Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE SCURT.

 Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 421 pentru PE SCURT..

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... medic îl obligă să se devoteze pen­tru cei ce suferă și, de multe ori chiar, să-și riște viața pentru a scăpa pe aceea a altora. În ce altă profesie se găsește abnegația absolută de sine, pe care medicina o impune celor ce o exercită? Este evident deci că, dintre toate profesiile, medi­cina este cea mai bine­făcătoare. Dar, - în plus ... templul sacru al medicinei. Acum înțelegeți înalta demnitate a profesiei medi­cale și respectul ce i se dă din toate părțile. „Cinstește pe medicâ€� zice Biblia,...â€� căci ai trebuință de elâ€�. II Dar, ce este un bolnav? Un bolnav este un individ în al cărui organism s ... Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - un ... la adevăratul lor scop), - indivizi care inspiră scârbă și care par a nu fi demni de nici un in­teres. Veți întâlni bunăoară

 

Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)

... inima... Păcum e obiceiul la târg: târguiește omul ce târguiește, cumpără, vinde; apoi, mai cu rachiu, mai cu vin, mai cu vorbă, se-nveselește, și pe urmă își mai aduce aminte și de sufletul răposaților și le dă pomană după putere. Și așa, a rămas baba pe ziua aceea mulțumită destul cu traista plină. Încet-încet, pe-nserate, s-au împuținat drumeții; tot mai rari și mai rari, până n-a mai trecut nimeni dupa asfințitul soarelui, când s-a ... A muiat baba turta dulce, a gustat-o și zice: - Bogdaproste! am avut o zi cu noroc astăzi... S-o ție Dumnezeu drăguțul pe fata aia, s-ajungă la bătrâneți frumoase, ca mine! Pe urmă s-a înfășat baba-n cerga ei, și-a pus traista căpătâi și s-a ghemuit de-a ... ești? - Da ce sunt? - Om, ai? Da cine moaș-ta a mai văzut om cu codiță și cornițe, mă?... Vrei să mă tragi pe sfoară, tu, pe mine? Hehei, băiete! nu mă cunoști cine sunt... Eu... d-ăștia mărunței ca d-alde tine... Să-ntrebi odată pe ...

 

Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476

... leși, trimiși într-ajutor de către Cazimir, riga Poloniei, și cinci mii săcui trimiși asemene de către Mătieș Corvinul, stăpânitorul Ungariei. La 17 ghenarie 1475, pe apa Racovățului, se dădu o bătălie insemnată. "Ștefan le-au ieșit (turcilor), zice Ureche vornicul, înainte, din sus de Vaslui, la Podul Înalt; pe care i-au biruit Ștefan vodă nu așa cu vitejia cum cu meșterșugul, că întâi au fost învățat de au fost pârjolit iarba peste tot ... nice de a să îndereptarea; ce așea ei în de sine tăindu-să, mulți au pierit, și mulți prinsără vii pedestrimea, ce și pe aceia pe toți i-au tăiet, unde mulți pași și sangiagi au pierit și pe feciorul lui Isac pașa, după ce l-au prins viu, l-au slobozit, și pușcile le-au dobândit și steaguri mai mult de o sută ... toate bisericile pe Apărătorul Creștinătății , nume ce Ștefan își câștigase prin neobosita lui sabie. Mătieș Corvinul, în luna lui april 1475, trimise către domnul Moldaviei pe Gaspar de Hatvan, episcop de Stulwaisemburg, poftindu-l ca să urmeze un război început sub auspicii așa de fericite. Ștefan era silit să-l urmeze ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

... strălucitoare; inundă văzduhul cu o lumină care își rotește fâșiile în jurul unei tipsii de foc, și se albește, și se îmbunează când se împrăștie pe netezișul câmpiilor. Cât de bine e să mergi în neștirea pasului! Într-o fâneață ca aceasta, moale, înaltă și cernută pe deasupra cu flori de nenumărate fețe, aș colinda o viață întreagă, fără a mai odihni. Ce miros plăcut, care îți umple pieptul! Ai ... și de sărăcie; brotăceii se sparg la cântec ca niște poeți zgomotoși și fără minte; lăcustele, cobzari de cârciumă; pitpalacul, hoinar cosmopolit; broasca se reazemă pe picioarele-i strâmbe și-și răsfrânge gușa și burta cleioasă și, privind dobitocește, cu ochii pe jumătate închiși, seamănă cu un moșier gros, cu ceafa și cu pântecele revărsate; șoarecii sunt niște hoți fricoși; boii-popii, popor tihnit, peste care toată ... bat până la sânge, se robesc, și nelegiuirile și crimele se petrec fără frică de lege și de Dumnezeu. Un gușter face douăzeci de omoruri pe zi; o furnică fură și robește pe bieții purici de iarbă; o vulpe strivește la fiece pas trei-patru gângănii. Și câte soții nu sunt părăsite într-un chip rușinos! Câți nevinovați ...

