Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN PUTERI
Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 702 pentru ÎN PUTERI.
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
... Și-ntr-un sfert stric câteodată ce-ntr-o lună am făcut. De pământ trântesc condeiul, meseria o urăsc, Și să nu-l mai iau în viață, eu mă jur și hotărăsc. Dar precum Boileau zise: un astâmpăr nențeles Nencetat se-mpotrivește hotărârii ce-am ales; De urechi parcă mă trage ... rima mândră o aștept. Patima inimii mele, chiar și străine nevoi, A le pune pe hârtie sunt silit fără să voi. Apoi când în elegie destul nu pot să vorbesc, Și s-arăt fără sfială toate câte socotesc, Vreun dobitoc îndată vine înaintea mea Și-mi ridică cu lesnire ... Adevăruri de-un preț mare, când le poruncesc, ei spun. Socotesc că putem zice, fără să ne îndoim, Că e prea bun pentru fabuli veacul în care trăim; Măcar că se află oameni care nu pricep deloc Cum a putut să vorbească un sălbatic dobitoc, Și care vin să ... Prin poezie ființa și-a lor stare de-și pricep, Slăbiciunea muzei mele vino a o îndrepta; Căci de scriu astăzi în versuri, asta este vina ta. Tu amorul poeziei mie mi l-ai însuflat, Și exemple îndestule de ce e frumos ai dat. Așa, când viitorimea ...
Gheorghe Asachi - Cătră un patriot filantrop
... Gheorghe Asachi - Cătră un patriot filantrop Cătră un patriot filantrop de Gheorghe Asachi Oamenii cu inimi crude cată fericirea lor În diregeri sunătoare, în a numelui mândrie, Altor cugetul se-mpacă în războaie și-n omor, Ce-n sărmani preface fiii, pe soții în văduvie. Alții pe aripa geniei străbat mai pre sus de nor, Cercetând minuni înalte ș-a naturei armonie, Unii inimile-ncântă prin frumusețe ... fi altui de folos. De asemene, dorite, tu virtuți ai înnăscute: Cuget drept și patriotic, cu talent suflet duios, Ce-ntrunesc a lor putere
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... pămînt, în timp ce cu privirile putea să facă ocolul lumii. O mizantropie ciudată îl făcu să se răzlețească de toți și să trăiască închis în propriul lui suflet. Credea că erau îndeajuns comorile pe cari le adunase în el, pentru ca să poată trăi pe socoteala lor. Viața cărților însă e moartă, suflul ce-a palpitat în literile negre, care au fost scrise într-un moment de inspirație, e ca o adiere ce-ar trece întîi peste un mormînt, pînă să ajungă ... bogată în decoruri și în priveliști, pe care cei patru mari pictori, ce sînt anotimpurile, vin pe rînd s-o zugrăvească cu penelele lor înmuiate în aur și purpură, în lumină și întuneric, lui nu-i mai spunea nimic. O ură împotriva orînduielii acestea veșnice, care pune același verde pe copaci primăvara și amestecă același ... care legendele au împoporat lumea. Dincolo de vîrful copacilor era scăparea, dincolo de mireasma florilor era hodina, mai departe de marginea orizontului era dezrobirea. Și în liniștea aceea în care el visa cu fruntea răzemată de fereastră, deodată, din înălțimile tăriei, un fulg luminos se dezlipi, străbătu vertiginos spațiul, se mări din ce în ...
Vasile Alecsandri - Sentinela română
... desimea brazilor, Repezit-am ochii mei Ca doi vulturi sprintenei Pe cea vale adâncită Și cu flori acoperită, Ce se-ntinde ca o ceață Pân în Dunărea măreață Și de-acolo-n depărtare Pân în Nistru, pân în Mare. Iar pe cel amar pustiu Cu văzutul ce-ntâlnii? Întâlnii viteaz oștean, Purtând semne de roman, Falnic, tare ca un leu Și cu chip ... meu, Dar eu vecinic în picioare Printre valuri arzătoare Voi lupta, lupta-voi foarte Făr-a fi atins de moarte, Căci român sunt în putere, Și românu-n veci nu piere! II Apa trece, pietrele rămân. Abie zice, și deodată Fulgeră-n cer o săgeată, Vâjâie, vine, lovește Scutul care ... soare Caii saltă și nechează, Lupta urlă, se-ncleștează Și barbarii toți grămadă Morții crude se dau pradă! Zece cad, o sută mor, Sute vin în locul lor! Mii întregi se risipesc, Alte mii în loc sosesc! Dar viteazul cu-a sa pală Face drum printre năvală, Și pătrunde prin săgeți, Că-i român cu șapte vieți! În ... veniră de turbați, Ca balauri încruntați, Cu o falcă-n cerul sfânt Și cu alta pe pământ! Dar s-au dus cum n-au venit În ...
