Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SEARA

 Rezultatele 351 - 360 din aproximativ 489 pentru SEARA.

George Gordon Byron - Oscar D'Alva

George Gordon Byron - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ale cărora poale undele se sfărâma, Rărind moartea cu a ei coasă rangurile numeroase Bravilor ce cu a lor sânge pământul înroura! Ochii lor perzând nădejdea de a mai videa vrodată Strălucita stea a zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii ...

 

Ion Creangă - Soacra cu trei nurori

... După ce s-a sfârșit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor, iar nora rămase cu soacra. Chiar în acea zi, către seară, baba începu să pună la cale viața nurori-sa. Pentru babă, sita nouă nu mai avea loc în cui. "De ce mi-am făcut clește ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)

Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade) Visul de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XIX 19 XX I O altă auroră în sufletu-mi lucește, Rază necunoscută d-a altor lumi ziori; Ochii mi se deschide, și-n ochii mei zâmbește Ziua zilelor noastre, vecii netrecători. Veacurile, viața-mi ca nopți se strecurară, Și-ncovoiat pe groapa-mi o văz că s-a deschis Și-mi face loc printr-însa să trec preste hotară -- E poarta veciniciei!... și mă deștept din vis! Fruntea-mi albită toată către pământ se lasă, Brațele-mi rezemate toiagul meu apasă; Iar sufletu-mi se-ntoarce și cată înapoi... O, zile! sau ce nume vouă vi se cuvine?... Dar ați trecut! ce trece mai mult el nu mai vine. Era mai dinainte să vă întreb pe voi. II Ce noapte variată! ce groaznică vedere! Stai! Îmi aduc aminte: în vis eu mă făceam C-aș fi fost prunc, îmi pare, și fără griji, durere, În casa părintească cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Lună de miere

... lumină: cu ochii-nchiși, o să aud mai bine... — Ah! suspină doamna, ah! Mișule, încă o zi! încă douăzeci și patru de ceasuri! mâne seară, suntem singuri!... Și... se sărută... Aud bine... Se sărută: o dată lung, apoi, de mai multe ori pe rând, scurt și des și tare... â ...

 

Ion Luca Caragiale - Luna de miere

... lumină; cu ochii-nchiși, o să aud mai bine... — Ah! suspină doamna, ah! Mișule, încă o zi! încă douăzeci și patru de ceasuri! mâine seară, suntem singuri!... Și... se sărută... Aud bine... Se sărută: o dată lung; apoi, de mai multe ori pe rând, scurt și des și tare... â ...

 

Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor

Mihai Eminescu - Aur, mărire şi amor Aur, mărire și amor de Mihai Eminescu Se făcea cam în anul 1840 și câțiva, în Iași. Ne trezim în una din cele mai frumoase seri de iarnă. Rece dar luminoasă, ca o cugetare cerească în mijlocul unei gândiri senine se ridică luna palidă și argintoasca mărgăritarul pe bolta albastră și adâncă a cerului Moldovei. Era o noapte italică amestecată cu frigul iernii, amestecul unei lumi văratece, pline de senin, cu intimele plăceri ale iernii, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece ― în case oamenii știu să-și facă o iarnă caldă. Pe stradele în zadar luminate ale capitalei flăcările din fanarele cu undelemn își întindeau limbile avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a[i] caselor, aruncând pe ele umbrele urieșe și ridicole ale trecătorilor. Numai din când în când se auzea zgomotul unei trăsuri, glasul unui om cu chef, șuierul trist al unui om pe gânduri. În catul de jos a[l] unei case mari se adunase o societate aleasă, ...

 

Nicolae Filimon - Omul de piatră

... Chiralina c-o mînă și pe Dafin cu alta, sări într-însa și se făcură nevăzuți. Și după ce umblară zi de vară pîna-n seară, ca cuvîntul de poveste ce d-acilea încolo se gătește, ieșiră pe tărîmul cellalt și ajunseră în țara lor. Împăratul, cum priimi știre despre sosirea ...

