Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU TOATE CA
Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 892 pentru CU TOATE CA.
Alexandru Macedonski - Răspuns la câțiva critici
... întristarea mea nespusă Mai am pe neașteptate Ca să-mpletesc încă ghirlante Pe fruntea sfintelor amante Un șir de foi uscate! Voi preferați în lăcrămioare Ca într-o baie răcoritoare Să v-afundați până la gât, Ș-astfel din apa lor căldicică Să dați afară o cărticică Bună de leacuri și ... Și le pui toate amestecate; N-am spus nimica despre delire, Și n-am în versuri nici o simțire, Ba chiar și șchioape, când isprăvesc, Cu foarte multe mă pomenesc. Nu e-ndoială, până la ceruri Nici de-astă dată nu m-am urcat N-am pus enigme de dezlegat! În ... stranie poză! Calea de mijloc iar n-am ținut Dacă-n văzduhuri nu m-am pierdut, Ș-ar fi fost bine, barem pe-o stea Ca să-mi iau zborul până la ea. Ș-ajuns acolo, să bat în cer Un cui de aur sau chiar de fier, Ca să-mi leg sacul și să mă leagăn; Închis într-însul ca într-un leagăn, Să văd pământul stând la picioare Și dând târcoale pe lângă soare, Iar între soare și-ntre pământ Să stau să cânt ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orânÂduială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și neÂbotezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feuÂdalii Rusiei nu aveau asemănare cu vechii feudali războinici ai Germaniei, ci mai lesne se pot compara cu sibariții romani sau, mai bine zis, cu bonții capiștii lui Bachus și Venus, pentru că pe altarul acestor două zeități boierimea consuma râuri de băuturi și multe frumuseți femeiești: căci pe timpul ... cu bucatele cele mai gustoase și cu băuturile cele mai alese, iară benchetul și beția contenea de abia spre zori de zi când toți consumatorii ca după un război ședeau trântiți morți beți pe sub mese, prin jilțuri și în toate ...
Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale
... D. Brote le 'nghițea, le mistuia, și zâmbea în semn de mare recunoștință. Din aceste seanțe de ipnotism politic, a rămas d. Brote cu un întreg repertoriu de gesturi scurte și hotărâte a la Sturdza, de încruntări cu două sensuri, de zâmbete cu mai multe înțelesuri a la Sturdza, și de formele de catechism moral și politic ca acestea: Conservatorii sunt reacționari, ciocoi; ciocoii n'au făcut niciodată nimic pentru chestia națională; liberalii singuri, etc. Doi ani și jumătate, fără să-și permită ... bărbat de stat, cel mai sublim patriot, geniul bun al Românismului, o adevărată reincarnațiune a răposatului I. C. Brătianu. D. Aurel Popovici ascultă cu religiositate. D. Brote, urmând, îi face aspre mustrări că nu frecuentează mai mult pe sublimul șef liberal, că este prea indiferent față cu marele om, indiferen;ă cu atât mai vinovată cu cât d. Aurel Popovici întreține relațiuni politicoase și cu ciocoi. Și asupra acestui cuvânt, așa de odată, începe o istoricească explicare asupra fanarioților, ciocoilor, cari nici odată n'au iubit Românismul și cu
Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri
... atâta putĂ©re să mântuiască sufletul acelui ticălos, din nevoia vĂ©cinicii morții. Dară ce zic: împărații și putĂ©rnicii? Vie îngerii raiului, heruvimii cei cu ochi mulți, serafimii cei câte cu 6 arepi, scaunele, domniile și toate cĂ©tele îngerești, să vedem de le va ajunge până într-atâta putĂ©ria. Lasă să ia împreună cu ei, într-ajutoriu toate cĂ©tele sfinților, să alĂ©rge măcinicii, să năvălească apostolii, să grăbească cuvioșii, drepții, prorocii, patriarșii, să se pogoare împreună cu ei însăși preacurata stăpână, Maica lui Dumnezeu, împărăteasa îngerilor și a oamenilor, ce vă să pare? Socotiți că va putea toată ceata această ... la al 7 cap cătră ovrei, pentru căci aducea pâine și vin jărtvă lui Dumnezeu, carele era închipuire dumnezeeștilor taini. Și noi cum vom numi cu nevrednicie pe preoții noștrii carii în toate zilele aduc, nu închipuirile, ci adevărul, nu umbrele, ci acelaș trup și sânge a mântuitoriului nostru, Dumnezeu. Cu cât mai vârtos decât Melhisedec iaste acesta asĂ©mene cu fiiul lui Dumnezeu? Cu adevărat, nu poate afla mintea gânduri, nici limba cuvinte, pentru ca să vădească măririle acestor mici. Și cu ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale