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... a primi domnia, el ocupase de la 17 august 1758 vechea însărcinare a tătâne-său de dragoman al Porții. La anul 1764, în 29 mart, prin favorul marelui vizir Mustafa Bahir, el primi tronul Moldaviei; însă după trei ani, la anul 1768, în vreme când Turcia se gătea de război asupra Rusiei, hanul tătarilor, vestitul Crâmghirai, în divanul împărătesc, arătă cum că în asemene grele împrejurări tânărul Alexandru Ghica, fiul lui Scarlat Ghica, nu avea destule însușiri și încredere ca să i se lase domnia Țării Românești și ... și porniră; și în vara următorului an, 1769, luară sub stăpânirea lor toată Moldavia, prinzând rob pe însuși domnul acei țări, Constantin Mavrocordat, care domnise în viața sa de șase ori în Țara Românească și de patru ori în Moldavia [2] și în sfârșit muri în Iași la 4 decembrie 1769. Operațiile războiului după această izbândă se întinseseră și în Valahia. La 7 octombrie 1769 în zori de zi leitenantul-colonel Karozin, cu patru sute de ruși și întovărășit de mai mulți români povățuiți de arhimandritul de Argeș, care avea două ... și medalia Caterinei II la gât, și de spătarul Pervu Cantacuzino, numit de împărăteasa general-maior, intră ...
Ion Luca Caragiale - Apelul la unire
... pune ? După toate probabilitățile, guvernul nu are nici în Senat nici în Cameră două treimi, cari i-ar trebui pentru rezolvarea într'un sens sau în altul a cestiunii art. 7. Multe glasuri nu-i lipsesc, însă câte-i lipsesc nu le poate avea cu nici un preț, de ... s'a abținut dela rostirea unei păreri oarecare în cestiunea israelită. Este cu putință ca guvernul acesta, care posedează toate datele și elementele necesare în cestiunea israelită, care știe mai mult decât oricine, sau care mai bine zicând știe singur, cum stau dispozițiile puterilor străine în privința aceasta, să nu aibă și dânsul o părere hotărâtă în această cestiune ? Care este această părere, care este, după părerea acestui guvern, limita concesiunilor ce s'ar putea face cerințelor manifestate prin tractatul dela Berlin ... nimini. Guvernul nu numai s'a pronunțat în nici un sens, dar încă ar voi ca să se pronunțe mai întâi adunările și în deosebi minoritatea. Să vedem. O părere oarecare trebue să aibă guvernul, măcar că nu o dă pe față. Dacă părerea guvernului este în ...
Dosoftei - Stihuri la luminatul herb a Țărâi Moldovei
... și ea toane, De-ș calcă vrăjmașii și-i vântură-n coarne. Pentr-aceea-ș poartă cunună de aur Într-a sale coarne, în cele de taur. Stau împregiur dânsă trei planite-n hoarbă, Soarele și Luna, și Venus, podoabă. Din ce să-nsămnează țara că rodește În tot feli de hrană, de le prisosește. Și pre vremi de pace oamenii zburdează Într-agonisită, că pot de-ș lucrează. Vinul și cu grâul ...
