Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL SUFLETULUI
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 1047 pentru AL SUFLETULUI.
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... ramuri atârnate Își împlânt-într-a lui ape cosițele-i resfirate; Acea undă gemătoare, acel arbure jălind Parcă sunt doi juni prieteni ce, al nostru chin privind, Se îndur l-a noastre patimi, la a noastră grea durere, Și ne-aduc prin a lor ... Și c-a zilei luminare de pe cer acum s-a stâns; Simt a ei durere numai, ascult numai al ei plâns, Dar tăcu — nu mai răsună tânguioasa-i melodie, Eu stau încă, ascult încă cuprins de melancolie. Steaua zilei ostenește tânjitoarele-mi vederi ... vrâstei cărunteți. Când din văi cu turbăciune achilonul se rădică, Și când frunza-ngălbenită l-ai copacilor trunchi pică, Muritorul melancolic văzând natura murind, La al său iubit prieten departe de el gândind, Află-o crudă mulțămire în a firei dezbracare, Căci frumoasa primăvară înfrunta a sa ... învins, Și simt ochi-mi că se împlu de un patriotic plâns. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Văd o veche monastire, sfânt azil de pocăință, Unde nevinovăția își aleasă locuință. Al aramei tristul sunet gândul meu a deșteptat, Spre locașul mântuirii pașii mei a îndreptat. În aceste ziduri sfinte unde Domnul se ...
Vasile Alecsandri - Lamartine (Alecsandri)
... de natură a interesa publicul român, și dar este timpul de-a o scoate la lumină: „Dl Lamartine, dulcele poet al inimilor tinere, eroul poetic al revoluției din 1848, deși ajuns acum în vrâstă înaintită, totuși încă poartă pe frunte-i aureola geniului. Convorbirea sa armonioasă și fermecătoare răpește auzul și ...
Ion Luca Caragiale - O zi solemnă
... un cadru așa de strâmt. Mă voi mărgini prin urmare a consemna, în liniamentele lor generale, unele din faptele sale cele mai importante, al căror mobil a fost totdeauna dorința fierbinte de a afirma importanța Mizilului, de a grăbi ridicarea Mizilului, de a ... a-ntrebat profesorul la lecția de geografie: - Leonido, care e capitala județului Buzău? - Mizilul, domnule! a răspuns cu mândrie tânărul Leonida, viitor primar al urbei sale natale. - Nu-i adevărat, Leonido, a zis profesorul; e Buzăul... Dar capitala județului Prahova? - Mizilul, domnule! a răspuns hotărât ... orice glumă deoparte - trebuie să mărturisească fiecine că puțini dintre bărbații noștri politici mari și mici au fost așa de consecvenți ca Leonida: soldat credincios al partidului conservator, încă de pe vremea când nu se-ndura să crează că Mizilul ar putea fi ceva mai puțin decât capitala Ialomiței, dacă nu ... Bucarest se opresc în gara Mizil. Cel dintâi sosește în gară la 10 și 12 minute și pleacă la 10 și 13 antemeridiane; cel d-al doilea sosește la 6 și 37 și pleacă la 6 și 38 postmeridiane. La trecerea primului tren, simpaticul primar ...
Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani
... valuri, Când din robie scapă un neam împovărat. Și ochii-mi s-ațintiră pe semnul mântuinței Ce singur se înalță în locul de suspin, Protector al durerii, nădejde-a suferinței, Labarum vechi al luptei, simbol al biruinței, Prin care-a-nvins barbarii creștinul Constantin. Și mă gândeam l-aceia ce umbra-i învelește, La Grecia modernă ce ei au ... lume admirată, Când nației gemânde veniseși ajutor, De asprele ursite nu ar fi fost curmată, De-ai fi văzut tu ziua în ceruri însemnată, Arold al deznădejdii sălbatic călător, O nouă epopee, poemă strălucită, Creștină Iliadă pământu-ar fi-ncântat. Ca trâmbița-nvierii de suflet presimțită, A veacurilor stinse cenușă-ar fi mișcat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pământul țării noastre e azi adăpostire L-a grecilor țărână; iar agonia lor ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... Văcăreștii, și mai ales Iancu, au în poezia lor și altfel de sentimente, cântă și altfel de idealuri: patria, unirea etc. Conachi e ucenic numai al pseudoclasicismului vremii, pe când la Iancu Văcărescu, uce nic al aleluiași pseudoclasicism, observăm și alte influențe -- el traduce chiar și din "La Martin", poetul generației următoare, și apreciază pe scriitorii noi, pe un Cârlova și ... veacul al XVIII-lea, la Ienache, observăm noutăți: vorbește de a "patriei cinstire", o dată se inspiră din Goethe (ori dintr-un izvor al lui Goethe) altădată, din poezia populară. Iar un fiu al său, dintr-un cântec de frunză. "Noutatea" aceasta, relativă, a scriitorilor munteni trebuie pusă în legătură cu specializarea muntenilor în "noutăți", cu caracterul ... amestecul acesta nu mai era clasa Cucoanei Chirița, ci burghezia, și cum în Moldova nu exista burghezie, nu avea cum să apară aici un "Alecsandri" al acestei epoci. El a apărut unde era lumea de tranziție, adică burghezia. A apărut deci în Muntenia. E Caragiale, care e ... creată de formele noi. În schimb, lirismul se mută în Moldova (Eminescu și școala lui), pentru că, dacă în vremea idealurilor de redeșteptare, sentimentul dominant ...
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
... œM-adorm, și-n somn revăd splendoarea divinei voastre-mpărății. “În zori de zi, când aurora, roșind ca pudica fecioară “Ridică vălul trist al nopții, în glas de păsări mă trezesc; “Mă cheamă blândele izvoare și pomii mândri mă-nconjoară, “Și-asupra mea, cu dărnicie și flori ... din ea fecioara cea mai blândă, Roșind ca frageda-aurora, de apă păru-și scutură. V Krișna mai zise: “Floare-Albă, căci floare este al tău nume, “Îndreaptă-ți fața spre Walmiki, de-acum cu el ai să trăieștiâ€�. Mai zise iarăși lui Walmiki: “Îți dau eu azi ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... ce-l privea. — Ce era adică: Un băiet de țigan cu capul mic într-o pălărie a căror margini erau simbolul nimerit al nemărginirii, cu ciubote în care ar fi încăput întreg și într-un surtuc lung de-i ajungea la călcâi și care fără îndoială nu era ... frământa pământul un ungur lung, cu picioarele goale băgate în papuci mari umpluți cu paie. Oricât de neplăcut să fi fost spectacolul pentru simțul estetic al călătorului meu, el avu o influență salutară asupra eroului nostru care, trezit din fantaziile sale metafizice, băgă de samă că ploaia-l udase până la ... adesea surâdea. Surâsul său era foarte inocent, dulce l-am putea numi, și totuși de o profundă melancolie. Melancolia în vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o existență -cum sunt multe la noi — fără de speranță și, afară de aceea, determinat prin naștere la nepozitivism. În ... sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua și berea ce le sta dinainte — semn de triumf! Dincolo unul scria cu cridă pe postavul verde al biliardului; unul cu pălăria naltă pe ceafă și cu mâinile unite pe spate, c-o țigară lungă în gură a cărei independență era
