Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRIN MIJLOCUL
Rezultatele 361 - 370 din aproximativ 592 pentru PRIN MIJLOCUL.
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, și la picioare opinci ... nu se mai sfârșește, de câmp, fiindcă sunt casele foarte dese. Străbăturăm deci satul acesta sau, mai bine zis, această nesfârșită stradă de case țărănești, prin care cineva merge aproape două ceasuri cu credința, de la o vreme, că celălalt capăt trebuie să fie pe lumea cealaltă. În adevăr, până ce ... și merserăm la micul schit de călugărițe, care se află din sus de curtea boierească. Starița schitului era rudă cu tovarășul meu de drum și, prin urmare, de la sine se înțelege că furăm cu deosebită cinste primiți. E foarte atingător lucru să vezi cu câtă bunăvoință și cu câte jertfe ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... pe stăpânul său în tot timpul călătoriei. Surugiii plesniră din harapnice; cei opt poștalioni suri, bine hrăniți și iuți de picior, înhămați în șir porniră prin poarta curței în trap mare, și după o jumătate de oră de mers spornic, conul Manole Buhuș pierdu din vedere satul și casa boierească de ... dinaintea lui. Cum dar era să nu-i pară ciudat că guleratul de neamț îl silește să plătească încă o dată prețul tutunului. Ei, Doamne, prin câte alte vămi avea să mai treacă tutunul până să ajungă la Paris și de câte ori era să i se mai ia prețul! Dar ... noaptea se odihnea la otelurile ce întâlnea în cale. Câte zile a mers el așa de-a lungul Bucovinei și Galiției prin toate satele și târgurile ce străbătea șoseaua, el singur nu mai ținea minte; le pierduse numărul. Prin fiecare sat însă, și mai cu seamă prin târguri, șiragul cel lung de poștalioni făcea mare zgomot. Toți locuitorii: bărbați, femei, copii, căței și purcei îi ieșeau în cale mirați, să vadă asemenea ... șine fără cai. — Drăcie nemțească, zicea el, fără a i se micșura disprețul pentru așa-numiții pantofari, căci el nu admitea alt ...
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
... Dintr-un Lemn de Grigore Alexandrescu Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și ...
Ștefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia
... Ştefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia Lupta de la Baia de Ștefan Octavian Iosif fragment Neagră-i noaptea de decembre. Urlă crivâțul prin codri, Pe câmpiile-nghețate, Pârjolite și pustii. Neagră-i noaptea de decembre, Și în zeghea ei cea neagră Numai bine se ascunde Ștefan cu vreo ...
Alecu Russo - Studie moldovană
... erau cunoscuți sub generala denumire de nemți, adică, într-un cuvânt mai lung, de stropșiți . Bătrânii, stavile neurcătoare, au părăsit încet câte încet lumea, unii prin neputința vârstei, alții și-au trăit traiul și și-au mâncatzilele, adică moldovenește mălaiul... Curioasă socoteală! sunt oameni mulți, cea mai mare parte din generația ... Dragoș la 1359, până în zilele părinților noștri. Viața părinților a trecut ca și viața strămoșilor lor, adică lină ca unrâu ce cură prin livezi și grădini și se pierde fără huiet în Siret.Întâmplările lumii de primprejur mureau la graniță, vălmășagulveacului îi găsea și-i lăsa liniștiți. Viața ...
... Țin minte toate, ca de ieri. Și câți nuntași! Să-i spuie pragul! Și-afară ger, ca la Craciun. Mireasa ici, dincolo nun, Și-n mijloc el, mai mare dragul! Și-așa deodată l-au cuprins Călduri — c-a fost și cald în casă — El a ... Eu stam să văd ce gânduri are, Că-n vad e apa până-n brâu. Pe mal s-a desculțat în grabă, Trecând prin râu. L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind cu Necuratul treabă. Pe mal dincolo nu-l văzui Să ...
Antim Ivireanul - Duminecă la fevruarie 3 zile, răspunsul ce am dat a doa oar
... voiu veni la măriia-ta, precum am și venit. Și într-acel ceas mi-am dat cu cucerie toată voința mea înaintea măriei-tale și prin glas viu și în scris, socotind că după ce vei ceti măriia-ta acĂ©le 12 capete ce am scris într-acea foiță ce ți ... va fi pre lĂ©ge și nu fărădelĂ©ge, pentru căci atunci mă voiu lăsa de voia mea. Iar într-alt chip, veri cu ce mijloc voiu eși, nu va fi nici să va putea numi, cel de pe urma mea, pre lege; că de să va face și catherisis, după ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... luă gura: — La tuns! Îndată doi dorobanți mă împinseră într-o odaie de alăturea și mă așezară pe un scaun; foarfecele începură să sune prin pletele mele întocmai ca secera-n prin grâu și cât ai bate în palme mă trezii gol la cap ca un harbuz. Nu eram, ca să zic așa, nici vesel, nici supărat ... pot zice că nu-mi ședea tocmai rău în uniforma mea de dorobanț, cu opincile bine șfăruite la picioare, cu mantaua cea lungă încinsă la mijloc cu curea, și mai ales cu căciula cea îndoită pe ureche și împodobită cu pene de curcan. Când mă roteam așa prin sat pe dinaintea fetelor, care nu se prea fereau din calea mea, îmi venea în adevăr, vorba ceea, să mă umflu în pene ca un ... le-am deprins ca apa, pentru că nu eram stângaci din fire și mâna-mi era dată pe pușcă, pe când vânam vulpile și căprioarele prin codrii Racovei. Când mă aflam în front mergând cu pași măsurați: ,,Una, două, trei, sau când dinaintea comandanților cu mâna la cocardă strigam: ,,Ascult, domnule ...
Panait Cerna - Părâul și floarea
... pleoape. Și mă plecam robită dezmierdării, Mireasma mea o dăruiam suflării, Și zi cu zi te-aveam mai drag, blajine. Căci steaua mea trăia numai prin tine Și tu-mi trezeai viața fără nume Nelămuritul zbor spre altă lume; De-aceea îți iertam, când, plin de teamă, Îmi murmurai cuvinte de ...
Nicolae Filimon - Omul de piatră
... spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neștiind puterea lor, gustă dintr-însele și apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa și bucătăreasa. Iar cînd veni vremea, născură amîndouă cîte un coconaș mai frumos decît tot ce este frumos pe lumea aceasta ... deschide cu cheia de aur să nu-ți calce piciorul, căci nu va fi bine de tine. Cum plecă împăratul din oraș, fiul sau intră prin toate casele și văzu o mulțime de pietre nestimate foarte frumoase, dar nu-i plăcu nici una dintr-însele; în cele din urmă, ajunse și ... înaintea ușei, se gîndi la porunca ce-i dedese tată-său, dar biruindu-l nerăbdarea, intră înlăuntru și văzu un ochean de sticlă. Se uită prin el și văzu un palat cu totul și cu totul de aur, încît la soare te puteai uita, iar la dînsul ba. Și într-însul ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru
... pentru că ar ști că la semestru nu are să încaseze de la visterie și din alte părți nici o pomană oficială. Teatrul românesc numai prin inițiativa privată se mai poate pune pe calea adevăratului progres literar și artistic. Când zic inițiativa privată, nu mă gândesc, Doamne ferește! la asociațiuni generoase ... a teatrului puse sub înalte patronaje; arta, dacă nu se poate ține prin propria ei vitalitate, n-are să scape de decădere și de pierzare prin accese de patriotism și naționalism. Când zic initiativă privată, înțeleg o asociație de capitaluri care să construiască în București două localuri moderne de teatru. Sunt ...