Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUPĂ CUM SE SPUNE
Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 756 pentru DUPĂ CUM SE SPUNE.
Ion Luca Caragiale - Triumful talentului
... cunoștinții sale. - Un tânăr nu trebuie să despere de la întâia încercare, i-a răspuns cunoștința; mai sunt încă șapte ministere; or să se mai ivească locuri. În adevăr, peste câteva luni, se ivesc două locuri la alt minister. Niță nu lipsește a se înființa. Și iar mulțime de concurenți, iar comisiune, iar dictare, iar formalitățile obicinuite, și a doua zi iar nu se află între cele două numiri numele Niță Ghițescu. - Și ce frumos scrisesem, domnule! zise Nița cunoștinții lui. - Răbdare, tânărule! n-a intrat vremea ... de mărimi, de la doi centimetri până la un milimetru, și cu și fără transparent. Era acuma gata... Dar, în ajunul concursului, se-ntâmplă, cum se-ntâmplă în orice poveste, să se-ntâlnească - cu cine? cu o veche a lui cunoștință, cu bunul său camarad de odinioară, cu Ghiță Nițescu, băiatul cu degetele degerate. - Ghiță ... mult mai bine ca unul de copist, și în care poți să-ți faci un mai frumos viitor. Primești? - Primesc... Dar un moment... Și Niță, după ce a gândit o clipă foarte adânc, face la dreapta-mprejur și
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
... mai ușor. Când l-a ridicat de la pământ, a-nceput să curgă din fundul coșului ca dintr-o stropitoare ciuruită: se spărseseră sticlele și acum se scurgea rămășița vinului. Ce să facă? La mușteriu, cu cioburi de sticlă nu putea merge. Să fugă? Unde să se ducă? Să se-ntoarcă la prăvălie!... N-are să-l omoare doar. De omorât nu l-a omorât jupânul, că jupânul nu era om așa de ... numai din pricina firii lui pe dos, i s-a părut lui Cănuță două palme mult mai dureroase decât bătaia de deunăzi. Deunăzi, după atâta pisăgeală, se culcase fără să se plângă de șeale și dormise ca o buturugă; acuma n-a putut s-adoarmă de usturimea urechilor. A plâns înfundat toată ... lui până despre ziuă. Se împlinea acu, peste o minută, a treisprezecea învârteală a pământului împrejurul soarelui de când tânărul Cănuță se grăbise a ieși să se bucure de razele acestuia. Un neastâmpăr nesuferit ridică pe băiat de pe mindir. Cănuță oftă adânc ca și
... toate e stăpână. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri Și corăbiile negre legănându-se pe râuri, Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri, Mările țărmuitoare și cetăți lângă limanuri, Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaș covor, Vede țară lângă țară și popor lângă popor - Ca prin neguri alburie se strevăd și se prefac În întinsă-mpărăție sub o umbră de copac. Vulturii porniți la ceruri pân' la ramuri nu ajung; Dar un vânt de biruință se pornește îndelung Și lovește rânduri, rânduri în frunzișul sunător, Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori, Zgomotul creștea ca marea turburată și înaltă, Urlete de bătălie s-alungau după olaltă, Însă frunzele-ascuțite se îndoaie după vânt Și deasupra Romei nouă se înclină la pământ. Se cutremură sultanul... se deșteaptă... și pe cer Vede luna cum plutește peste plaiul Eschișer. Și privește trist la casa șeihului Edebali; După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i zâmbește, mlădioasă ca o creangă de alun; E a șeihului copilă, e frumoasa Malcatun ... visul că-i trimis de la profet, Că pe-o clipă se ...
