Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BATE (DE LA)

 Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 608 pentru BATE (DE LA).

Alecu Donici - Tunsul

... e zilnica îndeletnicire a românilor, carii în toată seara viețuiesc la una din asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți vedea pe ea: biserici, palaturi boierești, teatru, vipt, toate potincioasele feluri de magazii și de prăvălioare, începând de la spițărie până la bucătăria, la care pe o tarabă stau întinse într-un fel ademenitor bucățile de friptură de miel. Dar vin! atâta vin, încât puteți să vă scăldați în el. Apoi expoziție de șipuri și de butelce cu vutce de multe colore; și apoi șerbeturi, dar ce șerbeturi! de o mie de soiuri: pe roză, pe ciocolată, pe vanilie, fără vanilie, unul decât altul mai gustos și mai aromatic, precum de pildă la cofetăria dinaintea căreia sunt scoase la uliță vro douăzeci de scaune. Vă veți mira de asemene neobicinuință. Să știți însă că aice după primblare vin aburitele cucoane de se răcoresc cu înghețata dată de către amabilii cavaleri. Minune de înghețată! Și nu e scumpă, câte un leu, iar leul are mult mai puțin decât drept credincioasa noastră rublă

 

Anton Pann - Grădinarul pagupaș

... Anton Pann - Grădinarul pagupaş Grădinarul pagupaș de Anton Pann Un grădinar oarecînd La zapciu în sat mergînd Cu poclon de zarzavat, Într-acest chip l-a-ntrebat: -Cocoane, ești înțelept, Și toate le judeci drept. Rog, ca un supus ce sînt, Să am ... bou cumva Și o va călca de rînd, Răsadurile păscînd, Acel sărac creștinaș Să rămîie pagubaș, Or să facă în alt fel, Fiind păcat și de el ? -Ba, ba, zapciul a zis, În pravilă este scris Ca, cînd vreun dobitoc Va intra în vreun loc Și sadul îi va ... bun dator: Vaca dumitale chiar -Mă mir cum n-a dat în par Că sărind gardul ș-întrind, A păscut toate de rînd. -Ce ? zapciul s-a răstit, Vaca mea zici c-a sărit! Și cine ț-e vinovat ? De ce nu faci gard înalt ? Șl încă mai îndrâznești Să vii sâ te jeluiești ? leși afarâ d-aci-ți spui, C-acum să te bată ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... Să-l puteți nimeri măcar unde. Cuvântul între noi, ce să chiamă De taină, să fie astezi: baros ; Deci luați acuma bine samă, Ca, deacă la strigătul vârtos: ,,Stai! care..." n-ar ști răspunde-or cine: Baros! , să știți că vrăjmașul vine! Deci îndată strigați de departe Cătră-ai noștri: ,,La-arme, la-arme-afară!" Iar' voi să vă-apărați păn' la moarte, Ca să nu vă faceți de ocară." Așa străjile-învățate bine Să-împărțiră-în tufele vecine. [5] Drăgan care era mai viteaz, Într-un măr să sui pădureț, Călăban care n ... Îmblând o grămadă de gligani Încolea și-încoace prin păduri După hrană,-ajunsă la țigani, Și spăimântată de-atâte guri Vorbitoare, cu mare grohnire Păn' la mărul lui Drăgan fugiră. Iar' un urs carele mai nainte Sosisă-acolea și mânca mere, Spăimântat de năvala fierbinte A gliganilor, fără-îmbiere Sări pe măr în sus, neștiind Că-acolo era Drăgan păzând. [7] Drăgan săracul de cap amete, Scapătă din creanga-în care șede Și cade-ursului tocma-între spete, Care pierzându-și cumpăna ș-dede Peste cap cu groaznică sberare ... gură Ca și oastea cea mai îndrăzneață; Apoi, după-aceaiaș' învățătură, A lovi-începură pregiur sine În toate părți cum putea mai bine. ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... cântec de norod, În Scaunu-i domnesc se-ntoarce Ștefan, cu-al biruinței rod. Din falnicii Carpați și până În Serbia, departe-n zări, Și de la Dunărea bătrână, la țărmul vechi al Negrei Mări, de spada lui cutezătoare Și nendoită de furtuni Sunt puse semne de hotare pământurilor din străbuni, Osmanul, ungurul, poleacul, cu teamă, slava-i recunosc. Ca rudă și prieten, placul i-l face țarul de la Mosc; iar papa Sixt, cu-al sanctității lui har îl laudă deplin, numindu-l "Prinț al libertății" Și- "Atlet al neamului creștin"! Ce oare încă ... la soartă Și altceva ar mai fi vrut că umblă-atât de abătut de parcă-o mare grijă poartă? Ce nouri îi întunecară mândria lui de voievod? Ce gânduri negre oare-l rod? La Soci, pe-a Radului fecioară În lupte-a prins-o un aprod. Și-acum, Domnița-ntr-o chilie e-nchisă-n ... doua) Partea a treia Și-n țara noastră-n vremi trecute când încă neamul moldovean Își mai păstra a sa virtute de neânduplecat Roman robiei neplătindu-i biruri, erau petreceri și la noi Și se făceau și-aici turniruri În care se-ntreceau eroi. Și toți atunci pe-aceeași treaptă, de ...

