Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU MAI ȘTI CE SA FACĂ

 Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 658 pentru NU MAI ȘTI CE SA FACĂ.

Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476

... turcească făcută de către Baiezet II, la 1484, campanie care s-a mărginit numai în luarea cetăților Chilia și Akermanul. Dar aceste greșeli nu sunt nimică pe lângă altă rătăcire mai mare, în care iarăși au picat și domnul Cantemir și dl aga Gheorghie Asachi. Amândoi pretind, tot cu acele cuvinte, că, după ce Ștefan vodă s-a fost împins de către mumă-sa Elena de dinaintea zidurilor Neamțului, el și-a ascuns drumul prin căi lăturalnice "și, a treia zi după bătălie, au ajuns ... întâia luptă? Cantemir a vrut să facă un roman, dlui aga Asachi, în entuziasmul său pentru principul autor și în lipsă de acturi mai autentice, l-a copiat întocmai. Suntem siguri că dl Asachi nu ne va lua rău însemnările noastre; după secerători fieștecare are voie de a spicui. Singurul nostru merit este norocita descoperire ce am făcut și descrierea cadrului întâi din istoria Moldaviei. de mai multe izvoare istorice, care d-sale i-au trecut din vedere. Ajutorat de dânsele, ne vom sili a arăta faptele de la Războieni ... ...

 

George Coșbuc - Hafis

... Hafis Hafis de George Coșbuc De știi tu, băiete, să bei și să taci,                Haid' vino cu mine! Ia cupa cea largă și-ai grijă ce faci                Ascunde-o bine, Căci mufti ne-o vede și mufti ne-o ia. Și mufti Ia urmă se pune și-o bea —                Și ... ghiaurul: — „Bătrâne poet,                Ia spune-mi, e bine? Eu știu cä e vinul oprit de profet!â€�                â€” „Oprit e, creștine! Dar nu e mirare, că eu îl iubesc, Mirare-i că unii de-ai voștri-l hulesc,                Și-aceasta-i rușine!â€� Ghiaurii au haine lipite pe ... nu-ntreabă „ce bei?â€�                Dar alta-i la mine! Ulciorul plin, unde sa-l pot eu dosi ? Dar haina-mi e largă — mai largă de-ar fi,                Că scap de rușine! De știi tu, băiete, să bei și să taci                Haid' vino cu mine; Al meu să rămâie ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

... este că oamenii bătrâni, osteniți de o viață îndelungată și dormitând pe ruinele trecutei lor activități, necontenit se plâng de starea prezentă și laudă ceea ce a fost. Ei cu oareșicare deo­sebită stimă își aduc aminte de acel timp, și epilogul convorbirii lor se sfârșește mai totdeauna cu o tristă oftare adresată suve­nirelor anilor trecuți. Tânăra generație, din respect către părul cărunt, nu contrazice, ci cu ironie zâmbește pe furiș, ascultă flecăria și gândește... oare ce gândește? D-ta, cititorule, dacă ești tânăr, știi ce gândește. Știi bine că toți moșnegii sunt guralivi, știi că ei măcar prin aduceri aminte își mai mișcă simțirile paralizate de greutatea anilor și a ne­putinței, punctul de unde nu-i departe ultima stațiune a omului bătrân, mormântul ce se află într-un pustiu imens fără verdeață, la care ajunge trecând peste colina de flori a tinereții. Deci poves­tirea întâmplărilor din ... așa învățați voi rolurile! Unde-i Hamlet? Hei, tu! unde dracu te ascunzi? Hamlet. Iată-mă, dle director! (Iese din culisă.) Directorul. Unde umbli, rufosule, mai bine te-ai face sacagiu decât actor pe scenă! De ce ...

