Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNSĂ

 Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 1235 pentru ÎNSĂ.

Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu

... copilul lor, fiindcă - ziceau ei - a intrat cu noroc în casa lor, este ugurliu, adică dobândise un copilaș. De la o vreme încoace, însă, văzură că dau îndărăt. Unde până aci era bilșugul în casa lor, acum ajunseră negustori grei ca fulgul pe apă, cum se zice. Cu toate ... mă voi dezlipi de tine până ce nu te-oi căpătui și nu te-oi vedea om în rândul oamenilor. Pasămite cotoșmanul era năzdrăvan. Băiatul însă rămase cu ochii bleojdiți la dânsul, când îl auzi vorbind. Plecară amândoi. Cotoșmanul înainte, băiatul după dânsul. Ajungând într-o pădure, găsiră o scorbură mare ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... ai acestei nașteri sau renașteri literare. Valoarea lor nu este deopotrivă; sunt câteva talente eminente între ei, sunt multe talente inferioare, și unii și alții însă sunt pe calea naturală și aspiră cu bună-credință spre adevăr. Din acest punct de vedere, toți împreună merită o atenție binevoitoare. În fruntea nouei ... puterea cuvântului, este d. Mihail Eminescu. De la d-sa cunoaștem mai multe poezii publicate în Convorbiri literare, care toate au particularitățile arătate mai sus, însă au și farmecul limbagiului (semnul celor aleși), o concepție înaltă și, pe lângă aceste (lucru rar între ai noștri), iubirea și înțelegerea artei antice. Ideal ... și apoi (de Rafael) în Madona. Tot așa, poetul asupra unei fețe "pală de o bolnavă beție" aruncă "vălul alb de poezie" și o divinizează. Însă Madona nu este o idealizare a Venerei, nici Venera antică o realitate brută pe lângă Madona modernă, și strofa O, cum Rafael creat ... a, prin care poetul rezumă încă o dată compararea, nu o lămurește mai bine, ci slăbește poezia prin repetiție. Originală și plină de efect, însă prea calculată (recherchĂ©e, cum ar zice francezii) este tranziția "Plângi, copilă?..." Epigonii cuprind o antiteză foarte exagerată. Pentru a arăta micimea epigonilor ...

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... că nu mă mai înduplecam să purced odată. Și, în coadă, nelipsita urare ca Dumnezeu să mă aibă în sfânta sa pază. Amin! în halul însă în care mă găseam mi-ar fi fost peste putință să pornesc pe orice fel de cale. Nici în pat nu mă puteam mișca. Deșurubat ... erau la a doua țuică, iar oaspetele la a treia. Mă arătai mirat că se înființaseră cu toții așa devreme; Pantazi însă mă lămuri că el venise de-a dreptul de-acasă, iar Pașadia cu Pirgu de-a dreptul și ei de la ... desăvârșite ce poate avea creierul omenesc. Am cunoscut de aproape o bună parte din aceia ce sunt socotiți ca faime ale țării; la foarte puțini însă dintr-înșii am văzut laolaltă și așa minunat cumpănite atâtea înalte însușiri ca la acest nedreptățit ce, de voie, din viață, se hărăzise singur uitării ... se întrecuse, luase văzul tutulor, îi uluise și-și făcuse, jugănar cumplit dar cu mănuși, toate mendrele. Calea măririlor i se deschidea largă, netedă, acum însă, că putea năzui la orice, nu mai voi el nimic și se retrase. Presupuneam că la temelia acestei hotărâri ciudate a fost întrucâtva ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F

... încă la Sud de Dunăre douÄ• elemente latine compacte: Meso-românÄ­ în Bulgaria actuală, și Illiro-românÄ­ în Serbia, maÄ­ ales în Dalmația, pe carÄ­ însă Ä­-aÅ­ slavisat apoÄ­ cu încetul Bulgarii de o parte și Serbii de cea-laltă; 2°. AșĂ  numiții Macedo-românÄ­ și Istriano-româniÄ­ de astădzÄ ... succesive de 'naintea Academiei Române; dintâiÅ­: «Cine sunt Bulgarii și Serbii?», al doilea: «Cine sunt Daco-româniÄ­ și Pannono-româniÄ­?» Acuma însă mÄ• preocupă o altă soluțiune, pe care n'am desbă-tut-o de loc până acì în trecut, și care e tocmaÄ­ cea maÄ­ importantă ... supus luÄ­ Tra-ian și aÅ­ început a se amalgamĂ  încet-încet cu colonii romani, dând prima nascere naționalității daco-romane. AlțÄ­ DacÄ­ însă, retrăgĂȘndu-se maÄ­ sus în creeriÄ­ Carpaților saÅ­ maÄ­ la răsărit de Provincia Traiană, șÄ­-aÅ­ mănținut individualitatea lor proprie sub diverse nume etnice, maÄ ...

