Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN AER

 Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 475 pentru ÎN AER.

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar

... sau în bordeiul săracului, în cabinetul filozofului sau la umbra cedrului, unde se odihnește elefantul. Înzestrați cu un paloș ascuțit, bortelim cu el fără păsare în nasul regelui sau al filozofului, iar negăsindu-i, apoi în hobotul elefantului sau în altă fiară. Se-nțelege că, cu cât este pielea mai fragedă, ajungem mai degrabă la globulețele sângelui, pe care îl sorbim cu deliciu. De aceea ... măreț țesut de zâne și pe care nici un domnitor pământesc nu puse piciorul său profan. Iar printre buchetele acelor flori se jucau zburând prin aer roiuri de musculițe felurite; în dreapta alte roiuri de gâze dănțuiau cotilionul cu nenumărate schimbări și evoluții, în stânga voinicii noștri țânțari săvârșeau niște manevre de atac asupra unui broscoi ce se lăfăia cu pântecele la soare. Aceștia erau tinerii soldați ce învățau ... spre a le ocupa locurile. Toți sunt îndemnați de instinctul stârpirii, începând de la urieșii creației până la ultimul atom ce se mișcă purtând în sine viață. Privește, de pildă, la sprintena libelă, ce ca fulgerul trece prin aer, ea este pantera țânțarilor, și vai de unul din noi, când o va întâmpina

 

Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan

... dar nu știa singur la ce gândea; simțea în sine niște aspirări tainice care-l îndepărtau de lumea reală; dorea ceva, dar acest ceva era în aer, nehotărât, era un vis plăcut, un dor ce simte omul la vârsta tinereții, când se vede în mijlocul unei naturi frumoase, dar se simte singur în ea! Pe când se lăsa el astfel legănat de gânduri care-l conduceau pe nesimțite la melancolie, auzi deodată un cântec, o doină! I se ... tot pe Ștefan, care îmi zise: — Mario, roagă-te și pentru mine!... Atunci am simțit picioarele că-mi tremurau sub mine, iute am intrat în biserică; m-am rugat mult, mult, și m-am rugat și pentru el; căci m-a durut în suflet văzându-l așa mâhnit. Dar ce folos că somnul tot nu mi-a venit. — Sărmană copilă, o întrerupse Victor, tu simțeai ... asta n-a fi niciodată!...Și s-a înfuriat tata așa de tare, că era cât pe ce să mă bată. În zadar m-am rugat, în zadar am plâns și m-am pus ...

 

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei

... îmbrăcăminte. Dacă fiecare dintre amicii Eleonorei izbutea să capete câte ceva din favorurile ei, el însă nu izbutea la nimic, și invidia îl frământa adânc în inimă. El ura pe toți amicii Eleonorei, iar pe dânsa o ura și mai mult, căci era om rău și se simțea atins în mândria lui de neizbândă. Nimic însă din cele ce se petreceau în sufletul lui nu se oglindea pe față-i. El avea una din acele figuri de ceară cărora împrejurările știu totdeauna să le deie înfățișarea ce ... iar acesta, cu sângele iute, cum e omul la vârsta de 22 ani, nu știa ce să gândească de această ființă care avea atâta libertate în vorbă și atâta lumină în ochi. Ei vorbiră multe de toate. Începură cu lucruri nepăsătoare, cum se începe totdeauna, trecură apoi la frumusețele de țară, în mijlocul cărora Petru își petrecuse anii copilăriei, și ajunseră cu încetul la amor. Cine nu știe cât de nesecat este și unde te duce acest ... taina gândurilor lor, ei nu îndrăzneau să se uite unul la altul. Când însă, împinși de o putere neînvinsă, ei se priveau un moment ochi în ...