 

Alexei Mateevici - Colindele Crăciunului

... de întâmplări din viața lor bătrânească — și ei parcă mai răsar oleacă înaintea Crăciunului și caută să s-anine la vreun lucru, ca să nu zică tinerii că numai ei se gătesc de Crăciun creștinește, iar moșnegii nu fac nimic. Și în tot lucrul ce se face înaintea Crăciunului se simte o bucurie mare, că va da Dumnezeu și vor veni acuși sărbătorile sf. ăântuluiî Crăciun și toți sătenii, țăranii muncitori, se ... paie în harman, — învață și cuvintele și versul cu toată osârdia și sârguința, care o pot pune în acest lucru, ca de Crăciun să nu se deie de sminteală și să le cânte toate frumos și cumsecade. Și, cu cât mai multe colinde știe un flăcău, cu atât mai bine și cu atât mai mare trecere are el la oameni, care îl cinstesc binișor. Și mai întotdeauna flăcăii și băieții se gătesc așa de bine, că de Ignat, când se taie porcii de Crăciun, știu foarte multe colinde minunat de frumoase ... În unele sate este obiceiul de umblat de cu zi cu steaua prin împrejurimi din sat, dar colinda fără stea este mult mai obișnuită și mai ...

 

George Coșbuc - Crăiasa zânelor

... ochii viul cald Al formelor rotunde. Ard flacări ochii ei crăiești Cum stă la zid plecată; Descui. Dar eu mă tem că ești Fecior! Ba nu: sunt fată! Și dându-i zânele-adăpost Trăia cu ele soră. Dar într-o zi a fost ce-a fost Că nu s-a duc la horă Și-având inel, ea se juca Stând singură-ntr-o vale: Pe-acolo doamna se plimba Și-a ... l dau, stăpâno, de mă lași Să te cuprind o dată! Crăiasa-n veselia ei Cu grabă se-nvoiește: Mă strângi la piept, și-atâta ce-i? Și pieptul Anei crește, Și cum întinde brațul drept Mai viu îi bate pieptul Și tremură, strângând la piept Pe doamnă-sa cu dreptul. Atâta ce-i? Dar m-a durut! Să nu pui mâna stângă! Și-n urmă zâna s-a zbătut Că prea mult vrea s-o strângă. Așa fac și copiii-n joc ... sălbatici cată. Ți-l dau, cu tine de mă culci Alăturea o dată! Dar, Ano, pentru ce nu-mi cei Altce, că am eu multe! Nu

 

Ion Heliade Rădulescu - Ingratul

... piereai din școală, ș-aci nu te vedeam. Te întrebam adesea: de ce la cercetare Nu ieși și tu ca alții, părinți să veselești? De ce nu te îndupleci l-a școalei regulare, Să simți de datorie, c-așa mai mult sporești? C-o gură mușcătoare, c-o buză d-ironie Îmi răspundeai, păgâne, că n-ai ce învăța, Că vârsta-ți este mare și vrei filozofie, Și nu aflai capabili spre a te lumina. Prisos ți-era-ascultarea și buna-cuviință, Limbi, stilul, istoria, materia nu vreai, Fugeai de legi, de drepturi și n-aveai trebuință, Ți-erau netrebnici toate, de toate te fereai. Făcuseși vro cinci rânduri de basne ticăloase ... Și nu-ți găseai potrivnic la o himeră-fleac: Rea boală te-apucase, ce cade nu la oase, Ci-n minte se-ncuibează și nu mai are leac. Împovărat de grijă, de und' să-mi vie-n minte Că rău te apucase manie d-autor? O! rău se lingușește omuțul care ... masca de frăție, sub zâmbetu-ți în silă Urzeai a mele chinuri din loc nelegiuit. Acolo să ai partea, mortând în slugărie, Să nu ...

 

Constantin Negruzzi - Memnon

... dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei ... s-o îndatorească Din mânile nedrepți cum să o mântuiască. Așadar, amândoi, într-ace înfocări A vorbii, au uitat prochimenul și stare Și mai mult nu pot departe ca să șadă, Ci-ncep ei de aproapi împreună să să vadă, Și ci este trebuință să spui de-amărunciș, Mai mult nu s-au aflat cu picioarili cruciș . . . AcolĂ³ cum să afla, iată moșul sosești A tinerii, și cum vini, deodată el răcnești, Din cap ... c-am dat din pungă Poati și vreo boală să vii să m-agiungă! Ș-atunci adivărat că ace întâmplare Va fi de trei ori mai ră și ...