 

Ioan Slavici - Budulea Taichii

... părea cam prost, ba câteodată chiar grozav de prost. Dar tot țineam la el, fiindcă era băiat domol și intra totdeauna în voile mele. Dacă însă acum Huțu îmi părea mie grozav de prost, eu îi păream lui grozav de înțelept. Într-o zi el însuși mi-a mărturisit ... omul să scrie și ca să știe ce a scris el însuși, fiindcă aceasta nu era decât un fel de răboj. Când vedea însă pe Huțu citind din cartea ceea ce au scris alții, îl cuprindeau îndoielile și-i zicea de obicei: "Ba să mă ierți; asta o știu ... scris, și dacă ungurul ori neamțul nu știe românește, el nu are decât să scrie, pentru ca să-l înțelegi ce vrea să zică. El însă

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur

... în jos, se cam spăimântă copilul de atâta zgomot, și îmbla tot cu frică, mirându-se de frumusețea caselor și de tot ce vedea; băgă însă de seamă că fiecare lucru-și are rânduiala sa. Dară calul, îmbărbătându-l, îi zise: - Vezi, stăpâne, aici toate sunt cu șartul lor; de aceea ... ajutor. Zânele îi dase voie să îmble prin toate casele, să deretece, să scuture, să măture, dar numai în cămara cu baie să nu intre. Însă el când lipseau ele d-acasă intra și lua aminte la toate câte îi zicea calul. Ochi și legătura cu hainele puse cu îngrijire într ... se scurgeau ochii. Apoi ziseră: - Așa păr frumos nici noi n-am mai văzut! Fii sănătos, dară încai fă bunătate de ne dă hainele! El însă nu voi, ci le opri și le luă în locul simbriei ce avea să ia de la zâne. De aci se duse într-un oraș ...

 

Alexei Mateevici - Prădătorii

... care s-a spânzurat (în) săptămâna cea albă? Apoi ia, eu și sunt Gubarev... — Mai spune o minciună! Păzitorul nu-l crede, însă simte în tot trupul o frică atât de grea și friguroasă, încât se mișcă iute din loc și începu să pipăiască iute portița. — Stai ... fi pierit, ticălosule... Stai! Genunchii păzitorului se îndoiaie. El închide ochii cu frică și, tremurând cu tot trupul, se reazemă de zid. El ar răcni, însă știe că răcnetul nu va ajunge la loc locuit de oameni... Alăturea cu dânsul stă trecătorul și-l ține de mână... Vreo trei minute trec ... poate de plătit hacul! Nu, frate, tâlharii întotdeauna au fost mai harnici decât păzitorii! Stai, stai, nu te mișca... Trec în tăcere cinci, zece minute. Însă iată că vântul aduce un șuier. — Ei, acu mergi, zice trecătorul, lăsând mâna. Du-te și roagă-te lui Dumnezeu c-ai rămas viu ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

... mă arăt în lume cu multă sumeție. Văzui eu mulți de-aceia ce nu au scris nimic Asupra nimăruia, ba înc-au măgulit, Nu căpătară însă vro soartă mai ferice; Dar mie ce-mi rămâne s-aștept de l-a ta milă? Năravurile rele tu nu îngăduiești, C-o ... așa urmare nu poți a căpăta Nici lemne de ars iarna, nici ghiață-n timp de vară. De-i vrea să-mi arăți însă c-acei vestiți satirici — Pers, Juvenal, Orațiu, francezul Boalo -- Nu numai nu avură din scrieri neplăceri, Ci câștigară încă nemuritoare slavă; Ș-asemene pre ... le și le-ntoarce. Pare că nici o trudă nu dă acea lucrare; Dar cerce-se el singur de-i pare că-i ușor. Eu însă știu că dacă m-apuc de lăudat, Ș-al tău nărav, o, muză, voiesc de a-l preface, Oricât mă lupt cu gândul ...

 

Anton Cehov - Prădătorii

... care s-a spânzurat (în) săptămâna cea albă? Apoi ia, eu și sunt Gubarev... — Mai spune o minciună! Păzitorul nu-l crede, însă simte în tot trupul o frică atât de grea și friguroasă, încât se mișcă iute din loc și începu să pipăiască iute portița. — Stai ... fi pierit, ticălosule... Stai! Genunchii păzitorului se îndoiaie. El închide ochii cu frică și, tremurând cu tot trupul, se reazemă de zid. El ar răcni, însă știe că răcnetul nu va ajunge la loc locuit de oameni... Alăturea cu dânsul stă trecătorul și-l ține de mână... Vreo trei minute trec ... poate de plătit hacul! Nu, frate, tâlharii întotdeauna au fost mai harnici decât păzitorii! Stai, stai, nu te mișca... Trec în tăcere cinci, zece minute. Însă iată că vântul aduce un șuier. — Ei, acu mergi, zice trecătorul, lăsând mâna. Du-te și roagă-te lui Dumnezeu c-ai rămas viu ...

 

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu

... perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul ... voi? Cum au fost oblăduirea mea? Ce sînge am vărsat? Care s-au întors de la ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? Și însă, acum nu mă vreți, nu mă iubiți? Ha! ha! ha! Rîdea; mușchii i se suceau în rîsul acesta și ochii lui hojma clipeau. — Cu ... și pre mine, vei vinde și pre Tomșa; spune-mi, n-aș fi nătărău de frunte, cănd m-aș încrede în tine? Eu te iert însă, c-ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela, și îți făgăduiesc că sabia mea nu se va mînji în sîngele ... cu bucurie și nădejde, aducîndu-și aminte de întăia lui domnie, în care el nu avusese vreme a-și dezvălui urîtul caracter. Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți: știau că norodul îi urăște, și pre domn că nu-i iubește. Îndată ce ...

 

Ion Luca Caragiale - Antologie...

... aceea doresc să văd și eu mai de aproape colecția d-tale și, dacă-mi permiți, să copiez câteva... — Bucuros, îmi răspunse el; trebuie însă să te ajut, fiindcă d-tale, mai puțin cunoscător în materie, ți-ar veni greu să faci repede o bună selecție din atâtea pachete. â ... ceva mai adânc... Exigențele sociale paralizează adesea francheța onestă; un individ nu le poate ușor înfrânge în orce moment; în fața lor devine laș; poate însă avea curaj să fie franc pe ascuns. E greu să arunci cu noroi în obrazul cuiva când îl întâlnești ziua-n amiaza mare față în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>