Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE SEARA

 Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 371 pentru DE SEARA.

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... toată pasărea pe lume, pe limba ei piere. Fie acestea zise din capul locului, ca nu cumva să se întâmple ca vreunui cititor, scârbit îndată de urâtul precuvântării, să-i vină răul gând de a lepăda cartea ta din mână, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei, tratată cu seriozitate și cu științăde-cauze, de către conștiințiosul autor. Mă grăbesc a declara că acel cititor va fi adevăratul păgubaș, căci, dacă nu știe regulile vânătoriei mai bine decât ... tău, în loc de o aprețuire a meritelor ce el va ști neapărat și cu mai bun succes să destăinuiască la ochii oamenilor de știință și de specialitate, într-un cuvânt, în loc de ceea ce mi-ai cerut, mulțumește-te, zic, să-ți spun aci numai în ce chip, cum și ce fel, imaginațiunea, sufletul și mintea mea ... dropii, cutreierând cu pas măsurat și cu capul ațintit la pază, acele șesuri fără margine prin care aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de vară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare și le preface, dinaintea vederii fermecate, în cetăți cu mii de minarele, în palate cu mii de

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... uția să închidă ușa și chiar să o zăvo­rască cu regulamente, care fac ca ni­meni să nu mai poată pătrunde acolo, - afară, bineînțeles, de dânșii și de ciracii lor. Dar, mulți dintre D-voastră mă vor întreba: De ce vrei să ne faci niște lecții clinice? Nu ne sunt oare de ajuns lecțiile ce ni le fac profesorii de cli­nică? Desigur că aceste lecții, primite de la profesorii D-voastră, sunt la rigoare suficiente; ele constituie un fel de clinică clasică, pe care orice medic e da­tor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, ne­mulțumit cu rutina și cu obscuri­tățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre ... cu-re îngrijiri medicale, și din cauza bolii nu mai sunt în stare să-și agonisească nici măcar cele nece­sare pentru întreținerea vieții. Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - un orășean care, doborât de tifos, zace în neștire timp

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau necon­tenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprin­dea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la Mos­cova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul ... auzit întrebarea mea, nu-mi răspunse nimic, ci, plecându-se, începu a se uita pe sub patul pe care adormisem. Apropiindu-se apoi de mine, mă întrebă: — Unde ai aruncat arma? — Ce armă? replicai eu, frământat de presupuneri. — Arma cu care te-ai împușcat! Au nu te vezi plin ...

 

Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara

... acolo multe luund și lipindu de ale noastre, potrivindu vrĂ©mea și anii, de au scris acest lĂ©topiseț, carile de pre în multe locuri de nu să va fi și nemerit, gândescu că cela ce va fi înțeleptu nu va vinui, că de nu poate de multe ori omul să spuie așa pre cale tot pre rându, cela ce vĂ©de cu ochii săi și multe zmintĂ©ște, de au spune mai mult, au mai puțin, dară lucruri vechi și de demult, de s-au răsuflat atâta vrĂ©me de ani ? Ci eu, pe cum am aflat, așa am arătat." După acĂ©ia și eu care sunt intre cei păcătoși, Simeon Dascal apucatu-m-am ... făcut Alexandru vodă cu craiul leșesc 25 Domniia lui Iliiaș vodă și a lui Ștefan vodă, ficiorii lui Alixandru vodă celui Bătrân 26 De războaiele acestor 2 frați 27 Al doilea război 28 Al treilea războiu 29 Al patrulea războiu 30 Al cincilea războiu 31 De împăcarea fraților 32 De niște tătari ce au prădat țara în doao rânduri 33 De orbirea lui Iliiaș vodă 34 Domniia lui Roman vodă, ficiorul lui Iliaș vodă 35 De domniia lui Pătru vodă 36 De moartea lui Roman vodă 37 ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0 Avatarii faraonului TlĂ  de Mihai Eminescu Sara... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut o ninsoare uÈ™oară È™i Memfis, divina Memfis, îÈ™i ridică colosalele ei zidiri ninse de ... aripile-ntinse, într-un lung triunghi, adâncimile fără de margine... unde merg? unde? În luntrea neagră e culcat, È™i capul lui mare în perini de mătasă, bolnavul rege TlĂ ; în jurul naltei sale frunÈ›i — o cunună de flori de mac... de flori a uitării È™i a somnului... Peste vecinicia undelor zboară luntrea lui, până ce dintr-o parte È™i dintr ... i contra pasurilor mele... Râd de voi, regi ai pământului, râd de voi... Ce căutaÈ›i a prinde eternitatea în niÈ™te coji de piatră, care pentru mine sunt coji ...

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

... 4 Cuvânt de încheiere. 5 Note Răsboiul de desrobire pentru întregirea neamului (1916 – 1919) Introducere. Răsboiul cel mare, în care s'au prăpădit milioane de oameni din toate continentele pământului, rămânând zeci de milioane de orfani, prăpădindu-se și averi de mii de mi­liarde, a produs o schimbare uriașe și în viața poporului român: liberarea lui de sub jugul nemilos al străinilor și reîntregirea statului român între marginile Daciei, stră­vechea noastră patrie. Acest răsboiu a produs însă și schimbări ... starea rea economică, scăderea valoarei banilor, nu numai la noi ci în toate țările amestecate în răsboiu. Frământările acestea sufletești, apoi lipsuri materiale au făcut, de la noi foarte mulți nu-și dau seamă de binele mare la care au ajuns prin liberarea și întregirea neamului și văd numai relele mărunte, încetarea cărora atârnă tot de vrednicia noastră. Muncă cu spor pentru vindecarea relelor putem însă face numai dacă, pe lângă altele, ne dăm seama de suferințele din trecut și de ce jertfă a fost nevoie pentru ca să ieșim din robie. Suferințele Românilor de

