Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE DREAPTA

 Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 968 pentru DE DREAPTA.

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... poreclit și Tololoiu, Grigore Cuza și alți câțiva de-alde aceștia, care, ținându-se de obiceiurile strămoșești, în toate sărbătorile ascultau cu evlavie slujbă bisericească de la început până la sfârșit, cântând și citind la strană de-a valma cu dascălii și preoții bisericii; iar la zile mari, ca să le ticnească veselia, împărțeau bucățica de pâine cu orfanii, cu văduvele și cu alți nevoiași, cum apucară din părinți. Atâta-i ajungea capul, atâta făceau și ei pe vremea lor, Dumnezeu ... ca toatele, dar mare luptă aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care, una-două, îi tolocănea, mustrându-i: ba că nu vorbesc drept românește, cum vorbeau părinții lor, ci au corchezit graiul strămoșesc, de nu-i mai înțelege nimene; ba că "umblați cu șurubele, să ne trageți butucul"; ba că "face omul cu cineva o tovărășie cât de mică, și tot urmează învoială între părți, iar nu așa cu ochii închiși", căci, "dacă n-ai carte, n-ai parte", scurtă socoteală; ba că ... oi întoarce acasă, unde mă așteaptă nevoile. Dar să nu vă fie cu supărare, ia, palmele aceste țărănești ale noastre, străpunse de pălămidă și pline ...

 

Ion Luca Caragiale - La conac

... bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a luat seama să mai vină cineva după el; chiar a gândit: câtă singurătate de ... face cu ochiul: "după ea!" Flăcăul se scoală hotărât drept în picioare și urmează calea ce i-o arată ochiul tovaroșului... A trecut de mult de nămiezi și încet-încet au plecat, unii câte unii, cără uși, negustori și drumeți alții, care la deal, care la vale, și lăutarii au tăcut ...

 

Grigore Alexandrescu - Anul 1840

... se șterg, s-au ruginit; Un duh fierbe în lume, și omul ce gândește Aleargă către tine, căci vremea a sosit! Ici umbre de noroade le vezi ocârmuite De umbra unor pravili călcate, siluite De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. Oricare sentimente înalte, generoase, Ne par ca niște basne de povestit, frumoase, Și tot entuziasmul izvor de idei mici. Politica adâncă stă în fanfaronadă, Și știința vieții în egoism cumplit; De-a omului mărire nimic nu dă dovadă, Și numai despotismul e bine întărit. An nou! Aștept minunea-ți ca o cerească lege; Dacă ... ai alege Va fi tot ca păstorii de care-avem destui, Atunci... lasă în starea-i bătrâna tiranie, La darurile tale eu nu simt bucurie, De-mbunătățiri rele cât vrei suntem sătui. Ce bine va aduce o astfel de schimbare? Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare, Care să arză globul ș-ai lui locuitori? Ce pasă bietei turme, în ... mine: Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc: Dacă numai asupra-mi nu poți s-aduci vreun bine, Eu râz de ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul

... Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul Calul, vulpea, lupul de Ion Heliade Rădulescu O vulpe copilandră ce-abia se apucase De-aceea ce-nvățase, Să calce-n urma mă-sii, în pungă fără bani, Să cumpere la gâște, găini, cocoși, curcani... Porni din vizunie, Prin crâng ... cap pletos și mare, E roșu, pătat, negru, gălbui? Ce piele are?" [1] "D-istoria naturii o știi că n-am habar, Nu mă cunoști de dascăl, geambaș ori maimuțar. La ce mă-ntrebi, cumetre, nu mă pricep de loc: Îți spui că-i «ăla mare, un frunteș dobitoc»." Așa vorbea-ntre ei Meseriașii mei; Și-n sfatu-nsuflețit Nici prinseră de veste Când, iat', au și sosit La locul de poveste: Chiaburul, teleleica, acum gătea de masă. Iar calul, cât îi simte, pășunea pe loc lasă, Pe loc în vânt înalță cap falnic, fioros, Și nările-i se umflă; un ochi ... tulise republica plângând. Deslușit ne dovedește Fabula ce am citit Că viclenii își fac planuri, Dar nu-n veci au izbutit. [3] 1838 Note [1] De pe atunci se formase soțietatea rodiniană, ce în numele dreptății se arma cu calomnia, nedreptatea și despotismul cel mai crunt. [2] Aluzie la căpitanul zișilor ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc

