Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UN LOC
Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 1024 pentru UN LOC.
... de la târg la târg, și când aveau vreun drum mai lung de făcut se înarmau cu pistoale la oblânc și se întovărășeau mulți la un loc, neîndrăznind să treacă altfel prin poticele pădurilor, care răsunau necontenit de cântecele haiducești. Eu însumi am apucat acele timpuri, bune de altfel, căci erau toate ... puțin după aceea, numără treisprezece inși călări care se iviră pe muche, unul câte unul, și se coborau acum pe drumul ce duce la curte. Un fior trecu prin inimile tuturor. — Copii, țineți-vă bine, strigă Aluiță străjerilor ce se frământau de neastâmpăr. Allah e cu noi! Mulți erau acum ... câteva minute, puturăm vedea și noi, cei din ogradă, cum se coborau haiducii la pas, liniștit, cântând, parcă veneau la masă mare. Ei se opriră un moment dinaintea crâșmei unde Bujor îi cinsti cu câte un pahar de vin, apoi porniră din nou spre curte. Acum se trecuse de șagă; avem să dăm piept la piept cu hoții; să împușcăm într ... nici o suflare de om nu mai era în curte afară de noi și Aliuță. Atunci... părăsiți de toți, intrarăm în casă ca în ultimul loc ...
George Coșbuc - Coloana de atac
... a și plecat Și ne-am făcut cu toții cruce: Ei, ducă-ne-n ce foc ne-o duce! La vale,-acum, pe râpi curând Un rând e mort, mai moare-un rând. Cad bombele-n pământ și scurmă Și altele mai vin pe urmă; Ca grindina și plumbii cad, Se-ntunecă și-i vai ca-n ... tot. Cat ai clipi, muream o sută, Muream mai mulți, căci din redută Nu plumbi curgeau, ci râu de foc, Și linii-ntregi cădeau pe loc. Și-un căpitan, cel nalt, sărmanul, Căzuse vârfuind mormanul, Iar celălalt, acel ce-ochea, Muri trăsnit în fața mea. Căci uite-așa văzui de bine Pe-un ... fum, Străbat mereu facându-și drum. Trăsniți, copii, tot după mine! Noi trăsnet după el, vezi bine. Și iată-l, căpitanu-i sus Pe meterez un braț a pus, Dar șapte turci pe el săriră, Și șapte săbii-l și loviră, Și-al optulea, un turc bărbos, Izbi turbat de sus în jos În piept cu patul puștii, fiara Și-atunci pocnind se rupse scara Și bietul căpitan căzu Pe ... om era reduta toată, Și-ntregul parapet ...
Alexei Mateevici - Cuvântarea la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia
... cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiți felicitările mele de moldovean și rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt și de mare. Ca unul care vin cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi îngăduiesc ... putere La nevoi și la durere. Unde-s doi puterea crește, Și dușmanul nu sporește. Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal! Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d ...
Dimitrie Anghel - Schimb de vești
... 1 decembrie 1904 Sosește vîntul peste ziduri, sătul de flori de cîmp, să vadă Ce fac stăpînele grădinei, și-n urma lui, sclipind în soare, Un zbor de foi de pretutindeni a prins încet-încet să cadă: Ca niște vești trimise-n taină de pe la frați și surioare ... ca să spuie amîndouă, Cît timp au pus și cîtă grijă, călătorind pe drum de moarte, Ca să le-aducă-n amintire din vatra lor un strop de rouă. Dar cade-abia albastra veste și-n limpezimi acum s-alungă Un fulg de-omăt, zorit din urmă de-aripa unei rîndunele. Se-ntrece pasărea cu fulgul din două care-ntîi s-ajungă Să spuie că de ... primăvară toată vine în curcubeie fărâmate Să spuie-nfrîngerile