 

George Coșbuc - Un pipăruș modern

... și zile bune, Că vezi tu, bobul ăsta spune: Savinca ta nu ți-a fugit! Savinca ta s-a prăpădit, Umblând pe deal după căpșune. Dar om ești tu cu mult noroc! O poți afla ca scrisă-n carte, Vezi bine, că-i pe drum departe— E chiar la craiul Poloboc. Dar știi tu ce? Pleacă pe loc! Tot mergi spre răsărit de vară, Tot mergi, dar nu te mai opri, — Și când d-un deal te vei bufni, Oprește-te ... dată-n barbă, S-așterne iute la pământ, Se prinde-apoi de-un fir de iarbă Și—vântul doară-i numai vânt! Cu greu trecu pe-aici Cotorul Și se plângea că-l poart dorul Prin țări, cu gând să fie sfânt! Că vezi, mă rog! Pe-aici e locul Pustiu și numai pipirig — Și zău, p-aici așa-i de frig, Cât creapă-n trei și-n opt cojocul, Se ... patru pari. Avea pe masă dinainte Cilindru plin de „Konig-Tinte“ Și-avea condei și ochelari, Și tot făcea la mestecușuri Și tot pe rând și ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Mihaida

... numelui sinistru, țipând: Allah!- altÅ• hu! Cambana solemnelă cu totul amuțise Pe lâng-aceste hule, blasfeme inspirate; Și ruga pietoasă, ascunsă, spăimântată, Abia cuteza, mută, pe Crist să mai adoare... . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acum pe România plana al nopții angel Și ușura-mpilarea și dorurile zilei, Când repede, mai iute decât clipirea însăși, Arhangelul s-avântă de pe Carpați spre Istru Și-și îndreptează svolul spre vetrele lui Bucur, În noua rezidență, și iată-l față-n față Cu angelul dormirii. Se-mbrață ... jețul său purpuriu, cu fruntea p-a sa mână, În planuri salutarii și varii, și mărețe Își ațintase mintea către omnipotență Și ochii pe icoană, a cărei cerești raze Împrumuta puterea acelui dulce angel Ce-alină orice cuget și-n aromire sacră Pe cuvioși adoarme după fierbinte rugă. Așa adoarme-eroul; și serafimu-ndată Desparte de la sine pe fratele său angel, Ca pe o calitate abstrasă din substanță; Îl lasă la solia-i, și singur el, arhangel, În toată frumusețea-i în umbră se deseamnă. S-apropie d ... când intră în el geniul Cereștilor voințe și inspirat îl mișcă! Materia frământă în neastâmpăr sacru Și-ncinde carne, minte! E alt Enoh ce svoală ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... Mi se-ntâmplă multe pozne când sunt cuprins de mânie. Eu nu-s țigan... ți-am mai spus-o!... Nu mă mai tot zăpăci!... Mai pe scurt, na, iată banii!... Pleacă dracului de-aci! TĂNASE De la un șerb nu voi cere, nu voi lua niciodată: Ursita-mi e neferice, dar a ... de mare! De-ai fi român, cale-vale! dar țigan, păcat! păcat! Tat-tău o fi fost, băiete, o groază de blăstemat De-au întortocheat pe mă-ta în lingușirile lui... Multe dragostea mai face pe fața pământului! E curat un fel de boală, ce de noi când se lipește, Pe român mi-l țigănește, le țigan mi-l românește, Toate lucrurile-n lume cu susul le pune-n jos: Îngerul urât se pare, ucigă-l ... nu!... trăiește! trăiește-n cugetul meu, Și va trăi totdauna, până voi trăi și eu!... TĂNASE Dumnezeu să mi te-ajute, precum tu m-ajuți pe mine; Zilele tale să curgă tot zile lungi și senine; Iar nevoia să doboare pe-oricine-ți va fi dușman!... Rămâi sănătos, băiete!... Ce păcat că ești țigan!... (Pleacă murmurând: "Răzvan, Răzvan, Răzvan"... apoi se întoarce) Știi ce? Mi-am ...