... asemenea preceptor, Bellini, care era dotat de la natură cu cea mai fericită inteligință muzicală, nu lipsi a se face cunoscut în Neapol ca cel mai distinct dintre toți elevii de contrapunt ai școalei regale, iară dupe esamenul ce dete în prezința ducelui de Messina, în care întrecu pe ... defectele ei, pe care le-au cunoscut mai în urmă chiar autorul. După aceasta scrise pentru Teatrul Fenice din Veneția opera I Capuletti è Montecchi . Ca să compuie astă operă, el avu a să lupta cu multe dificultăți, dintre care cea mai mare era că subiectul acesta fusese pus pe muzică mai dinainte de maestrul Vaccai și de Zingarelli, amîndoi artiști ... maestru. La 1830, Teatrul Carcano din Milano, formînd o companie din cei mai celebri artiști dupe atunci și voind a deschide cursul reprezentărilor cu o compozițiune nouă, alese pe Bellini de compozitor al acei opere. Acesta venind la Milan se puse pe lucru și, ca să desmință pe inamicii săi cari acuzau scrierile sale de monotonie și de o mare asemănare între dînsele, scrise opera La Sonnambula , cea mai frumoasă ... o mare cădere. Adoperă dar tot geniul său și reuși a învesti libretul Puritanilor ...
Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)
... mai bine, de se poate. Să vedem ! Se culcă despre ziuă obosit d'atâta lucru, și se deșteptă a doua zi târziu, mahmur ca un bașibuzuc și ursuz ca un cazac. Se spălă și se așeză la dejun. Pe semne, l'o fi supărat vr'o purdalnică de măsea, că trecu cu cinci litre fără una peste porția obicinuită; și mi se rădică dela masă făcând cu ochiul, din mahmur zefliu, și din ursuz chefliu, trandafiriu la obraz și cu barbișul cătând a gâlceavă. - A ! saperlote ! își zise strașnicul primar, legănându-se într'un fotoliu măreț. - A ! saperlote ! a ... treacă în glasa treia; zice că o s'o lase repedentă... Și v'aș ruga, conașule... - Bravo, măi ! tu totdeauna ai avut mai mult cap ca mine ! - Sărut mâna, coconașule ! - Da, zise conul Gugumano cu un laisser-aller adevărat gaillard - ești mai deștept ca mine, dobitocule ! Dar ce-i faci norocului ? Eu, primar la primăriă; tu, slugoiu la slugăriă ! Bine că mi-ai dat idea. Am să merg să ... primarul vestit al Bucharei, cuvintele lui Byron: Tu es passablement insolent, Bob Southey ! Mesdames et messieus ! Signore e signori ! Doamnelor și Domnilor ! Vedeți că 'ncep ...
Ion Luca Caragiale - Cometa Falb
... mbărbătez sufletele clătinate, mințile aiurite de apropierea dezastrului haotic. Credeam în ce spuneam ? — Nu știu. Credeau acei ce m-ascultau ? — Nu crez. Și cu toate astea, ce limpede expunere, ce argumentare fără greș ! Întîi, partea istorică… Seneca cel dintîi expune într un chip magistral cunoștințele străvechilor chaldei asupra cometelor, și ... este gigantic, n-ar putea fi așa de transparentă ; în orice caz, prin volumul ei luminos, n-ar putea traversa nefrînte raze străine ei. Dar cu toate astea, se știe că chiar prin sîmburele cometei, darmite prin coada ei, se văd perfect și tot în poziția lor normală, stele cît de mici ... eu, glonțul de pușcă e pămîntul și cometa pînza cea mai slabă de păianjen. Toți astronomii serioși afirmă că fiind dată micimea corpurilor cerești față cu nemărginirea, după toate calculele de probabilități, din 281 de milioane de ori numai o dată s-ar putea întîlni două dintre acele corpuri… și poate nici atunci, adăogam ... nici de astă dată pieirea noastră, a greșitei vecinic și vecinic nepocăitei omeniri. Cum s-ar fi plecat ea să-și pună mintea cu niște nemernici
Ana Conta-Kernbach - Cîntec de leagăn (Ana Conta-Kernbach)
... mamei Adăpost îți da. Lumea ta c'o vorbă Astăzi o supun, Din povești de-avalma Pot minuni s'adun. Dalbele crăiese, Zîne, feți frumoși Toate-s pentru puiul Cu ochii voioși. Poamele de aur, Punțile de-argint, Luciu de isvoare, Flori de mărgărint, Fîlfîit de aripi Rumânul din zori, Mîngîeri de raze Și vrăjit ... a trimis, Pentru tine-s toate Cîte sînt în vis... Haide, puiul mamei, Nani, nani, fă, Cît timp glasul mamei Mîngîere dă. Mîne, ia ca mîne Vremuri or sosi, Pace și hodină Nu le-i mai găsi. Lumea ne 'ncapută Vremuri vei căta, Îndoeli și taine Să poți deslega... Și ...
