Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FRUMOASĂ(FEMEIE)

 Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 446 pentru FRUMOASĂ(FEMEIE).

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul Andrei Florea Curcanul de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Sunt vasluian de loc din satul Floreștii. Eram abia de douăzeci și unu de ani, când îmi veni rândul să trag la sorți. Îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mâna într-un vraf de hârtiuțe răsucite și scosei no.13. — Bun! strigară cei dimprejurul meu. Ești băiet cu noroc. Apoi doftorul mă dezbrăcă pănă la piele, mă căută în gât, la încheituri, mă ciocăni în piept și-n spate, iar comandantul mă măsură cu o curălușă să vadă dacă sunt destul de nalt, mă întrebă de tată, mamă, frați, surori, parc-ar fi voit să-mi afle spița neamului, și, după ce-mi trecu numele într-o condică, îmi zise: — Măi băiete, n-avem ce-ți face, ai scos număr mic, ești sănătos și bine făcut, n-ai nici un drept de scutire; trebuie să rămâi în oaste. Și nouă ne trebuie voinici ca tine. Nu bine sfârși comandantul de vorbit, că un gulerat ce ședea lângă mine strigă cât îi luă gura: — La tuns! Îndată doi dorobanți mă împinseră într-o odaie de ...

 

Emil Gârleanu - Tată

... de hârtii e cea dintâi gospodărie a ei, gospodărie care o să pregătească pe cea de mâine, cea temeinică, la casa ei de femeie harnică și cinstită... Dacă ar da Dumnezeu să o văd așa!... Dar sunt bolnav... Cam slăbit. La gândul unei așa de mari fericiri, neliniștea de ...

 

Dimitrie Anghel - Fluturul morții

... de rază și urzeală de purpură, tot ce a strîns truda lor de pretutindeni, un întreg țintirim de aripi încremenite stau acuma așezate frumos, fiecare țintuite de un bold. Pretutindeni cărți și tabele, bocaluri și sticluțe, clopote de sticlă ce strălucesc, închisori de cleștare în care-și doarme somnul ... și iată o frîntură de steag, iată și o fundă roză ce și-a luat zborul de pe cine știe ce umăr de femeie. Goana după nectar începe și din 'naltul ramurilor, din umbra scorburilor, din împărăția florilor, din pădurea măruntă și deasă a ierburilor, de pe ...

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

Ion Grămadă - O noapte de groază O noapte de groază de Ion Grămadă Călindarul poporului Bucovinean (1911), apud Cartea sângelui , editura Mușatinii, Suceava, 2002, pp. 118-124. Amândoi pășeam domol, braț la braț, privind cum se lungesc, împrejurul nostru, umbrele înserării peste ogoarele dogorâte ale toamnei, și vorbeam despre toate, despre știință, despre literatură, dar, mai ales, despre ce puteau vorbi doi studenți la vârsta noastră: despre dragoste. Poate era și taina înserării de vină, căci glasurile ne tremurau. Prin văzduh treceau cârduri de rațe sălbatice spre iazurile din apropiere, ca să se culce în păpurișul ce foșnea în bătaia vântului de seară, iar dinspre Suceava se auzea tocând și trăgând clopotele. Dar gândurile noastre luară alt curs, căci, deodată, răsări înainte-ne, de după sprânceana dealului, o turlă de biserică, a cărei cruce scânteia în focul asfințitului: era mănăstirea Hagigadar, ce se ridică stingheră în mijlocul câmpului, drept în vârful unei uriașe movile de pământ. Am hotărât să o vizităm, cu toate că era cam târziu, și, de aceea, am intrat în ogradă, unde nu ne-a ieșit nimeni înainte, deși ușa de la una din cele două chilii era deschisă larg și un ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori

... negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate ... mic privește-acolo căile lor tăinuite Și c-un ac el zugrăvește cărărușile găsite ­ A aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun. Și se poate ca spre răul unei ginți efeminate, Regilor pătați de crime, preoțimei desfrânate, Magul, gard al răzbunării, a citit ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

... negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate ... mic privește-acolo căile lor tăinuite Și c-un ac el zugrăvește cărărușile găsite ­ A aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun. Și se poate ca spre răul unei ginți efeminate, Regilor pătați de crime, preoțimei desfrânate, Magul, gard al răzbunării, a citit ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... taci!... și piatra tace... și tu ești piatră... Bine, Mi-oi chinui dar mintea ­ să răspund pentru tine. Orbirea? nepăsarea?... Nevinovat-orbire Cât de frumos și-anume tocmit-a a lui fire! Creat-a lupul aprig el pentru mielul blând, Carne cu ochi creat-a ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!

... Drăgana are o regulă minunată și în casă, și la masă. Să vedeți însă de ce: să lăsăm că dumneaei, după cum văzurăm, este o femeie rară și vrednicuță, apoi nu știu de unde până unde, că a căpătat și un drept mare să-și facă vătaf de curte ...

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna

... Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui. Soare răsărea, Și Soare-mi venea L-a gură d-argea. Cu dânsa vorbea, Frumos c-o-ntreba, Din gură-i zicea — Ileană, Ileană, Ileană Simzeană, Doamna florilor Ș-a garoafelor, Sora Soarelui, Spuma laptelui, Țeși și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

... în picioare, căci desculți nu i-ar fi primit decât Nea Nicuță, c-un sfanț pe lună. Noaptea visam școala: un palat mare, mare și frumos, ca în basme, cu porți de fer, cu geamlâcuri, cu uși de cleștari, cu ziduri văpsite ca niște icoane, și mai împodobite decât steaua lui ... față gălbuie, curată și fără pic de sânge. Iarna să cocoloșea într-o bundă cu blană lățoasă, vara însă îți rămâneau ochii la el de frumos

 

Mihai Eminescu - Împărat și proletar

Mihai Eminescu - Împărat şi proletar Împărat și proletar de Mihai Eminescu Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin? Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină, Murdară este raza-i ca globul cel de tină, Asupra cărui dânsul domnește pe deplin. Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi; Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. Unii plini de plăcere petrec a lor viață, Trec zilele voioase și orele surâd. În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeață, Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață - Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid. Virtutea pentru dânșii - ea nu există. Însă V-o predică, căci trebuie să fie brațe tari, A statelor greoaie cară trebuie-mpinse Și trebuiesc ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>