Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU FI ÎN TOATE MINȚILE
Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 536 pentru NU FI ÎN TOATE MINȚILE.
... cele cu care poți omorî chiar vita; și începu din nou să vorbească lui bărbatu-său: — Și doar plumbul îi mare, trebuie să-l fi potrocolit rău. Ai văzut cele cu care dădea notaru? ...Doamne iartă-mă... erau câtu-i ghinda. Și în minte parcă i se înțepeni gândul acesta: să vadă unde se lovise. Cu ochii la revolver, să nu cumva să-l atingă, luă mortul binișor de umăr și-l întoarse. Atunci trupul țeapăn se rostogoli repede pe spate. Pulpana paltonului se desfăcu peste ... mari, ținându-și răsuflarea, se uitară la pungă. Cum stăteau așa, grămădiți, țăranul ridică ochii și întâlni pe ai nevestei. O lumină de înțelegere sticli în privirea lor; de când erau împreună nu se înțeleseseră așa dintr-o dată, fără nici un cuvânt, ca acum; apoi, îndată, ca și cum s-ar fi ferit unul de altul, și de mort, femeia întoarse capul și se uită spre cel împușcat, țăranul privi spre copaci, ca să nu-i vadă nici pe unul, nici pe celălalt, întinse mâna, luă punga și o vârî repede în carâmbul cizmei. Apoi se sculară dintr-o dată amândoi, ca pe teluri, femeia parcă mai lungă decât era, și priviră îngrijați în
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... apus se auzi un răcnet ascuțit și lung care se preumbla de-a lungul pământului, clocotind lugubru ca un duh de blăstăm, și nu bine apucase acest răcnet să se stângă, că un al doilea, și mai ascuțit, și mai înfiorător, se auzi spre răsărit. S-ar fi zis că pustiul, trezindu-se din somn, se îngâna singur pe dânsul. Și un al treilea, și un al patrulea răspunseră în miazăzi și în miazănoapte, până când aceste răcnete se împreunară într-un concert îngrozitor de care și ceriul și pământul păreau înspăimântați. Atunci călărețul se opri un moment ... purta spaima în țările vecine. Regele Poloniei de mai multe ori închinase steagul dinaintea oardelor sale, plătindu-și umilința cu taleri numeroși, și moscalii, strâmtorați în hotarele lor, lăsară toate câmpiile Ucrainei, Crimeei, Bugeacului în voia lui Timuș. Cazacii îl ascultau ca pe un Dumnezeu; și, în adevăr, că dintre toți el era cel mai bun călăreț, cel mai ghibaci pușcaș, cel mai ascuțit la minte și mai oțelit la inimă. Faima îl boteză cu numele de viteaz. La vocea lui Timuș, care răsună ca tunetul
Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea
... ar fi și cu republica? LEONIDA ( minunat de-așa întrebare ): Ei! bravos! ș-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ți mai trebuie? Apoi, închipuiește-ți dumneata numai un condei, stăi să-ți spui: mai întâi și-întâi că dacă e republică, nu mai plătește niminea bir... EFIMIȚA: Zău? LEONIDA: Zău... Al doilea că fieștecare cetățean ia câte o leafă bună pe lună, toți într-o egalitate. EFIMIȚA ... nainte ) A adormit. SCENA II ( Coana Efimița se așază pe o ureche și adoarme și ea. — Unu după miezul nopții sună rar în vecinătate: patru bătăi pentru sferturi, apoi o bătaie mai gravă pentru ceas. În orchestră melodramă „misterioso". Câteva momente pauză, după care s-aud în depărtare două-trei detunături de pușcă și chiote surde; apoi, altele mai multe fi strigăte mai distincte, și încă o dată ) EFIMIȚA ( se deșteaptă și se ridică-n pat, privind cu nedumerire către ușe și întrebând cu neastâmpăr ): Cine ... și aprinde lampa; foarte emoționată, încearcă încă o dată ușa, merge în vârful degetelor la dulapul de haine, îl încuie repede, ca și cum ar fi ...
... direge, Ca să-ți dai de lege Și să fii cuminte Ca și mai-nainte! Fata răschira, Mama depăna Și iar cuvânta: Draga mamei, fată, Nu fi supărată, Nu tot suspina, Nu tot lăcrima, Că-mi faci gânduri grele, De mă-omor cu ele! Fii tu veseloasă, Căci tu ești mireasă, Ai mire, ca el, Tras prin ... iarbă nebună Mugure de paltin Și iarba lui Tatin, Aripă de-albină Fir de rocoină, Măduvă de soc, Fir de busuioc Să fiarbă la foc În apă curată Bine strecurată Pân va aburi, Pân va clocoti, Până ce vor fi Ierbile-ncâlcite, Arse și topite. Iar apoi și-apoi Fira le va scoate, Le va pune toate Într-o băndurică, Într-o cârpă mică Și-apoi le va duce Unde-i drumul cruce Și le va-ngropa Și-n pământ vor sta ... va veni Și-al tău Ionel, Iară dacă el Plânge după tine, Atuncea vezi bine, Că el te iubește De se prăpădește, Însă dacă el Nu va fi-ntristat, Nice supărat, Atunci nu te are Dragă, cum îți pare Ție, că te are! Ana-ntâi râdea, Căci bine știa, Că de-ar muri ea, Ionel ar plânge Până ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... Din toți slujbașii-n halifat El, cel mai mare, e creștin; Și cârmuirea din oraș El cu haliful o-mpărțește, Și-al stăpânirii lui părtaș În toate cele-l sfătuiește... Grădinile-i nemărginite 'I-mbracă curtea în verdeață Și veșnic verzi și înflorite Slobod mirosuri de dulceață; Lucesc într-a luminii raze Safirii mulți de pe pereți Și-n valuri ... Damaschin așa-i răspunde: ,,Stăpâne! ești nespus de darnic, Prin daruri ești vestit oriunde; Dar te silești acum zadarnic Cu darurile să mă ții, Și în deșert îmi zici: ,,rămâi!" Eu nu pot... Alte glasuri sună În sufletu-mi, ce viu tresare; Cu alte firi mă împreună A inimii înflăcărare. Chemarea mea-i Ființa sfântă, Viața mea-i cerescul cântec ... iată din călugărime-un frate, Un stareț iese, aspru la vedere, Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în chilii ținem, De alta nici nu știm, nici n-ascultăm, De vrei să fii tu sub a mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se află numai în ...