 

Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"

... de inginer hotarnic“. Apoi la pag. 90: „Pe atunci însă, cată să știm, amorezații nu-și făceau curte în modul prozaic de astăzi, pe la teatruri, pe la baluri și pe la grădine: damele nu ieșeau fără bărbații lor nicăierea, nici primeau visite când erau singure acasă; apoi bilete dulci și parfumate nu erau în datina ... spune poetul Alecsandri în Barbu Lăutaru: amantul umbla cu lăutarii cântând toată noaptea pe sub ferestrele Dulcineei; sau, dacă era poet ca Conachi, făcea versuri, pe care... nu le da la gazete, nici la tipar, ci punea pe lăutari să le cânte. Nu voiu să zic că cu moduri atât de prozaice Conachi făcea curte nobilei sale amante; nu e însă mai puțin ... și cu toată „profunzimea craterului în irupțiune“, îndată ce-l punem alături de violența limbajului dlui P. Ghica, care ar fi înmărmurit și pe mai-sus-pomenitul Cabanis! Pag. 80: „Mihnea nu săvârșise încă aceste cuvinte, când o mulțime de femei, copii, bătrâni, sângerânzi, palizi, cu hainele rupte ... Cândescu se reped două, nu numai fete, ci și copile. La pag. 82: „Boieri, femei, copii, bătrâni, oșteni ieșiră toți în liniște dar având ...

 

Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru

... datorește unei pene strălucite, ce nu pentru întâia oară păcătuiește numai de hatârul muzelor românești. (Vorba ceea: — El iubește muzele românești. — Dar muzele pe el? — Și el pe ele.) Și se poate zice într-adevăr că e o traducție minunată, de vreme ce traducătorul, anume d. Frideric DamĂ©, nu știe, nu poate să ... de nevoi, mă rog, cum are tot omul, măcar corist să fie. Toate aceste nevoi, însă, fiecare și le știe, și nu privesc de loc pe public, care ar dori să vază pe “tovarășii de luptăâ€� ai eroului ce moare puțin mai mișcați de pierderea căpitanului lor. Direcția de scenă ar trebui să se cam gândească la ... nimeni nu mai venea să-i asculte; nu vom micșora meritul acelora care, lipsiți de povață bine-voitoare și de sprijinul publicului, s-au jertfit pe sine din iubire pentru arta dramatică; nu vom uita, în sfârșit, nici pe aceia care au voit să facă mult bine, dar n-au izbutit decât a pregăti izbutirea urmașilor lor în lucrare: nu vorbim însă ... Destul că această lipsă este o pierdere pentru public, pentru teatru și chiar pentru d. Hagiescu însuși: publicul capitalei a pierdut un actor ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III

... era după masă, Îmbrăcându-l cu noao veștmânte, Îndată-l pusără să cânte. [1] Iar el, ca un cântăreț măestru [2] Care-în ospețe și pe la mese, Când arma celui Marte buiestru [3] Cu stihuri nalte cânta ș-alese, Când pe fiiul Vinerii frumoase Cu viersuri line și mângăioase, Vru ca să desfete ș-astă dată Cu cântece line sâmțitoare Tovarășia noastră-adunată Dragostele cântând zburătoare ... alcătuită Și pe-acele vremi deobște iubită: ,,Vinule dulciu, tu roadă de raiu De la Dumnezieu dată pe pământ, A toate roduri de pe lume craiu!... Laude ți-oi cânta, cum purure cânt, Numa de beut cându-mi vine dor, Tu să mi te-îmbii cu plinul urcior. Tu ... și făr' a zice-un cuvânt Sabia-întecă și sări-în oblânc; Iar' murgul ușor îl duce ca vânt, Îl duce de nou, pe dealuri, pe văi, Pe locuri pustii, făr' sate și căi, Pe nește câmpii sterpe, săcetoase, Pin plaiuri, pe munți, pin pietrii și stânce Pintre codri deși, pin păduri umbroase. Nici acum avea să beie, să mânce, Când iacă dedu supt poale de munte ... ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... și dau de istoria unui rege al Scoției care era să devină prada morții din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare ... prăvălii pătrundea prin ferestrele mari și nespălate o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Din când în când treceai pe lângă vro fereastră cu perdelele roșii, unde în semiîntuneric se zărea câte o femeie... Pe ici, pe colea vedeam pe câte-un romanțios ce trecea fluierând sau câte-un om beat, care-ndată ce chiuia răgușit lângă ferestrele prostituțiunii, femeia spoită ce sta în sticlă ... a da lumii, ce nu-l asculta, sama că se scursese și a 12 oră a miezului nopții. P-ici, pe colea pe lângă mese se zăreau câte-o grupă de jucători de cărți cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>