calea strâmbă. Să trage de pre sânge rudă-mpărătească, Dumnezău l-au sporitu-l nainte să crească. Și fiii săi, Sas-vodă și cu Bogdan-vodă, Cu doamna lui Maria, lăsând bună rodă Pre Fedor BogdanĂ³vici, Lațco să numește, Cu doamna sa, cu Ana, de să pomenește. Pătru-vodă pre urmă-i purceasă pre viță, Carele-i zic MușatĂ­n, în bună priință. Stătut-au dup-acesta luminată rodă Țărâi stăpân Moldovei domnul Roman-vodă. Acest Roman să scrie-ntr-a țărâi urice Mare samodărjaveț și-n bună ferice, C-au stăpânitu-ș țara din plai pănă-n Mare. Ș-au lăsatu-ș în scaun fiiu și ca mai tare, Ce ș-au născut din doamna, din Anastasia, Pre cĂ©l Bun Alexandru,-n trai cu fericia, C-au împodobit țara ...

 

George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc

George Topîrceanu - Problema râsului şi humorul românesc Problema râsului și humorul românesc de George Topîrceanu I Ce e humorul? Când zicem despre un scriitor că are humor, înseamnă oare că avem a face cu un scriitor vesel?... În privința asta e foarte semnificativă o anecdotă, pe care-i plăcea lui Caragiale s-o povestească în momentele lui de pesimism acut, adică la un pahar de vin — anecdotă pe care unii din d-voastră o cunosc, poate, din Anatole France sau din alt autor. Se zice că la un mare psihiatru, la un doctor de nervi din Roma, s-a prezentat într-o zi un pacient necunoscut, un om cu figura tare tristă, care se plângea că, de multă vreme, e atins de o afecțiune sufletească deprimantă, de o melancolie cronică. Rând pe rând, marele psihiatru i-a prescris diferite leacuri: odihnă..., aer curat..., băi reci..., șpriț la gheață... Degeaba! Pacientul se întorcea de fiecare dată tot mai trist, mai sinistru, mai... incurabil decât oricând. În cele din ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V

Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a V Țiganii la sfat n-au bună plază; Tandaler ca ș-un bărbat s-arată, Vodă tabăra le cercetează Cu garda sa turcește-îmbrăcată. Pe Parpangel abea la viață Întoarce mamă-sa isteață. Acum laia țigănească-armată Nu era departe d-Inimoasa Hodinind și mergând câteodată; Iară la crieri coapta și bărboasa Bătrânime cu cei mai de cinste Să sfătuiea, ca și mai nainte. Căci acum și-înțăleaptă solie De-oarecâteva zile-întorsese Cu răspunsul bun de la domnie Zicând, precum vodă le spusese Și cum au aflatau a sa mărie, Toate după pofta lor să fie. [1] Adecă-întii, ca de la Flămânda Păn la-Inimoasa numa trei mile Să fie, când or merge curânda; A doao, să facă-în toate zile Atâta hodini câte le place, Să mânce, să beie și să joace. Numa de una grijă să poarte: Când s-ar tâmpina cu turci în față, Să nu-ș aducă-aminte de moarte, Dar' inimă s-arate-îndrăzneață, Că, de-or fugi ș-or întoarce spate, Nu le va mai trimite bucate. [2] După multe sfaturi și cuvinte Spuind fieșcare a sa ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost

... prost" și așa îi rămăsese acum numele. Dar știți că este o vorbă ca: "dracul în curu' prostului zace.â€� În satul acela erau o mulțime de feciori de gospodari, care de care mai chiaburi și mai țanțoși - tot de cei care umblă cu chebea între umere și poartă căciula pusă ...

 

Ion Creangă - Povestea poveștilor

... și le-am adus și noi la târg, să vedem, n-om putĂ© prinde ceva parale pe dânsele, că ne mănâncă și pe noi o mulțime de angării și nevoi de toate felul… — Măi țărane, ești nebun, ori cum ești, de vorbești pleve de față cu mine? — Ba, ferească ...

 

Ion Grămadă - Serafim Cărășel

... au dat, la naștere, să beu pe gât de rață și, de atunci, m-am pricopsit cu podoaba asta… Veșnic îl zăreai înconjurat de o mulțime de gură-cască, toți de-ai craiului, care-l „cinsteauâ€� numai să le-nșire palavre, iar el, după ce lua în cap, mințea ca ...

 

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări

... a recunoscut unanim independența Statului român. Odată principiul modern admis de noi în art. 7, el se aplică cu sinceritate de atunci încoace: o mulțime de israeliți, cari au întemeiat cererile lor de încetățenire pe merite și pe drept, au devenit pe cale legală cetățeni români; ei sunt comercianți, profesori ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>