Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI DESTUL

 Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 563 pentru FI DESTUL.

George Coșbuc - Oltenii lui Tudor

... români, Dreptății Steag cu sfântul George-acum Sfintei Legi și libertății Faceți-i odată drum! Cine nu-i cu voi, să știe Că izbit va fi de voi, De cei strașnici în mânie Și din leagăn de eroi. Domnul Tudor să trăiască! Sus cu toții, pui de lei, Pentru țara Românească ...

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... București, dacă nu se afirma categoric, se dădea cel puțin a înțelege, între membrii tineri, că, de exemplu, Faust cu greu ar putea fi în vreun alt punct de pe glob atât de adevărat priceput și exact prețuit ca în cercul Convorbirilor; iar cine trecuse pe la cursurile maestrului ... anii din urmă ai vieții, el persifla ori invectiva, pe necitite și nevăzute, teatrul lui Ibsen ori al lui Strindberg, aproape ca și cum ar fi fost, și ei, niște stâlpi ai progresismului român de la 1860. Era o obstinație ce nu se mai poate înțelege ca rezistență a cunoscătorului ... am fost contemporani maturi ai lui Caragiale și suntem și ai generațiilor tinere de care opera lui începe acum a se îndepărta, va fi un material ce, mai adânc poate decât oricare altul, va lumina și va colora viziunea lor istorică despre vremile noastre. Calendarul Claponului, pe anul de ...

 

Grigore Alexandrescu - Lișița, rața și gîsca

Grigore Alexandrescu - Lişiţa, raţa şi gîsca Lișeța, rața și gîsca de Grigore Alexandrescu Spun că-n vara trecută o lișeță ș-o rață, Ai lebedei de baltă consilieri privați, Supt președința gîștei s-au strîns de dimineață Pe lac la Cișmegiu; acolo invitați Erau din înalt ordin a hotărî în sfat         O pricină de stat, Adică prin dezbateri adînc să chibzuiască Pentru un pește mare, cu ce sos să-l gătească.         Căci lebăda gîtoasă         Voia să dea o masă; Mare le fu gîlceava și lungă convorbirea: Prezidentul le zise: „Fraților senatori!         Să lăsăm chibzuirea, Pricina, cum să vede, e foarte delicată, Și dup-a mea părere trebuie amînată:         Veniți mîine în zori.“ Propunerea aceasta cu toți o aplaudară         Și pentru-ntîia oară         Pe gîscă lăudară Pentru a ei ideie, apoi se risipiră Și a doua zi iară l-același loc veniră. Pîn-a doua zi însă știți ce s-a întîmplat? Fiind vară și soare și o căldură mare,         Peștele s-a stricat         Și racii l-a mîncat. Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume; Consiliuri d-acestea vedem ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... împărat, nici împărăția pentru tine; și decât să încurci numai așa lumea, mai bine să șezi departe, cum zici, căci, mila Domnului: "Lac de-ar fi, broaște sunt destule". Numai aș vrea să știu, cum rămâne cu moșu-tău. Așa-i că ne-am încurcat în slăbăciune? — Tată, zise atunci ... vreun iepure, ceva... și popâc! m-oi trezi cu tine acasă, ca și cu frate-tău, ș-apoi atunci rușinea ta n-a fi proastă. Dar dă, cearcă și tu, să vezi cum ți-a sluji norocul. Vorba ceea: "Fiecare pentru sine, croitor de pâine". De-i ... stai așa pe gânduri, luminate crăișor? zise baba; alungă mâhnirea din inima ta, căci norocul îți râde din toate părțile și nu ai de ce fi supărat. Ia, mai bine miluiește baba cu ceva. — Ia lasă-mă-ncolo, mătușă, nu mă supăra, zise fiul craiului; acum am altele la capul ... vântura țările și mările, pământul l-ai da de-a dura, lumea aceasta ai purta-o, uite așa, pe degete, și toate ar fi după gândul tău. Dar uite ce vorbește gârbova și neputincioasa! Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce mi-a ieșit din gură! Luminate ...

 

Ion Luca Caragiale - Grămătici și măscărici

... mai au boierii noștri pe vechii și inculții măscărici, care să polemizeze din poarta curții, avem, slavă Domnului, o presă a elitei sociale destul

 

Ion Luca Caragiale - O zi solemnă

... fost așa de consecvenți ca Leonida: soldat credincios al partidului conservator, încă de pe vremea când nu se-ndura să crează că Mizilul ar putea fi ceva mai puțin decât capitala Ialomiței, dacă nu a Buzăului sau a Prahovei, a rămas până astăzi același - partidul ... era peste putință a se degrada, fără nici un motiv plauzibil, Ploeștii, Buzăul, ori Călărașii. În privința Ploeștilor, Leonida găsise motivul, un motiv destul de puternic: Ploeștii se făcuseră vinovați de o crimă contra unității statului; acest oraș se proclamase odată ca republică independentă; statul avea tot dreptul să ...

 

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

... multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoicavizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile. În adevăr, Stoica, beat mort, ca să-și țină cumpăna pe capră, se rezema în hățuri. Atunci ... binefăcătoare. Tănase se mai lumină la chip, întrebă pe fecior dacă a venit cineva în lipsa lui, apoi, sub cuvânt că acolonu era destul loc, că să nu pară că ascultă de vorba nevestei, se duse la el în odaie să se schimbe. În același timp, Tincuța, mângâind fata ... pe coana mare? întrebă Tincuța pe fecior. — Am chemat-o, cuconiță. Tănase dete dușcă pe gât o sticluță pântecoasă de țuică, din care ar fi băut trei inși, și după aceea o puse pe masă cuzgomot, pocnind din limbă. Apoi luă cu degetele două măsline, pe care le aruncă în ...

