Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE MINE

 Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 1232 pentru PE MINE.

Vasile Alecsandri - Strofe lui C. Negri

... 7 VII 8 VIII 9 IX I Prietinul meu Negri, iubit și dulce frate, Îți scriu aceste strofe din locuri depărtate În care-odinioară, ca mine călător, Lăsând a ta gândire în tainicul ei zbor Adeseori ca mine ai stat culcat pe maluri, Cu sufletu-ți în ceruri, cu ochii tăi pe valuri. II În orice parte a lumei străin eu mă găsesc, Îmi place, sunt ferice la tine să gândesc, Și-n orice întâmplare ... când îmi aduc aminte De vremile trecute a dragostei fierbinte: De simt a mele lacrimi curgând încetișor Când se deșteaptă-n mine al țării gingaș dor, Dureri sau veselie, orice vie simțire M-apropie de tine cu-o dulce înfrățire. IV Acum, pe malul mărei, la umbră stând culcat, În liniștea adâncă și-n visuri cufundat, Privesc trecând mulțime de vase călătoare Ce lunecă pe valuri ca lebede ușoare, Și gându-mi le urmează sub cerul fără nori, Ca paserea pribeagă ce cată-un cuib de flori. V El merge ... unul la altul frățește vom gândi, Căci între două inimi mai strânsă e unirea Când ele deopotrivă au cunoscut iubirea. VIII Trec anii cu grăbire

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

... mână... încolo, nimic. Închisei ochii și căzui mototol, ca o cârpă. Când mă deșteptai, era ziuă. Ce bine e într-un pat moale și cald! Pe un scaun, lângă mine, bătrâna răsucea un fir de borangic. Cum mă simți că deschisesem ochii, începu să mă mângâie. Mână uscată, ușoară, blândă. — Eram cu părul ca ... și nu s-au mai mișcat în frunzișul lor. În palat, de atunci și până acum, nimeni nu s-a schimbat. Afară de mine, care am albit, tot ce vezi aici e ca o cadră pe hârtie: toate stau cum le-a prins ceasul somnului din urmă. Nimeni nu a intrat și nimeni nu a ieșit ... răspunse bătrâna tresărind. — Acolo... — Ți s-a părut, n-ai auzit nimic. — Atunci, spune-mi unde sunt. Bătrâna se plecă pe capul meu, mă sărută pe frunte și-mi zise: — Văd eu că nu adormi pân' nu ți-oi spune o poveste. Ridicai capul din pernă și bătrâna începu. A ... două. Când ieșea la plimbare, toți cădeau cu frunțile la pământ îndată ce-l zăreau. Și mergea cu capul în piept și c-o mână pe

 

Constantin Stamati - Cântecul Gafiței

... Cântecul Gafiței de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati O floare duioasă zice fluturașului ceresc, Nu fugi, că mor; Căci trista mea soartă este eu pe pământ să trăiesc, Nu la cer să zbor... Nu uita amorul nostru, neștiut de pizmașii oameni În câmpi depărtați... Nu uita ca tu cu mine ... frați. Dar vai! zefirul te suflă, iar eu nu pot să mă smulg Din negrul pământ. Ca pân’ la cer cu al meu abur, miros pe cale să-ți duc Și rămân plângând. Tu te duci tot pe departe, căci prea ți-i drag a pupa Orice floare vezi. Iar eu rămân părăsită făr-a mă putea mișca, Chiar ... ca din obezi. Tu fugi, și iar vii la mine, și iar te duci s-amăgești, Și pe alte flori, Dar când te întorci la mine, tot lăcrimând mă găsești, Mai ales în zori... Oh! la amor mai statornic de vrei ca să te deprinzi, Și să nu mor eu, Dă ...

 

Victor Hugo - Cântecul Gafiței

... Cântecul Gafiței de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati O floare duioasă zice fluturașului ceresc, Nu fugi, că mor; Căci trista mea soartă este eu pe pământ să trăiesc, Nu la cer să zbor... Nu uita amorul nostru, neștiut de pizmașii oameni În câmpi depărtați... Nu uita ca tu cu mine ... frați. Dar vai! zefirul te suflă, iar eu nu pot să mă smulg Din negrul pământ. Ca pân’ la cer cu al meu abur, miros pe cale să-ți duc Și rămân plângând. Tu te duci tot pe departe, căci prea ți-i drag a pupa Orice floare vezi. Iar eu rămân părăsită făr-a mă putea mișca, Chiar ... ca din obezi. Tu fugi, și iar vii la mine, și iar te duci s-amăgești, Și pe alte flori, Dar când te întorci la mine, tot lăcrimând mă găsești, Mai ales în zori... Oh! la amor mai statornic de vrei ca să te deprinzi, Și să nu mor eu, Dă ...

