Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE NIMIC

 Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 722 pentru DE NIMIC.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

... cum să răspund eu? La ce anume să răspund? Pozițiunea, cum vedeți, e foarte critică chiar și pentru un critic și ar fi chiar imposibil de răspuns dacă n-ar exista o metodă de analiză care se cheamă metoda de eliminare. Aplicată la polemică, ea însemnează următorul lucru: având a răspunde la un articol care e plin de digresiuni ce n-au nimic de a face cu chestia, le eliminezi una câte una și răspunzi numai la rest, dacă mai rămâne, rest care trebuie să fie în ... cu orice preț... Toate aceste grațiozități spirituale sunt adresate mie sau prietenilor mei. Nu degeaba e izbucnitor d-lui și nu degeaba se recomandă singur de la începutul articolului că e politicos — dacă chiar combate pe adversarii săi, apoi îi combate subțire. E de prisos, sper, să insist că această parte a articolului trebuie s-o eliminăm: 1) pentru că n-are absolut nimic comun cu chestia și 2) pentru că n-are absolut nimic comun cu spiritul. Și acum, fie zis în treacăt, sper că și cititorii mei, și dl Philippide vor înțelege de ce nici noi în articolul ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... nu mă știi. Când mă-i cunoaște bine, când gându-mi vei afla, Atunci nu vei mai zice că oamenii sunt una. Al nostru neam de are defecte îndestule, Eu însă sunt prieten cu buni, și fug de răi. La curiozitatea-mi fă bine să-mi răspunzi, Și vei vedea în faptă că nu-s vreun fățarnic. SATIR: Nimic nu-mi trebuiește; mă-ntorc în codrii noștri, Dar pot ședea la vorbă pân-ce m-oi dezbrăca. Un ceas din mila Modei la care ... din scoarță pân-în scoarță Nimic n-a văzut altă decât a ei gravure, Plătind pre autorul c-un: Foarte mulțumesc! De toată osteneala și truda ce-a avut. Acest om ce-n ființă făcu nimica toată, Pierzând atâta vreme c-un lucru chiar netrebnic ... dând de prost dovadă cu dedicața lui, La voi se socotește de foarte învățat; Iar pe Damet îl credeți științelor protector. Noi frații satiri altfel de lucrurile voastre Gândim și înțelegem. Orice împrejurări De voi sunt însemnate, pătrunse-n adevăr. Prilej ...

 

Constantin Negruzzi - Potopul

... său tată bătrân, Și să ducă mai departe unde apa nu se-ntinde, Pe maică-sa care ține frățiorul lui la sân. Nu e mijloc de scăpare de a Domnului urgie, Pretutindini este moarte, pretutindini ocean, Numai stânca uriașă se înalță cu mândrie, Arătându-și golul creștet preste groaznicul noian. P ... cumplită, Fața ei muiată-n lacrimi o sărută suspinând, Zicând: “Draga mea Selmină! ah! rogu-te, te trezește, Fie-ți milă, o pre-dulce, de-al meu plâns, de-al meu oftat, Mai deschide ochișorii, pe iubitul tău privește! Ah! al tău suflețel poate cătră ceruri a zburat!â€�... De-a iubitului său lacrimi și duioasă sărutare Se deșteaptă biata fată din acel leșinat greu, Și-nălțând spre ceruri ochii, c-o adâncă ... œOh, cât e de mare mânia lui Dumnezeu! O, tu sfântă, prea-înaltă, ființă misterioasă! Tu care ai locuință în acest cer înfocat, Dumnezeule cumplite! de ce mâna-ți mânioasă Preste noi nenorociții cu urgie-ai apăsat? Care fu a noastră vina, prea-puternice-mpărate! De ...

