Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NIMIC DE FĂCUT
Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 622 pentru NIMIC DE FĂCUT.
... se opri puțin, voind să-și stăpânească glasul ce tremura, ca și al sublocotenentului; pe urmă începu: — În ajunul războiului eram sergent în regimentul de călărași pus sub comanda colonelului Grușan Grușan-Sălbaticul. I se zicea astfel în urma unei întâmplări: Într-o dimineață, pe toate ordinele de zi în josul cărora era iscălit dânsul, se găsi adăugat : Sălbaticul. De atunci i-a rămas porecla. Prin ce împrejurare, nu-mi aduc aminte, căpătasem încrederea acestui om, de care se fereau cu toții. Așa se face că aveam dese însărcinări din partea lui. Într-o seară, cu vreo două zile înainte de plecarea noastră spre câmpul de război, mă întorsesem dintr-un sat îndepărtat, unde fusesem trimis de către colonel să văd dacă se găsea fânul trebuincios. Plouase ziua întreagă, drumurile se desfundaseră, calul răzbea cu greu prin glod. Întârziasem, și toată vremea ... văd pe cineva. Ce făceau? Stăteau la masă. Colonelul tăcu, apoi întrebă din nou: Când ai dat scrisoarea, ce ți-a spus duduca? Nimic, a luat-o. Bine! O scăpărare de
Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni
... se plac unul la altul, apoi spun la bătrâni că se plac, iar dacă nu, apoi vorba se sfârșește și nunta se strică. Logodna se face tot atuncea astfel: mireasa și mirele își schimbă inelele și mireasa îi dă mirelui o șalincă, iar el ei, de obicei, 3 ruble. După asta se înseamnă ziua răspunsului. Răspunsul În ziua însemnată, părinții miresei se duc la mire ș-acolo se pun în cale ... toți la învoială, cineva iese afară și dă de trei ori din pușcă sau din pistol. Apoi se toarnă vin în pahare și toți cei de față beau și se veselesc pân' dimineață. Nunta Cu o săptămână înaintea nunții, mirele cu tovarășii săi vine la mireasă și ia cămașa de mire, cusută de mireasă. Tot mireasa le coase cămăși și socrilor. Rânduielile nunții se încep, de obicei, sâmbătă, dacă ziua cununiei este duminică, însă altfel se întâmplă foarte arareori. În ajunul cununiei, mirele și mireasa tocmesc țigani (muzicanți) deosebit. Mirele joacă ... ție pân-în seară, Ci unul cu barba ca fusul, Să ne deie curând răspunsul. Răspunsul nostru este-așa: Șase pahare de vin, Șase mahrame de in De ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... stă moralitatea artei. La această întrebare ni se dă următorul răspuns: ,,Orice emoțiune estetică, fie deșteptată prin sculptură, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale". În această uitare de ... acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe ... în lumea reală cu cerințele ei, și prin chiar aceasta îl coboară în sfera zilnică a egoismului, unde atunci — cu toată învățătura de pe scenă — interesele ordinare câștigă preponderență. Căci numai o puternică emoțiune impersonală poate ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de ... ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror ... rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat. Armăsarul său s-azvârle, se simte neînfrânat; O piezișă căutătură p-al său stăpân aruncând, Se-ntoarce, își pleacă capul
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de ... ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror ... rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat. Armăsarul său s-azvârle, se simte neînfrânat; O piezișă căutătură p-al său stăpân aruncând, Se-ntoarce, își pleacă capul
Ion Luca Caragiale - O zi solemnă
... de kilometri... Se întinde o câmpie Pe sub poale de Carpați, Câmp deschis de... călărie etc. Mizilul strălucește în mijlocul tutulor, până acuma ca reședință de subprefectură și ca una din cele mai importante centre politice ale țării. El datorește însă în mare parte importanța sa activității, energiei și devotamentului lui ... pentru Mizil, nimic! Noi n-avem reședință de județ, n-avem tribunal, n-avem episcopie, n-avem regimentul 32, n-avem liceu, n-avem facultate de medicină, n-vem teatru național, n-avem pod peste Dunăre - n-avem nimic, nimic, sire!... Rugăm pe maiestatea-voastră să ni se dea și nouă ceva din toate astea. Să nu se uite că Mizilul este un oraș care ... de alergături, de stăruințe, de protestări, de amenințări! un an de neliniște, de neodihnă, de luptă eroică! Atâta luptă trebuia să fie-n sfârșit încoronată de succes. În sfârșit, de la 1 mai stil nou, trenul numărul 5 Bucarest - Berlin și trenul numărul 6 Berlin - Bucarest se opresc în gara Mizil. Cel dintâi sosește în ... precis 6 și 37 min. cu expres Berlin - Bucarest. Trăiască Germania! Trăiască România! Trăiască Breslau! Trăiasca Midilul! Salutări fraterne etc. - trad. a.). Înainte de înapoiarea comisiei
