Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SPUSĂ
Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 1510 pentru SPUSĂ.
... Nici în lume, nici în țară, Că-i frumos din cale-afară, Drag îmi e ca o minune, N-am cuvinte a o spune, Geaba caut și gândesc, Nu știu să le potrivesc. Nu-i dați daruri trecătoare Cum dați altora sub soare, Dăruiți-i lui ceva Ce în ...
Mihai Eminescu - Vis Vis de Mihai Eminescu Ce vis ciudat avui, dar visuri Sunt ale somnului făpturi: A nopții minte le scornește, Le spun a nopții negre guri. Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave Fantastic trec din val în val, În urmă-mi noaptea de dumbrave, Nainte-mi domul cel regal. Căci pe o insulă în farmec Se nalță negre, sfinte bolți, Și luna murii lungi albește, Cu umbră împle orice colț. Mă urc pe scări, intru-nlăuntru, Tăcere-adâncă l-al meu pas. Prin întuneric văd înalte Chipuri de sfinți p-iconostas. Sub bolta mare doar străluce Un singur sâmbure de foc; În dreptul lui s-arat-o cruce Și-ntunecime-n orice loc. Acum de sus din cor apasă Un cântec trist pe murii reci Ca o cerșire tânguioasă Pentru repaosul de veci. Prin tristul zgomot se arată, Încet, sub văl, un chip ca-n somn, Cu o făclie-n mâna-i slabă  În albă mantie de domn. Și ochii mei în cap îngheață Și spaima-mi sacă glasul meu. Eu îi rup vălul de pe față... Tresar  încremenesc  sunt eu. ............................................. De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua Și ...
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei
... în vârstele noastre, și trainic N-are nimica în el traiul fragil ce ni-i dat. Soartă haină, ce nu poți să fii niciodată-mblânzită, Spune: de ce-mi împletești viața cu-atâtea restriști? Au nu ți-a fost de-ajuns să-mi ucizi părinteștii tovarăși, Nenorocirea s-aduci ...
... deasupra suferinții: El nu ne poate înțelege plânsul. Pe Dumnezeu de l-am vedea în cuie, Cu pieptul plin de lănci, cu pieptul supt, Am spune că-i un joc dar jertfă nu e: El din ființa lui nimic n-a rupt. Dar Tu ai sângerat pe negre căi ...
Paolo Antonio Rolli - Depărtarea
Paolo Antonio Rolli - Depărtarea Depărtarea de Paolo Antonio Rolli Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1838 Singurică și umbroasă, Dumbrăvioără,-n tine viu Trista-mi inimă noptoasă În repaos să mi-o țiu. Orice-obiect ce altui place Eu îl văz posomorât; Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urât. Nina mea, frumosu-mi focul, E aci! Dorul mi-a spus. Vai! o caut în tot locul Și știu singur că s-a dus! Câte ori, frunze iubite, Umbra voastr-o coperi! Curs de ceasuri fericite Cât de repede fugi! Spuneți, spuneți, drage unde, Voi vedea-o eu sau nu? Vai! dar eco îmi răspunde Și îmi par' că zice: nu! Simt o dulce murmurare, Un suspin poate va fi; Poate-a zâne-mi e oftare Ce îmi zice: va veni. Vai! e râul ce se frânge Printre stânci lăcrimător, Și nu murmură, ci plânge, Că-i e milă d-al meu
Paul Zarifopol - Recreația criticului
... e stare supremă de atenție. Cuvintele pe care le-am copiat te seduc să iei seama cu voluptate; desigur pentru că cel care mi le spune a luat însuși seama așa cum nu poate să ia seama literatul cel dinadins și din rău obicei. E oboseală urâtă să-ți ...
Traian Demetrescu - Iluzia din urmă
... Traian Demetrescu - Iluzia din urmă Iluzia din urmă de Traian Demetrescu Povestea spune că un tînăr Pe-un drum grăbit mergea. — „Hei încotro?â€� 'l'ntreabă vîntul. — „Alerg spre draga mea!â€� „De ...
Traian Demetrescu - Nu-ndrăznesc
... ndrăznesc Ești prea bună, ești prea dulce Însă fără voia mea Ca și-o pasăre pe cracă Tremur înaintea ta. Am a-ți spune multe lucruri Nu pot însă... mă-nfior Căci pe buze-ți văd un zîmbet Rece, batjocoritor Gura ta e ca o roză... Tu în rîs ...
Traian Demetrescu - Nunta de argint
Traian Demetrescu - Nunta de argint Nunta de argint de Traian Demetrescu 1891 Personajele : România, regele. În ziua de 10 mai. Scena I O cameră largă, de un aspect trist și singuratic. Perdelele lăsate. Pe pereți portretele lui Traian și ale marilor domnitori romîni. Pe o măsuță mică bustul Daciei, înfășurat cu un voal negru. Întinsă pe o canapea de atlas albastru, Romînia pare cufundată într-o meditație profundă și dureroasă. Afară se aud bubuituri de tun. În zorii zilei. ROMÂNIA Durerea soartei mele, Sub care tristă zac, Vai, astăzi împlinește Un sfert, un sfert de veac! Crescut-a-n al meu suflet Flori negre de dureri, Podoaba unui suflet Lipsit de mîngîieri! (se întrerupe, cu ochii către portretele voievozilor) Eroi, crescuți ca brazii Din tînărul meu sînge. Priviți la muma voastră, Ce suferă și plînge; Străinul ce-i prădează Și cinste și avere, Azi își serbează nunta... Iar mama voastră piere! (își acoperă fața cu mîinile) Scena a II-a REGELE (singur, în camera sa de toaletă) Sînt douăzeci și cinci de ani În fine! De cînd te sfîșii, Romînie, Pe tine! Și n-a trecut decît un sfert De veac, ...
... — Cum un copil se-nfiorează De ori-ce și ce poveste. Dar ași voi să-ntreb pe unul, — El singur doar mi-o spune, — Dac-ar putea ca să mai facă Pădurea o minune Să-mi risipească stolul negru De nopți și zile rele, Și să-mi redea ...
... El, care ziua-ntreagă se-ngână cu un pai, Și-n cânticul de paseri surprinde-un dulce grai, Ce vis frământă gându-i, ce taină spune-ades Și stelelor din ceruri, și florilor din șes? III Trei zile sunt acuma de când pe-o seară lină Văzut-au o minune zburând ...