Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU TOT
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 1304 pentru CU TOT.
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale
... facă cruce, mâna ridicară... Dar înțepeni! Demonul De ce stai pe gânduri? Păgânul De-a iadului chinuri Eu mă tem cumplit. Demonul Oricum, tot ele ție cu a sale schinjuri Îți este gătit. Căci trăind în lume, amar pentru tine, Fiind păcătos, De te vei ucide, tu tot vii la mine, O, om ticălos! Iar creștinii voștri de spun o poveste, Că iadul îi rău, Cestea sunt bârfele, și-n iad bine este ... că ziua apune, Cea de la sfârșit, Pe la miez de noapte voi veni la tine, Să știi negreșit! Păgânul gândește la sfatul ce-aude, Tot felul chitind, Dar apoi pe aur sufletul își vinde, Nemaiprelungind; Și, cruntându-și mâna, cu sânge își scrie Zapisul cerșut... Vicleanul luându-l, plin de bucurie, Pieri nevăzut. Și iată om mare Păgânul ajunge. Cu chip neaflat, Noroc, avuție deasupra lui curge, Izvor ne-ncetat; Ale lui palaturi, de mult aur pline, Și răsfăț domnesc, Iar la a lui ... sosește, Și mai au trecut, Păcătosul plânge, amar se căiește, De ce au făcut; Primăvara dulce iar încoronează, Văi, dealuri și munți, Și plugarii veseli cu ...
Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș
... conului Gheorghieș lunecară, una câte una, în mâna celor ce le cumpărau pe nimic, fiindcă trebuia să plătească și pentru acei pe care îi garantase tot dumnealui, căci dă: cinstea e cinste și e mare lucru. Mai rămăsese acum cu căsuța asta, cu o vie pe dealul Nicoarei, și mai avea două mii de galbeni, luați în păstrare, sub chip de împrumut, de către boierul Mihalcea, om cu ... — Bine, n-are, n-are, își luă iar de seamă, dar de ce nu vine măcar să-mi spuie că n-are, și atâta tot? — Ce să-ți mai spuie, dacă știi. Conul Gheorghieș rămase pe gânduri; n-avu ce să mai zică. Om cu greutăți, cu copii, sărac; adică la ce i-ar mai da banii înapoi, lui, care are cu ce trăi: nici tu cățel, nici tu purcel, el singur și cu nevastă-sa. Ridică celalt sinet și începu: Sinet. Am primit cinci-sute de galbeni, de la conul Ghe-or-ghi-eș Hrașcu... Conul Gheorghieș aruncă ... Zău așa, parcă tot
Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor
... un frate . Și n-o mai poate duce cu portu-i cilibiu , Căci marea-i pațiență îl bagă-n iad de viu. Făcu, dar, peticiune , Cu foc și rugăciune, P-o limbă reformată, Și trase-n judecată Și el, ca năciunal , Pe vulpe-n tribunal, Compus, ca niciodată, D-un urs ... Ba cauză!" "Ba gașcă!" "Minciune!" "Veritate" "Martiriu, abnegații!" "Desfrâu, ipocrizie!" "Ba Dumnezeu mă știe!" "Ba binele comun!" "Ba binele străbun..." Ba lupul și d-onoare cu dinții se ținea, Și până la candoare și vulpea întindea. D-acestea talmeș-balmeș din ambe părți tuna, Spelunca de cicane, de uiet răsuna. Bătea ... martiriu, și iar la libertate, Și iarăși la onoare, și iar la veritate. Și vulpea, ca isteață, A lupului trecute le da de tot pe față; Ci de trecutul vulpii și lupul se înhață. Ajunseră, în fine, a-și arunca în nas, Pe târnuit, pe ras, Ultrage ... Și arta hironomică, Și drepturile toate, pe față și pe dos, Din scoarță până-n scoarță retorice sofiate. Demostene, Cicero ar fi rămas pe jos Cu gurile căscate. Nu prea știau de carte ăi judici bestiali, Ș-având cam pe a rânză pe zișii năciunali , Pe unul și pe ...
George Coșbuc - Somnul codrilor
... Încet ridică ochii, se uită-nspăimântată, S-apropie de flăcări și-aproape-n urmă stând Viteazului în față, ea lung la el privește, Domol, apoi cu glasul abia-nțeles, vorbește: „Tu cine ești, străine? De tulburi somnul meu? Cu gândul morții-n suflet, s-alergi murind mereu, Să n-ai de gânduri pace, cum n-am de tine eu!â€� Arnulf aude glasul, voinică ... firea Și râde, râde-n hohot s-alunge nălucirea. Atunci bătrânul Codru, de hohot deșteptat, Încet deschide ochii, ca două sălcii crunte, Iar pletele-i cu freamăt îi tremură pe frunte Și-i tremură-n mânie sprâncenile cărunte; El mii de brațe goale le-ntinde tremurat. Cu glas adânc de preot din zilele bătrâne Vorbește rar: „N-am pace de râsul tău, păgâne? Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci ... și eu de-a pururi, să dormi și tu de veci!â€� N-a râs acum viteazul; sta codrului în față Cu ochiî mari și tulburi, cu sufletul de ghiață. Și când clătește Codru pletosul cap al său, Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul: El vâjâie din aripi și-și flutură ... ...