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă și pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguțător chiabur că vine și la dânsul. - De vânzare ai oul ăsta, prietene? îi zise. - De vânzare, jupâne. - Ce cei pe dânsul? - Păi, ce-i vrea să-mi dai, jupâne. - Să-ți dau o pungă de bani. - Ia lasă, jupâne, nu-ți mai bate joc de ... ce fel de pasăre ai voi dumneata? îl întrebă femeia. - Ceva așa, deosebit, răspunse dascălul. Și ca să nu mai ocolim, ți-oi spune românește, pe șleau: am poftă să-ți mănânc friptă găina aia a ta din colivie. - Vai de mine, dascăle; dară cum aș face eu una ca asta? Ce va zice bărbatu­meu când s-o întoarce? - Orice va zice, iaca, tu să-i ... n-am și eu la dumneata? mai zise dascălul. Asta îmi dovedește că nu mă iubești. Îmi pare rău că am îndrăgit cu atâta foc pe

 

Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu

... Gonea el, mereu gonea, Gonea, nu mai ostenea, Nebăut și nemâncat, De dor mare frământat. Când a fost a treia zi, Pe tătari el îi zări, Atunci Nedea că grăi: ,,Hei! stăpâne Radule, Ascultă-mi povețele, C-acum e pe vitejie, Pe vinceală sau robie, Taie tu marginile, Eu să tai mijloacele; Care-a scăpa de la mine Să nu scape de la tine!" În tătari ei se izbeau, Vârtej de moarte făceau, Și tăiau, nene, tăiau, Pe tătari îi risipeau, Și pe cei robiți scoteau Și pe-acasă-i trimiteau. Dar pe maică-sa bătrână N-o găsea-n ceata păgână. Radu-n scări se ridica, Ca vulturul se uita Peste câmpii Lăpușnii, Peste câmpi merei pustii ... ți dreptate, Radu că ți-a fost bun frate, Că eu, doamne, din păcate, M-am iubit cu taica tău De-am făcut pe Radul meu!" Domnul Mircea greu ofta, Pe bătrână o scula, Mâna dreaptă-i săruta Și pe loc dreptate-i da. El boierii aduna Și de moarte-i judeca. Gâdele îi apuca, Sus, la scară-i aducea, Un covor le așternea, În ... ...

 

Vasile Alecsandri - Margărita

... razele scânteietoare ale ochilor; parfumul îmbătător al florilor se înalța în văzduh cu armonia orhestrei, și lumina candelabrelor se revărsa ca un val de aur pe frunțile, pe brațele și pe umerele albe ale damelor. Strălucită era într-adevăr acea adunare, căci venise să asiste la cununia celei mai frumoase flori din aristocrația Moldovei, a ... zâmbea, văzându-l rătăcind prin salon ca un om ce nu ar avea conștiință de sine. El veni în fața lui, îl atinse cu mâna pe umăr și îi zise glumind: — Trezește-te, poetule, și te coboară pe pământ din regiunile lumii ideale, căci balul o să înceapă în curând. Alexis tresări la glasul ce-l apostrofa astfel și rămase puțin tulburat; însă ... dulci lacrimi de fericire! II Cu patru luni înainte de scenele descrise în capitolul precedent, Alexis se întorcea din străinătate, unde își terminase studiile. Era pe la finitul toamnei, atunci pe când în țara noastră ploile încep a fi în două cu zăpadă și drumurile devin nepracticabile. Caii harabagiului pe care-l luase la Mihăileni, plini de glod până la urechi, înghețați, căzuți de osteneală, de-abia mai puteau trage trăsura

 

