Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE TOT TIMPUL
Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 646 pentru PE TOT TIMPUL.
... zâmbea viitorul, cum zic poeții; celalt trecuse prin toate nevoile... și ce nevoi!... ale săracului. Sărmani trufași ce suntem! Noi credem că vom face zgomot pe lume... și apoi o lopată de pământ acoperă tot ce am fost, și s-a mântuit!... Niciodată n-am putut să-mi deslușesc lămurit aceste două cuvinte: moarte și nimicire . Poate că ... trebuie să faci ce-i face, ca să te uite lumea... Când cu Zavera , un turc, bănuit cum că avusese amestec cu răzvrătitorii, fusese surghiunit pe țărmurii Asiei Mici. Trei ani se petrecură, și bietul turc tot aștepta să-i vie știre că s-a mazilit vizirul, dușmanul lui, dar - cu totul împotriva obiceiului sultanilor - vizirul sta pe loc în slujba lui, turcul se prăpădea cu firea. În sfârșit, rudele acestuia, prin deosebite uneltiri, ajunseră până la vizirul și-i dară o jalbă ... c-am putut fura un petic de hârtie de la acest om de treabă, care mă păzește aici, și c-am găsit și o pană pe care îmi lipsește însă un briceag spre a o mai subția! Cu dânsele-mi petrec vremea, punând negru ...
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
... mai colo se zărește Cel deșert spăimântător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, râzător. Amblemă de tăcere a tristelor mormânturi În care tot adoarme, plăcere, lungul chin; În care numai pasul fantasticelor vânturi Deșteaptă un suspin. Unde vântul ce omoară Nalță munții de nisip, Ce pe fiecare oară Schimbă forma, se risip. Dar luncile deșarte atât sunt de mărețe, Atât de melancolici, cât ochiul privitor, Ce cată tinerețe, Se-nturnă să ... A mării de nisip, Se luptă umbra tristă cu razele ei mute Ce-n noapte se risip. Iar formele lor albe se schimbă cu durere Pe fiece minut, Și tremurânde-noată în umbră și-n tăcere Sub vălul lor tăcut. V Dar colo pe hotarul deșertelor tăcute Era odinioară acel vestit Memfis. Luminile, știința și artele plăcute Făcuseră acolo al lumii paradis. Aici era cetatea cu magice palate, Aici ... au albit. O mantă de purpură pe umerii-i s-abate, Iar brâul lui lucește ca cerul înstelat. Alături stă amanta-i; divina-i voluptate Pe toți a fermecat. El trece; dar s-arată ordiile păgâne. Sub pașii lor pământul în doliu s-a-nvelit. Dar ei ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de ... de bucurie — și toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca și azi. ...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul ... în mâinile lui, și parcă-i topea ochii sărutându-i, și parcă i se topea sufletul, ființa, viața, privind-o... vecinic privind-o. Pe ici pe colo pe la mese se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu ... în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua și berea ce le sta dinainte — semn de triumf! Dincolo unul scria cu cridă pe postavul verde al biliardului; unul cu pălăria naltă ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
... imense și cu înfățișarea de broaște strivite, iar, peste tot și peste toate, cu vestita sa manta, care ar fi putut sta cu cinste și pe umerii de stâncă ai Panaghiei... Cine nu cunoștea pe Andrei, nepotul căpitanului Enache!... Cucoanele, mai cu samă, își dădeau ghionturi pe ascuns și vorbeau pe șoptite înde ele, când îl vedeau. — Doamne, dragă, mai văzut-ai tu, de când ești, un om așa de sucit și hursuz ca nepotul ... dată cu vorba, își întocmea, în oglinda din față, cu degete albe și iuți, un zuluf îndăjătnic și negru, ce-i tot cădea în jos pe frunte și nu se astâmpăra binișor la locul lui. Ba, câteodată, se găseau și cucoane mai îndrăznețe, care să-l dojănească în față, cu gândul ... ta cam ce Soare ți-a fost tată și ce Auroră ți-a fost mamă, de ți-a pus pe cap așa, fără cumpăt, tot aurul și toată lumina razelor lor?... — Mă rog, mult mai ai? Și iarăși dădea să scape de sub brațul lui Andrei. — Ia râzi ... răsturna molatec pe ...