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... ochi pricepuți le-au redeșteptat la viață. Se scoate, se-nțelege, din discuție cazul de distrucție marerială completă. Cărțile unice din biblioteca Alexandriei, templul minunat de la Efes și altele s-au dus de-a binele fără putință de reîntoarcere, ca și boabele de grâu dintr-un lan dat pradă flăcărilor. * Dar să ne întoarcem la talent. Ce este talentul? De! aceasta este nu prea ușor de spus, dar poate nu de tot imposibil. Mai întâi, nu trebuie să ne grăbim. Apoi, voi cere voie cititorului să amânăm răspunsul la această întrebare pănă după ce vom fi ... lui interioară, care pentru noi, oameni ca și el, cu suflet ca al lui, este cel mai important fenomen al naturii? Desigur că nu. Oare de ce? Fiindcă, deși este înzestrat cu facultatea iritării aceleia, ca noi toți, nu are darul, virtutea, ca unii dintre noi, de a o răstoarce prin procedeu intelectual priceperii altora. Într-un cuvânt, pentru că n-are talent. Lipsa de talent este incapacitatea de a găsi formula de comunicare intelectuală exactă a simțirii ce ne-a produs-o împrejurările materiale. Pe această cale, deși

 

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

... Constantin Stamati-Ciurea - Carpaţii, Basarabia şi un rezumat istoric asupra cetăţilor ei Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei de Constantin Stamati-Ciurea În Basarabia, ținutul Hotinului, 8 kilometri departe de Prut, se află pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile ... a face un serviciu botanicilor noștri români, le voi înșira aici. Reprezentanții cei mai marcanți ai florei noastre sunt culeși din pădurile Bucovinei și de pe moșiile de pe frontiera us-cată a ținutului Hotin: Peribicăuți, Groznița, Clișcăuți ș.a. Iată numele: Oxytropis campestris pe Mont-Blanc, la înălțime de 2000 m. Hutschinzia alpina pe Gotthardt, la înălțime de 1300 m. Potentila aurea pe Vollhorn, la înălțime de 1800 m. Gnafalium lestopod pe Scheideck, la înălțime de 1500 m. Ranunculus montanus pe Scheideck, la înălțime de

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... îl seceră tocmai atunci când crisalida devenea flutur. Pe când toți imberbii din giuru-ne se laudă a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul. Astfel, mă decisei odată pentru totdauna a nu mă baza decât numai pe izvoare, adecă pe mărturii contimpurane ... pentru a caracteriza pre acest curios principe: era mai bine a se zice "Ivan cel nebun". Urcat pe tron în etatea de 4 ani, sub tutela unei mume desfrânate; dentâi insultat de amanții țarinei, apoi corupt de lingușitorii puterii; născut cu o inimă impresionabilă, înveninat prin aerul ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de

 

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini

... Constantin Cantacuzino - Istoria Ţării Rumâneşti de când au descălecat pravoslavnicii creştini Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini de Constantin Cantacuzino Insă dintâi izvodindu-se de rumânii carii s-au despărțit de la romani și au pribegit spre miiazănoapte. Deci trecând apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului; alții în Țara Ungurească, pre apa Oltului, și pre ... zemli Ungrovlahiskiia za planinski i ot Almaș i Fagăraș herțegu" . Acestea să tâlcuiesc pre limba rumânească: "Întru Hristos Dumnezeul cel bun credincios și cel bun de cinste și cel iubitor de Hristos și singur biruitor, Io Radul-voievod, cu mila lui Dumnezeu domn a toată Țara Rumânească dentru Ungurie dăscălecat și de la Almaș și Făgăraș herțeg". Acesta iaste titulușul domnilor de atunce, începându-se pân-acum, precum adevărat să vede că iaste scris la toate hrisoavele țării. Și într-acestași chip tocmitu-ș-au Radul-vodă ... învățătură limpede și necurmată și le spunea den sfânta scriptură, și învăța pre toți, și-i adăpa cu apa milei, credinței cei adevărate. Grăia-le de pravilă și de lĂ©ge, de tocmirea bisĂ©ricii și de dumnezeieștile slujbe, de domnie și ...

 

Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

... sunteți Dumnezeu și fiți fiii Celui de Sus, iară voi muriți ca oamenii și ca unul din domni cădețiâ€�. Iar domnii în ce chip cad de la Domnul și Dumnezeul lor? Cad unii din credință, iară alții din fapte. Deacii ei mor. Ca oamenii carii suntu suptu stăpâni, cu trupurile mor ... ta, pentru care însuși Domnul Dumnezeul nostru și mântuitorul Iisus Hristos ș-au vărsat sfântul sânge al său. Și să nu omori pre niminea făr’ de judecată dreaptă și făr’ de ispovedanie, ca să nu fii și tu junghiat fără de milă, ca noatenii și ca mieii; că sângile omului nu iaste ca sângile vitelor sau ca altor fieri sau ca al păsărilor, ci iaste într ... žȘi satana era domnul îngerilor, iară pentru trufia lui căzuâ€�. Așijderea și fieștece domnu semeț și nemilostiv va cădea și nu să va scula. Iar de să va tâmpla domnului să cază, iară apoi el să va întoarce și ca plânge de căderea sa cu toată inima, are Dumnezeu putĂ©re să-l rădice; că Dumnezeu iaste judecătorul, și a lui iaste judecata. Cum iaste ... ...

 

<<< Anterioarele