... când a luat naștere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând de loc ureche muzicală... După aceea Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect și după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul unui pian, fără să îl știe nimeni, ieși la suprafață și în ... absolvi cursul de piano... Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor așteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăți cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă - cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă, alegorică și definitivă... Mai ... și nu ar fi permis, în ruptul capului, decât cel mult o frunză sau o floare... Această frunză îi mai servește și ca hrană cotidiană - se crede. Artistul o absoarbe în fiecare seară înainte de culcare, apoi intră liniștit în fundul umbrelei sale și, după ce se încuie bine cu două chei muzicale, adoarme dus pe portative și legănat pe aripi de armonii angelice, acaparat de visuri auzite până a doua ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... nu știu ce. Ea stă locului și-i răspunde ceva în limba ei, de care ceilalți vânători râd. Cine să fie fata asta zveltă? Uite cum dispare în gang! Dinspre iazul morii vin ofițerii, vorbind veseli între ei și ștergându-se pe mâini cu batistele. Cum îi vede, morarul pleacă capul pe spate și strigă în sus: - Giovannina, adă un ștergar pentru signori! Fata de mai înainte aduce un ștergar, îi ... poate semeni cu Girolamo și poate ești frumos, însă nu ești ca dânsul! Să-l fi văzut pe el, mai ales la joc, înaintea osteriei, cum juca de frumos, de venea lumea din împrejurime să se uite la el! Beți, signori, vin, ce vă uitați la mine?! Ce-am rămas eu acum? Un moșneag fără sprijin la bătrânețe! Giovannina, adă-ți ... și stârni câteva acorduri, neștiind cu ce să-nceapă. - Cântă-ne ceva din gură, și acompaniază-te de mandolină! Ea plecă puțin capul pe umăr, se uită așa, în deșert, ca și cum și-ar aminti ceva, apoi își pironi ochii ei de foc într-ai mei și începu un cântec vechi italian: - Noz son rose senza spineâ ... ...
Ion Luca Caragiale - Guvernul și modificarea art. 7
... a putea face celor interesați din lăuntru și din afară prețioasa declarație că partida roșie, care la 66 făcuse cererea de a se șterge restricția contrară spiritului tolerant al țărilor celor mai culte, nu are să se tocmească nici acuma mult la trecerea acestei cestiuni. Când o operațiune, - zice Românul - oricât de dureroasă și de delicată, este recunoscută ca necesară, chirurgul prevăzător ... consistă în răspândirea nemăsurată a libertăților. Românul are nevoie să facă astăzi această denunțare în contra conservatorilor; acest organ al unui partid ce se intitulează partid național nu se rușinează a denunța Europei pe partidul adversar, că umblă să scape de soluțiunea cestiunii israelite prin subterfugii, pe când partidul liberal, având a ... importă astăzi a ști ce părere pot să-și facă în privința noastră cei interesați la deslegarea cestiunii art. 7 în folosul israeliților, după acuzările ce ne aduce organul roșu. Ne importă a ști cum anume partidul d-lor Rosetti-Brătianu-Mihălescu înțelege întregirea ideilor liberale în Constituția noastră. Aceasta ne importă a ști atât noi cât și ...
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
... Sarafoff de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Pe vremea conflictului româno-bulgar... La cunoscuta ospătărie Enache, în compartimentul popular, unde unele feluri de bucate se servesc și cu jumătatea de porție, se află, cătră ora două după amiazi - oră la care toată lumea de rând a plecat de la dejun - o companie de patru tineri, urmând o dispută destul de ... D.: Dar... Toți ceilalți trei: Mersi, monșer, și la revedere... Zicând acestea, pornesc să iasă . Dar D . , atins până-n suflet de malițiozitatea confraților, li se pune în cale și, emoționat, după ce a făcut, încruntându-și fruntea, apel la o inspirație, le zice cu un ton suprem: - Domnilor! un moment!... Știu unde este!... Câte ... urmărit de privirile celor trei confrați, și n-a apucat să se-nchiză bine uscioara după el, și toți trei au dat să se repează la piciorul stâng al scaunului... Nenorocire! Carta de vizită lipsește din locul știut. - I s-a lipit de talpa cizmei! zice unul ... Cât e de scurtă viața omului, progresul n-ar fi fost posibil, dacă omul n-ar fi avut darul să învețe din pățeala altuia, să ...