Mihail Cuciuran - O zi și o noapte de primăvară pe ruinele Cetății Neamțu
... după dialuri abia mai purpurează, Roșața-i să întinde pe ceriuri însărînd, Și luna să ivești, și rîul scîntează A ei razi albie în undă-i oglindînd. Acum toată mișcarea în cuibu-i să tîrăști, Să trage în lacașu-i, spre a se odihni, Numai păstoriul turma spre cîmpuri o pornești, Ș-în rădiu privighitoare începi a concerti. Buciumu lui răsună, eho din dipărtări Îi răspunde îndată ca și dînsul cîntînd ; Cînd și cînd să aude ... • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Trăiască dorul vostru, trăiască în mulțămiri Ș-în veci vă guvernează acest stăpînitor, Umbra strigă — Trăiască vouă spre fericiri ; Trăiască-ne și nouă bunul ocrotitor. Ș-în zisa lui din urmă glasuri pătrunzătoari Răsună pintre bolte c-un glas veselitor, Strigînd — în veci trăiască ! spre a voastră înalțari Al vostru bun părinte, al nostru ocrotitor. Dar cine întrerupe ? a noastră convorbire, Îi glasul ... față-mi, liniștea iar s-așază, Ceriul cu nencetari să vedi tot roșind, Și glasul rîndunelii, atunce îmi vestiază A zilei înturnare, c-
... Alecu Da' eu și fără de cântare Pricep ceva a ta plecare. Și visul meu de astă-noapte Îmi prevestește grele fapte. Zamfira În visuri crezi, om luminat? Un lucru foarte de mirat! Alecu Nu cred în visuri, nici nu vreu Să cred întru nimica eu, Și tu de-acum nu ai crezare; Iar visul meu fiind cumplit În suflet a întipărit O prea urâtă așteptare, Dar mai ales simțirea me Îmi prevestește oarece. Moșneagul La ce atâta supărare, Tu ți-ai ... a fost lăsat în supărare Și cu Zamfira mititică. Alecu Dar tu n-ai mai făcut nimică? Moșneagul Ce să mai fac! Și cine poate În silă dragoste a scoate? Iar oamenii petrec în lume Mai multe rele între bune. Alecu Eu nu-s așa! eu pân' la moarte Voi răzbuna a mea dreptate Găsindu-mi dușmanul ... strălucitele lor raze. Țiganii toți au adormit; Alecu vis prea greu visează Și se trezește mult uimit: Zamfira lângă dânsul nu-i! Dar unde e?!.. În pieptul lui Se bate inima zuliară Întru mânia înfocată. El iese înarmat afară, Pe iarba cea înrourată O tăinuită urmușoară Se vede... El ...
... Alecu Da' eu și fără de cântare Pricep ceva a ta plecare. Și visul meu de astă-noapte Îmi prevestește grele fapte. Zamfira În visuri crezi, om luminat? Un lucru foarte de mirat! Alecu Nu cred în visuri, nici nu vreu Să cred întru nimica eu, Și tu de-acum nu ai crezare; Iar visul meu fiind cumplit În suflet a întipărit O prea urâtă așteptare, Dar mai ales simțirea me Îmi prevestește oarece. Moșneagul La ce atâta supărare, Tu ți-ai ... a fost lăsat în supărare Și cu Zamfira mititică. Alecu Dar tu n-ai mai făcut nimică? Moșneagul Ce să mai fac! Și cine poate În silă dragoste a scoate? Iar oamenii petrec în lume Mai multe rele între bune. Alecu Eu nu-s așa! eu pân' la moarte Voi răzbuna a mea dreptate Găsindu-mi dușmanul ... strălucitele lor raze. Țiganii toți au adormit; Alecu vis prea greu visează Și se trezește mult uimit: Zamfira lângă dânsul nu-i! Dar unde e?!.. În pieptul lui Se bate inima zuliară Întru mânia înfocată. El iese înarmat afară, Pe iarba cea înrourată O tăinuită urmușoară Se vede... El ...
Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir
... năravurile în toată sluția lor și a descrie urmările beției cu culori mai vii și mai fioroase. Iată un tablou al norodului prost în vreme de sărbătoare: „Unii amețiți numai se-mpiedecă-n picioare, Mergând fără să știe în care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna-cuviință, Se dezgolesc de haine și cu obrăznicie Nu dau macar cinstire la sexul rușinos. Ici unul ... mare. Ele, afară de însușirile poetice de care sunt pline, au întreita calitate de a înfățișa portreturi vii, de a lovi în năravuri cu tot duhul cel mai iscusit al satirei și, în sfârșit, de a rosti maxime înțelepte după care să se poată îndrepta societatea. Celelalte poezii tipărite în acest volum sunt vreo câteva ode în lauda ziditorului, vreo două epistole către prieteni, și vreo câteva fabule și epigrame, toate compuse după regulile acestor deosebite soiuri de poezie și cuprinzând idei ... șăgalnice, fieștecare în felul său. Pre acestea domnii traducători le-au pus în