Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȚINEA
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 1111 pentru ȚINEA.
Alexei Mateevici - Munca noastră
... bun mijloc pentru dobândirea științei în ale vieții. De aceea și o tovărășie anumită de oameni, care și-a pus o țintă și ține negreșit să ajungă și să nimerească ținta asta, trebuie, din când în când, să se mai întoarcă cu fața înapoi și să mai caute ce ...
Alexei Mateevici - Pocăința hoțului
Alexei Mateevici - Pocăinţa hoţului Pocăința hoțului de Alexei Mateevici Când Hristos cu spini pre frunte, Pre cruce răstignit murea, Întunecimea-naltul munte Golgotha toată-acoperea. Atunci un hoț privind în sus, Cu ochi aprinși de pocăință, Strigat-a către Iisus, Mărturisind a sa credință: ,,În slava raiului, Stăpâne, Tu să mă pomenești pe mine!" De-atunci și noi cu plecăciune Rostim această rugăciune. Nu-i vorbă, de răbdat îi greu, Când cineva te prigonește, Dar, frate, pentru acest rău Acel de Sus te răsplătește. Și vrajba, pizma, ele-odată Găsi-vor dreapta judecată. Nu-i vorbă, că putem și noi, Răbdând obide și nevoi, Să răsplătim. Dar ce folos Când calci porunca lui Hristos Și pilda Lui? Dar dacă stai La îndoială, ce-ți rămâne, Decât ca să-ți aduci aminte De ale lui Hristos cuvinte Când l-au iertat pe hoț: ,,Cu mine Vei fi tu azi în rai". Creștine, Gândește. Când Hristos îl iartă Pe-un hoț și-i dă o sfântă soartă, Ți-a da El ție iertăciune Când tu cu zisa rugăciune Pe buze — vrajba ții în gând, Porunca Domnului călcând? Martie
Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru
Alexei Mateevici - Preoţimea şi poporul nostru Preoțimea și poporul nostru de Alexei Mateevici Grea vreme. O stare de cumpănă, o stare nehotărâtă, prin care arareori a mai fi trecut moldoveanul nostru basarabean cu toate nenorocirile lui. Știm cu toții, că scaparea noastră este numai cea mai strânsă unire între noi înșine. Știm că prin această unire trebuie să ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru. Înaintea noastră se desfășoară un drum neted și, mergând pe acest drum, am putea să ajungem măcar la o parte din cele ce le dorim. Dar iată că pe acest drum se ivesc piedici. Nu ni se dă nouă voie să facem adunări în orișice fel, noi nu putem fățiș să ne strângem la un loc, să vorbim despre ce ne doare pe noi, să ne punem unul pe altul la cale, să ne cunoaștem simțirile și părerile noastre, să știm pe cine să-l alegem. Nu putem, vasăzică, să ne pregătim ca oamenii, cum se cuvine, pentru zidirea vieții noastre. Iar, precum am mai spus, trebuie să ne pregătim. Grea vreme... Ce să facem noi în vederea unor asemenea lucruri? Bietul țăran ...
Alexei Mateevici - Spre lumină!
... de știință obștească la vremea lor. Iar cei ce vor lumina vor rămânea înconjurați de lumina neuitării în mintea poporului. Și el vecinic îi va ține
Alexei Mateevici - Vorbă lungă
... Alexei Mateevici - Vorbă lungă Vorbă lungă de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Septembrie 1906 La strană stă dascălul Oltukavin și ține cu degetele întinse, grase un condei ros de pană de gâscă. Fruntea lui cea mică e-ncrețită, nasul își schimbă culorile de tot felul, de ...
Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste
Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste Zadarnic, artiste de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Zadarnic, artiste, te crezi ziditor plăsmuirilor tale! Ele-n veci s-au purtat pe deasupra de ochi nevăzute. Nu, nu Phidias-nălțat-a vestitul Zeves Olympanul; El oare datu-i-a fruntea și coama aceea de leu, Buna privire domnească din fulgerul genelor aspre? Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care, În haina sa veche nemțească, ș-adânc adevăr omenesc Până-n fir se aseamănă chipului său dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe când își găsea al său marș de-ngropare, Din sine scotea acel rând de acorduri, ce sfâșie inimi, Plânsul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, căzând în prăpastia negrului haos? Nu, tremurat-au din veacuri acele plânsori în întinderi, Surd pentru noi, el a prins cu urechea cereștile plângeri. Multe-n văzduhuri sunt chipuri ș-acorduri de noi neatinse, Multe uniri de uniri minunate-n cuvânt și lumină, Însă le toarnă acel care știe să vadă, s-audă, Cel ce prinzând numai brazda, acordul, cuvântul, Zidirea întreagă ne-aduce cu ele în lumea mirată. O, te cufundă, poete, în ...
