Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ZBURAT

 Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 639 pentru ZBURAT.

Vasile Alecsandri - Cucul 1

Vasile Alecsandri - Cucul 1 Frunză verde de pelin, Ce-mi ești, cucule, hain, De cânți vara-n jumătate Ș-apoi zbori în altă parte? Cuculeț, pasăre sură! Mușca-ți-aș limba din gură, Cântecul să nu-ți mai zici, Nici să mai colinzi pe-aici. Vara vii, vara te duci Când îs dragostele dulci. Cântă-mi mie încă-o dată Că mi-e mintea tulburată. Cântă-n dreapta mea cu foc, [1] Să am parte de noroc. Cântă-n fața mea cu drag, Că ți-oi da frunze de fag Să nu mai fii tot pribeag. ↑ Vezi nota 1 din balada Cucul și turturica în ediția de

 

Vasile Alecsandri - Cucul 2

Vasile Alecsandri - Cucul 2 Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și loc n-are să se puie, Să cânte, focul să-și spuie. Pune-s-ar pe-o rămurea Aproape de casa mea, Să-mi tot cânte, cânte-n față, Și seară, și dimineață. De-ar fi cucul voinicel, Mi l-aș prinde argățel Și cămăși subțiri i-aș toarce Și l-aș purta cum îmi place. De-ar fi cucul un viteaz, El mi-ar trece de necaz; Dar e cucul păsărea, El cântă pe rămurea Și zboară pe unde vrea, Nu-i pasă de jalea

 

Vasile Alecsandri - Cucul 6

... Cu vin dulce strecurat, Cu pâine de grâu curat." ,,Eu mai bine m-oi ținea Cu hrana ce mi-a plăcea, Ș-oi zbura pe-unde oi vrea, Oi mânca frunza de fag Ș-oi cânta lumii de drag. Oi bea apa din izvor Ș-oi cânta lumii de ...

 

Vasile Alecsandri - Deșteptarea României

Vasile Alecsandri - Deşteptarea României Deșteptarea României [1] de Vasile Alecsandri Voi ce stați în adormire, voi ce stați în nemișcare, N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător, Ce s-nalță pân' la ceruri din a lumei deșteptare,        Ca o lungă salutare        Cătr-un falnic viitor? Nu simțiti inima voastră că tresare și se bate? Nu simțiți peptul vostru un dor sfânt și românesc La cel glas de înviere, la cel glas de libertate        Ce pătrunde și răzbate        Orice suflet omenesc? Iată! lumea se deșteaptă din adânca-i letargie! Ea pășește cu pas mare cătr-un țel de mult dorit. Ah! treziți-vă ca dânsa, frații mei de Românie!        Sculați toți cu bărbăție,        Ziua vieței a sosit! Libertatea-n fața lumei a aprins un mândru soare, Ș-acum neamurile toate cătră dânsul ațintesc Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare        Se cerc vesek ca să zboare        Cătră soarele ceresc! Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire? Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator? Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire,        La obșteasca fericire,        La obștescul viitor? Până când să creadă lumea, o! copii de ...

 

Vasile Alecsandri - Doncilă

... eu plec azi de la voi." ,,Ba nu! vreau să te cunun, C-am jurat să fiu azi nun." Pala-n aer fulgera Capul mârzăcesc zbura! Apoi Donciul se-ntorcea, Anicuței de zicea: ,,Bietul om! noroc nu are; I-am dus lui o fată mare, Și numai dintr-un sărut, Capul ...

 

Vasile Alecsandri - Dorul (Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Dorul (Alecsandri) Dorul de Vasile Alecsandri Cântec de lume Ah! Mi-e dor, mi-e dor de tine, Îngeraș cu dulci lumine! Ah! mi-e dor și plâng de jale Tot privind în a ta cale. Zi și noapte cu durere Duios sufletu-mi te cere Și cu dulci, cu blânde șoapte, Te chem vecinic zi și noapte! Scump odor, dulce iubită, Unde-i fața ta slăvită? Unde-i glasu-ți ce pătrunde? Unde ești, draga mea, unde? De-ar fi cerul cu iubire, Mi-ar aduce-a ta zâmbire. De-ar fi cerul cu-ndurare, Mi-ar aduce-o sărutare. Dar, vai mie! vremea zboară, Zile, veacuri se strecoară, Ș-ai mei ochi nu văd lumină Și durerea-mi nu s-alină! Dorul arde ca un soare A juniei dulce floare! Dorul stinge, vestejește Inima care

 

