Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DÂNSA

 Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 472 pentru DÂNSA.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III Către Teofan arhiepiscopul Novgorodului Arhipăstor slăvite! Tu, căruia puterea Înțelepciunii nalte a spus a sale taine, Și toate de pe lume pre larg ți-a arătat, O, Teofan! Tu care pricepi și înțelegi Ori câte-o minte-ntreagă a le cuprinde poate! Răspunde-mi: când natura a înzestrat pre oameni Cu trup și judecată, tot ea le-a împărțit Și patimile care îi țin în jugul lor, Sau răului acestui un alt izvor se află? Tu la Hrisip aruncă acea întâi privire: De este zi sau noapte, de-i glodul la genunchi, El Moscva-n toată vremea colindă de trei ori, Și masa de cu seară mai grabnic o sfârșește, Decât în zi de praznic un popă liturghia, Nici somnul, nici odihna nu-l prinde ca pre alții. Pe când cocoșul cântă, el este-acum în târg, Chiar viața nu își cruță, unde câștig privește, Ș-abia sosind din China în altă parte pleacă. El nu se îngrijește de vârsta sa, de timp, De valurile mării nu-i pasă nicidecum. Cu părul alb și gârbov, cu nici un dinte-n gură, ...

 

Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea

... aș avea, Hoge zise, vreo trebuință de ea, Ț-aș fi zis cu toată voia: poftim, frate, de o ia; Dar am să întinz pe dânsa, să usuc niște pospai [2] - Nu-mi spui – acela răspunse – că nu vrei să mi-o dai ? - Bine vezi tu – Hogea zise ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Fata moşului Fata moșului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Copiii cutreierau voioși via părăginită. Un șir, ținându-se cu amândouă mâinile de mijloc, se încolăcea, strigând de frică să nu-i înhațe "mama-gaia". Fetele începuseră "de-a ulciorul". — Cum dai ulciorul? — Cum îl vezi, cu ochii verzi, ș-o lingură de păsat, să nu zacă de vărsat. Sub castani, oamenii stau de vorbă. Numai moș Doroftei judecă cel din urmă clondir și-l stoarce, picătură cu picătură. — Așa să se scurgă ochii fetelor după mine. — Ei, aș! ți-ai trăit traiul, ți-ai păpat mălaiul, zise una dintre femei. Mai bine ne-ai spune câte ceva, da mai altfel, nu ca nea Tămădueanu. — Hai să spunem ghicitori, zise Doroftei, începând a cânta, legănând capul, cam fără voie, aci pe-un umăr, aci pe celalt. Și lumea se grăbi a-i da de nimic ghicitorile lui. — Bulgăraș de aur, joacă pe piele de taur? — Soarele. — Nuia vâjâia, ocolii țara cu ea? — Gândul. — Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat? — Șarpele. — Minți, moțato! — Curcubeul. — Ei, așa, așa mai merge. — ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu

... majoritate a omenirii trăiește fără a simți nevoie de acest fel de muncă; iar acei care se îndeletnicesc cu deosebire cu dânsa -artiștii — se detrachează în câțiva ani. Ferrero, prea grăbit a dovedi penibilitatea muncii intelectuale (creatoare), n-a băgat de seamă ...

 

Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)

Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi) Aprodul Purice de Constantin Negruzzi Apărută prima dată în broșură, Iași, 1837. Fost-au acest domn, om nu mare la stat, însă întreg, drept, viteaz și meșter la războaie... și era mare jale Și plâns în norod pentru, pederea acestui domn bun. Vornicul Ureche, La viața lui Ștefan cel Mare Ciocârlia cea voioasă în văzduh se legăna Ș-înturnarea primăverii prin dulci ciripiri serba, Plugariul cu hărnicie s-apucase de arat Pământul ce era încă d-al său sânge rourat; Uitas-acum moldovanul trecutele lui nevoi, Și cu fluierul la gură, păstorul pe lângă oi Cântă dragostele sale. Vai! el nu putea gâci Că vrăjmașu-ntr-a lui țară se gătește-a năvăli. Generalul cel mai falnic a dârjilor ungureni, Hroiot ros de-nverșunarea ce avea pe moldoveni — Care-n multe sângeroase lupte i-au fost arătat Că nume de viteaz mare pe nedrept și-a câștigat — Luând veste cum că Ștefan domnul lor atunci s-afla În ținuturi depărtate, având cu el oastea sa, Socoti că favorabil prilej altul n-a găsi De moldoveni și de Ștefan deodată a- ...