 

Nicolae Gane - Petrea dascălul

... o zi întreagă pe drumuri nebătute, trecând prin vaduri de râuri, peste șanțuri, peste podețe ale căror scânduri jucau sub roatele trăsurii, pănă când înspre seară ajunseră la moșia dorită. Proprietarul, care era prevestit de mai nainte de părcălăbie, îi primi cu mare alai ca pe niște oaspeți aleși. Dulcețile, cafelele ...

 

Petre Ispirescu - Aleodor împărat

Petre Ispirescu - Aleodor împărat Aleodor împărat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El ajunsese la căruntețe, și nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă și el, ca toți oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deșert. Când, tocmai, la vreme de bătrânețe, iată că se îndură norocul și cu dânsul și dobândi un drag de copilaș, de să-l vezi și să nu-l mai uiți. Împăratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza, împăratul adună Răsărit și Apus, Miazăzi și Miazănoapte, ca să se veselească de veselia lui. Trei zile și trei nopți ținură petrecerile și se chefuiră și se bucurară, de o ținură minte cât trăiră. Băiatul de ce creștea, d-aia se făcea mai isteț și mai iscusit. Nu mai trecu mult și iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Când fu la ceasul morții, el luă copilul pe genunchi și-i zise: - Dragul tatei, iată că Dumnezeu mă cheamă. Sunt în clipa de a-mi da obștescul sfârșit. Eu ...

 

Petre Ispirescu - Zâna zânelor

Petre Ispirescu - Zâna zânelor Zâna zânelor de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat mare și puternic, și el avea trei feciori. Făcându-se mari, împăratul se gândi fel și chipuri cum să facă să-și însoare copiii ca să fie fericiți. Într­o noapte, nu știu ce visă împăratul, că a doua zi, de mânecate, își chemă copiii și se urcă cu dânșii în pălimarul unui turn ce avea în grădină. Porunci să-și ia fiecare arcul și câte o săgeată. - Trageți, copii, cu arcul, le zise împăratul, și unde va cădea săgeata fiecăruia, acolo îi va fi norocul. Copiii se supuseră fără a cârti câtuși de puțin, căci ei erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. Traseră, deci, și săgeata celui mai mare din fii se înfipse în casa unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare d-ai împăratului; iară săgeata celui mai mic se urcă în naltul cerului. Li se strâmbaseră gâturile uitându-se după dânsa, și p-aci, p-aci, era să o piarză din ochi. Când, o văzură coborându- ...

 

Radu Greceanu - Începătura istoriii vieții luminatului

Radu Greceanu - Începătura istoriii vieţii luminatului Începătura istoriii vieții luminatului și preacreștinului domnului Țării Rumînești, io Costandin Brîncoveanu Basarab-voievod, dă cînd Dumnezeu cu domniia l-au încoronat, pentru vremile și întîmplările ce în pămîntul acesta în zilele măriii-sale s-au întîmplat de Radu Greceanu Cuprins 1 Cap. I 2 Cap. II - Pentru domnia lui Șărban-Vodă, unchiul mării-sale, cîți ani au domnit și de moartea lui 3 Cap. III - Cum, după moartea lui Șărban-vodă, toată boierimea s-au strînsu la Mitropolie de au făcut sfat pentru alegirea de domnie 4 Cap. IV - În ce chip rădicarea și înălțarea domniei au fostu lui Costandin-vodă 5 Cap. V - Cum, după ce s-au așăzat domnu, au trimis boiari în toate părțile, pre unii la Poartă, pre alții la pașa serascheriul, ce era cu oști la Baba, pre alții la hanul, de ș-au făcut toate isprăvile domniei 6 Cap. VI - Cum au venit domnului poruncă de la împărăție în anul dentîi al domniei de s-au dus la Cerneți cu cîtăva oaste într-ajutor oștilor turcești, ce era acolo și de alte porunci ce era a face, și cum venirea nĂ©mților s-au ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>