Mihai Eminescu - E trist ca nimeni să te știe
... ai fost ca Dumnezeu. Unde sunteți, iubiri deșarte, Ochi mari ce nu-i mai pot uita? O, fugi departe, fugi departe, La ce mă-ngâni cu fața ta? În vița lumii acestie, Ce-i fără capăt și-nceput, În toată neagra vecinicie O clipă numai te-am avut. De-atunci te ... ta dezmierd Pân-ce răsai... un vis himeric, Abia răsai... și iar te pierd. Ca la un zvon ce lin adie Urechea țin, mereu ascult... Tot mai puțină armonie... Pustiu din ce în ce mai mult. Și din comoara-mi de suspine, Cu amintiri, cu dor îmbrac Acest amor bogat în chinuri Și-n mângâieri de tot
... vară de George Coșbuc Frunziș al pădurii bătrâne, Doinești, o tovarășe-al meu! Doinește și vântul prin grâne, Iar apa-n izvoare murmură Și spune tot, tot spune din gură, Tot spune mereu. Sub paltin aici e răcoare, Ies umbre pe dealuri și pier, Născute din dungi plutitoare De nori ce-n grăbire s-adună Pe ... iată-l, târând un copac Piticul cu barba cât cotul, Ies scroafele-mării cu puii, Și sparge-nchisorile Gruii Bâtrânul Novac. Văd Lupul din basme, cu laba; Zmeoaice, și codu ce-l rod. Pe Greul-pământului baba Cu vraje-l ucide-ntr-o luncă, Și uite, Cal-galben s-aruncă, Iar zmeu-i sub pod. Frumoasă-mi răsare-o Ileană, Și cântă-n ... ei flori. Văd zânele goale-n poiană, Scăldându-se-ascunse-n pădure, Când vine-un voinic să le fure Cămășile-n zori ... Dar iată-l cu galbene plete, Frumos, să-l ucidă de drag La sân îndrăgitele fete - Copilul, născut, al tăcerii, Ce-ți vine prin liniștea serii Și-ți șade ... l sperii; și-alene, Vrând ochii de vrajă să-i scap, Mă-ncerc să duc mâna spre gene. El simte, ștrengarul, se-ntinde Și mâna
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul
... chitește, mări, drept Lângă inimă în piept: Parcă fulgeră și tună, Sună greu și greu răsună! Radul stă nevătămat, Căci la sân mi-i înfășat Cu pieptarul fermecat; Buzduganul sare-n vânt, Apoi cade la pământ, Iar pe locul ce cădea, Pământul se deschidea, Și-n gâtleju-i destupat, Cu năvală au intrat, Supt o negură de prav, Buzduganul cel grozav! Radu-Vodă, mânios, Își aduce mâna jos, Și când o rădică sus Cea măciucă ... De când mă-sa l-a făcut Și de-atunci Pe munți și-n lunci Fost-au iarnă, fost-au vară, Dar el tot trăia în țară, Fost-au vânturi, fost-au ploi, Dar el tot ședea la noi. Agerul șoiman bătrân, Frate neamului român, Se uita de sus cu jale La cei doi voinici din vale, Și-și grăia în graiul său: „Când eram mai tânăr eu, Moldovenii Și Muntenii, Ardeleni Și bănățeni ... i poci vedea! Ștefan-Vodă năzdrăvan Auzea pe cel șoiman: Auzea frate pe frate; Și dând arma după spate, Zice: „Radule fărtate, Nu-i cu cale a ne bate! A ne bate nu-i ...
Ștefan Octavian Iosif - Elegie
... Anghel Informații despre această ediție În cursul vieții mele-atât de triste Am scris atâtea cronice rimate, Ce dorm acum pierdute prin reviste — Și tot nu-s încă o celebritate. Am scris la „Convorbirileâ€� Junimii Cu Petre Carp și Maiorescu Tit— Dar m-au uitat așa curând sublimii Și nici la jubileu nu m-au poftit. Contemporan mi-era-n â ... n-avea zile Și am rămas și-acolo de căruță — Nu-nvie „Viațaâ€�, e-n zadar, copile! Am publicat în „Pagini literareâ€� Cu-Artur Stavri, Gorun și alți eroi — Dar unde-s azi?... O vremuri funerare! Stavri e deputat de Dorohoi! Azi scriu c-o mână la ...

Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
... noi, S-arătăm că-n șoareci curge nobil sânge de eroi Și că păgânul acela, ce ura a meritat, Nume de moldovean vrednic cu nedrept a câștigat: Mergeți dar și-n astă noapte picerile vă gătiți, Și când s-o ivi de ziuă cu toții pe drum să fiți. Ca prin marș repede, grabnic, la Moldova să-l călcăm, Cine sunt șoarecii noștri și Rozon să-i arătăm. De ... pururea o veți vedea." Zise, și auzitorii așa mult au aplaudat, Cât dulapurile toate în Arhivă s-au mișcat. A doua zi șoricimea cu mare grabă porni Făcu la Focșani gustare, și seara în Iași sosi. II Noaptea domnea în natură, Și zefirii răcoroși Suflau cu-aceeași măsură La drepți sau necredincioși; De a zilei osteneală Sion dormea obosit: Dormea! fără îndoială, În somnul lui fericit, Visele, tainici ființe ... grațioasă munteancă i se părea că vorbea Și inima ei, și mâna c-o bună zestre cerea. Când deodată el dete un țipăt îngrozitor: Țârcovnicii cu lungi plete alerg întru ajutor; Departamentul Credinței, la care fu mădular, Cu ...