morții și biruințele vieții. Iar florile uimite-atuncea, de-atîta dor încet se-nclină, Și la un semn ce-l face crinul, ca printr-un farmec, fiecare Își scutură pe vînt o foaie — și vîntul pleacă din grădină, Cum a venit, plin de murmururi și de solii ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... mângâierile lui monotone îndrăzniră a i se apropia de umeri. Când își plecă buzele, uscate și pârlite, pe mâna ei mică și parfumată, un surâs licări în ochii lui tăiați de munca registrelor. Plecă fruntea pe genunchii ei. Sărută de mai multe ori în același loc, și de plăcere, și de greutatea de-a-și mai ridica capul, și de frică de-a o privi drept în ... repede. Se duse la oglindă. Începu din nou să se pieptene. Își desfăcu câteva codițe, strâns împletite din frunte până la urechi, ținând între dinți un ac de cap. Moroi, jinduind zadarnic o vorbă din partea ei, un surâs, o căutătură cu coada ochiului măcar, își puse jobenul țuguiat. Îmbrăcă un pardesiu, castaniu de felul lui, dar înverzit de soare, și, tresărind la sunetul clanței, se strecură pe ușă, abia îndrăznind să-și descarce toată inima ... semn cu vârful umbrelei să oprească în dreptul unor case cu două caturi, luminate de sus până jos ajurnu , cum observă Sofi Moroi. Birjarul învârti un leu alb în mâna lui udă și scorțoasă. — Cuconașule, păcat de Dumnezeu, mi-am omorât caii... Numai
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
... fericită a venit și ea, în sfirșit. Pe strada întunecată aproape, cîteva puncte slabe de lumină au lucit, s-au adunat tremurătoare la un loc, au devenit nenumărate și, plecîndu-se spre partea de unde bătea vîntul, au apărut deodată. Un cor urzit din mii de glasuri a sunat și el, și într-o trăsură veche, acoperită toată de flori, un om bătrîn cu părul și barba albă, o apariție de omăt în care ochii luceau negri ca două bucăți de cărbune, a trecut ... din chibrituri de ceară, din chibriturile acelea pe cari vînzătorii ambulanți le vînd la toate colțurile străzilor, îmbiindu-te cu glasul lor sonor : Cento cerini un soldo. Era dar o manifestație a cento cerini un soldo , fiecare își avea cutioara lui și aprindea rînd pe rînd chibriturile ținîndu-le sus, torțe minuscule, aprinse pentru o glorie uriașă. Ai fi spus ... cu pătrunzătorul lui ochi de diamant negru în cari rîdea soarele, viul între morți fu pus față în față cu tizul lui din marmoră făcut. Un zîmbet trecu sub mustățile bătrînului compozitor, piatra însă a rămas rece și nu a răspuns maestrului. Cîteva discursuri își despletiră spiralele ...
... așteaptă. Poftim - zic eu în gându-mi - poftim de scrie mofturi fără inspirație. A! de ce n-am avut bunul gând să scoatem un ziar politic grav, în loc de Moftul ăsta! Ce abundentă materie! Ce comodă viață! și ce onoare! Ce satisfacție morală! Un redactor grav, al unei gazete grave - asta este o situație socială înaltă... Dar niște moftangii! Da, dar avem satisfacția că... - Domnule, mă-ntrerupe zețarul, să ... spună. Până atunci le zicem încă o dată: destul - Națiunea este sătulă de faptele voastre! * - Dar bine, domnule - zice zețarul, venind cu corectura - ăsta este un articol de opoziție, și mi se pare că Moftul nu e ziar opozant; ați făcut poate greșală. - Tovarășe - răspund eu ca un adevărat socialist - ai dreptate; am făcut o greșală pe care trebuie s-o repar. Mergi și culege și aceasta: Legea maximului Domnii colectiviști sunt incorijibili ...
