Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LOCUL LUI
Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 1045 pentru LOCUL LUI.
Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"
... al căror neam ne coborâm. Nu ne vom mira dar de lățirea cea mare a acelui obicei și de feluritele mijloace pentru mulțumirea lui. Cânepa, macul, vița de vie, tutunul etc., etc. sunt producte ale naturii cu care omul își nutrește pasiunea lui pentru amețeală. Există însă un fel de beție deosebită între toate prin mijlocul cel extraordinar al producerii ei, care se arată a fi ... zic că cu moduri atât de prozaice Conachi făcea curte nobilei sale amante; nu e însă mai puțin adevărat că de la 1812—1828 versurile lui făceau gloria lăutarilor dintr-un capăt pănă la celalt al Moldovei.“ La pagina 24 dl Sion ne vorbește despre „junele adolescent“ ... crede adolescentul bătrân! Tot acolo ne spune că „țara era în convulsiunile cele mai înflăcărate“, și la pagina următoare vrea să examineze cartea lui Conachi și să vadă „de ce calibru este“. La paginile 102 și 103, dl Sion, vorbind de sine însuși, scrie: „Apoi când ... se întrece și zice: „poetul vărsa tezaurii imaginațiunii sale cu profunziunea unui crater în irupțiune“. Despre întrebuințarea de neologisme, precum sunt alegre, în ...
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
... îmbătrânit Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care stând pe munte, picioarele pe vale Îmi pui de m-odihnesc. Când eram copilandru, mergeam adeseori P-a ... războiul, mă trag și de departe Cum se lupt între dânșii cu liniște privesc; Și de cumva îmi pare c-are dreptul o parte, Pe loc în ajutoru-i furios năvălesc; Și ca secerătorul în spicele aurite, Ca trăsnetul d-odată într-înșii năbușesc; A lor pavezi și arme ...
Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor
... mărginit în imitarea cîntărilor bisericești primitive, fiindcă ele se compuneau dintr-o specie de canto fermo (chant plein) introdusă în biserica cea mare înaintea schismei lui Fotie [1] . Atunci muzica noastră poate ar fi păstrat acea simplitate și frumusețe ce o găsim în muzicele europene; dară prin strînsele relațiuni ce țara ... fără a putea stabili una naționale. Spre a proba transformările prin care a trecut muzica noastră de la domnia lui Grigorie-vodă Ghica (1822) și pînă în ziua de astăzi, punem în vedere lectorilor noștri cîntecele acestea: I Frunză verde de orez, Vezi cu ochii ... pedepsi, stăpînă, Și-mi spune de mă iubești. IV Aoleo, ce bătăioasă, Nici cu asta nu țiu casă! Melodiele acestor cîntece sunt scrise în timpul lui Caragea, Alexandru Suțu și Grigorie-vodă Ghica. Cele cu no. I, II și III sunt compuse de lăutarii din București, iară cel din urmă de ... cu instrumentul acesta erau siliți, la orice schimbare de ton principal al veriunui cîntec, să-l acordeze de al doilea, băgînd în unele din țevile lui boabe de năut sau de fasole. Violoncelul este tot cel european, atît în formă, cît și în acordătură; deosebirea este numai că lăutarii îl întrebuințează ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2
... fugiia, ca să-l întoarcă cătră sine; despre care lucru învață apostolul când zice că domnul Hristos n-au luat din îngeri, ci din sămânța lui Avraam au priimit. A priimi să zice, care prinde unul dintru vrăjmașii săi și fiind volnic ca să-l omoară, nu-l omoară ... ce iaste mai iubit? De iaste, drept acĂ©ia, trimis Hristos de la Dumnezeu Tatăl spre săvârșirea acestor faceri de bine, să fie blagoslovită venirea lui în lume și să fie blagoslovit și acela ce l-au trimis pre el la noi și să fie blagoslovit și acela ce vine, a ... noastră astăzi și ne arată noao vaetele, plânsurile, suspinile și dorirea părinților celor din lĂ©gia vĂ©che, carii cu atâta dragoste doriia de venirea lui Hristos, precum îș zice cătră ucenicii săi: Fericiți sunt ochii carii văd ce vedeți; că adevăr zic voao: mulți împărați și proroci au vrut să ... cu ochii văzându-l, iar cu cugetul și cu sufletul dorind, îl privesc, care lucru făcea sfântul acela patriarh, carele cu atâțea ani murind înaintea lui Hristos zicea: Mântuirea ta voiu aștepta, Doamne, și oasele mĂ©le să vor odihni întru nădăjduire. Pentru care lucru mie mi să pare a ...
