Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IUBIT

 Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 1115 pentru IUBIT.

Petre Ispirescu - Zâna munților

Petre Ispirescu - Zâna munţilor Zâna munților de Petre Ispirescu A fost odată etc. A fost odată un împărat foarte viteaz; toate împărățiile de prinprejurul împărăției sale îi cerea sfaturi: atâta era de drept și înțelept. Când se isca sfadă între dânșii, la acest împărat mergeau mai întâi la judecată și, cum zicea el, așa se și făcea, fiindcă era judecător drept și iubitor de pace. Când fu aproape de bătrânețe îi dărui Dumnezeu un fecior. Nu se poate spune câtă bucurie simți împăratul când a văzut că dobândi un moștenitor. Toți împărații vecini i-au trimis daruri. Ei nu mai puțin se bucurau că vecinul lor, care îi ajuta cu sfaturi și povețele lui cele de mult folos, a dobândit fecior. După ce se mări, îl puse de învăță carte. El era așa de silitor, încât se mirau dascălii de dânsul cum de învață așa repede. Ceea ce învăța ceilalți copii într-un an, el învăța numai într-o săptămână. Ajunsese să nu mai aibă dascălii ce să-i dea să învețe. Iară tată-său scrise carte împărătească la niște filosofi vestiți ca să vie să ispitească cu învățăturile lor pe ...

 

Vasile Alecsandri - Vidra

... gurița-i răspundea: ,,Ba, nu, nu, bădiță frate, Că vă-i lupta pe dreptate, Și oricare-a birui, Eu cu dânsul m-oi iubi." Stoian popa s-aprindea Și făcea el ce făcea Pe Păun că-l aducea, Și-n pământ că mi-l izbea, Cât pământul despica, Pân ... ți-a fost silă Și cu glas dulce, frățesc, Zis-ai cuvânt dușmănesc: Că oricare-a birui Tu cu dânsul te-i iubi, Așa este, Vidro fa?" ,,Așa-i, Stoiene, așa! Am zis-o și-ncă-o mai zic Că mi-e drag cine-i voinic, De se ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus , înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

Vasile Alecsandri - Chiriţa în provincie Chirița în provincie de Vasile Alecsandri Comedie cu cântece, în 2 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 2.11 SCENA XI 2.12 SCENA XII 2.13 SCENA XIII 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 3.12 SCENA XII 3.13 SCENA XIII 3.14 SCENA XIV 3.15 SCENA XV 3.16 SCENA XVI 3.17 SCENA XVII PERSONAJELE CUCOANA CHIRIȚA GRIGORI BÂRZOI, soțul ei GULIȚĂ, copilul lor LULUȚA, orfană SAFTA, sora lui Bârzoi Dnul ȘARL, profesor francez LEONAȘ, tânăr ieșean ION, fecior boieresc TREI ȚĂRANI ȚĂRANI, JANDARMI, POFTIȚI LA MASĂ, UN CURCAN Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul dlui Millo, la 1852. ACTUL I Teatrul reprezintă o ogradă ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea) Luceafărul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Dramă în V acte Cuprins 1 Personaje 2 Actul I 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 3 Actul II 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 4 Actul III 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4.5 Scena V 4.6 Scena VI 5 Actul IV 5.1 Scena I 5.2 Scena II 5.3 Scena III 5.4 Scena IV 5.5 Scena V 5.6 Scena VI 6 Actul V 6.1 Scena I 6.2 Scena II 6.3 Scena III 6.4 Scena IV Personaje PETRU RAREȘ LOGOFĂTUL BALOȘ VORNICUL GROZA PÂRCĂLABUL MIHU, în urmă hatman PÂRCĂLABUL MATIAȘ POSTELNICUL ALBOTĂ PÂRCĂLABUL LICIU SPĂTARUL ȘANDRU BIV-VEL LOGOFĂTUL TROTUȘAN PAN CRASNAȘ PAN COSMA CHELNARUL HÂREA MOGÂRDICI SANDOMIR CORBEA CREMENE DOFTORUL ȘMIL I-IUL OSTAȘ AL II-LEA OSTAȘ AL III-LEA OSTAȘ AL IV-LEA OSTAȘ UN COPIL DE CASĂ ...

