Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUPĂ UN TIMP

 Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 497 pentru DUPĂ UN TIMP.

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... cutez, Doamne ferește! nici chiar eu însumi să-l arunc în spinarea Manualului tău. Am luat dar pretențioasa hotărâre a le deșerta într-un volum osebit, ce-l voi tipări numai pe seama lor, și care, subt un titlu pedantesc și archaic, spunând vânătorilor numai lucruri ce sunt cu totul de prisos artei lor, va întocmi un fel de Falș tractat de vânătorie, Yeudo-unhgeti©V, în opozițiune fățișă cu Manualul tău, care, deși mai scurt, este însă, fără îndoială, cu mult ... aprețuire a meritelor ce el va ști neapărat și cu mai bun succes să destăinuiască la ochii oamenilor de știință și de specialitate, într-un cuvânt, în loc de ceea ce mi-ai cerut, mulțumește-te, zic, să-ți spun aci numai în ce chip, cum și ce fel, imaginațiunea ... mult sau mai puțin riguroase. Daca chiar în anii tinereții, pe când trupul le bĂȘte (vita), cum zice Xavier de Maistre2 s-avântă mai lesne după zburdările inimii, dacă pe atunci chiar, gusturile-mi stătătoare și trândava-mi fire nu m-au iertat să deviu vânător, apoi d-acum înainte ce ... ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea lui Eminescu către Maiorescu (februarie 1884)

... Mihai Eminescu lui Titu Maiorescu în luna februarie a lui 1884. Eminescu îi cerea criticului literar ajutor financiar, necesar întoarcerii sale în România, după de acesta fusese internat la un spital din Viena. Viena 4/ 16 februarie 1884 Stimabile domnule Maiorescu, Astăzi, iețind din casa de sănătate pentru vreo două ore, mă folosesc de vizita ... a schimba mediul în care mă aflu, fie pentru a mă întoarce in țară. Cu toate acestea nu știu dacă, pentru un asemenea sfârșit, va fi cu putință a se realiza mijloacele necesare. Amintirea stării mele trecute e foarte slabă, încat pe mine înnsumi mă ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

... De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta mănăstirei, cu mâinile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se târâie și clăpăiesc la fiecare pas. Barba albă i-e cam rară, ochii ca zărul neexpresivi și cam ... de-o adâncă și nobilă seriozitate. Marchizul Castelmare se uită lung și sălbatec asupra acelei copile ce-i disprețuia amorul, apoi ieși iute, trântind ușa după sine. — Ce frumușel e călugărul cela, șopti contesa zâmbind. Și ce mucalit bătrân... Pare un paiazzo într-o rolă de intrigant. Ce nobile trăsături are tânărul... pare un demon... frumos, serios, nepăsător. Tot îi trebuie lui Francesco un model pentru demonul lui în "Căderea îngerilor"... dac-am putea pune mâna pe călugăr... — Maiestre — strigă ea tare, apropiind două scaune de fereastă ... l cere, căci e sărac, desfrânat, jucător... și că nu-i o altă cale ca să scapi de nenorocire decât fugind de această casă. Vrei un ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... unele de altele discul lor lat și greoi, aninat, fără cumpăneală, de o coadă lungă și subțire... N-aș putea spune tocmai hotărât dacă, în timp de vreo două ceasuri lungi, am stat deștept și am visat sau dacă am dormit și am cugetat, după cum iarăși n-aș putea lămuri cam ce hotar ar putea fi între vis și aievea; atâta știu că, la deșteptare, mă trezii cu sfântul ... și între frâu, își puse una din copite pe întâia treaptă. — Iu! făcu femeia, țipând speriată; și repede fugi în casă. Auzii din lăuntru un hohot de râs femeiesc din toată inima, ce nu putea fi decât al stăpânei de casă, care de mult îmi cunoștea apucăturile. Descălecai și dădui ... inundă privirea... iar închipuirea mea se strămută, într-o clipă, în alte lumi, în alte timpuri... Strânsei pleoapele mai tare, ca să văd mai bine... Un mare oraș, așezat între dealuri verzi, se întindea înaintea mea și, pe străzile-i albe, largi și pline de soare, lume multă foia în toate ... obrazul îngropat, cu musteața bătrână înainte de vreme, cu pantalonii scurți până la glezne, de se vedea guma sărăcăcioasei mele încălțăminte, cu haina roasă la ...