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin

Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)
... Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de ... O-mpraștie... a trecut! Să iubim, să iubim dară, de secunda ce grăbește Grăbiți să ne bucurăm; Vremea este fără țărmuri, omul liman nu găsește; Curge, și noi naintăm!" Timp gelos! e cu putință aceste ceasuri sfințite, Când amorul în lungi unde ne revarsă fericiri, Să zboare de noi departe, asemenea de grăbite Ca și în nenorociri? Cel puțin nici a lor urmă, și ea nu stă, piere, zboară? Ce! de tot le-avem pierdute? mai mult nu le vom afla? Vremea care ni le dete, vremea care le omoară Mai mult nu ni le va da? Trecut! Nimic! Vecinicie! Abisuri negre, noptoase! Unde sunt zilele noastre care-n veci ni le-nghițiți? Spuneți, ne veți mai întoarce ... le răpiți? O, lac, și voi, stânci tăcute, peșteri și păduri umbroase, Voi, ce vremea vă păstrează sau vă poate re-nnoi, Păstrați ținerea de
Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine)

Alecu Russo - Amintiri (Russo)
... trecute a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare și un miros neșters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinerețea și tinerețea este fericire!... fericire de a crede în toată pasărea ce zboară, fericire de a crede în frumosul și în bunul, fericire de a nu se îndoi de cinste și de multe, fericire de a nu gândi la nimica, de a nu ști ce este viața și ce neagră prăpastie este sufletul omului... Când se întoarce gândul spre zilele tinereții, inima stă nehotărâtă, ce va povesti deodată ... cu cordele; zi-întâi mai a sosit în sat și bate la toate ușile, la bordeie, la case și la curte; ziua armindinei în care pelinului se dă cep!... De aș fi avut noroc să fiu și eu din cei învățați ce scriu în limbă frumoasă, de nu aș fi simțit în cutreieratul lumii că cea mai mare nevoie a omului este de a
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... încredința că, departe de a fi locuite de antropofagi, ele cuprind în sânul lor o societate foarte plăcută. -- Domnule, răspunse unul din noi, nu te încrede așa lesne în descoperirea d-tale, pentru că cine știe dacă pân-în sfârșit nu-i fi pus în frigare și ospătat de sălbaticii acestor țări! -- Domnilor, adăugă străinul râzând, vă înștiințez că, de-oi mai ședea multe zile la masa de la tractirul ... rămășițele podului lui Traian. Voi mărturisi însă că, cu cât mă depărtam de centrul Europei și mă apropiam de țările d-voastră, curiozitatea mea creștea. În toate părțile vedeam o altă lume, pe care nici o visasem. Din toate părțile auzeam răsunând pe podul vaporului cuvintele: valah, Valahia și, în neștiința mea vrednică de veacul de aur, nu înțelegeam ce însemnau acele enigme, pentru că eu eram încredințat că, de la granița nemțească și până în Marea Neagră, se întindea numai Turcia Europei. În sfârșit căpitanul, ce vorbea puțin franțuzește, îmi tălmăci că pământul ce se vedea de-a stânga noastră se numea Valahia și că era ... alergare așa de infernală, un lucru atât de original! Într-un nor de colb ce zbura pe fața pământului, caii alergau ca și când ar fi
George Bariț - Inimile mulțămitoare
... ne înf[i]erbânta pe noi toți. Tot scadronul era gata a-și da pentru dânsul viața și sângele. Cu bucurie mergeam noi în foc pentru el. IULIE: Dar în primejdia de la Abemberg nu s-a întâmplat nici o nenorocire cu iubitul nostru tată? DION[ISIE]: Mulțămită ceriului, nimic nu i s-au întâmplat. Nici un fir de păr nu i s-au smintit. Gloanețele sbura împrejur de dânsul fără să-l atingă. Ca și cum ar fi avut sfială!... Și când am fost orânduiți noi la lupta acea sângeroasă, dumnealui s-a întors de-acolo nevătămat, fără nici o rană ... o a împlinit. Dumnealui m-a recomăndat la dohtori, m-a ajutat cu bani și m-a băgat în spital. Iar mai pe urmă m-a trimis aici, la curte, spre a-mi petrece în odihnă zilele vieții mele, câte mi-au mai rămas îndărăpt. Cu toate acestea, una îmi lipsește. De câte ori văz trecând câte un scadron de călăreți, mă apucă suspinuri, pentru ce nu poci să fiu și eu în mijlocul lor!... IULIE: Pentru aceea îți și petreci așa adeseori cu soldații de la călărime... DION[ISIE]: Cum să nu