 

Alecu Donici - Racul, broasca și știuca

... Alecu Donici - Racul, broasca şi ştiuca Racul, broasca și știuca de Alecu Donici Racul, broasca și o știucă Într-o zi s-au apucat De pe mal în iaz s-aducă Un sac cu grâu încărcat. Și la el toți se înhamă: Trag, întind, dar iau de samă Că sacul stă neclintit, Căci se trăgea neunit. Racul înapoi se da, Broasca tot în sus sălta, Știuca foarte se izbea Și nimic nu isprăvea. Nu știu cine-i vinovat; Însă, pe cât am aflat, Sacul în iaz nu s-au tras, Ci tot pe loc au rămas ...

 

Ion Luca Caragiale - Un articol regretabil

... Ion Luca Caragiale - Un articol regretabil Un articol regretabil de Ion Luca Caragiale Amicul meu, d. C.R.-Motru, în tribuna noastră literară de ieri, sub titlul Un articol regretabil, a criticat tendința unor scriitori ai noștri cari, în lipsă de talent măcar mediocru, caută să facă senzație cu subiecte abracadabrante și mirobolante, atroci pe cât de revoltătoare, bizare pe cât de stranii, cum ar zice un alt amic al meu, d. Gion. D. Motru crede că un articol, o schiță, o nuvelă, nuveletă, nuvelică, fantazie sau ... pot avea și eu pe a mea? Ba da, o am; și voi să o arăt. Mie nu-mi pasă, când e vorba de literatură, cum am avut onoarea a o spune și altă dată, de intenție, de tendență, de teză, de morală, de Motru, de Gion, de fin de siècle, de abracadabrant, mirobolant, bizar, straniu și celelalte; mie îmi pasă daca pe autor îl prinde sau nu-l prinde când se apucă să-mi spună ceva ... “Nu siliți natura, a zis fabulistul; veți fi neplăcuți cu talentul, cu talentul cu care nu sunteți născuți.â€� Și atât e de ...

 

Mihai Eminescu - Cum universu-n stele...

... Mihai Eminescu - Cum universu-n stele... Cum universu-n stele... de Mihai Eminescu Cum universu-n stele iubește noaptea clară, Cu toate-a mele gânduri astfel eu te-am iubit, Când am plecat eu ... n mine Se mișcă, cum se-ndoaie a mării ape-ntregi Și-n fruntea mea oglindă a lumilor senine, Aveam gândiri de preot și-aveam puteri de regi. Dar ca pe-un măr cu vierme mi-ai omorât simțirea În goana lumei oarbe, pe strada în noroi. De-atunci mă-ntreb cum oare de m-a-nșelat privirea, Cum s-a putut ca-n lumea asta să ne iubim... noi? Astăzi inima-mi este o ...

 

Dimitrie Anghel - Fata din dafin

... Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele ... și au scăzut deasupra capetelor noastre. Imensul mister ce învăluie lumea plantelor cîte nu ne-a spus nouă ! Toată poezia aceea semănată așa de darnic, toată simfonia viorie de semitonuri, unde nimic nu rănește ochiul, toată lumea de vis care îndulcește decorurile, cît

 

Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)

... e suverană și că dacă stîncile, florile și bestiile rămîneau fermecate la vibrarea orficelor strune, cei ce te înconjoară n-ar putea rămîne și ei. De ce nu înțelegi că atunci cînd vei fi sătul de murdăriile ce caută să le arunce fiecare asupra ta, de multe vorbe goale care se ridică în aer și se sparg ca niște bășici de săpun, de toată grămada ce te înconjoară și cu care n-ai nimic de comun decît lutul, te vei simți singur precum ne simțim fiecare dintre noi astăzi, ce ne-am grupat odinioară, și te va prinde un dor ... ne este prielnică. Menadele te așteaptă, și crede că, orice vei face, un destin fatidic ne cîrmuiește ; și dacă va fi să fii odată sfîrșit de bestii, lira ta singură va mai pluti și va mai vibra ca lira miticului Orfeu pe valurile Hebrului. Baricadele de hîrtie se vor dărăma cu tine și singur cu steagul tău vei merge, sătul de taberi, să-l împlînți la urma urmei în inima ta, singura redută sfîntă și demnă de apărat. Frumos e idealul tău, și eu cred în el, dar harfa e de ajuns și singurătatea — prielnică. Dușmanii de ieri pot să-ți redevie prieteni, precum prietenii de ieri pot să-ți devie mai tîrziu dușmani ; stropul