 

Ioan Slavici - Păcală în satul lui

... spunea mereu că teacă, că pungă, că nu-i este bărbatul acasă, că ce va zice lumea; Păcală ținea și el să rămână așa într-un unghi al casei, într-un șopron, în pridvor, unde o fi, numai ca să nu fie casa pustie. N-avea biata muiere încotro, trebuia să-l primească, dar îi și ... de departe pentru ca o muiere harnică precum era dânsa să-și rânduiască treburile. Ea luă purcelul cel frumos și rumen și-l ascunse iute după cuptor, luă plăcinta și o puse iute-iute pe cuptor, luă costițele cu varză călită și le vârî în cuptor, mai vârî tot iute-iute ... aici, să-i ceară iertare că a îndrăznit și să-l mai roage și pe el de conac. — Fă muiere, grăi bărbatul după ce se mai încălzi în cuibul lui, mie mi-e foame; n-ai tu ceva de mâncare? De! ce să-i faci? omul flămânzește la ... cu pielea, dar nu zise nimic. Al lui era bățul, a lui era pielea; treaba lui era ce făcea cu ele. Peste câtva timp ...

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... câte o adunătură de bordeie coperite cu stuh; dar nu puteam înțelege de departe dacă acea ființă era om și dacă acele locuințe primitive formau un sat. Îmi închipuiam deci Valahia ca un soi de pustiu vânturat de cârduri de fiare sălbatice și de oameni pribegi ca în sânul Africii... Râdeți, domnilor? dar bun e Dumnezeu! m-oi ... rugai pe dl consul să-mi înlesnească vreun chip de a mă duce îndată la Balta-Albă, și, peste o jumătate de ceas, un arnăut intră în salon vestindu-mi că trăsura era gata. Îmi luai un sac de drum și mă coborâi iute în uliță. Când acole, ce să văd?... În loc de malpost sau de diligență, o cutioară plină de ... fân, pe patru roți de lemn cu spițele stricate. Patru cai mici, numai oasele și pielea, pe care erau săpate urme adânci de bici, și un om sălbatic, bărbos, zdrențăros și înarmat cu un harapnic lung de un stânjen!... Acesta era echipajul meu! Rămăsei încremenit la o așa de ciudată priveliște, dar consulul ce se coborâse după

 

Vasile Alecsandri - Melodiile românești

... cărora cuvinte totdeauna amintesc vreun suvenir istoric sau vreun roman de amor. Țăranii de la munte, care sunt adevărații barzi români, cântă aceste balade cu un glas plângător foarte lin, cu un muvement de muzică cu totul neregulat, stăruind asupra notelor de cântec și iuțind pe cele de fantezie. Ei știu să dea acestor arii o expresie ... în munții țărilor române, aude de departe un fluier care fluieră cu dulceață un cântec de dor. Atunci se oprește fără voie ca dominat de un farmec necunoscut spre a asculta mai mult timp aceste suspine ale muntelui. Am întâlnit mulți călători străini în țările române care, nefiind deloc de școala romantică, mi-au mărturisit că aste cântece atât ... brâu, călușarii etc. Hora să joacă astfel: dansatorii, atât oameni, cât și femei, al căror număr nu este mărginit, se apucă de mână și formează un cerc unde fiecare poate intra și ieși după plac. Se joacă în rând, îndoind un picior, în vreme ce celălalt face un pas înainte sau îndărăt; totdeodată brațurile se clatină încet; dansatorii se apropie sau întind cercul tot cu acele mișcări, ceea ce dă horei ...