Paul Zarifopol - Creație și analiză

... dar se hotărăște pentru el fiindcă e cunoscut și familiar. Analiza ajută creația, zice d-sa; cei doi termeni nu se opun radical unul altuia. Pe mine, cuvântul creație mă mulțumește cu deosebire, fiindcă obișnuit analiștii nu izbutesc să justifice pretenția lor de a imagina figuri în stare să concureze ... creația e superioară analizei. Artă literară fără analiză se poate. Fără creație nu." Cuvântul creație precizează excelent această superioritate. Adeseori analiștii sunt tipuri hibride: figurile pe care le încearcă nu izbutesc, n-au justificare solidă, fiindcă nu figuri, ci stări sufletești l-au obsedat pe autorul psihologizant. Analistul promite fanteziei cititorului realizări de care singur nu-i capabil, și aceste promisiuni, deșarte și repetate, irită și plictisesc atenția, dându-i ... că înțeleg o impresie literară atât de complet, din adâncul experienței proprii, ca acea cuprinsă în fraza d-sale: am luat, după Război și pace, pe Fort comme la mort al lui Maupassant, care-mi plăcuse la două lecturi anterioare. Mi-a fost milă și scârbă de Maupassant cu ... deosebire a femeilor de lume și din visele actorilor, regizorilor, sau poate chiar a cusătoreselor sentimentale... Nu supăr prea mult, cred, pe ...

 

Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului

... vede strălucind Și spre Ieși înaintând? Un rădvan cu telegari, Șese negri armăsari, Și-n rădvanul boieresc Un luceafăr pământesc, Cu chip dulce femeiesc. Iar pe lângă cel rădvan, Călare pe-un năzdrăvan, [8] Merge mândrul Iordăchel Cu slugile după el: Slugi cu inimile drepte, Înțelepte și deștepte, Ce-s la masă rușinoase, Dar la luptă ... Iar Lisandru, oftând greu, Răspundea: ,,Stăpânul meu! Pâinea, sarea ți-am mâncat, Nu mă vârî la păcat!" [9] Din nou vodă poruncea, Arnăuții se-mbrâncea, Pe Iordache s-aruncau, De păr lung îl apucau, Pe covor îl întindeau Și din zbor capu-i tăiau. Capul se rostogolea, În sânge se tăvălea Și pe scări se cobora Și-n rădvan apoi sărea. Iar Marica, vai de ea! Capu-n brațe apuca Și plângând la el căta, Și bocind îl ... afla și un briliant de grosimea unui ou de porumb, care astăzi se află în comoară împărătească. După moartea lui Alexei Mihaiiovici, Petru suindu-se pe tron și aflând că preceptorul său se găsea exilat în Siberia în timpul anarhiei strelizilor îl aduse îndată la Moscova și îl institui consilierul său ... ...

 

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834

... taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină.   Una dintr-acele raze strălucind înseninează ... oșteanul aceste, pare că au fulgerat!!! Deci el tace și se uită, și vede jos lângă sine Că un nour se lăsară de raze înconjurat, Pe care sta în picioare un voievod vechi de zile... Pe al lui larg piept și spete purta zale ferecate, Iar albele sale plete peste ele răsfirate. În a sa vânoasă mână greu buzdugan ... mă-ngrozești; Când de moarte niciodată nu m-am speriat, voinice, Căci în cruntele răzbeluri mă-nconjura mii ca tine, Și buzduganul acesta îi culca pe lângă mine. Eu sunt Arbore, copile, hatman lui Ștefan cel Mare, Am servit sub a lui steaguri patruzeci de ani de rând, Și-n patruzeci ... ...

 

Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki

... e dorul vecinic de mister. II     â€œBrahma, Indra, o Kamadeva, Krișna, Agin, o zei puternici,     â€œPuternici zei ce ne conduceți în lupta noastră pe pământ,     â€œDeschideți porțile eterne; sunt drept, sunt sfânt printre cucernici,     â€œDar arde sufletul în mine de pacea sfântului mormânt.     â€œMi-ați dat destul, în taina nopții. Sub cortul meu de frunze late,     â€œSă-mpace sufletu-mi, trimiteți fâșii ... demn privirea să ridic;     â€œMi-ai fost de zece ori părinte, și tu din gloria-ți divină     â€œTe-apropii, plin de îndurare, de mine, viermele cel mic.     â€œDar cadă ura ta asupră-mi, că-n mine nu-i recunoștință;     â€œEu văd cu pismă înșiși șerpii din fala ta părtași că sânt;     â€œDin cer tu cați cu bunătate l-așa ... “Îndreaptă-ți fața spre Walmiki, de-acum cu el ai să trăieștiâ€�.     Mai zise iarăși lui Walmiki: “Îți dau eu azi un dar pe lume     Ce seamăn n-are, a ta cântare c-un nou avânt să-nsuflețeștiâ€�.     Dar Floarea-Albă: “Doamne mare! nu voi să ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>