Alfred de Vigny - Scăldătoarea unei cucoane românce
... Scăldătoarea unei cucoane românce Scăldătoarea unei cucoane românce de Alfred de Vigny Traducere de Constantin Stamati - 1834 Și o țigancă fecioară, eghiptenească prăsilă, Îngenuncheată îi ține o oglindă de cristal; Și altă fecioară greacă pe cap părul îi anină, Țesut în subțiri cosițe ca de horbote voal; Și o fecioară franceză ...
Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele
Alphonse de Lamartine - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ...
Alphonse de Lamartine - Suvenirul
... frunza cea veștezită. Fruntea-mi de vreme toat-a albit, Sângele-mi rece abia prin vine Curge, ca unda ce-n loc o ține Sufletul iernii cel amorțit. Dar chipu-ți tânăr, tot într-o stare, În veci tot tânăr îl voi privi, În veci în sânu-mi n ...
Andrei Mureșanu - Glasul unui român
Andrei Mureşanu - Glasul unui român Glasul unui român de Andrei Mureșanu Informații despre această ediție La ceriu, părinte bune, de caut cu umilire, În darn 'mi este ruga, deșert al meu suspin! Un vierme, de se mișcă, tu scii de a lui clătire; Dar luptele, ce cercă un nem, de unde vin? Se poate, că străbunii s'au mormîntat în crime; Dar răul străvechimii dor nu-l cerți [1] pân'la noi! Căci altfel era bine, ca fiii de sclăvime Să vie orbi pe lume, născuți pentru nevoi! Eșiți, voi umbre moarte, eroii gintei mele! Și dați dovezi la lume, ce atât v'a înegrit; Strigați în gura mare, că voi de-atâtea rele, Ce cercă strănepoții, nu v'ați vinovățit! Să spuie Retezatul, acel asil de pace, D'a fost Românul trândav în timpuri de nevoi? De n'a păzit credința, de n'a vrut toate-a face, Să scape numai țara din curse de războiu! La undele de sânge, ce-au curs în Câmpul Pânii, Vărsat prin iatagane și paloș de Osman: Au n'au învins Corvinul p'acel cumplit dușman? Au n'au avut ...
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
Antim Ivireanul - Învăţătură asupra pocăinţii Învățătură asupra pocăinții de Antim Ivireanul Întoarceți-vă cătră mine, din toată inima voastră și cu post și cu plângere și cu tânguire rumpeți inimile voastre și nu hainele voastre și mă voiu întoarce cătră voi, zice Domnul, la Ioil, în 2 capete. Cine au văzut vreodinioară între zidiri atâta dragoste câtă iaste acĂ©ia ce arată soarele spre pământ, că de și iaste luminătoriu mare al ceriului și împărat al tuturor stĂ©lelor, iar lăsând cĂ©lialalte stihii, îndrăgĂ©ște și iubește mai mult pre smeritul acesta de pământ și spre dânsul are închinată toată pohta lui, pre dânsul luminează cu razele sale, pre dânsul împodobĂ©ște cu de toate fĂ©liurile de copaci, pre dânsul încununează cu florile, pre dânsul îmbogățĂ©ște cu rodurile, pre dânsul hrănĂ©ște cu lucrurile sale. Și, pentru ca să nu să depărtĂ©ze de la el niciodată, face pururea o învârtejire împrejurul < lui > cu un umblet necontenit. AsĂ©mene aceștii pohte, sau, mai vârtos să zic, mai cu mult făr de asămânare arată marele Dumnezeu, ziditoriul și făcătoriul a toate, spre sufletul cel smerit și păcătos al omului, măcar că are în mâinile lui ...