Dimitrie Anghel - În furtună...
... subt curba oricărui val. În cenușiul zbor, mai alb ca toți ceilalți, ca o închegare de spumă sau ca o bucată imaculată de zăpadă, din tot nebunul stol, unul singur se avînta mai sus, precum tot el știa să se lase mai bine furat de fluidul element în adîncuri, ca să răsară pe vîrful unei creste, ca și cum ar fi fost reînsuflețit și dus de voia valurilor, ca apoi să se ridice ca o săgeată într-un ... ce acea pasăre, simțind parcă adîncul gîndurilor mele, se răzlețea din cînd în cînd de stol și fulgerătoare venea cu aripa ei albă să treacă pe dinaintea geamului meu, ca apoi să se piardă din nou în furtună. Spre neguri zbura pierzîndu-se pasărea, ca să apară din nou, mergînd parcă ... fi vrut să-și arate virtuozitatea, sfidătoare trecea deasupra stîncilor ascuțite, căutînd primejdia și pierea din nou într-o bătaie de aripă. Și în acest timp, furtuna creștea, aducînd negrele catifele ale nopții pe valuri, purpurii lumini se aprindeau licărind pe subt obloane, arătînd parcă spaima de întunerecul ce avea să vie. Strînși desigur în jurul meselor familiare, subt alba lumină a lămpilor prietenoase ...
Dimitrie Bolintineanu - Fost-ai tu frumoasă, tu, Patria mea!
... dulce și plăcută roză, Ce voios surâde rumenelor zori, Ca fluture d-aur ce, venind din flori C-un torent de raze, dulce se repoză Pe ghirlanda verde printre sărbători: Ca vergina jună care, la festine, În antice timpuri candidă părea, Semănând pe cale florile divine Viselor poetici-grațioase, line; Fost-ai tu frumoasă, tu, patria mea! Ca torente turburi ce prin nopți fatale Râură gemânde, spumă furios ... chinuri amăgesc ușor, Neputând la luptă calul a conduce, Revărsau prin inimi inima lor dulce Plină de virtute și de sfânt amor! Astăzi tot slăbește, se preface, piere! Cel ce cunoscuse strălucirea ta, Astăzi să te vază, tristă decădere, Inima-i ar geme ruptă de durere, Ochii săi în ... Dar pe care viața nu mai revifie, Nu-i mai dă coloare, frăgezime vie, Farmecele sale cu care-ncânta! Astfel strălucește rara-i frumusețe Ce pe toți încântă, farmec înzeit! Dar pierit-a viața care dă junețe, Inima, voința, dalba tinerețe, Tot e veștezit! Nu chemați acele suflete sublime Ce păștea cu fală, vechiul, dalb pământ! Nu pot a răspunde decât prin suspine; Inima-mi ...
Ion Luca Caragiale - 25 de minute...
... autorităților și notabililor, după care vodă trece între bărbați, iar doamna între dame. Întâiul clopot! Directorul, foarte nervos, mână un vătășel călare s-aducă numaidecât pe cocoana, pe copii și pe domnul profesor. Măria-sa doamna e foarte veselă de conversația damelor; dar dumnealor o iau repede și se-ntind la vorbă... Una o povățuiește pe ... voastră!... N-a venit încă toată lumea!... mai sunt dame, mai sunt copii, mai sunt amici, cari ar dori să vă vază ca pe o mamă! Vodă, zâmbind foarte bucuros, zice: — Mai stăm, mai stăm, domnule director. — Mersi! răspunde acesta în culmea emoției. Și, lăsând pe suverani, aleargă la capătul peronului, se suie în picioare pe o bancă și se-nalță în vârful deștelor, făcând către șoseaua dinspre oraș semne violente cu batista, în adevăr pe șosea vine o trăsură în goană, urmată de un vătășel călare. — Aide, soro! aide, nene, pentru numele lui Dumnezeu! că m-ați omorât! â ... că-i târziu! zice palpitând cocoana către profesor. Directorul își introduce pe peron familia și strigă sever către macagiul care stă drept, cu mâna gata ...