 

Ștefan Octavian Iosif - În parc

Ştefan Octavian Iosif - În parc În parc de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Ieri am găsit pe banca solitară Din parc un biet mănunchi de flori trecute... Sărmane flori ! Ce mîini necunoscute V-au strîns la piept și-apoi vă aruncară ? La ce-ntîlnire mărturii tăcute Mi-ați fost ? Ce ochi cuminți ori plini de pară, Privind la voi cu drag, se bucurară Și v-au uitat apoi așa de iute ?... Săltau atîția fluturi pe cîmpie Cînd străluceați în roua dimineții... Ce v-ați făcut mireasma timpurie ?... Ce triste-mi stați acuma, și zdrobite ! Nu vreau să plîng... O clipă-i visul vieții... Flori veștede, flori moarte, flori

 

Ștefan Octavian Iosif - Amorul orb

Ştefan Octavian Iosif - Amorul orb Amorul orb de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată!... Dar ambii sapă sumbre galerii, Ca doi mineri înmormântați de vii Ce-n întuneric, făr’ de lămpi, se cată.– Atrași de-aceleași tainici simpatii, Boltesc tuneluri lungi ca să răzbată, Și solul sună, unde prind să bată, De zvonul surdei lor telegrafii.– Tot mai aproape se aud, și tot Mai harnici sapă vesel să s-ajungă, Și dup-atât ocol și cale lungă Se întâlnesc deodată bot în bot Sub bolta nupțială a cupolei... Și iată, astfel se iubesc – sobolii!

 

Ștefan Octavian Iosif - Blestemul bardului

Ştefan Octavian Iosif - Blestemul bardului Blestemul bardului de Ludwig Uhland , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și cîntă viers deplin. Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el, Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel. Sub bolți străvechi, în sala măreață ei intrau ; Și craiul și crăiasa pe tron acolo stau : El — fioros ca zarea din noduri sîngerată. Ea — gingașă ca luna, la dreapta lui s-arată. ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan

Ştefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ştefan Când a fost să moară Ștefan de Ștefan Octavian Iosif Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară: Câte brațe-n deznădejde Către cer nu se-nălțară? Câte jertfe la altare, Câtă smirnă și tămâie, Pentru ca viteazul Ștefan Viu și teafăr să rămâie! Se părea că nici pământul Nu se-ndură să-l primească, Pe acel ce-a fost preavrednic Peste tot să-l stăpânească. Și de groază și durere S-a cutremurat pământul, Ca în ziua răstignirii Celui ce-a vestit cuvântul... Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară. Cine ar putea să spună Câte inimi sângerară? Iarnă grea ca niciodată Și o foamete cumplită Se-abătură-n anul cela Peste țara lui iubită. Însă nici pe patul morții Nu putea s-o dea uitării Cela ce pe drept fusese Poreclit: Părinte-al Țării... Lângă patul său chemându-i, Mângâie pe toți sărmanii, Plâng și îi sărută mâna Văduvele și orfanii. Plâng și-l binecuvântează, Și se-ntorc pe la căminuri, ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cîntece (Iosif, 1)

Ştefan Octavian Iosif - Cîntece (Iosif, 1) Cîntece de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Singurel ca un haiduc,     În surghiun ca norul, Cată mîine să mă duc     Și să-mi las odorul. Mîine plec în zori de zi...     Însă pînă mîine, Vino mai aproape, — zi     Doina mea, stăpîne! Doina cu păstorul, cînd     Prăpădise turma Și se duce tot cîntînd     Ca să-și piardă urma... II Nu mai sunt pe luncă flori,     Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori     Pribegind departe ! Și văzduhul s-a-nnorat,     Ninge sus la munte — Trec pe vale, la iernat,     Turmele mărunte... Plîng tilingi, tălăngi răspund,     Soarele apune, — Glas de bucium sună-n fund     Ca o rugăciune... III Boii stau în jug supuși,     Gata de plecare ; Necăjiții cărăuși     Merg pe lîngă care... „Hăis și cea!â€� — gem sub poveri     Carele greoaie ; Ieri ca azi, și azi ca ieri ; Frig, și vînt, și ploaie... Drumul e glodos și greu,     Negura se lasă : „Știe bunul Dumnezeu     De-om ajunge-acasă !...â€� IV Dragă codrule, te las...     Plec pe căi străine... Chezășie mi-a rămas      ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Consilii

Ştefan Octavian Iosif - Consilii Consilii de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 15 octombrie 1895 Ibovnica dacă te-a amăgit, Tu caută alta să-ți placă; - Ori lasă mai bine orașul iubit, Ia-ți traista în spate și pleacă. Un lac lin, albastru, găsi-vei ușor, Și sălcii sălbatice, triste. Acolo-ți vei plînge îngustul tău dor, Durerile mici, egoiste. Ci dacă te urci la munți, cu păduri Durerea-ți va fi mai ușoară; Pe stîncile sure vezi numai vulturi Și țipătul lor te-nfioară. Acolo devii tu însuți vultur, Renaști din senin ș-o să-ți pară Că lumea-i a ta, cînd cauți în jur, Și nici n-ai pierdut vro

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>