 

Gheorghe Asachi - În unire stă tăria

... res concordia (Lucruri mici cresc prin unire); Făr-unire nu-i vârtute În familii, nici în stat, Cum esemple mii trecute De agiuns au arătat. Un părinte bătrân foarte, Propiet acum de moarte, Vrând uni pe fiii săi, Zis-au lor: Blem, feții mei, Cercați dac-a frânge poate ... dărzile dezleagă Și le frânge-apoi pe rând, Zicând: Fie-vă de știre Că puterea stă-n unire. Deci și voi, o, fiii mei, Într-un cuget fiți tustrei, Unul altui de-agiutori! Cât trăia bătrânul lor Li-nnoia adeseori Acest sfat mântuitori, Și-n minutul de pe urmă, Care firul ... Însă-a fraților unire Este scut de mântuire Ș-apărându-se-mpreună Teferi stau în grea furtună. Dar duioas-armonia lor N-au avut un trainic spori; Deși sângele-i îmbină, Egoismul îi dezbină. La-mpărțelele averii Unul darmă pe celalalt, Cu vecinii atunci verii Înnoiesc a lor ...

 

Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)

... Apoi groapa-i săpă... Fără nimic de hrană rămase-n văduvie, Și nu putea să lupte cu iasma Sărăcie,     Ce și mai rău turbă... Puțin după aceasta, în ziua sorocită, Prin munci m-aduse-n lume, flămîndă, părăsită,     Săraca măiculiță ! Plîngea pe două paie pe care mă născuse ; Căci n-avea ... că-i seacă pieptul, că n-are demîncare,     Văzînd că n-ajungea Căldura răsuflării ș-a sînului de mumă Să ție, să-ncălzească un șubred prunc de spumă,     Un prunc ce tot plîngea. Amorul mamei însă hrănește și-ncălzește, Și biata măiculiță, cu doru-i, izbutește     Din viață-i să-mi dea viață. Lucrînd ... Și-ncepe a lega !... O ! cum ai să mai tremuri, dreptate omenească, Cînd va veni odată Dreptatea cea cerească,     Puternica Dreptate! — Este un vis d-acilea pe care nu-l țiu minte ; Știu că m-au dus la ocnă și nu mi-au dat cuvinte...     Ce crudă răudate ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel

... și deșteptăciunea. Și, dacă e să vă spun drept, eu prefer deșteptăciunea frumuseții. Frumusețea este femeia dinafară, inteligența e femeia dinlăuntru. O frumusețe prostănacă este un farmec mort. O urâtă, știind să te taie cu o privire, se aseamănă cu o carte ale cărei scoarțe proasțe ascund un cuprins fermecător. Femei urâte nu există, ci numai femei, femei bătrâne și femei proaste. Ba chiar cele bătrâne întineresc cu spiritul lor diabolic. Să nu ... Mai degrabă veți înțelege de ce, știind perfect de bine lecția, n-am răspuns nimic în fața unui profesor vestit, cunoscut în toată țara. O! un profesor mare! La fiece lecție începea: — Un profesor trebuie să fie părintele vostru! — Educație! Educație, pedagogie, sistem nou! Și când s-a răstit la mine și mi-a ... cineva pe-acolo, afară de un văr, cam de aceeași vârstă ca mine, afară de unchiu-meu (mătușa mea murise), afară de case și de un câine lățos... mai era cineva... Ei, acest cineva pe câți ștrengari nu strânge de pe drumuri, pe câți timizi nu-i amețește, pe câți negustori ... ca în niște pânze de păianjen! E nespus de fermecător acest cineva , care te face să rămâi sub tutelă, când au trecut 24 de ore ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea

... și speranța imaginația împodobită cu tabloul raiului adăpat în căsătoria din dor printr-o îmbrățișare, în care două suflete se unesc sleindu-se numai într-un suflet, într-un gând, într-o dorință. Acel moment este raiul pământesc, pe care Adam l-a schimbat pe cel ceresc, și șarpele alegoric a ... la cel urlet se adaugă în răstimpuri urletele câinilor satului, ce simt apropierea lupilor flămânzi? — Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila ta ! se auzi după sobă vocea amorțită și tremurătoare a bătrânei mele consoarte Sofia. Ea citea din psaltire, ce zi și noapte nu o leapădă din mână ... te rog, la mine. Și biata bătrână, șchiopătând, s-a apropiat de căpătâiul patu­lui meu și s-a pus pe un scaun. — Sofio, i-am zis eu, luând-o de mănușița ei uscată ca de sche­let, știi tu că eu te-am visat... â ... — Te-am visat, scumpa mea, cu cincizeci de ani înapoi; poate îți aduci aminte de timpul când tu îmi erai logodnică și amândoi făcusem un ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>