 

Ion Luca Caragiale - Autoritate

... am poftit să ia ceva. A căzut mai mult decât s-a așezat, foarte obosit, pe un scaun. Acum îl aveam în față și-l puteam observa mai bine. Nimica distins în figura lui:o frunte foarte îngustă, ochii foarte puțin expresivi, tăietura buzelor și structura nasului fără nici un caracter marcant, părul aspru și plantația lui ... fine o creatură nici prea-prea, nici foarte-foarte — unul din exemplarele de duzină ale vastei fabricațiuni, exemplar care e greu de deosebit individual în pachetul întreg. Cu toate astea, paliditatea lui îi dădea un aer mai interesant: era distincția suferinței. Deși îmi spusese că dejunase cu câteva minute mai-nainte pe drum, l-am invitat să guste ceva împreună cu ... A mâncat: ochiuri la capac, varză cu carne, o friptură pe grătar, brânză de vacă cu smântână, mere, o țuică înainte, o sticlă de vin în timpul mesei și o cafea după masă, în sfârșit une bonne fourchette; apoi i-am dat țigări — nu știe că trebuie să zică merci când primește ceva — e și tânăr. Cu ... locul pe care i-l găsisem la toptangiul meu.

 

Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit

... Mă-sii i-a abătut să nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postu mare, când se pornise o zloată grozavă. Paștele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. Moașa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendașul moșiei, unde fusese chef. A trebuit vreme până s-o deștepte, până ... la călindar. După ce s-a lăpădat de trei ori de Satana nașu-său pentru el, popa satului a luat copilul în mâni și l-a vârât odată în cristelniță: "În numele Tatălui!..." copilul a răbdat; pe urmă înc-odată: "...ș-al Fiului!..." copilul a-nceput să urle de apă rece parcă ... la aer. Mititelul era vânăt ca un ficat de bivol bătrân; nici miau nu mai zicea; clipea numai din ochișorii lui cârpiți ca un broscoi în pierzare. L-au luat de picioare, l-au învârtit, l-au scuturat, l-au frecat, până i-a venit iar sufletul la loc ... rupt de oboseala trupului și mai ales de a sufletului, înghețat de atâta umblet pe frig, bătea ...

 

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... Pietrele Doamnei, înnegrite de timp, sfâșiate de furtuni și care, văzute pintre neguri, cu turnurile lor fantastice, samănă a fi un palat zidit în lumina aerului. Atras de frumuseța acelor stânci, Costin se urca încet și greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta ... Ia sama și nu te teme! strigă el. Costin, văzându-se atunce râdicat în sus în mijlocul unei furtuni care urla a moarte în urechile lui, și sprijinit numai în funie deasupra unei adâncimi de câteva mii de picioare, pe marginea căreia se legăna întocmai ca limba unui ornic, simți tot sângele amorțindu-i în ... îl râdicase și așezase deasupra stâncii. — Pe cât îmi aduc aminte, zise călăuzul, este aici o peșteră unde ne putem ocroti; apoi, uitându-se în dreapta și în

 

Ion Luca Caragiale - Identitate...

... multe hârtii, între care și un cec, și le dă impiegatului. Acesta le ia; înapoiază gentlemanului celelalte hârtii, oprește cecul și zice, cu un oarecare aer de considerație: — 50.000 de franci? Gentlemanul, rece, dă din cap în semn de afirmare... Impiegatul îi dă un peticel de hârtie cu un număr și-i arată la ce guichet se face plata cecurilor... Eu stau ... rus comunicativ, m-a strâns de gât, să mă sărute. Ne aflam singuri într-o cabină mică a vagonului. Eu, cam în glumă, cam în serios, i-am zis: — Ascultă-mă, maladețule, spune drept: ai în geamantan vreo cutiuță cu bomboane destinată vreunui tiran?... să nu se deschiză cutiuța singură pe drum, să-și verse asupra mea bunătățile, că m-ai ... — Dar am hârtii, altele, care probează că sunt român, domnule! cetățean român!... Și iar dau să mă vâr. Aș!... Polițistul îmi dă un brânci în piept, și mă aruncă-napoi, cam departe, pe teritoriul străin, în brațele unui hamal, care, din spate, cu același procedeu, mă restabilește în poziția verticală. „Ei! zic în ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... plecarea mea din Iași. Aveam mult serioasa și mult delicata însărcinare de a apăra pe lângă Cabinetele Franței, Engliterei și Sardiniei actele săvârșite în Moldova și Valachia la începutul anului 1859, precum alegerea de Domn a colonelului Alexandru Cuza în aceste două provincii etc., acte care erau să fie discutate în viitoarele conferințe din Paris. Misie importantă! răspundere mare și spăimântătoare!... Eu, un biet țăran de la Dunăre, aveam a mă găsi în contact cu capacitățile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai însemnați!... Nu dar fără griji mă întrebam de voi putea să mă ridic ... mă susțin la înălțimea misiei mele?... însă găseam o îmbărbătare în tainica și deplina convingere ce aveam de mult că Dumnezeu ține cu românii. Și în adevăr, reușind atât în Londra, cât și în Paris mai presus de toate sperările mele, grație bunătății și marinimiei împăratului Napoleon, veni rândul să-mi cerc norocul și la Turin. Am plecat deci ... al mareșalului Pelissier. — Ați fost în Crimeea? — Dar, și am vizitat lagărul artistic al armatei piemonteze. — La ce epocă? — Câteva zile ...