... suntem copii. O binefacere ne dă pământul, Neprețuită-n duioșia ei, El ne permite ca să ne întoarcem Dup-o viață vană, zgomotoasă, În sânul lui  în sânul lui și-al păcii. El ne-a și pus, bătrân-duiosul tată, Adânc în suflet o dorință dulce Și de-ntrebăm aceast-enigmă scumpă ... În corpul mort, din care am ieșit, Se naște veșnica nefericire. Suntem copii  etern nefericiți. Dar în zădar, căci suntem după chipul Și-asămănarea lui. Noi suntem răi Fără de-a-avea puterea lui. Răi putem fi Mai ca și el  dară din neputință Se naște ironia vieții noastre. În van Titanul mort, ce ne-a născut ... ai aliați între titanii Ce brăzdau caosu-n a lor răscoală, Ai înzestrat pământul cu gândiri, L-ai înarmat cu argumente mari Contra lui Ormuz. Și el ca tine a devenit rebel, Se zvârcoli spre ceruri spre-a le sparge, Mișcând aripile-i de munți ... lacrimi. De-aceea-i ca mort; Uscat... stors de dureri este adâncu-i  Și de dureri a devenit granit. A ...
... Să-l fi otrăvit? Hm! cine? Om bun, prea bun încă, darnic, omenos în toate întreprinderile, cine ar fi putut avea un gând pizmaș asupra lui? Totuși, ziceau oamenii, ceva-ceva trebuie să fi fost. Sandu al Radului adusese vestea într-un pâlc de oameni, dimineața: — A murit ... Oamenii începură a-l iubi cu tot dinadinsul și ar fi fost în stare să se deie în foc la un cuvânt al lui. Altminteri, și la trup, la față, conul Nicu era leit tatăl. Scurt, lat în spate, sângeros peste măsură, obrazul plin și înflăcărat ca para focului ... — Că vezi dumneata, șoptea un moșneag rezemat de tejgheaua crâșmarului, lucrul nu-i curat. Nu mor doi oameni, așa, unul după altul, în același loc. Or fi avut și ei păcate de ispășit. Cu noi, dă, se purtau bine, dar cu alții, mai știi! Cine poate ști! Ai Vădanei n ... mereu. La îngropare nu venise nici o rudă. Adică ce rudă era: un moș, frate mai mic al conului Iordache. Toată averea i se cuvenea lui acuma, dar, fie din nepăsare, căci era el bogat și fără moștenirea asta, ori de frică să nu-i fie și
... din depărtări adânci, atrase de mireasma, vrăjită, să vadă și ele tulpina măiastră care își desfăcea frumusețea pentru întâia oară pe pământ. Și parcă și lui Dumnezeu îi părea acuma rău că pusese într-o floare așa de minunate însușiri, — daruri pe care nu le împărțise nici în rai. â ... tot e îmbrăcat de ghimpi!â€� Atunci trandafirul se uită și văzu că-ntr-adevăr spinul avea ghimpi. Și nu mai pregetă: se rugă îndată lui Dumnezeu să-l acopere și pe dânsul de ghimpi, ca să-i păzească floarea. „Vezi, își zise Atotstăpânitorul, era dat ca pe pământ să ... l bagă nimeni în seamă. „Uite cum se închină toți tradafirului, și mie nimeni.â€� Și se rugă de Dumnezeu să-i schimbe și lui floarea, să i-o facă roșie, bătătoare la ochi ca a trandafirului. Atunci Dumnezeu și-a zis: „Veșnic o să ...