... în vânturi! Și cât cinstesc norodul care astăzi te nalță! Și sfânt mi-e acel sânge cu care te-au udat Și astfel către ceruri de verde ai crescut! Miniștri ai lui Hristos cântă, Bucuria-și nalță a ei glasuri; Mii de ochi înoată în lacrimi, Mii de inimi zboară până la ceruri; Îngerii libertății le poartă-nflăcărate. Silitra măsurat bubuie, În zgomotul bucuriei răzbubuie; Vivat! o însoțește. Scoală-te, Doamne, scoală-te ... tale care-ai binevestit-o! * * Pe când a ta credință născândă și fecioară Prin duhul mângâierii în lume se vestea Și pieptu-umplea de flăcări, iar inimi de nădejde, Și-ncredința noroade de însăși fericirea, Atuncea universul, plin de eroi cerești, Martiri ai libertății, martiri ai lui Hristos, Zâmbea ș-era aproape d-această mântuire, D-al cerului imperiu, d-a dreptului ... Blândă l-a ei vedere, furie într-ascuns, În chipul ei cu viața, în inimă cu moartea, Dulce venin în limba-i, mii de fețe-mprejuru-i, Cochetă-ngrozitoare născută-n desfrânare, Fată de tot fatală, vrednică d-al ei tată, Ministru-ndemânatic bătrân la încercare, De mii ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele

... vînt s-a stins! De ce nu vine încă, poți tu a-mi spune, zee, Rămas-a în Abidos de vînt împotrivit? Sau marea amorată de dînsul, Cytheree, În unde-i l-a sorbit? De juna preoteasa ce-ți servă, zi și noapte, O, zee, te îndură și spune un cuvînt. Phebus acum apare și niște surde șoapte Aud trecînd ... Dar ea vărsă în sînu-mi o flacără mai mare! Leandru înțelese cît el era iubit, Cîntările-mi arzînde ferice i-au vestit. Cu degete de roze amorul îi deschise Ast sîn plin de iubire, de fermece, de vise; Perfida Cytheree, pe fruntea astui loc Făcînd ca să plutească cosița sa de foc, Prefumul voluptății în aer revărsase: Tot sufletul de dînsul în Sestos se-mbătase. O, timp de fericire ce nu poci să exprim, Amor, o, foc din ceruri, o, simțimînt sublim! Cum vă schimbărați cursui și cum divina miere În cupa vieții ... a serii făceau ca să răsune. Iar tu, o, muma Herii, plîngi pe copila ta! Cosițele-i bălaie nu vei mai răsfăța! Zei cruzi, oh! de la Hero, ce în durere geme, Primiți ...

 

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

... la Berlin în parte prin contribuțiile unor amici literari, numit între 1874 și 1876 revizor școlar și bibliotecar la Iași, destituit și dat în judecată de guvernul liberal, însărcinat apoi cu redacția ziarului Timpul, încălzit din vreme, dar mai intermitent, de farmecul unor femei, de la care au rămas în poeziile lui câteva urme de păr bălai, de ochi întunecați, de mâni reci, de un nu știu ce și nu știu cum, lovit în iunie 1883 de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naștere, îndreptat întrucâtva la începutul anului 1884, dar degenerat în forma lui etică și intelectuală, apucat din nou ... ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienați. La o privire superficială, fuga lui Eminescu de la gimnaziu după o trupă de actori, darea lui în judecată, activitatea lui ca redactor de ziar, care adică nu s-ar putea explica decât prin necesități materiale, lipsa de orice distincții convenționale, de premieri academice, de decorații ș.c.l., toate aceste puse în legătură mai ales cu izbucnirea alienației mentale par a da vieței sale o coloare romantică, și unele ... înnăscută, este ereditară. Cei ce cunosc datele din familia lui știu că la doi frați ai săi, morți sinuciși, a izbucnit nebunia înainte

 

Alexandru Macedonski - Psalmi moderni

... putere, Am râs de sfintele mistere Ce sunt în fiecare-atom... Iertare! Sunt ca orice om. Sunt ticălosul peste care Dacă se lasă o-ntristare De toți se crede prigonit, Dar, Doamne, nu m-ai părăsit...     Sunt om ca orice om — iertare. IV - Dușmanii Dușmanii mei se înmulțesc Și nedreptatea ... În lume nu este răsplată.     Cât am trudit, cât am muncit. VIII - Eram Eram puternic împărat Prin sufletească poezie, Prin tinerețe, prin mândrie, Prin chip de înger întrupat. Mi se-mplinea orice dorință, Era o lege-a mea voință; Râdeam de orice dușmănie... Prin sufletească poezie, Domneam de soartă nencercat.     Eram puternic împărat. IX - N-am în ceruri N-am în ceruri nici o stea... Soarta mea e soarta rea, Am pierdut orice ... care-i vezi în slăvi Adăpați sunt cu otrăvi; Cei trăiți în sărăcie Plâng pe-a lor nemernicie; Cei mai mândri împărați Sunt de chinuri zbuciumați E orice zădărnicie. Vai, născut ești să trăiești, Nencetat să pătimești Fii frumos, fii sănătos, Ești de-același vierme ros; Traiul crud și nempăcat Te sfărâmă nencetat, Să te soarbă are pripă, Nu-ți dă pace ...