... strigoii macină făină. Acolo nu-i loc curat. — Hai, fă ce-ți spun! Mai aveți cornul cel de luncă, hațaș de lupi, și unde se încrucișează drumurile; se zice că adeseori noaptea pe la cântători se aud bocete în pădure. — Fugi răpede!... Ion, scărpinându-se în cap, ieși gânditor. Dar pănă când să-mi puie calul la sanie, îmi luai pușca și torba lângă mine, îmi aprinsei luleaua cea de ... astăzi nunta, mâni vânatul. Cu inima strânsă mă apropiei de Elena pentru a-i zice câteva cuvinte de urare, însă numai fruntea mea se aplecă dinaintea ei, iar vorbele îmi amorțiră pe limbă. Elena atunci se uită lung la mine, parcă mi-ar fi gâcit durerea, apoi lunecând pe strălucitoarele parchete se amestecă în mulțimea ce se învârtea prin saloanele pline de lumină. Nu știu dacă în noaptea aceea am închis ochii sau nu, într-atâta îmi era capul de amețit; dar ... și rumăn la față ca un om netrecut prin mâna judecătorilor. Mă uitai drept în ochii lui, însă el nu mă cunoscu, tuns și ras cum eram și îmbrăcat în haine de rând. — ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... Atunci Dănescul rostu-și ațâță, [2] Râvna dându-i vorbă și priință: Și fiind bogat, de naltă viță, Auz la toți află și credință. Iar' după ce la divan să-așază, În chipul următoriu cuvântează: ,,Măcar cum cinstiți boieri! vă pare De-această biruință frumoasă, Dar' eu socotesc făr' apărare Cum că ne-așteaptă soarte jeloasă Ș-amar în urmă!... Mila cerească Deie, ce zic să nu să plinească!... Am învins adecă!... Turcul fuge, Vodă triumfă ... stihuri și bune și rele, Scornisă, pe gustul lui Nason, Mirelui un epithalamion, Cărui dascăl Chiriligordon Au scos un viers lin din psaltichie Alcătuindu-l după canon, Iară Neanes pe podobie Îl cânta nuntașilor voioși De vin, și sătui de cârtaboși. Hârțoaga Zănoaghei chiar ne spune Din fir în păr, câte-au fost cântate. Scrie că Neanes avea strune De mătasă pe ceteră-încordate Și cum că șezând pe-o nocovală. În acest chip el cânta cu fală: [11] ,,Tânăr vânătoriu, de mult fără sporiu, După-un drăgălaș vâna sobolaș. De-ar fi și să moriu! (zisă vânătoriu) Drăguț sobolaș, ți-oi da de lăcaș. Haida hăi, căpăi, hai la la ... ...
George Coșbuc - Puntea lui Rumi
... principese. La un semn s-alină jocul, Și-acum Rumi-n mijloc iese. El avea un cort d'oparte, Iar în cort ? Cine-ar ști spune ! El încet desface cortul Cu ascunsa lui minune. Se ivesc doi stălpi, în urmă Alții doi, apoi mărunte Peste stâlpi câteva scânduri. Ce era ? O simplă punte. — „Rege, nimeni nu cunoaște Ce ... Este mută, vecinic rece. Gupta strigă, dă un ordin, Dă pe-al doilea, dă vro zece Ș-apoi zâmbitor privește Spre regină — „De se poate, Treci tu-ntâi, și după tine Au să treacă-n urmă toate !" — „Dacä vrei, eu trec, nu-mi pasä ! Dar chiar eu ? Nu se cuvine Să pui, rege, la-ndoialä Sufletul unel regine. Mä-nroșește singur gândul Că tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă ... firea..." Principesele-nroșite Bucuros voiau să treacă, Dar putea să mintă puntea, Vrun nedrept putea să facă, Ori mai știi ? Bătrânul Rumi Face-o glumă, cum se vede ; Și-i atât de slabă puntea, Că-n ea nu te poți încrede. Ș-apoi cum să creadă lumea Ce vor ...
Alexei Mateevici - Vorbă lungă
... o bătrânică mititică cu fața îngrijorată și cu o straistă în spinare. Ea stă la gânduri. — Ei, acu pe cine? o întreabă dascălul, scărpinându-se leneș pe după ureche. - Mai iute gândește-te, săraco, că n-am când. Acuși am să citesc ceasurile. — Acuși, dragă... Ei, scrie... Pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu ... — Stai... Pintilii a murit? — A murit, oftează bătrâna. — Dar de ce îmi zici să-l scriu pentru sănătate? se mânie dascălul, ștergându-l pe Pintilii și trecându-l în cealaltă hârtiuță. Ia măi ție! Tu spune cum se cade, dar nu te-ncâlci. Pe cine încă pentru odihnă? — Pentru odihnă? Acuși... Ei, scrie... Ion, Evdochia, iarăși Daria, Gheorghe, mai scrie-l... pe ... minte c-o scrisesem, da acu cine-o știe... n-o pot găsi nicidecum... Iat-o! îi scrisă pentru odihnă. — Pe Evdochia pentru odihnă? se miră bătrâna. Nici un an nu-i de când s-a măritat, dar tu de-acu-i chemi moartea! Însuți, dragă, te-ncurci ... cu rugăciune, dar dacă-i avea-n inimă răutate, asta-i bucuria dracului. Asta dracul te tot joacă și-ncâlcește. — Stai, n-amesteca... Dascălul ...