 

Vasile Alecsandri - Dridri

... împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin care mister însă capricioasa natură sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene? Pe când publicul francez se găsea în cea mai deplină ignoranță despre Moldova și Valahia, pe când aceste țări erau considerate ca pământuri aflătoare în fundul Asiei, pe când un deputat al Constituantei din Francia declara că Bucureștii erau capitala Bucuriei, și un ministru al republicii confunda Cronstadtul din Ardeal ... ce avea asupra unor corifei ai presei franceze. Acea jună artistă admirată pe scenă, urmărită de un cortegiu de adoratori, deprinsă a trăi în luxul și în plăcerile modernei Babilone, părăsi deodată calea aurită pe care călca de patru ani cu nepăsarea tinereții și se retrase în sanctuarul inimii sale. Regina banchetelor pariziene abdică de bunăvoie, și lumea o pierdu din vedere fără a înțelege motivul dispariției sale. În ziua când s-a decis a face acest pas atât de serios în ...

 

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii

... ridicat de Napoleon celebrităților imperiului. Praterul și Tier-Garten au un alt feliu de podoabă: frumoasele lor alei de castani și fagi umbroși îți arată în mijlocul unor populoase orașe codrii druizilor, și mulțimea de cerbi, ce în tot minutul trec în dreapta și în stânga, îți sporesc iluzia, crezând că în tot minutul să zărești vreun poet bătrân sau vreo fecioară profită a vechilor germani, dacă caleșcele strălucite, pline de femei elegante, nu ți ... națională nu putea zice încă tunuri) colibelor militărești, numite lagăr, face bum-bum. Atunce toate trăsurile, baloanele, butcele, caretele, brișcele, droșcele, daradaicele și tilbiuriul dlui..., în două șiruri, intră în oraș și, trecând prin ulița mare, alfa și omega a Iașilor, ca prin o lungă arteră, se răspândesc în dreapta și în stânga, intrând în ulițele lăturașe. Acei însă care vroiesc a povesti ce știu și a afla ce nu știu, care doresc a auzi ... sale de capitalie, n-a putut încă introduce obiceiul cafelelor. În Paris sunt: Le CafĂ© de Paris , Le CafĂ© Cardinal , Le CafĂ© Foy ; în Viena este cafeul Dam , și pentru români Le CafĂ© Grec ; în

 

Ion Luca Caragiale - Bubico

... Gigichii, care era soră cu Zambilica a Papadopolinii, ceea ce, care va să zică, însemnează că Zambilica este mătușa lui Bubico după mamă... În timp ce cocoana-mi povestește, eu, înfrânându-mi aversiunea și dezgustul în favoarea unui scop înalt, întrebuințez cele mai înjositoare mijloace spre a intra în bunele grații ale nepotului Zambilichii. Și-n adevăr, Bubico se tot apropie de mine, până se lasă să-l iau în brațe. Simt că mi se bate inima de teamă ca nu cumva, printr-o mișcare, ori privire, să trădez un plan mare ce l-am ... se cearta semenilor lui, latră mereu; eu îl mângâi, să-l potolesc; el, când nu se mai aude nimic, ridică botul spre tavan și începe, în brațele mele, să urle... în brațele mele! "Ah! Bubico - zic eu în sine-mi, mângâindu-l frumos - de capu-ți!... vedea-te-aș mănuși!" Dar Bubico urlă mereu. - Doamnă - zic eu - rău faceți că-l țineți așa ... arăt lui Bubico, care s-apropie de mine bâțâind frumușel din coadă. "Pe memoria lui Plutone și a fidelului său Cerber! zic eu în

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>