Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUA DE LA ÎNCEPUT
Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 445 pentru LUA DE LA ÎNCEPUT.
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... tânguire a lui Iezechil. Sur era templul pe dinafar ă, tăcut înăuntru, legea pe balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci. Grilajul de la corul femeilor zugrăvea în perete o mreajă de umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scriși cu stele... Nu era aceasta cu bolți mândre nalțate, cu icoane luminoase pe ele, cu șiruri de stâlpi sfințiți de cântări melodioase ― era o arhitectură țapănă, rece, goală ― era atât de pustiu de frumusețe ca pieptul unui om mort... Sub murii acelei havre se strecura încet, c-un sac în spinare, un evreu tânăr. Trecuse miază-noapte. Luna ... i împroșcă obrazul. Tânărul se răsturnă cu scaun cu tot și sângele-i curgea șiroi pe podeaua acoperită înadins cu mult năsip. Aurul lui căzuse la pământ și se 'mprăștiase prin balta de sânge . Nepreocupat de cel tânăr, Levy culegea galben cu galben, îi curățea de sânge și năsip și-i punea în punga lui veche... Apoi stătu mult în tăcere, părea a socoti ceva. Apoi sări de pe scaun și luă sacul pe care Ruben l-adusese, îl dezlegă la
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... stat a selecției capetelor creatoare. Se introduce un sistem - foarte asemănător școlii contemporane - de industrializare și multiplicare mecanică a ideilor noi și de dresaj filozofic - în masă - a animalului uman. Democrațiile internaționale: elenistică, imperial-romană, actuală, au încercat, toate, posibilitatea de înmulțire pe cale mecanică a sufletelor superioare. Metoda - născocită de cei vechi - a fost, firește, cu căldură îmbrățișată și de ordinele religioase militante - în special al lui Ignațiu - întemeiate de Biserica Apusului. Democrația contemporană, fie burgheză fie socialistă, e stăpânită de ideea răspândirii culturii în masele largi ale muncitorimii. Dar marea erezie a creării de genii prin fabricile de cultură, care sunt Universitățile și Academiile, începe a pierde din ce în ce teren. Cu foarte mare părere de rău Pontificii înțelepciunii dogmatizate încep să recunoască neputința lor de a crea altceva, decât niște docili papagali intelectuali și niște gelatinoase nevertebrate etice. Școala oficială începe să recunoască că toate doctoratele de știință și diplomele de artă ale lumii nu pot face dintr-o maimuță cu dar suficient de imitație un creator de valori noi spirituale. Încep să recunoască monumentalii șefi de ...
... în floarea tinereții! Veselă și grațioasă, ea poseda calitățile inimii și ale spiritului. Toți acei care au cunoscut-o regretă în persoana sa o artistă de talent și un model perfect de eleganță și de istețime pariziană. Ea purta între amici gentila denumire de Dridri, însă numele ei adevărat era: Marie-AngĂ©lique Chataignez!“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Citind aceste rânduri, mulți din românii care au fost emigrați la Paris în anul 1848 își vor aduce aminte de acea drăgălașă copilă atât de pariziană în spiritul său, atât de română în inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirările patriotice ale generației entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viață națională în Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin care mister însă capricioasa natură sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene ... pe când un deputat al Constituantei din Francia declara că Bucureștii erau capitala Bucuriei, și un ministru al republicii confunda Cronstadtul din Ardeal cu portul
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