 

Voltaire - Memnon

... dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei ... s-o îndatorească Din mânile nedrepți cum să o mântuiască. Așadar, amândoi, într-ace înfocări A vorbii, au uitat prochimenul și stare Și mai mult nu pot departe ca să șadă, Ci-ncep ei de aproapi împreună să să vadă, Și ci este trebuință să spui de-amărunciș, Mai mult nu s-au aflat cu picioarili cruciș . . . AcolĂ³ cum să afla, iată moșul sosești A tinerii, și cum vini, deodată el răcnești, Din cap ... c-am dat din pungă Poati și vreo boală să vii să m-agiungă! Ș-atunci adivărat că ace întâmplare Va fi de trei ori mai ră și ...

 

Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi

... și valahi de astăzi, a palaturilor lor, zidite, unele, din năruiturile cetăților vechi, pe care voi le-ați fost zidit, pentru un pravăț mai bun, iar mai cu dinadinsul din risipa averilor ce le-au rămas de la eroii strămoși! ce ați zice?... Vorbind aceste, însumi am adormit: și iată că se arată nu ca un vis, ce ca o fantomă, un cuvios bătrân, carele, puind dreapta sa pe umărul meu, pe cât țin minte, mi-au grăit așa: "Am auzit ce vorbești în gândul tău, căci eu sunt geniul Zamolxis al daco-românilor, descipol al lui Pitagora, carele, trăind între sălbaticii daci, am fost legiuitorul lor ... folosesc palaturile pe care nu mai aveți cu ce să le umpleți? Acele statuie și bronzuri scumpe cu carele le împodobiți când voi nu aveți ce să lăsați urmașilor voștri decât datorii? O, românilor! Ce ați făcut voi? Voi, care erați biruitori națiilor megieșite, vă văd astăzi biruiți de străinii ce s-au adăpostit în țara voastră, aducându-vă tot felul de mode și de deprinderi ale luxului; ce ați făcut cu legea voastră, pe care o pângăriți în tot felul, căci fecioria voastră nu ...

 

Alecu Russo - Ofițeri francezi în Moldova

... noastră, pe care călăuzul nostru fusese să-l roage a ne veni într-un ajutor în poziția desnădăjduită unde eram. Boierul porunci slugilor ce îl întovărășeau de a înhăma doi cai la trăsura noastră, ne duse în casa sa nu depărtată de drum și căuta prin toată îngrijirea a ne face să uităm chinurile poliției austriece și relele închipuiri în care ne aruncaseră întâmplările călătoriei noastre și care semăna a ne deschide calea în ... nălucirea era întreagă, când în zori de zi fui trezit de un ofițer al domnului, care ne porunci a-l urma la spătarul, mai marele slujbaș al poliției și al puterii armate. Întrebați ce vroiam în Moldova, ne lămurirăm îndată de trista noastră înșelăciune: nici gând nu era de organizație militară în Moldova". Opresc, iubite redactore, aicea călătoria și las la judecata și inima ta două dezlegări: Ce este aist miros de primire a moldovenilor, această inimă pe palmă deschisă ce se înduioșește la orice nenorocire, care acest miros pătimașii îl simt încă până a nu

 

Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret

... rușine pe mormântul său! D-astăzi înainte numai cu arma-n mână Va scăpa de moarte patria română. Între viața sclavă ș-un mormânt fălos Nu-întârzie-un suflet nobil, generos. Astfel totdauna țara liberară Vechi eroi ce-n fală se glorificară. Inima lor mare să vieze-n noi! Să pierim sub arme ca străbunii-eroi!" Astfel zice domnul. Un boier răspunde â ... înalte doamne! mult ar fi mai bine Să-mblânzim pe heară prin cuvinte line. Țara-i obosită ca un trist mormânt, Aur, arme, brațe, doamne, nu mai sânt. Apărarea noastră, cât de dalbă fie, Ar scorni pe țară zile lungi d-urgie. Inimile noastre zboară călduros Peste-al bărbăției zid alunecos, Dar ... a-n sclavie. Frații de Moldova, dalbi, leali eroi, Gintele vecine vor veni cu noi. Dar de-am fi chiar singuri, încă-ar fi mai bine Să murim cu fală decât cu rușine!" Capul legii noastre cere-a cuvânta. Flacără divină luce-n fața sa — ,,Legea ni se calcă, țara se robește Ș-armia română tot mai viețuiește." Zice și realță brațu său în sus, Arătând pe cruce chipul lui Isus — ,,Crist muri pe cruce pentru-umanitate Și prin moarte dete ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>