 

Ion Luca Caragiale - Intelectualii...

... Ion Luca Caragiale - Intelectualii... Intelectualii... de Ion Luca Caragiale Intelectualii! Iată un soi prețios de cetățeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! avem destui. Odinioară, intelectualii, mult mai puțini la număr ca astăzi, formau un fel de sectă, care respingea sistematic orice contact cu profanii. Sediul acestei prețioase secte era la cafeneaua Brofft — singura rimă posibilă la moft — peste drum de Capșa, în prăvălia caselor Zerlendi, unde acuma se află Luvrul de București. Acolo — precum odinioară muzele în Parnas — se adunau intelectualii spre a-și împărtăși înaltele cugetări și inspirațiuni, gustând un fel ... urmă să se desființeze. Dar intelectualii nu puteau rămânea pe drumuri; trebuiau deci să-și caute un nou sediu numaidecât... Atâtea chestiuni arzătoare de estetică, de filozofie, mai știu eu de ce! reclamau soluțiuni urgente. Capuținiștii își aleseră un local mult mai frumos și mai confortabil decât cel vechi; își strămutară sediul la Fialcowsky, cafenea-cofetărie celebră mai ales pentru beltelele ei. Aci — lucru foarte ciudat! și care nu s-ar putea explica decât prin teoria evoluțiunii ... o definițiune mai scurtă și mai limpede; să-mi spui deslușit: ce este un intelectual? — Bucuros, răspund eu; iată: Omul care desprețuiește orice ocupație ...

 

Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente

... Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente Orientale. Două documente de Ion Luca Caragiale Imperiul otoman suferă și el astăzi, pentru a doua oară, de febra constituțională parlamentară. Este un caz de recidivă. Primul acces, mai ușor, l-a avut, precum se știe, în ajunul războiului cu rușii și românii la sfârșitul anului 1876, când celebrul Midhat-pașa, în calitate de mare vizir, a proclamat o constituție otomană, cu regim parlamentar, suspendată peste puțină vreme de m.s. sultanul. Printre niște hârtii vechi, am găsit acuma un exemplar dintr-o foaie obscură ce apărea, în 1877, la București, în limba bulgară, conținând mai multe documente privitoare la activitatea primului parlament otoman. Oricât ne-am îndoi de exactitatea lor, în toate amănuntele, credem interesant a reproduce aici două din acele curioase documente, și, daca semnăm mai jos cu numele nostru ... și temeinic; putem în adevăr zice că stăm turcește. În privința politicei din afară, neutralitate desăvârșită; aceasta numai și numai fiindcă nu ne-am depărtat de loc de la-nțeleptul cuvânt al strămoșilor noștri: „Pilaful să-l mănânci dedesubt, iar ciorba ...

 

Ion Luca Caragiale - Paradoxal

... cu totul deosebită. În toate este extravagant — dar unde e chiar absurd, e în morală. Această știință așa de pozitivă a suferit de la d. Teofil o completă răsturnare. Ce e bine la toată lumea la d. Teofil e rău, și viceversa. De exemplu, alaltăseară l-am văzut făcând ceva, care m-a pus în mare mirare. Exprimându-mi acest sentiment al meu, d. Teofil s ... păgubitoare autorității ce trebuie să exercite societatea asupra lui, pe câtă vreme vițiile lui îi sunt ei folositoare. Ce dreptate este prin urmare să pretinzi de la o societate să-și cultive vrăjmașii și să-și combată sprijinitorii? Eu, mărturisesc drept, că după astfel de paradoxe încetez de a mai discuta. Dar să nu uit a spune faptul în urma căruia d. Teofil mi-a debitat ciudata ... meu și eu ne întoarcem de la lucru pe aceeași cale. Pe strada principală, pe care trecem noi, ieșind din Podul Mogoșoaiei, stau doi cerșetori la două colțuri. Eu dau din când în când câte un ban de cinci celui din stânga: e un om foarte cumsecade; nu umblă