... aici se începe o istorie interesantă, care, fiind pân-acuma singura în felul ei și zugrăvind moravurile preoțimii basarabene, dovedește două lucruri: l. că tulburările de astăzi au atins și tagma duhovnicească și 2. varsă puțină lumină asupra unor oameni, așa-numiți „fruntași ai satelor“, arătând pân’ la ce ajunge uneori ticăloșia lor. Satul nostru trecea la preoți de cel mai bun „popor“—“prihod“ din ținutul Benderilor, din pricină că bietul preot răposat, mulțumită străduințelor sale extraordinare, își făcuse o ... despre felul cum stau alte trebuințe în tagma duhovnicească. Pentru asta, mi se pare, e destul să urmez povestirea celor petrecute în Zaim în timpul de pe urmă, scoțând la lumină singurele fapte fără de orice lămuriri. Odată cu preotul Tocan se duce din nou la Chișinău și sărmana văduvă. Ea încă nu-și pierduse cu totul nădejdea: o mai sprijinea puțin prepunerea că poate preasfințitul măcar de astă dată va ține seamă de rugămintea ei și-i va da putință ei și orfanilor de a rămânea în satul și-n casa ei, mutând la
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... de când începe literatura propriu-zisă -- cea beletristică -- și până la definitiva ei închegare (și în parte chiar și după aceea) este, dintr-un punct de vedere, istoria influențelor străine, care au putut pune în valoare -- ca să întrebuințăm un cuvânt pompos -- comorile sufletești ale poporului român. Celălalt capitol important (ideea ... inspirat de la ea, au luat-o ca model, unii mai servil, alții mai liber. Gradul de servilitate ori de libertate a atârnat de talentul scriitorului și de gradul participării lui la sufletul specific național. Acest din urmă fapt, antidotul imitației servile, a atârnat mult de familiarizarea scriitorului cu literatura populară națională și de extracția socială a scriitorului, de clasa socială din care făcea el parte, căci, dacă era dintr-o clasă mai de jos, acest lucru putea suplini într-o măsură oarecare lipsa de familiarizare cu literatura populară. Cu alte cuvinte, scriitorul care a avut un organism sufletesc destul de robust (ca talent și ca originalitate națională) ca să-și asimileze modelele străine, să și le transforme în substanță proprie, a dat operă ... spiritului național și, firește, gradului de ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... stare Ca să smulgă trandafirii dintr-un suflet virginal, Sau să facă să tresară patimile-n amorțire Dintr-un suflet peste care, ca un vânt de pustiire, A trecut desfrâul rece cu instinctu-i bestial. Însăși fetele pieirei o priveau cu îngrozire, Sau cu scârbă, de la dânsa, întorceau a lor privire, Nevorbindu-i timp de ore, și de zile, și de luni; Ea-nfrunta cu nepăsare revoltatele furtuni... Trăsnetul putea să cadă, c-ar fi râs și-atuncea încă... Inima i se schimbase în prăpastie adâncă ... deodată... Însă ea se îndreptează, palpitând transfigurată, Spre clavirul ce-i zâmbește printre fildeșu-nvechit. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă, la-nceput, Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o voce ce șoptește, ca să-și uite de durere, Un refren din câte-un cântec simplu și copilăros. Însă, fiecare notă, e o perlă care scapă De sub degetele albe ce alunecă pe clapă Ca să meargă să se spargă cu un sunet cristalin... E o melodie sfântă
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... se uneau cu cerul în depărtare. Din vreme în vreme însă zăream câte o ființă rătăcită pe acele câmpii fără margini sau câte o adunătură de bordeie coperite cu stuh; dar nu puteam înțelege de departe dacă acea ființă era om și dacă acele locuințe primitive formau un sat. Îmi închipuiam deci Valahia ca un soi de pustiu vânturat de cârduri de fiare sălbatice și de oameni pribegi ca în sânul Africii... Râdeți, domnilor? dar bun e Dumnezeu! m-oi întâlni eu vreodată cu profesorul meu de geografie! Oprindu-se vaporul la Brăila, mă hotărâi a mă coborî pe uscat și a întrerupe călătoria mea în Orient, pentru de a mă rătăci câtăva vreme în câmpiile Valahiei. Speram să intru într-o viață nouă și plină de întâmplări originale. Mă pregăteam a-mi apăra zilele împotriva fiarelor primejdioase și a cetelor de hoți ce gândeam că aș întâlni în calea mea. Îmi încărcai deci pistoalele și sării din corabie pe pământ, cu gând de a răsturna jos pe cel întâi valah ce s-ar înainta spre mine... Nici unul din oamenii adunați pe mal nu mă b ...