 

Panait Cerna - Din depărtare

... Panait Cerna - Din depărtare Din depărtare de Panait Cerna Nu ți-am vorbit vreodată, și pe ferești deschise Nu ți-am trimis buchete, stăpâna mea din vise, Ci numai de departe te-am urmărit adese, Iluminat de gânduri nespuse, ne-nțelese... Înfioratu-mi suflet nu s-a-ntrebat vreodată Făptura ta de zee pe cine îl îmbată; Ce frunte se-nnorează, gândind că steaua lină Împarte și la alții bogata ei lumină?... Nimic nu știu de tine senina mea iubire Dar ochii mei, în cale-ți culeg numai uimire; Cărarea mea pustie se umple de lumină. Încât mă-mpac cu viața-mi și uit că mi-ești străină... Ce vrea și unde merge un fulger? Cui ce-i pasă!... Destul ... e prea strălucitoare, Din adâncimea serii vin vrăji turburătoare Aș vrea să cânt, să cuget, dar nu mă-ndemn... nu pot... Și-atât mă simt de singur, că mă-nfior, de teamă, Și ochii mei, din umbră, lumina ta o cheamă... Atunci, m-abat pe drumuri de sufletul tău pline, Și sufletul meu prinde din nou să se-nsenine, De cum te-arăți privirii setoase, de

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... simte pe tron. Bătrânul o iubea nu pentru că ar fi e xistat doar vo afinitate sufletească între ei, din contra, ea avea un fel de spirit de o înălțime religioasă, el cugeta mirenește, ea avea mult simț pentru muzică și poezie, el le privea numai ca distracțiuni de care un om nu poate scăpa, în fine, peste toată viața ei era răspândit un fel de farmec poetic ― el era proză, deși proză bonomă ― el [o] iubea pentru că era frumoasă, de o nobilă cuviință care-i impunea și pentru că-i dăruise un copil pe care-l iubea precum numai un om []își poate iubi copilul ... totdeauna pieptănat cu îngrijire și acoperit c-un bariz verde, ochii ei mari și sprâncenați aveau o nespusă dulceață. Buzele mici și subțirele se-ncrețeau de un fel de mândrie, rochia de lână verde cu piepții strânși îi da un fel de mlădioasă grație, pestelca era albă ca omătul, iară mânecele totdeauna suflecate trădau niște brațe de alabastru. Pe piept cădeau șiruri de hurmuz sur ca mărgăritarul. Astfel umbla. Bietul Porfire Rufă afirma adevărul. Este caracteristic pentru gineri că mai toți samănă cu ai regelui Lear. Și Dumnezeu ...

 

Urmuz - Pâlnia și Stamate

... său copil, gras, blazat și în etate de patru ani, numit Bufty... Micul băiat, din prea multă pietate filială, prefăcându-se însă că nu observă nimic, târăște o mică targa, pe uscat, în vreme ce mama sa, soția tunsă și legitimă a lui Stamate, ia parte la bucuria comună ... nimic în lume Stamate dacă nu ar fi dus lipsă aproape completă de mijloace, fiind silit chiar să facă armata când era abia în vârstă de un an, numai ca să poată ajuta, cât de curând, pe doi frățiori nevoiași ai săi, cu șoldurile scoase prea mult în afară, cauză pentru care fuseseră dați afară din slujbă. Într-una din ... și totodată să sufere și să plângă ca un copil... O scutură cu un otrep și, după ce îi unse găurile mai principale cu tinctură de iod, o luă cu sine și, cu legături de flori și dantele, o fixă alături și paralel cu tubul de comunicație, și, tot atunci, pentru prima oară, istovit de emoție, trecu printr-însa, ca fulgerul, și îi fură o sărutare. Pentru Stamate, pâlnia deveni de atunci un simbol. Era singura ființă de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>