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

... în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ținea de aproape și n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot șezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi uitându-se la el, o văzu și el și, țintind ochii în ochii ei, ea simți un fior, apoi ca o scânteie de foc o arse ceva la inimă. Se trase fata de la fereastră și spuse dădacă-sei ce i se întâmplă. Atunci dădaca ei îi zise: - Ci ca fugi și d-ta de la fereastră! Ce tot te zgâiești și te uiți la toți d-alde taie câinilor frunză. Nu trecu mult și fata începu a nu se simți bine. Pasămite luase în pântece, fără știrea ... înainte, îl priimi după cum i se cuvenea, îl băgă în palat și îl omeni ca pe un oaspe. Din una, din alta, se înțeleseră la cuvinte. Vezi că, măre, aceasta era scrisa lui. El nu mai văzuse până atunci alt chip de muiere, decât p-al mă-sii. Ș-apoi era atât de frumoasă și de gingașe, ca o floare! Ea încă avea la ce se uita la

 

Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l

... va conteni ea cât de în grabă, și nu va mai fi aceasta. Iar viu acasă și ea îndată m-au întrebat: Unde-ai fost? De unde vii? Ce vești să aude? Fâcutu-s-au rânduiele de bir? Scrisu-s-au hotărâri? Pus-au cineva vreo pravilă? împlinitu-s-au giudecățile? Trasu-s-au cineva la giudecată? Prinsu-s-au cineva? — îar eu să tac îi rău, și să vorbesc și mai rău, pentru că să tac, la dânsa-i de difăimari, și catigorii nenumărate au iscodit asupra tăcerii, și cuvânt lung cum că trebui, bărbat fiind cineva, să vorbască, iar de zic vreodată ceva, zădărăsc focul. Am zâs odatâ cum că să întoarce arhistrâtigul, iar ea apucând pe arhistrâtig de la amiazi pănă sara, nicicum n-au contenit întrebând: Dar cu câți au ieșit? Câți au lepădat? Pe câți au prins? și cu ce chip i ... ca când uită cele mai mari, le ia iar din început, aducându-și aminte. Iar eu mă cutremur văzând că vine alt izvor, îmboldindu-mă de fleoncăiturile ei; și după cum acei ce sufăr bătăi aștept sfârșitul pricinii, suspinând și blăstămând însurare, și celui care întăi mi-au pomenit de fimei! Iar de ...

 

Nicolae Gane - Șanta

... fund de pădure unde se-mpreună două râpi adânci, hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți pășteau printre copaci. — S-au înăsprit vremile, zise unul dintre cei ... și c-un suman în spate. — Și ce ai făcut? — I-am luat sumanul. — Dar baba? — Baba?... i-am dat răvaș de drum c-o palmă peste obraz. — Bine, dar ce zice căpitanul de toate aceste?... Cât o să ne facă să mucezim cu mânile în buzunare? — Căpitanul?... Căpitanul nu-și

 

Ion Luca Caragiale - Situațiunea

... fost; zic: pot pentru ca să spui că nu se poate ceva mai trist, ca să vie un moment orișicât ai zice, când vezi că bate falimentul la ușe și nu mai e nici un patriotism... Nae face o figură foarte mâhnită; e așa de obidit, încât ai crede că vrea să plângă. - Bine, Nae - zic eu - nu trebuie să fie omul așa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte... este o recoltă admirabilă. Nae, schimbând figura și zâmbind cu compătimire de ignoranța mea: - Ce recoltă, nene, ce recoltă? Dumneata n-ai văzut rapița? - N-am văzut-o, că n-am fost pe-afară. - Apoi vezi!... Rapița ... moft, că nu poate pentru ca să dea nici patruzeci de milioane, și dumnealor, mă-nțelegi, lucru mare! parc-a apucat pe Dumnezeu de-un picior cu rapița, care o să poată dumnealor pentru ca să ia două chile la pogon... Ai văzut acuma? unde sunt o sută cinzeci de milioane, care se lăuda? - Bine, da' numai rapița e?... da' grâul?... da' porumbul?... da' alelalte? Nae, iritat, maimuțindu-mi tonul: - Da' cuponul de iulie? Da' cuponul de septemvrie? da' cuponul

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>