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... mai talentat, cu toate că Conachi cunoaște poezia populară măcar sub forma ei lăutărească, el n-a fost transformat de poezia populară. Poezia lui, imaginată în altfel de limbă, măcar în limba lui Alecsandri (ori tradusă în franțuzește) ar fi acceptabilă și azi. Și aceea ce o face absolut inacceptabilă pentru noi și-i dă un caracter chiar ... fost spiritualistă, ca și ideologia revoluționară franceză de atunci, care a inspirat-o (vezi ideile lui C. A. Rosetti din proza lui "din exiliu"; filozofia istoriei lui Bălcescu etc.), așadar, poezia lui Lamartine convenea și din acest punct de vedere spiritului din Muntenia (vezi reflexe la Cârlova și Alexandrescu). Moldova, rece și critică (pentru că Moldova n ... în cuvinte, în chipul de a forma familia cuvântului, în construcții speciale, în idiotisme, în sintaxă etc. -- e depozitat sufletul unui popor, experiența lui de-a lungul vremii, chipul lui de a simți, de a gândi, de a considera lumea. Cine cunoaște perfect limba poporului său, cu toate finețele ... ...
Nicolae Filimon - Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană
... petiții să ia antrepriza teatrelor publice tot călări, ba încă, daca va fi adevărată cronica din care am tras aceste note, ei zidiră chiar amfiteatrul lui Flavie tot călări; aveau însă, zice cronica, un obicei bun că, daca descălicau o dată, apoi nu mai încălecau să-i fi picat cu ceară ... teatrului, avea o voce angelică, cînta dupe cel mai fin metod al școalei italiane și declama ca Rachela (acestea toate mi le-au spus d-lui Lampugnani, samsarul melodramatic de la Milano, și eu l-am crezut și-l crez încă, pentru că mi-ar fi cu neputință a mă ... descoperit America) l-au parodiat și mai rău. Închipuiți-vă că acest artist avea una din cele mai frumoase voci baritonale din Italia și venirea lui în țara noastră nu au fost cauzată decît de marea dorință ce avea de a vedea șoselele și pavagiul cel faimos din Principatele ... au avut o discuțiune cu Verdi asupra intonațiunei și a timpilor muzicali și, fiindcă au rămas învins, s-au declarat etern inemic al lui Verdi și al muzicei sale; de aceea, celebrul nostru bas, de cîte ori cîntă muzică a ...
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... dau amână pămătuh Și mături groase și-nnodate S-aduceți pe Savinca-n spate! Din lut și pietri și din rîu, Din sfântul trup al lui moș Soare, Din câte-s vii și-ascultătoare! Din flori de mac, din spic de grâu, Din mintă creață, pădurea ța, Cu dragosti la Savinca ... O poți afla ca scrisă-n carte, Vezi bine, că-i pe drum departe— E chiar la craiul Poloboc. Dar știi tu ce? Pleacă pe loc! Tot mergi spre răsărit de vară, Tot mergi, dar nu te mai opri, — Și când d-un deal te vei bufni, Oprește-te, căci ... Apoi cu suflet asuprit Se tânguiește și se plânge, Că-n țări nevasta i-a fugit. — „Ba draci! îi zice pe loc sfântul, Îndată ce-auzise tot, Ba draci! Cu tine-n cârcă pot Să-ncungiur mâne tot pământul! Dar facem mai întâi prinsori, Auzi! Te port ... Iar sfântul Soare — tunde-o neică Să nu-ți bat colbul din scurteică! Ei, hei! Dar cine bombarda? Chiar sfânta maică-a lui sfânt Soare! Zău! Flacără pe nări lăsa, Și-avea priviri răzbunătoare Și-n mâni avea un—hop-șa-șa! —„Ce!? Nu-ți mai ...
... l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel ... se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale ... ce se ridica așa de înalt, că parcă floarea din vârf își deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele. În mintea lui își înjghebă planul. Să se suie pe lujer în sus, să meargă, să meargă și să meargă până în vârf; și de acolo, la bulgărul ...