 

Nicolae Gane - Petrea dascălul

... mai mari domni ai țării abia de au cutezat să viseze; și idei nouă încolțeau în inimi, și viața nouă curgea prin vine. S-ar fi zis că Dumnezeu își întorsese fața spre noi. N-aș fi răscolit de sub vălul trecutului aceste amintiri ale unor vremi ce nu mai sunt, dacă întâmplarea de față n-ar avea oarecare legătură cu mișcarea ... Pe la amiazăzi Petrea Dascalul îi opri într-o desime mare, unde era o mulțime de bolovani și cioate răsturnate, care păreau a fi aduse de puhoi. — Aici e ursul, zise Petrea Dascalul. Atunci figurile lungi și solemne ale lorzilor se făcură și mai lungi și mai solemne ... o privire întrebătoare asupra lui Petrea Dascalul, iar acesta înțelegând gândul lor, le arătă printre cioate și bolovani o gaură deschisă prin care abia ar fi putut intra un om pe brânci. — Aici e ursul, adause Petrea Dascalul, arătând gura vizuinii. Apoi el și ceilalți pușcași, luând câte o cioată ... sub pământ... Ce se petrecea oare acolo?... Negreșit că nu era bine, de vreme ce Petrea Dascalul nu mai ieșea la lumină, căci, dacă ar fi fost el învingătorul, ce ar mai ...

 

Ioan Slavici - Florița din codru

... limpede si plina de flori a aflat o fetita ce se juca cu niste pui de caprioara. Cum, cand si de unde sa fi ajuns copilita asta prin codru, aceea minte pamanteasca nu poate s-o priceapa. Doar a crescut ca si florile din pamant; doar a ... cer, sau s-a prefacut cumva, pe nepricepute, din vazduhul curat. Destul cum c-atata era de frumoasa fetita asta, incat, de-ar fi fost sa fie din om, ar fi trebuit sa fie - cel putin -fata de imparat. Cine stie?... Vreun imparat ce domnește in ascuns prin adancul codrilor... Crasmarul s-a ... proasta, ca e lenesa - ca e de toate, numai asa nu, precum ar trebui sa fie. Dupa ce i s-a facut apoi destul de vorbe, a dat porunca aspra ca Florita de aici inainte in toata ziua sa se scoale dis-de-dimineata, sa ... urzeala era din fire incat nici nu le vedeai cu ochii, iar nasadeala din funii, pe care nici cele mai salbatice fiare nu le-ar fi ...

 

Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetății Neamțu

Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetăţii Neamţu Ruinelor Cetății Neamțu de Alexandru Hrisoverghi I Vă iubesc, răsipuri sfinte, sămn mărirei strămoșești, Zid vechi ce de p-al tău munte, încă patria-mi slăvești. A cărora-nfățoșare orișicui samini a zice: „M-au părăsit cetățenii, m-au daramat cruda vreme, Dar copii strămoșii voștri odineoară aice Ocrotea patria voastră de vrăjmași făr-a se temeâ€�. O, singure monument ce te aveam drept dovadă Slavei acei strămoșești! Videți-l cum a să cadă! O, ziduri din care Ștefan, înviat la bărbăție, Întorcându-se cu grabă, pe vrajmași au biruit, Însuflețiți-mi puterea, dați-mi glas, dați-mi tărie, Să pot tângui cu jale starea-n care ați venit. II Rădice-se pân' la ceruri tânguirea și strigarea A obștiei moldovene! Plânsul, bocitul și jalea Meargă adânc să răsune pe bolta acea cerească; A lor zile cu Cetatea Neamțul să se risipească! Vedeți sfântul loc acela, unde viteji-au murit, De copii cum se dăramă, se sapă păn-în pământ. Lăcomia unor aprigi, după vreme patrioți, Sfântul loc îl defăimează, ca niște vitregi, ca hoți! O, pavăză neînvins-a ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... Ca voi... ca noi... ILINCA: Dumnezeu să ție pe pârcălabul Alexa din Orhei. NEAGA: Lasă focului basmul. La noapte. Vântul se umflă. Frunzele cad. Va fi numa bine: noapte, vijelie, basm, și eu să mă ghemuiesc lângă dada Irina. (S-aud toaca și clopotele.) REVECA: Mamă Dochio, e vremea la toacă ... toți boierii mari și mici, bătrâni și tineri, până la unul, că Mohamed, văzându-i, a șoptit lăcrimând: Oh! țara aceasta nu va fi a mea!... Și sfântul s-a dus ș-a adunat plăieșii, și-a adulmecat pe Mohamed lovindu ... pere și struguri. OANA se duce cu un vraf de fâșii la puț și le-așează în albie. ȚUGULEA: Loc, loc... struguri mășcați... parcă ar fi lacrimi... și faguri cu miros de sulcină... și pere ca... REVECA: Cum? ȚUGULEA: Iacă o vorbă. REVECA: De unde știi?... Șterge-te la nas... Uf ... Și de ce? Aide... vino încoace... bătrâna mea prietenă. Pe creștetul tău să cadă sărutatul voievodului ca ploaia peste holdele verzi. (O sărută în creștet.) Destul ați lucrat. (Face semn să se ducă. Fetele se duc binișor și în ordine.) Apune soarele pe după trâmbele fumurii. Să lucrăm și noi. (Se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>