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"
... amănunțită a moravurilor și obiceiurilor, și-n genere a modului de trai de pe vremea aceea (secolul V) constituiesc aparatul decorativ al acestei simple povestiri. Figura răbdătorului, îndrăznețului și norocosului Anastase, în toată această luxoasă punere-n scenă, la început d-abia luată în seamă, crește încet ... treptat, până ajunge a domina scena întreagă. Anastase este la sfârșit aproape de tron, pentru că este amantul împărătesii Ariana, soția rănită în suflet a smintitului Trascalisc, cunoscut sub numele de Zenon Isauricul. Smintitul împărat este tras într-o cursă și-ngropat de viu într-un cenotaf ... — toate de prisos: capacul se așează d-a binele pe muchile cenotafului, prin păreții căruia nu se mai poate auzi îngrozitorul zbucium al smintitului și nefericitului îngropat. Anastase e a doua zi soț al Arianii și împărat al Răsăritului. Povestirea d-lui Ciru Oeconomu, afară de unele mici ezitări și asperități de formă externă, este limpede și curgătoare: e o melodramă pasionată, cu ... spectacol și cu, o strălucită și savantă punere în scenă. Note ↑ Magistrat superior (1848-1910), cu scrieri juridice și literare ↑ Anastase I, împărat al
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două ... Tradițiile duc întemeierea lui la niște vremuri foarte depărtate: Cantemir, care e autoritate în ceea ce privește Moldova, pune obârșia lui în seama lui Ștefan al V-lea cel Mare, și vorbește astfel în capitolul IV al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava, ca să poată apăra țara mai bine ... cu armatele rusești, care au brăzdat Principatele, vizitele câtorva călători, roiul acela de tineri care au petrecut în orașele europene în mijlocul unei vieți și al unor obiceiuri diametral opuse obiceiurilor și vieții liniștite și așezate din patria lor au schimbat fața Iașilor, introducând alte vederi, alte idei și un alt ... de cugetare pentru observatorul filozof: de o parte geniul unui secol care nu se sprijină decât pe amintirea trecutului, și de alta geniul unui secol ...
... rece: Â Ești mulțămit acum? Atuncea el tresare și ochii învârtește. Cum sta-nainte-i naltă, privind o mistuiește: ,,O, vino mai aproape, aproape l-al meu piept, Odor cu păr de aur și ochiul înțelept. Ca zece morți deodată durerile iubiri-s, Cu-acele morți în suflet eu te iubesc, Tomiris." ,,Dar lasă-mă Â ea strigă. Â Ce galben ești la față, Suflarea ta mă arde și ochiul tău mă-ngheață ... M-atragi precum m-atrage un rece ochi de șerpe, Fugi, fugi în lumea largă! Mă faci să-nnebunesc, Căci te urmez și totuși din suflet te urăsc". El o cuprinde... Fața ei albă atuncea piere Și gura ei se strânge de-o stranie durere. Ea ar țipa și glasul în ... mlădie ușor sunând cu palma. La mijlocul de masă pe tronu-i șade el Cu plete lungi și negre, întunecos, Brigbel. Și răzimat pe spată al zeilor fiastru Privea-n ochii miresei al cerului albastru. Frumoși ca două basme, izvoarele uimirii-s, În păru-i lung de aur se învălea, Tomiris. Încolo, voievozii, boiarii după treaptă Șoptesc cu ... ...
Mihai Eminescu - Tu mă privești cu marii ochi...
... pline de-nțeles  Cum ascultau poeții vechi de muză. În ochii tăi citeam atât eres, Atâta dulce-a patimei durere, Că-n suflet toată, toat-o am cules. Vorbirea ta mi-i lamura de miere, În ochii tăi de visuri e un caos, Și-atât amor c-auzi ... și dulce în cântare-mi. Ființa ta gândiri-mi am adaos. Căci numai tu trăiești în cugetare-mi. A ta-i viața mea, al tău poemul, Cum le inspiri tu poți să le și sfaremi. Nu crede tu că eu sunt cuiva emul Când cântul meu se-mbracă fel ... terține, Uitând ce-a vrut să-ți spuie-n aste șire. Au vrut să-ți spuie că e plin de tine, Că de-al tău farmec ritmul său foiește, C-a sale gânduri de zâmbiri sunt pline. Ș-astfel pe mine el mă stăpânește... Adună-n versuri ...