 

Alexandru Vlahuță - La icoană

... la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas. De trei nopți și două zile bate drum făr de popas; Ș-ar fi ocolit pământul făr-a se simți trudită: Ea credea profund, orbește... Mare și nenchipuită E credința ce-ntr-un ... se poate făcătoarea de minuni să nu mi-l scape, Își zicea mereu în gându-i, inimă de piatră fie, Și-ncă s-ar zdrobi de milă. Toată jalea mea pustie Mi-oi preface-o-n rugăciune la picioarele preasfintei; Ș-în cucernică-nchinare, și plângând sta-voi nainte-i, Pân ... ascultându-mi plânsul!... Dar deodată-și rupse vorba limba-i amuțise-n gură, Spre copil și-ntoarce iute lacoma-i căutătură... Era mort. Înmărmurită, stătu drept, cu pruncu-n brațe, Cu ochi groaznic de mânie ea privi icoana-n față...    Cum? Tu n-ai simțit, preasfânto, milă de cumplita-mi jale? Eu, sărmana, plâng, cerșindu-ți raza îndurării tale, Și tu, rece și cu pumnii încleștați, mi-l dai vederii?... Astfel înțelege cerul ... un hohot lung cadavrul îl aruncă-n fața sfintei, Care, huruind greoaie, la pământ căzu-nainte-i. Și durerea i se sparse-n neagră deznădăjduire, ...

 

Ion Luca Caragiale - Poziția ministerială față cu revizuirea

... recunoască independența, invocând pentru aceasta fel de fel de argumente și de motive și nepomenind nimica despre condiția impusă în tratat pentru recunoașterea acelei independențe. De altă parte, toate răspunsurile din străinătate la acele note au și dânsele o trăsură caracteristică comună; în toate răspunsurile se spune guvernului cum că dânsul ... și lămurit: nu veți avea ce cereți decât după ce ne veți da ce cerem mai trebuia oare guvernul să stăruie ? Nu trebuia să convoace de pe atunci imediat camerele de revizuire pentru ca, dacă era așa mare zor de independență, dânsele, auzind pe guvern comunicându-le voința nestrămutată a Europei, să se rostească ? Nu era oare dator guvernul să vază că în ... culpabilă a lui însuși, să fie deslegată de Camerele de revizuire din propria lor inițiativă și fără ca dânsul să se amestece câtuși de puțin. Fără să mai amintim de nenorocirile prin care ne-a adus politica absolut rătăcită a acestui guvern, să constatăm cum stau azi lucrurile. Guvernul se găsește ... țării și nemulțumirea Europei, guvernul va spune Europei că nu el, ci țara a vrut așa; greutăți mari, primejdii poate, cari ar urma de

 

Anton Pann - Povestea vorbei

... împarți un pai la doi boi. Și că Cu ce dascăl lăcuiește Așa carte-alcătuiește. Așa e lumea asta: Rîde om de om și dracu de toți. Dracu rîde de porumbe negre și pe sine nu se vede. Gura lumii numai pămîntul o astupă. Fiecare să leagă unde îl doare. (Spun c-a fost ... Omul prost din vorbuliță Și nuca din ușurință. Pentru că Judecata-i e oloagă, Că-i lipsește-n cap o doagă. Om în trup destul de mare Și minte de copil are. Știe vorbe să îndruge Parcă tot la țîță suge. Știe ca calul prost Să ia hamul de rost. E bătut la cap Tocma ca un țap. Știe sfătuiri să dea Cît știe și baba mea. Ar vrea să facă și el, Dar ... pune tărîțe într-însa, Și cu amîndouă intrînd el în casă Le puse-nainte pe pat fără masă. Ei, văzînd aceasta, îl întreb dodată: — De ce ne pui aste înainte, tată? — Poftiți, — el răspunse — că vă dau eu încă, Boul și măgarul de aste mănîncă. Iar ei începură-n ochi să se privească Și unul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>