Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NICI UN
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 1204 pentru NICI UN.
Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat
... arena atîtor ambiții, lucra însă pretutindeni, și, deși în mulțime era absent, căci cine are ceva în el poate gîndi ori-și-unde, Muza, pentru un poet adevărat, fiind pretutindeni ca și Dumnezeu pentru un credincios. Ora aperitivului venea, ceasul verde, cum i se zice pe acolo, ceasul acela, cînd aerul miroasă a absint și cînd birourile și ... la schimbarea necontenită a priveliștilor. Pe bordul acesta fericit, se așeza și poetul nostru, și, deși pe fața lui de corsar nu trecea nici o umbră, poate că visa la țara lui îndepărtată, unde nu era să se mai întoarcă decît o singură dată. Visa la proporțiile senine ale ... lui fermecate, s-a mulțumit cu umbrarele Luxemburgului, cu triștii castani de pe bulevarde, cu toată natura meschină și anemică ce o închide un oraș. Sena pentru dînsul, cum spune undeva, "curge cu simplicitatea unui hexametru omeric", cerul mînjit și estompat de funinginea miilor de hornuri ale uzinelor el ... reveria și, cu pași înceți, cu capul plecat pe umărul stîng, cum îi stă bine unui visător, pornea și el, se oprea în loc sub un umbrar, se rezema o clipă de ...
Alexandru Macedonski - Răspuns la câțiva critici
... Genul meu este al Rațiunii ! Rima din urmă mi-aduce-aminte C-am pus pe iune de trei silabe; De la pășune venind pe labe Un critic, însă, mă cam dezminte; Urmeze-și treaba, că-i fac hatârul... De-o vrea pășunea să-și prelungească, Nimenea n-are ca să-l ... mă teme C-am început-o cu foi uscate Și le pui toate amestecate; N-am spus nimica despre delire, Și n-am în versuri nici o simțire, Ba chiar și șchioape, când isprăvesc, Cu foarte multe mă pomenesc. Nu e-ndoială, până la ceruri Nici de-astă dată nu m-am urcat N-am pus enigme de dezlegat! În poezie nu am misteruri... Tot ce-am scris este raționat! Proză ... pierdut, Ș-ar fi fost bine, barem pe-o stea Ca să-mi iau zborul până la ea. Ș-ajuns acolo, să bat în cer Un cui de aur sau chiar de fier, Ca să-mi leg sacul și să mă leagăn; Închis într-însul ca într-un leagăn, Să văd pământul stând la picioare Și dând târcoale pe lângă soare, Iar între soare și-ntre pământ Să stau să cânt! Vânturi turbate ...
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... pere, numele tău, Erin preiubită! va trăi în cânturile sale. Însuși în ceasul când inima sa să va părea mai veselă, el nu va perde nici suvenirul tău, nici acela a suferinților tale. Streinul va auzi tânguirile tale în câmpiile sale, suspinurile arfei tale vor trece mările, și tiranii însâși făurindu-ți ... a verii înflorește în singurătate; toate frumoasele sale tovărășiți s-au vestezit pentru d-a pururea: lângă ea nu se mai vede nici o floare, nici un boboc de roză spre a răsfrânge roșețele ei și spre a-i în turna suspinele ei. Eu nu te voi lăsa ... arzătoarele sărutări a falnicului meu rival! Era o vreme, o, cea mai mincinoasă din femei! când paloșul lui Brefni ar fi căutat pintre un milion de vrăjmași pe omul care ar fi cutezat măcar în gând a se îndoi de tine! iar acum. .. O, fiică degenerată a ... ale noastre, de vei vrea a fi a mea, amorul meu! Flori strălucitoare se vor deschide pe orice loc vom nemernici; un ...
Thomas Moore - Melodii irlandeze
... pere, numele tău, Erin preiubită! va trăi în cânturile sale. Însuși în ceasul când inima sa să va părea mai veselă, el nu va perde nici suvenirul tău, nici acela a suferinților tale. Streinul va auzi tânguirile tale în câmpiile sale, suspinurile arfei tale vor trece mările, și tiranii însâși făurindu-ți ... a verii înflorește în singurătate; toate frumoasele sale tovărășiți s-au vestezit pentru d-a pururea: lângă ea nu se mai vede nici o floare, nici un boboc de roză spre a răsfrânge roșețele ei și spre a-i în turna suspinele ei. Eu nu te voi lăsa ... arzătoarele sărutări a falnicului meu rival! Era o vreme, o, cea mai mincinoasă din femei! când paloșul lui Brefni ar fi căutat pintre un milion de vrăjmași pe omul care ar fi cutezat măcar în gând a se îndoi de tine! iar acum. .. O, fiică degenerată a ... ale noastre, de vei vrea a fi a mea, amorul meu! Flori strălucitoare se vor deschide pe orice loc vom nemernici; un ...