Vasile Alecsandri - Pohod la Sybir
... trăgănează-ncet pe jos O jalnică gramadă De oameni triști și înghețați, Cu lanțuri ferecați. Sărmani!... de șase luni acum Ei merg fără-ncetare Pe-un larg pustiu ce n-are drum, Nici adăpost, nici zare. Din când în când un ostenit Mort cade, părăsit! E lung cel șir de osândiți! Pe vânăta lor față Necontenit sunt pălmuiți De-un crivăț plin de gheață, Și pe-al lor trup de sânge ud Des cade biciul crud. În urma lor și pe-mprejur Cazaci, bașchiri sălbatici ... viitor, Nici patrie, nici nume?... Se duce, șters dintre cei vii, Să moară prin pustii. Palid convoi, pierdut, uitat, Coloană funerară, Ea poartă-n frunte un stigmat... Amorul sfânt de țară! O! sfânt, sublim, ceresc amor, Câți pentru tine mor! Ah! câți martiri pentr-un cuvânt, Un dor de libertate, Cu zile mers-au la mormânt Prin răzbunări turbate! Câți au format grozavul șir, Pohodul la Sybir! Acum coloana s-a ... cu aspru glas Dă ordin de popas. Convoiu-ntreg, nedezlipit, Îngenunchind se lasă Pe câmpul alb și troienit, Sub negura geroasă, Și stă gramadă la un loc
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... vedea că nu putea să se apere așa lesne din Suceava, deoarece este depărtată de hotarul turcesc. Mai înainte de aceasta era târgul numai ca un sat prost, întru care abia se așezase trei ori patru gospodari, și avea și o moară în care era un morar bătrân, căruia-i zicea Ion (sau, după cum se zice în limba proastă, Iaș). Numele acestui om, domnul l-a dat orașului ... găsit în ruinele cetății Caput Bovis : ----— HOC GRAT ----— ----— NUNTIA ----— ----— (LEG: ESSENS) ----— ----— QVARES HAN ----— ----— C. ROC ----— Un patriot luminat, dl Săulescu, profesor la Academia din Iași, a demonstrat că, legiunea Iassii tăbărând în acest loc, s-a alcătuit aici un târg, care încet-încet ca și alte orașe dace, a dobândit de la Roma privilegiul de a fi recunoscut oraș municipal ... sălbatica și limpedea Sarină. Orice iluzie însă încetează pe dată ce încerci a intra în dedalul acelor așa-zise străzi... Iașii însuși este un monstruos amestec de clădiri masive ori elegante, de palate și de magherniți împrejmuite de ogrăzi nemăsurate; pe ulițele lui furnică lucruri de la țară, lux ...
Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora
... opera Don Juan . Fatala realitate se arătă înaintea mea. Acum înțelesei de ce vocea ei tremura cînd cîntam împreună, de ce cînd îi adresam cîte un compliment se roșea și lăsa ochii în jos; înțelesei suspinele ce ieșea din pieptul ei cînd îi naram istorioare de amor și acele convulsii și ... mulțumească pentru serviciele ce i-am făcut, iată totul! Dar nu! Nu se poate! De ar fi fost numai recunoștința, ea mi-ar fi adresat un compliment galant dar rece și nu s-ar fi servit de unul din cele mai înfocate versuri ale ilustrului ghibelin. Ei bine, fie așa!â ... erou, care a murit pe cîmpul de onoare? Nimic, negreșit, decît o inimă zdrobită de suferințe, o față pălită de vîntul pasiunilor, și un nume de aventurier. O nu! Acesta este un vis pe care trebuie să-l uit. Emoțiunea ce-mi cauzase liniile scrise de bela Amelia mă făcu să caz în delir. Un frig omorîtor îmi coprinse tot corpul și făcu să-mi tremure toate fibrele. Sărutai scrisoarea și o depusei între cele mai intime suvenire ale mele ... ...
... Vasile Alecsandri - Jianul N-ați auzit de-un Jian, De-un Jian, de un oltean, De un hoț de căpitan Care umblă prin păduri Cu doisprezece panduri, Cu ghiebe și cu poturi? El ia miei de la ciobani, Armăsari de la mocani ... de car Să mă treci la cela mal Cu viteazul ist de cal. Trage podul mai de-a drept Pân' nu-ți pun un glonte-n piept, Nu-mi fii dușman și-mi fii frate De nu vrei un glonte-n spate." Dar podarul se gândea Și cu lene se-ntindea. Dacă vedea și vedea, Jian rostul nu-și pierdea. El se aruncă înot ... a săvârșit zilele la Târgoviște, fiind iertat de guvern. Un alt cântec al Jianului sună așa: ,,Colea, maică,-n făgețel S-a ivit un voinicel Pe-un cal vânăt porumbel. Mă duc, maică, după el". ,,Nu te duce, fata mea, Că-i păți rușine grea. Cel voinic cu calul mic Iancu Jianul ... Câte fete s-a-nșelat După el de s-au luat, Cu copii tot le-a lăsat. La Olt, prin oricare loc ...