... cu lumină! Inima de plâns ți-e plină; Ochii tăi spre soare cată Și-ai tăi ochi mai vii s-aprind. În pământ cât e de rece Și-n pământ nu vezi nimic Nu te mai întoarce-acasă! Eu pe drum te voi petrece Cu povești și cu povețe, Voi cânta a ta frumsețe! Lasă lumea ... de viță, Flori de crâng pui în cosiță Și pe-alesul tău visându-l Treci prin văi, cu blânde rugi. Dar auzi! E plin pământul De răsunete! Pe loc Un balaur cât un munte Vine-nfiorat ca vântul Cu o sută de picioare Cu mugiri șuierătoare, Și-i c-un ochi de foc în frunte Și pe nări el varsă foc! Prahova năvalnic sare, Neștiind aceasta ce-i. Pletele-i rămân răzlețe, Ochii plini de spaimă-i are Și cu pieptul gol s-aruncă Peste liniștita luncă Părul ei sunt valuri crețe, Spuma albă-i pieptul ei! Te-ai speriat ... dacă vei trece! Uite, parcă-l mișcă vântul! Să ne-ajute Domnul sfântul! Uite-acum, să nu ne vadă Am scăpat! dar ce fiori! Dar de ce-ți astâmperi pasul? Prahova, de ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi şi Eliade Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade de Paul Zarifopol Simțul nostru literar actual ne face să gustăm unele versuri din Psaltirea lui Dosoftei nu numai în savoarea lor de trecut depărtat; ci găsim în ele și o frumusețe directă: arhaismul lor e în acord cu sentimentul nostru viu al trecutului. Din contră: poezia de ... în aceste versuri ale lui Dosoftei. Esteticește, ele ne sunt perfect actuale. Nici prin vocabular, nici prin ritm, nici prin ideație ele n-au suferit, de atunci și până azi, nici o devaluare. Însă iată numaidecât, pentru a face cât mai palpabilă, înainte de orice analiză, în ce fel de degradări literare ni se prezintă originile poeziei române celei noi, iată câteva din așa-numitele versuri biblice (tot din psaltire) de ale lui Eliade Rădulescu: Dreapta ta, Doamne, se glorifică în fortitudine, Dreapta ta, Doamne, înfrânge inamicul. Trimis-ai spiritul tău, Doamne, Și marea îi acoperi ... lui Eminescu. De exemplu: N-am să scap, în piept port dorul Peste ape, peste munți; Văd că peste mări amorul Când o vrea își
... ferestre luminate străluceau în întunericul nopții ca niște ochi fantastici. În câteva minute ajunsei la scară. Dar ce întâmplare!... Pe scări erau întinse covoare și, de sunetul muzicei, răsunau zidurile. Elena, albă la față ca zăpada, îmbrăcată în haine de mireasă, ținea de mână pe un tânăr nalt și uscăcios, și o mulțime de lume se îngrămădea în jurul lor. Era negreșit mirele ei, căci avea un smoc mare de peteală la piept și se uita cu îndrăzneală în ochii ei. De unde a ieșit acest tânăr nalt și uscăcios pe care niciodată nu l-am văzut?... Și cum de s-a făcut această nuntă cu așa taină și așa grabă? Eu care credeam că am tot timpul să mă codesc?... Lucrul îmi ... recunoscui mulți bărbați, multe domnișoare care cu câtva timp mai înainte mi-ar fi întins cu bucurie o mână prietenească. Ce era schimbat în mine?... Nimic; numai sticla prin care mă privea lumea era schimbată... era sticla cea mincinoasă a năpăstii! — Zece ani de închisoare... rostiră în glas mare judecătorii cu fețele posomorâte, îmbrăcați în haine cernite ca la înmormântare. Apoi damele și domnișoarele își luară lornetele de ...
... Galiția, se presupune pe unelocuri în țara neamțului. Teama a fost mare mai deunăzi și mult se lungise; holera a slujit de vorbă prin salonurile Ieșului. La acest prilej am auzit multă aducere-aminte a amânduror holere din Moldova. Din două sute de oameni, boieri și feciori de boieri, nici unul nu s-a găsit să nu fie voinicul unui episod, însă eu, care am avut nenorocirea de a rămânea singur viu din patruzeci persoane ce locuiau într-o casă, să spun drept că nu cred episoadelor nouă de la 1848. Dar frica trezită în voinicii noștri cetățeni mi-a adus aminte de o baladă și de un om... cinstit... La întâmplări mari se arată fizionomia popoarelor și se poate măsura puterea sufletească a omenirii. Atuncea se dezvelește dacă un ... românul au vorbit, căci la român, după copil, ce este în rândul dragostei decât natura, câmpul, codrul și soarele!... Holera cea puternică nu se îndură de lacrimile românului... Vâlcu, omul care a gândit că nimic nu este mai scump decât bucuriile sufletului,
George Topîrceanu - Demostene Botez: Cobe
... George Topîrceanu - Demostene Botez: Cobe Demostene Botez: Cobe de George Topîrceanu Tu care mă citești cu voie bună, Necunoscut prieten inocent, Tu vei muri la noapte, peste-o lună Sau peste zece ani, â ... potentat ce stă departe (Și nimeni nu-i mai mare decât El) Te-a osândit nevinovat la moarte, Rostind sentința-i fără drept de-apel. Și dacă, liber ca într-un ospiciu, Te lasă încă-un pic să mai respiri, O face doar așa, dintr-un capriciu: Tu nu poți evada pe nicăiri. Zadarnic l-ai ruga, că nu te-aude, Zadarnic te-ai piti, te-ai ... vei muri și-n urma ta ograda Va sta sub soare-a doua zi la fel. Și factorul postal va trece strada, Lătrat de-aceeași jarvă de cățel. Apoi pe-aceeași stradă solitară Vor trece îndrăgostiți pe-nserat, Visând în fiecare primăvară Un vis pe care și tu l-ai visat. De ... gropii umede și reci, Vei sta privind în bezna nesfârșită Cu ochii ficși, întunecați și seci. Nu vei vedea apusurile roșii, Nici nu vei ști de-i noapte ori e zi. Și-n veci