Petre Ispirescu - Zâna munților
... judecată și, cum zicea el, așa se și făcea, fiindcă era judecător drept și iubitor de pace. Când fu aproape de bătrânețe îi dărui Dumnezeu un fecior. Nu se poate spune câtă bucurie simți împăratul când a văzut că dobândi un moștenitor. Toți împărații vecini i-au trimis daruri. Ei nu mai puțin se bucurau că vecinul lor, care îi ajuta cu sfaturi și povețele lui ... cu bunăcuviință, și nimeni nu cuteza să-i zică nici dă-te mai încolo, pentru că ea nu le da prilej de glumă. Într-acestea un fiu al unui împărat vecin, însurându-se, a fost poftit la nuntă și pe acest împărat cu toată curtea lui. Împăratul plin de ... soția lui. Tată-său se învoi și el la această otărâre. Se duseră deci, credincioșii lui, ocoliră toată împărăția, cercară toate femeile condurul, și la nici una nu se potrivi. Auzind feciorul de împărat una ca aceasta se îmbolnăvi și mai rău. Apoi porunci ca să încerce și femeile din curtea ... turturică era ea, și daca nu s-a arătat lui așa cum este a fost că, de va lua de bărbat ...
Gheorghe Asachi - În unire stă tăria
... n zădar e scris pe aur În latinelor rostire: Crescunt parvae res concordia (Lucruri mici cresc prin unire); Făr-unire nu-i vârtute În familii, nici în stat, Cum esemple mii trecute De agiuns au arătat. Un părinte bătrân foarte, Propiet acum de moarte, Vrând uni pe fiii săi, Zis-au lor: Blem, feții mei, Cercați dac-a frânge poate ... Au dat numelui sminteală. Mai cercat-au fiul mic, Ce și el n-au frânt nemic. Cu toți timpul lor pierdură, Că unite-n legătură Nici o dardă nu s-au frânt. Atunci tatăl lor li zice: Moale brațe văd aice; Să v-arăt ce încă sânt În asemene-ntâmplare! Dar ... dărzile dezleagă Și le frânge-apoi pe rând, Zicând: Fie-vă de știre Că puterea stă-n unire. Deci și voi, o, fiii mei, Într-un cuget fiți tustrei, Unul altui de-agiutori! Cât trăia bătrânul lor Li-nnoia adeseori Acest sfat mântuitori, Și-n minutul de pe urmă, Care firul ... Însă-a fraților unire Este scut de mântuire Ș-apărându-se-mpreună Teferi stau în grea furtună. Dar duioas-armonia lor N-au avut un ...
Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte
... pe iarba fragedă, la umbra unui copaci mare. Aci se puseră a cugeta și a sfătui cum să înceapă vânătoarea. Ei, nici una, nici alta, voiau să vâneze tot lighioni sălbatice. Păsărelele, cari alergau împrejurul lor și se puneau pe crăcile copaciului, nici nu le băgau ei în seamă; lor, le era milă să-și puie mintea cu ele; dară le plăcea să le asculte ciripind. Păsărelele parcă ... și nu știu de ce te prefaci așa acum. Au doară credința mea a fost pusă la cercare și eu te-am amăgit? - Nici unele din acestea nu este. Ci eu îți spui în cuget curat, nu sunt eu bărbatul tău. Ea nu voia să crează cu nici un chip. Atunci el zise: - Dumnezeu să-și arate dreptatea. Pe cine nu va fi drept din amândoi, să-l cresteze sabia care stă în cui ... ei și pe caii lor, apoi să încalece, să le dea drumul, și unde i-o scoate să-i scoată. Așa făcură. Când Busuioc, auzind un geamăt, opri calul, se dezlegă la ochi, se uită, și Siminoc nicăiri. Pasămite el căzuse într-o fântână și înecându-se, n-a mai ...
