Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCOS
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 636 pentru SCOS.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sultănica Sultănica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în martie 1883 în suplimentul literar al gazetei România liberă , sub pseudonimul Argus. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV I D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei - curate ca un pahar; prispa din față - lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase. Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n- ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
... și cucoane mai îndrăznețe, care să-l dojănească în față, cu gândul de a-l mai ciopli și a-i mai scoate din hursuzlucul și obișnuita lui mojicie. — Doamne, domnule Andrei, îi zicea din când în când câte una dintre ele, adică de ce n-ai ...
Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului
... atunce puni la cali Să mi se sloboadă o soma din visteriile tale." Iupiter să cam zbârcești, căci, măcar că dumnezeu, Dar a scoate bani din pungă, îi părea foarte cu greu. Ș-adevărat de când lumea bani cineva a tot ceri E lucru prost, de rău ...
Costache Conachi - Visul amoriului
... mi dai trandafirul, i-am răspuns dintr-un suspin, Dă-mi încalea viorica ce stă ascunsă supt spin. M-oi năcăji a o scoate cu orișice fel de năcaz, Ca să petrec împreună un minunt măcar cu haz.â€� „Du-te dar de-o dobîndește, mi-au zis ...
Dimitrie Anghel - Agora modernă
... multa murdărie ce-o tîrăsc în ele, ce nu mai pot face valuri ca să poată aduna lumină pe crestele lor, ce nu mai pot scoate glasuri cristaline din cauza verminei ce le amuțește ca o veșnică surdină, ei se adună și se strîng cerc ca o baltă imundă în jurul ...
Emil Gârleanu - Întâmplarea Întâmplarea de Emil Gârleanu Cum se întorsese de la târg, porunci să i se facă un ceai, îl înjumătăți cu rom, îl dădu de dușcă și se culcă. A doua zi îl găsiră mort, în pat, culcat pe o parte, cu mâna sub cap. Nici o urmă de zbuciumare, de suferință, nimic. Slugile curții și oamenii de pe moșie se perindară, unul câte unul, pe lângă patul stăpânului, duceau mâna la gură, rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschiși, privind mortul, apoi, făcându-și cruce, se depărtau, fără să scoată o șoaptă. După părerea tuturor, întâmplarea aceasta nu putea veni așa, din senin. Să-l fi lovit cineva nu, nici nu era atins... Să-l fi otrăvit? Hm! cine? Om bun, prea bun încă, darnic, omenos în toate întreprinderile, cine ar fi putut avea un gând pizmaș asupra lui? Totuși, ziceau oamenii, ceva-ceva trebuie să fi fost. Sandu al Radului adusese vestea într-un pâlc de oameni, dimineața: — A murit boierul. Iaca, l-a găsit întins în pat, fără suflare. Și doar aseară, când s-a coborât din trăsurică, a vorbit cu mine: om ...
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... apă. O grijă de ceva ce nu înțelegeam mă făcuse și mai mititel și mă țintuise locului. Pieptul pompierului se ridica des, ca niște foi. Scoate-i casca, spuse unul dintre soldați. Celalt îi luă binișor casca. Atunci se petrecu ceva groaznic. Pompierul scoase un strigăt de durere, un strigăt așa ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii, dar nu putea; zarea se închidea sură. Căută să prindă cu auzul un vuiet, un strigăt, strigătul unui om din sat, lătratul unui câine, țipătul unei păsări înfrigurate. Nimic. Gândurile-l năpădeau. Era întâia iarnă pe care o petrecea singur. De la moartea nevestei lui se împlinise jumătate de an și singurătatea îl silea să simtă că-i lipsește cineva, că suferă o pierdere, ca aceea ce ar îndura când n-ar mai avea haina ...
... — O sută douăzeci de lei. — Și ca controlor cât câștigai? Funcționarul își vâră cele trei degete de la mâna dreaptă în buzunarul jiletcei, scoate pieptul în afară și dă capul pe spate, de răspunde cu ifos, încâlcindu-se: — Pân la o sută șaapte-șaapte-zeeci de... lei pe ...
Emil Gârleanu - Tată Tată de Emil Gârleanu — Te miri de ce mă găsești mâhnit? mă întrebă prietenul meu, în ochii căruia căutam cercetător. Iar după câtăva vreme adăugă: — Mi-au plecat toți copiii la țară. Am rămas eu cu nevasta. După ce spuse acestea, căzu pe gânduri. M-am uitat din nou în ochii mari, adânci, umeziți de stropul lacrimii sfărâmat în repedele clipit al genei. N-am mai spus nici o vorbă. Mă gândeam la omul acesta potolit, mulțumit în mijlocul alor lui, lângă nevasta pe care o iubea mai presus de orice, alături de copiii fără de care nu putea trăi. Ce rar se găsesc oamenii aceștia și cât n-am da să schimbăm, măcar pentru un an din traiul lor, întreaga noastră viață răvășită, viață cu zilele spulberate de către furtuna dorințelor și plăcerilor neizbutite. Mă uitam cum a doua lacrimă răsărea iarăși ca un bob de mărgăritar, în scoica de sidef a ochiului. Prietenul îmi vorbi: — Tu, care ești singur, dragul meu, nu vei înțelege mâhnirea mea. Ai venit acum la mine, peste câtăva vreme te vei întoarce iarăși între cei patru pereți ai odăiței tale liniștite, între ...
Garabet Ibrăileanu - De dragoste
Garabet Ibrăileanu - De dragoste De dragoste de Garabet Ibrăileanu 1. Amor adevărat e acela la care ia parte și imaginația și inima. Amorul, lipsit de una din aceste două părți, e o stare bolnavă a individului. 2. Ceea ce se numește imaginație în amor e partea estetică a acestuia; ceea ce se zice inimă, e partea lui senzuală. 3. Ce este dragostea? Și anume dragostea pentru un individ, nu dragostea de oameni în general? Este un fel de afinitate între doi oameni. Dacă este o afinitate între doi oameni, atunci, firește, trebuie să fie o afinitate între toate chipurile de a fi ale acestor doi oameni. Un om ni se prezintă nouă sub mai multe aspecte: ca trup, ca simțire, ca minte. Așadar, afinitatea dintre doi oameni, ca să fie completă, trebuie să fie din aceste trei puncte de vedere: trebuie să fie afinitate fizică, ca să zic așa, adică fiecăruia dintre cei doi să-i placă celălalt ca fizic, să-i placă fața așa cum este ea, cu gura, nasul, ochii etc., trebuie să fie afinitate de simțire, adică să simtă bucurie și întristare cam în aceleași împrejurări, trebuie să fie afinitate ...