Vasile Alecsandri - Făt-Logofăt

Vasile Alecsandri - Făt-Logofăt Făt-Logofăt de Vasile Alecsandri O! Făt-Logofete, Cu netede plete, Cu părul de aur! Stai, te odihnește, Că-n deal te pândește Un negru balaur. Frumoasă fetiță, Cu lungă cosiță, Cu mândru colan! De dânsul n-am teamă, Căci am pe-a lui seamă Al meu buzdugan. O! tânăr semețe, Cu blânde mândrețe, Cu ochii de foc! Balauru-i mare Și milă nu are... Stai, ah! stai pe loc. Luceafăr din stele, Cu dulci porumbele Pe față de crin! Toți zmeii din lume Se-nchin l-al meu nume, Tremur și se-nchin. Viteze vestite, Cu arme-aurite, Cu dulce cuvânt! El peste munți calcă Și-n cer are-o falcă, Ș-una pe pământ. Păsărea de munte Cu salbă pe frunte, Cu salbă de flori! Murgul meu, când sare, Trece peste mare Și zboară prin nori. O! Făt-Logofete, Cu netede plete, Cu glasul ceresc! Nu te du de-aice, Nu te du, voinice, Că eu te iubesc! Frumoasă fetiță, Cu lungă cosiță, Cu sân fecioresc! Pentru-a ta iubire Fală sau peire Vreau să dobândesc! Note [1] Făt-Logofăt este eroul poveștilor poporale; el se luptă cu zmeii ...

 

Vasile Alecsandri - Florea Șchiopan

Vasile Alecsandri - Florea Şchiopan A pierit Florea Șchiopan De-o mână de ungurean, Dar pân-a nu fi pierit Unguri mulți el a stârpit. Cântați, păsărele,-n pom De jalea bietului om. Plânge-l, nevastă rămasă, C-ați ținut frumoasă casă, Plângeți-l și voi, opt boi, Căci umblă străini cu voi. Pe deasupra de oraș A zburat un porumbaș, Urmărit de alți doi, trei Ce tot plâng ca vai de ei, Că sunt căinici copilași, Copilași de-ai lui

 

Vasile Alecsandri - Gondoleta

Vasile Alecsandri - Gondoleta Gondoleta de Vasile Alecsandri Cu Ninița-n gondoletă Când mă primblu-ncetișor, Trecătorul din Piațetă Ne privește-oftând de dor, Atunci cerul se-nsenină, Lucind vesel l-amândoi, Ș-Adriatica s-alină, Se alină pentru noi. În laguna de ne place A pluti pe-a marei val, Pentru noi Siroco tace Pe-a lui Lido verde mal, Și sub lunga să lopată Gondoleta saltă lin, Cu Ninița legănată Legănată pe-al meu sân. Mână vesel, lopătare, De la Lido la San-Marc. Ia de-alung Canalul Mare Ce se-ndoaie ca un arc. Mergi cât draga mea Ninița, Stând la peptu-mi înfocat, Mi-a dat dulcea să guriță, Mi-a dat dulce sărutat. Cât va fi în ceruri luna, Cât va fi senin pe cer, La Gindeca, spre lagună, Zbori, voinice gondolier. Du-ne, Toni,-n liniștire Pân' ce, stând gondola ta, Viața noastră de iubire Cu iubire va-

 

Vasile Alecsandri - Inelul și năframa

Vasile Alecsandri - Inelul şi năframa I Fost-au, fost un crăișor Tinerel, mândru fecior Cum e bradul codrilor Sus, pe vârful munților. De soție și-a luat O copilă din cel sat, Copiliță româncuță, Toți vecinilor drăguță: Cu chip dulce luminos, Cu trup gingaș mlădios Cum e floarea câmpului În lumina soarelui. Iată lui că i-a sosit Carte mare de pornit La tabără de ieșit. El în suflet s-a mâhnit Și din gură a grăit: ,,Draga mea, sufletul meu, Ține tu inelul meu, Pune-l în degetul tău. Când inelu-a rugini Să știi, dragă, c-oi muri! [1] ,,De mă lași plângând acasă, Na-ți năframa de matasă Pe margini cu aur trasă. Aurul când s-a topi, Să știi, frate, c-oi muri!" II El pe cal a-ncălecat Și pe drum a apucat. Mers-a el pân' la un loc Ș-a aprins un mare foc În mijlocul codrului, La fântâna corbului. Mâna-n sân el și-o băga, La năframă se uita... Inima-i se despica! ,,Dragii mei, ostașii mei, Puișori viteji de ...

 

Vasile Alecsandri - La gura sobei

Vasile Alecsandri - La gura sobei La gura sobei [1] de Vasile Alecsandri Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește. Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni. Iată-o pasere măiastră prinsă-n luptă c-un balaur; Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur; Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați. Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume, Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume; Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai... Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai. Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă E Ileana Cosânzeana!... în cosiță floarea-i cântă. Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit, Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit! ↑ Omer a compus Iliada și Odiseea din tradiții și poate din fragmente de poeme poporale. Ariosto a scris fantastica epopee Orlando de pe legendele cavalerești răspândite în Italia și ilustrate prin imaginația ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>