 

Constantin Negruzzi - Flora română

Constantin Negruzzi - Flora română Flora română de Constantin Negruzzi Publicată în Convorbiri literare , 1867, nr. 7, 1 iunie 1867 și nr. 8, 15 iunie 1867 Iași, 4 mai Onisim cerențel, D-nei Florineasca Eram încă sub plăcuta impresiune a petrecerei ce am avut la Brustureni, unde grațioasa voastră ospeție ne făcea a uita supărările vieței, când m-am trezit în oraș unde pulberea și noroiul se succedă cu o regularitate de desperat. Unde sunt șesurile verzi a râulețului ce curge prin grădina d-voastră? Unde sunt rediurile umbroase? Unde florile acele rari pentru care ne sfădeam totdeauna? Unde mai ales amabila d-voastră societate? Petrecere, flori, verdeața au lăsat numai o dulce și neștearsă suvenire! Precum vedeți, doamna mea, eram trist cu tot timpul frumos a primăverii, cu toată încântarea der erwachenden Natur, cum zice Schiller. Nu cutezam a mă coborâ în grădinuța mea, unde nu sunt decât flori plebee, cum le zic eu, și vulgare cum binevoiați a le numi d-voastră; dar ce era de făcut? Urâtul mă cuprinsese; m-am decis! Ei bine, doamna mea! ce să vă spun? am rămas... cu gura căscată, ...

 

Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri

... canonul credinții sale. Pe efsevie atunci învață a o fățarnici sau a o difăima, când știe că să va folosi de dânsa. De nu să va întâmpla bine vreo lucrare a lui, hulești pronie și pe Dumnezău, pe care îl difaimă, iar de să va ...

 

Constantin Negruzzi - Parte întăi

... noi ne-am scoborât și eu m-am dus într-o sală unde era pusâ o masă de trei persoane. Stăpâna mĂ© avĂ© atunci cu dânsa

 

Emil Gârleanu - Bolnavii

... picioare, ca ceara. Ciobanul începu iar: — Ghine, da mătușa Casandra nu-i în sat? Adică voi credeți că doftorul vostru e mai ceva ca dânsa? — Știe, știe, bădiță, îi răspunse o fată care sta mai la o parte, știe, că pe tătuța el l-o vindecat. — Tacă-ți ...

 

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie Memorial de călătorie de Grigore Alexandrescu Călătoria făcută împreună cu Ion Ghica în vara anului 1842. O parte a acestei călătorii este descrisă în Memorial După o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de... Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia Adunării; toți, afară de mine, îmi răspunseră astfel: "Înțelesul scrisorii este că tu trebuie să descrii tot ce ai văzut pe la locurile pe unde ai umblat." O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază ...

 

Ioan Slavici - Spaima zmeilor

Ioan Slavici - Spaima zmeilor Spaima zmeilor de Ioan Slavici A fost odată ce-au fost; a fost un om și-o femeie, bărbat și muiere, oameni de treabă, el bun și ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine și toți se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieșea din voile lui, și de aceea era liniște la casa lor și toate le ieșeau bine și cu spor. Aveau însă și oamenii aceștia o mare și nesecată mâhnire-n su- fletele lor: nu le făcuse Dumnezeu parte de copii, și fără de copii viața, mai ales cea bună, n-are nici un rost. Să fi avut fie măcar numai unul, ca să aibă de cine să poarte grijă și cu ce-și bate capul, căci așa numai ei amândoi își nădeau zilele în sec și nu se alegeau cu nimic din ele. Dădeau dar slujbe pe la toate bisericile, miluiau toți săracii și toate văduvele și se rugau în toate zilele lui Dumnezeu: "Dă-ne, Doamne, și nouă un copil, unul singur, cât de mic, numai copil să fie!" ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>