Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NOUA
Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 1042 pentru NOUA.
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul Ierusalim, Vederi deschide minunate: Frumoasele lui clădituri În felurite lăsături Se văd pe coastă revărsate... Colo — Gheval și Garizim, Spre răsărit albastre ape Ale Iordanului. Pe-aproape, Tot văi adânci, ce dorm în ceață... A mării moarte frumusață În ceruri ca prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i liniștit, adânc, curat. Dar somnul lumii tulburat: ...
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine) Lacul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni, Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește, Viu singur a...m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate, Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios, Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere Valul tău armonios? Când, un glas străin cu totul pe tăcere, fără veste, Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta. Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este Cu-aste vorbe răsuna: "O, vreme, oprește-ți zborul! ceasuri blânde,- ...
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! ...
Andrei Mureșanu - Către martirii români din 1848-1849
... Ce-l recunoaște întreaga Europa de erou, Supt care românimea scăpată d-apăsare, Putea cu drept să zică, c-a re-nviat de nou! Sau cu Mihai eroul și cu Ioan Corvinul, Genii românimei d-a căror rari numiri Ce luce-n Istorie întocma ca rubinul, Și ...
Andrei Mureșanu - Eremitul din Carpați
Andrei Mureşanu - Eremitul din Carpaţi Eremitul din Carpați de Andrei Mureșanu Pe munți, de unde neaua cu greu se dezlipește, Întocma ca și mușchiul de vechiul său copaci, Pe unde om cu suflet atunci numai pășește Când oarba soarte-aduce vrun vânător ghibaci; Aci, săpată-n pietre, se află-a mea chilie, Sub fagi cărunți de zile, ce nu știu de săcuri; Pe unde primăvara cu multă maiestrie Așează-ale lor cuiburi ulii, șoimi și vulturi. Un pat, un vas de apă, măsuța mea pătrată, Pe dânsa tubul magic, de care mă servesc. Cu-aceste scule simple se află mobilată Căsuța mea de munte în care locuiesc. Eu n-am fugit de lume c-ar fi prea păcătoasă, Cum fac părinți și mame ce intră-n monăstiri, Ducând vieață aspră, nu însă virtuoasă, Că-n lume e vârtute a fi domn pe simțiri. Nici cred că e deșeartă a omului silință Spre tot ce mintea-ncearcă, geniu-i deplinit, - Străbate apa-n piatră și stric-a ei ființă, De ce nu chiar și omul cu naltul său spirit? O faptă glorioasă, păstrată-n istorie Din evii barbariei străvechi ce au trecut, ...
Andrei Mureșanu - Simpatie la Viena
Andrei Mureşanu - Simpatie la Viena Simpatie la Viena de Andrei Mureșanu Spune-mi, mamă, ce să fie, Ce mă trage-așa cumplit, Cât abea aștept să vie, Ceasul care e menit, Ca să-mi treacă pe-nainte În pas bine regulat Cavalerul cel cuminte De ostași încunjurat. Ah, mamă, sunt vulnerată D-o săgeată care-n veac Va sta-n inimă vibrată, Și s-o vindec nu am leac. Mă usc, mamă, pe picioare, De mă culc, de stau sau șed, Nicăiri n-aflu răcoare Ceas bun, sau minut nu văd. Ce te prinde dar mirare, Măiculiță, când mă vezi, Că mă scol de la mâncare Numai ca să mă așez Vizavi cu-a lui ședere Ochii mei în ochii lui, Să-l descriu după plăcere, Când altă scăpare nu-i. De mă duc la promenadă, Ochii-mi zboară-n sus și-n jos, La surori fac semn să șadă, Și-ntorcându-mă dau dos, Fac pasuri înduplecate Cu scop ca să-l întâlnesc, De-aș merge chiar și-n cetate P-acela care-l doresc. Bate ora, una, două, Bate, c-încă n-a sosit; Bate două peste nouă Aud marșul, a ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola II
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola II Epistola II - Către versurile mele de Antioh Cantemir traducere realizată de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Văd că vi s-a urât, versuri, de-a mai sta în închisoare Și în umbră de ani zece; văd că vrând să vedeți soare Slobozenie îmi cereți, înșelându-v-a gândi Că la cititorii veseli primire veți găsi, C-aducându-le plăcere, folosință și zăbavă, Vouă vă va face cinste, mie laudă și slavă. Deși știu că prin aceasta în idee ne-amăgim Vă slobod în pace, mergeți; ați vrut să ne despărțim! Când din mână-mi mână-ți trece, veți vedea c-aveam dreptate Să vă țin în întuneric părăsite și uitate; Veți vedea c-a noastre gânduri foarte lesne s-amăgesc; Mulți pentru dorința slavei nasurile își julesc! Încât floarea noutății veți păstra neveștezită, Oamenii ce iubesc noul vor citi cu mulțumită, Căci de-i și gol adevărul la-nțelepți tot e plăcut; Iar îndată ce-acea floare veștezită a căzut, Toți vor judeca că mintea mi-a venit în rătăcire Ș-ale mele bune sfaturi le vor numi ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV Abătuți cu totul din calea cea dreaptă, Și de-ale lor patimi oamenii orbiți, Fără osebire de loc sau de treaptă, Toți în întuneric umblau rătăciți. Picioarele multor au alunecat În adânci prăpăstii, și rari au scăpat. La unii Norocul brațul său puternic Tinzând spre scăpare de munci i-a ferit, I-a scos din ispite; dar omul nemernic De adevăr încă nepovățuit, Fără a lui sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui firea se supune, Primejdia noastră a înlăturat, Trimițând în lume pre Înțelepciune Ca de-a ei povață omul luminat, De la fapte rele să fie retras, Să-nfrunte-orice patimi, să-ndrepte al său pas. O! cât de plăcută și împodobită E fiica Acelui de sus împărat În față-i blândețea este zugrăvită, Cuvântul ei dulce, lin și măsurat! Virtutea și cinstea pre ea o slăvesc, Căci fiii dreptății dreptatea iubesc. S-ascunde de dânsa urâta minciună, Ce este izvorul relelor voinți, Triumfă printr-însa numai fapta bună, Și-n mâinile sale poartă biruinți. Așa când răsare soarele lucind, Revarsă lumină pre noapte gonind. Noroadele ...
Anton Pann - Împrumutul Împrumutul de Anton Pann Pînă la cheful bogatului iese sufletul saracului Unul avînd trebuință Să ceară bani în credință, C-un prieten să-ntîlnește, Îl roagă, i să jelește, Mergînd p-alături cu dînsul, Suspină, îl trece plînsul, Îi propune vorbe multe Ca să-l plece, să-l asculte. Prietenul gros în burtă Da cîte o vorbă scurtă : Că acuma n-are vreme Și cum că să-i dea să teme, Poate cumva nu-i plătește, Or că mult îl zăbovește. Să facu că are treabă Și să depărtă în grabă, După dîn-sul cu un cîine, Zicîndu-i : să vază mîine. Bietul om iară să duce La casa lui să-l apuce. Bogatul, cum îl zărește De plecare să gătește. Pînă a suit pe scară, El a și ieșit afară, S-a-ntîlnit fața în față, I-a dat bună dimineață. El cum i-a dat mulțămire, Cam cu chiorușă privire, Nu stă pleacă să se ducă, Cellalt după el apucă, Silește-n rînd să se puie, Nevoile să-și mai spuie. Acesta ținea cărarea, Cellalt cu împiedecarea Călca noroaie și gloduri, Înghițind destule noduri; ...