... se arată fizionomia popoarelor și se poate măsura puterea sufletească a omenirii. Atuncea se dezvelește dacă un popor îi dobitoc sau om. Așadară, pe când treptele ridicate ale societății fug, se vaietă, se înflanelesc, pe când doctorii lipsesc și spitalurile se închid, fizionomia obștii rămâne tot serioasă și neschimbată... ca fatalitatea... zeul cel mare al strămoșilor noștri...Dogma zisă a Orientului, nu știu de ce, este religia popoarelor..."De ... cârpă iarăși albă, încât nici obrazul, nici ochii, nici gura nu se vedea, o închipuire poporală, ca să tălmăcească că boalele sunt oarbe și seceră tot, bunul și răul, câteodată mai mult pe bunul, bătrânul și tinerețea, și pe cel nevoiaș, și cel care nu cere altă de la Dumnezeu decât viață îndelungată. De multe ori am visat chipul ciumei și pe țiganca cea naltă-naltă ca copacii, care se primblă prin poiene cu desaga de-a umere de-amiază și se uită în țarină ... mai bine îmi place a tragecătinel și multă vreme din pipa asta, decât iute și să se scurgărepede. Cei care se suie vârtos pe o roată se scoboară așijderea." Orază de soare se juca
Gheorghe Asachi - Epilog (Asachi)
... Românie, Decât bronzul, fierul, piatra mult mai trainic am durat. Pre el timpului fortune în turbata lor mânie N-or putea ca să-l oboare pe cursul îndelungat. Nu, de tot nu mor, că partea nobil-a ființei mele La Cel care a creat-o va întinde al ei zbor; Acolo ea ...
... i mare cât un ghem, [1] Turcii toți de el se tem. Cât a fost vara de mare, El a mas pe la coșare Cu vânăta cea frumoasă, Iapă scurtă și vânoasă, Cu dungi negre pe spinare, Și scântei de foc în nare. Ea-i ogarcă pe sub foale, [2] Cât aleargă, nu domoale Și-i lăcustă săritoare... Unde-o vede Ghemiș moare! Într-o zi Ghemiș punea Șapte buți alăturea, Cu ... Și trei zile o plângea, Nici că se mai mângâia! Apoi, mări, se-ndrăcea, Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea, [3] Pe drumeți pe toți bătea Ca să-i spuie de știa Dacă-n lume cunoștea Alt fugar ca vânăta, Să-i se dreagă inima. Când la urma tuturor ... Statul-Palmă-Barbă-Cot , adică cu statul nalt de o palmă și cu barba lungă de un cot. El trăiește sub pământ și umblă călare pe un iepure șchiop. Ghemiș, mare cât un ghem, o fi negreșit rudă cu el. ↑ Adică are formă de ogar, făcută pe alergare. ↑ Pedeapsa barbară a falangăi s-a aplicat în țară în timpul domniei fanarioților. Nenorocitul osândit la această pedeapsă primea ...
Ion Creangă - Scrisori către Mihai Eminescu
... Scrisoare Bădie Mihai, Ce-i cu Bucureștiul, de ai uitat cu totul Ieșul nostru cel oropsit si plin de jidani? O fi musai viață burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiți prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus că și cu dânsa faci ca și cu mine. De ce? Ce rău ți-am făcut noi ... încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin. Te sărut pe frunte, Scrisoare Bădie Mihai, Slavă Domnului c-am primit vești de la tine! Eu te credeam mort si mă luam de dor cu amintirile, când ... Augură, cel blestemat, Conta și alții, cari acum vă fuduliți prin căpitală, alături cu ciocoii, mânca-i-ar cânii, că sunt fiii lui Scaraoțchi, și pe voi norocul și binele. De ce lași pe Veronica să se zbuciume? Te-am așteptat de Crăciun să vii, dar… beșteleu, feșteleu, că nu pot striga văleu, și cuvântul s-a dus ... ...