... necesitatea introducerii, prin regulamente, a infinitivului ca imperativ impersonal, fără ca și cu negațiune; și asta (onoare ei!) pentru toți călătorii, fără excepție de clasă sau de distanță de parcurs, la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfă. Astfel, în toate vagoanele noastre de călători, citim: pe uși: „A nu se deschide până trenul oprește"; pe ferestre: „A nu se pleca în afară"; pe semnalul de alarmă: „A nu se trage decât în caz de mare pericol" ; în altă parte: „A nu se întrebuința în timpul opririi în stațiuni" ; m clasa III: „A nu se scuipa pe covoare ... tot plăcută, plină de inimă, de avânt, de entuziasm... Nu putem zice că a fost frumoasă Graziella; dar grațioasă... și... oameni cu dare de mână. Nici cuvânt, prin urmare, să refuz invitațiunea prietenului meu. Ne-am întâlnit seara la Mercur — a se lua un aperitiv imperativ! — și apoi ne-am suit în sanie. Mitică, foarte vesel pe drum, mi-a debitat acest frumos aforism: â ... conferințe ce se vor ținea de
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... are un pai de nădejde-n sân! Nici eu nu cerșeam, jupâne, pe când aveam vitișoare, Ș-un pământ cât trage plugul, ș-o prispuliță la soare; Dar vecinii, din rea pizmă, la judecată m-au tras, Ș-acum iată-mă-s, jupâne, gol pe poduri am rămas!.. Copilașii plâng de foame... SBIEREA Copilașii!... Vrea să zică Tu ești un nebun de frunte! După ce n-ai chiar nimică, Te mai apuci de prăsilă. Auzi! Îi trebui copii! Un neam de netoți... Dă-mi pace! Ducă-se pe la pustii! TĂNASE (așezându-se) Of, of, of!... Și tu, jupâne, o să dai de vro ispită! (Sbierea face trei cruci mari dinaintea bisericii și se depărtează, fără a băga de seamă că i-a căzut o pungă din chimir.) RĂZVAN Așa cruci evlavioase, așa față răstignită, Așa-nchinăciuni plecate, până la brâu și mai jos, Nu făcea nici sfântul Petre, nici însuși domnul Hristos!... Bre! Jupânul ăsta crede că drept la rai o să meargă, Pe când dracii după dânsul cu limba scoasă aleargă!... (Face câțiva pași și ridică de jos punga.) Aoleu! O punguliță!... Ba-i un săculeț cam greu!... Îl va fi ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... înțelept, domol. Ale cui?... Ale proprietarului. Și oamenii ziceau încet: — A! Ale proprietarului! Erau bătrâne casele proprietarului, dar proprietarul era tânăr. Tânăr de vârstă era el, dar bătrân de suflet și casele erau bătrâne de vârstă, dar trainice și tinere-n ziduri. Și se vedeau... se vedeau bine ori de unde din sat. Dacă ieșeai dimineața în zori, când mugesc vitele spre pășune, ori la nămiez când e soarele-n puterea lui, de fuge vaca de muscă și stă la adăpost de umbră, și rumegă, ostenită, gâfâind de zăduf, răsuflând tacticoasă și apărându- se alene cu coada, când la dreapta, când la stânga, când în sus, când în jos, tot de ele dai cu ochii; tot pe ele le vezi fudulindu-se tot acolo în vârful dealului și seara după soareapune, când se potolește lumea și ... și șterge și unge fusul cu seu de capră, și scutură bine piatra, și potrivește apa mai domoală ori mai iute, cum e tocmai potrivită, la scocul al doilea, și numai începe să curgă bogăția pe jghiabul de scândură lustruită în găleata pântecoasă, ...
Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act
... tot ce am pe inimă, că tu ești bun de sfat. Poate ț-oi da și eu vrun sfat care ț-a veni la socoteală. știu că n-a fi vrun lucru de spăriat. Ien spune, dă. TERINTE: Da dacă nu-mi e voia să-ți spun? Da dacă n-am nevoie de sfat? ce-ți pasă ție? MIRON: Bre ! așa faci tu cu cumătru tău? Bine! TERINTE: E, nu-i aceea, omule! Da uneori are cineva poftă ... vorbit cu cumătrul. DOMNICA: Mă duc. (în parte:) Nu vrea s-aud ce-a să-i spuie Terinte; bine; o să mă pui de pândă. (intră și să dă în dosul ușei.) MIRON: (turnând în pahare.): Na, cumătre, bea și începe. TERINTE: N-am poftă nici de băut, nici de vorbit, MIRON: Acu-i s-aștepți și rugat! Ien lasă marafeturile, deschide-ți inima. Dacă ai vrun necaz, l-om împărți amândoi ca doi frați ... A! iaca merloiu. Teci că videm acu. Scena 11 Țăranii (în clopotniță), Lionescu LIONESCU: Ce osândă pentru mine să fiu silit a șidea la blăstămata astă de țară, unde mor ...