Ion Luca Caragiale - Așa să mor!
... și la vorbă; vesel, deștept, vioi; plin de glume și, mai presus de toate, om umblat. Ceasuri întregi am tras cu urechea la conversația lui cu ceilalți călători, și, din câte am putut înțelege, am rămas cu convingerea care, mai târziu, trebuia să mi se confirme cu prisos că mă aflu în fața unui om extraordinar. Acest tânăr, nu numai că știa atâtea limbi, dar cunoștea de aproape și țările lor: vorbea ... ne mai vedem cu bine la anul!. Dar nu numai atâta! Tânărul călător nu trecea prin lume ca o pasăre; era o minte cugetătoare, înavuțită cu frumoase învățături știa tot ce se petrece în lumea mare și-n cea mică. Vorbea, în perfectă cunoștință de cauză și cu egală competență, despre greva sindicalistă din Franța; despre reforma financiară a Germaniei; despre mișcarea sufragetelor din Englitera; despre expoziția secesioniștilor din Berlin; despre ... fătat săptămâna trecută în grădina zoologică de la Hamburg etc. etc. Politică, finanțe, mode, navigație fluvială, maritimă și aeriană, industrie, arte, teatre, muzică, sport, mai cu seamă sport toate, toate erau clar și metodic așezate în această puternică minte de om, și prin urmare, la nevoie, metodic și clar expuse. Și
Constantin Stamati - Aslanaș cel bogat și momița lui
... al său tată, ci chiar a orangutan, Căci el numai când dormea din trup nu se schimosea, Dar îndat’ ce se trezea, Făcea cu mare iuțeală fel de fel de strâmbături Și sprintene sărituri. Cu toate acestea, Aslan simțindu-se nătărău, Și fiindcă de la dascăli învățase foarte rău, Au auzit de-o momiță Că se vinde la mezat Și că ... Și hazlie, șugubață, Însă este pizmătară, Vicleană și râzătoare Neamului ei semănând; Și alt moral neavând, Decât pe oameni scuipând, Dacă nu o dezmierda. Iar cu cei ce-o netezea, O gâdilea după cap și cu dânsa șuguia, Sau glumea, Ea prea amabilă era. Deci ea pe al său elev asemine l-au deprins Să-și bată joc de oricine, să ... Așadar, cest fleac de om așa se obrăznici, C-a început a îndrăzni, A încredința pe toți, Că el cu a sa momiță în Bagdat ar fi ce-ar fi, Încât pași, aiani, spahii și alte rejealuri mari Îl ascultă căscând gura, ca ... Când le spune Aslanaș de-ai săi bani și armăsari. Dar beii cei tineri, Ce nu era nătărăi, Lăuda a lui momiță, tot ...
Alexei Mateevici - Hristos după cina cea de taină
... Alexei Mateevici - Hristos după cina cea de taină Hristos după cina cea de taină de Alexei Mateevici Cu mâinile Sale sfinte Hristos picioarele au spălat Acelui ce mergea a-l vinde... Îndată L-au înconjurat Apostolii Lui în tăcere. Cu glasul dulce îi învață Hristos; le dă și mângâiere Și porunciri pentru viață: — ,,Iubiții mei! le zice, Vedeți, ziua sosește În care Domnul vostru ... sfintele lui ținte, O, facă-se acuma Voințele Lui sfinte! Amin, amin, zic vouă, Așa îi scris în cer, Căci mâine pentru lume Eu trebui ca să pier. Și chiar și voi, ce astăzi Atâta mă iubiți, Cu toți în noaptea asta, Cu toți mă părăsiți!" — ,,Și eu! îi zice Petru... O, Doamne, Tu știi bine Că niciodată-n lume Eu n-am fugit de tine!" â ... Și tu, o, Petre!" — ,,Doamne! Aceasta nu se poate!" — ,,Mă-i lepăda, o, Petre, De trei ori în astă noapte! Nu credeți că ca morții Eu intru în mormânt: În locul tot și vremea Eu între voi sânt; Puterea cea cerească În tot locul domnește Și ochiul Providenței Pământul ...