... mume! Ca roua s-au topit, s-au dus Iluziile toate, Și sufletu-mi înstrăinat De jale nu mai poate. Și dacă din atâtea flori Nici una nu-mi rămâne, Un singur gând, un singur dor De suflet se mai ține... De n-am putut ca să trăiesc De scumpul sat aproape, La cea biserica de lemn Când oi ...
Ion Luca Caragiale - Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi
... descoperirea unei insule situate tocmai la 37° long. est și 6°2' lat. sud, 80 kil. pe 25 etc." * Pornind de la Zanzibar, unde ajunserăm? Nici prin gând nu i-ar trece cuiva. Iată ce citim în L’IndĂ©pendance roumaine din 12/24 iunie: „Siguranța publică în Grecia. â ... prins de o bandă de tâlhari..." * Se înțelege că cu așa mișei tâlhari, averea, onoarea și viața, nimic nu mai este sigur, nimic... afară de un lucru, și anume că Salonicul nu este o provincie a Greciei, ci un oraș și un sangiacat al Turciei, și aceasta este sigur lucru încă din anul 1492, adică cu 11 ani mai-nainte chiar de descoperirea Zanzibarului de cătră Albuquerque ... 560 kil. de la Constantinopol; cam la 35.000 locuitori. Reședința unui arhiepiscop grec, unui mare molah, unui mare haham israelit. Salonicul este zidit ca un amfiteatru la picioarele muntelui Kurtiath; în portul său încap 300 de vase: are zidurile groase cu turnuri dasupra, dar n-are fortificații propriu-zise. Are ... frumoase (Sf. Sofia, Sf. Dumitru, Rotunda, imitată după Panteonul din Roma, și altele), mai multe moschee (care cele mai multe au fost biserici), palate bogate, ...
... din urmă, nesigure și depărtate, șerpuitoare și abia văzute, își scriu păinjenișul ca ultimele unde ale unui val ce vine obosit să se spargă de un țărm. Întemnițat din miile acestea de cercuri, ce-l cuprind de sus și pînă jos, își ascunde viața centenarul și tace. Tumultuoasă, venind de departe ... noaptea, să alunece în cascadă, să scadă din crenguță în crenguță, din ram în ram, pînă în întunecatele ganguri și pridvoare ce duc în pămînt. Un etern flux și reflux îi înveșnicește durerea și nostalgia, iar rădăcinele-i îi țin robit ca pe un uriaș legat în lanțuri, adus din cine știe ce colț de lume spre batjocura trecătorilor. Un răget de fiară îl face să se deștepte din nou și să se cutremure. Imperiosul glas pe care îl aducea vîntul torid din galbenele pustiuri ... mari de chihlimbar din înaltul ramurilor așteptîndu-și dezrobirea. Mii de vieți însă, aduse din toate colțurile lumii, mii de ființe străine, care născute pe un mal de mare, care venite din tropice, care odrăslite sub nordice ceruri, tînjesc și suferă ca și dînsul ; dureri minuscule, alături de durerea lui uriașă ... ...
Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)
... întregire, ei trebuie să se îngemăneze ca să poată fi, trebuie să-și întovărășească pe alții ca să fie siguri că sunt cineva. Era deci un doctor, plus toate derivatele lui, și ei de douăzeci de ani stăpîneau un oraș. La anumite ceasuri, se trezeau cu toții, privind prin opt ochi somnoroși lumina, tot atîtea fălci se deschideau formînd un uriaș căscat, diferite combustibile înghițeau fiecare și apoi ciudata mașină alcătuită se punea în mișcare. Cînd începuseră tovărășia asta nu erau ca astăzi; doctorul era ... multe case, epidemii nenumărate dăruise moșteniri neașteptate, mii de rețete semnase acuma mîna celui ce acum douăzeci de ani nu-și pusese încă iscălitura sub nici un decret de moarte... Ca o pacientă rău îngrijită ce nu mai are nici o nădejde de scăpare, gemea acum trăsura, pe arcurile ei obosite ; tăcut, îngîndurat și fără vervă, privea cel de pe perinile ce-și pierdea cîlții ... din mii și mii de rețete, pusese una peste alta, crescuse păturile zilelor, și casele aveau acum toate aceeași poveste, care începea așa : Era odată un doctor, sau mai bine nu — era odată un doctor, o trăsură veche, doi cai și ...