Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU MAI

 Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 2740 pentru NU MAI.

Nicolae Gane - Cânele bălan

... pe cât se poate mai nepăsător, zisei: — Dar Măriuca noastră, Constantine, ce mai face? — Măriuca noastră e bine, mai bine decât totdeauna. — Nu s-a mai măritat? întrebai eu glumind, spre a înlătura orice prepus din mintea lui Constantin, știind bine că una ca aceasta nu putea să se fi întâmplat. — Ba să fiți sănătoși, cuconașule, s-a măritat după dascălul Gheorghie de la strana dreaptă din sat ... n-ar fi fost Balan lângă mine de gâtul căruia să mă sprijin, desigur aș fi căzut din trăsură. Am trecut un sat, două sate, mai multe păraie, mai multe lunci, fără să pot rosti un cuvânt; numai câte un oftat din vreme în vreme îmi ridica pieptul. Nu știu dacă Constantin viziteul va fi înțeles ceva, văzând răpedea mea schimbare, dar știu atâta că nu-mi mai păsa chiar de-ar fi înțeles. Ba era cât pe ce să mă jăluiesc lui în gura mare și să-i spun tot ce aveam ... încât îi spintecă antereul de la guler și pănă la călcăie, fără să fi avut vreme Constantin sau eu să sărim în ajutorul lui. Paguba nu

 

Emil Gârleanu - Tată

... noastră trebuie să tresalte viața, s-o simțim. Uită-te împrejur: pentru că sunt la birou, să luăm de pildă cuțitul acesta de os; ieri, nu mai departe, nu l-am găsit la locul lui; l-am căutat un ceas, îmi trebuia să tai o carte, și de-abia l-am aflat, știi unde ... a dimineții. Dar cum mânușița lui Sandi e departe, azi, vezi tu, clopoțelul parcă nici nu mai e, iar eu, pentru că știam că nu o să fiu trezit, nici nu m-am culcat. Să văd câte ceasuri sunt: sunt patru și jumătate. Peste câteva clipe ar trebui să sosească Puiu de la școală. Parcă-l ... lași încins de fâșia vântului înecat în mirosul amar de olendri, ca să înțelegi tot farmecul neașteptat al acestui loc. Nicăieri n-am văzut marea mai albastră ca aici, nicăieri n-am simțit, mai puternic, legătura sufletului meu cu nemărginirea de apă ce tresaltă veșnic, alături de tine, întinzându-ți brațele să te ia la sânul ei. Nu știu de ce, dar de când am văzut marea la Ragusa, nu

 

Ștefan Octavian Iosif - Meduza

... plângea un ram de liliac Că tu ai fi mai alb ca dânsul... Spune: Adevărat să fie?... Și-un căpșune Plângea, zicând că ți-e mai roșă buza... DARIUS Dar cea mai albă floare e Meduza! MEDUZA Să nu te uiți cu ochii tăi de pară Așa de trist la mine-n astă-seară, Că poate mor... DARIUS Eu voi muri de dorul Meduzei ... Ascunse-n umbră numai pentru tine... DARIUS Ți-aș da o floare, dacă ai primi-o. MEDUZA O, Darius, e floare de adio? DARIUS Meduza, nu: e floarea cea mai scumpă Pe care alte mâini nu pot s-o rumpă. MEDUZA Atunci s-o port în păr ca o podoabă? DARIUS Acel ce-o dăruiește nu întreabă. MEDUZA Aș întreba și parcă mi-este frică: O floare moartă nu se mai ridică. DARIUS Când vine primăvara, orice floare Își redeschide foile la soare. MEDUZA Dar ce se face palida răsură Ce-ți pune veșnicul pojar pe ... pe plete... Și-n ochii tăi s-a rătăcit o rază... DARIUS Pe sânul tău zăpada scânteiază... Și lebăda ce-alunecă pe ape Nu e mai albă... MEDUZA Vino ...

 

Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)

... o cuprinse lin Într-un ungher degrabă. - "Da' ce vrei, mări Cătălin? Ia du-t' de-ți vezi de treabă." - "Ce voi? Aș vrea să nu mai stai Pe gânduri totdeuna, Să râzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una." - "Dar nici nu știu măcar ce-mi ceri, Dă-mi pace, fugi departe - O, de luceafărul din cer M-a prins un dor de moarte." - "Dacă ... pe deplin Iubirea cunoscută, Când sărutându-te mă-nclin, Tu iarăși mă sărută." Ea-l asculta pe copilaș Uimită și distrasă, Și rușinos și drăgălaș, Mai nu vrea, mai se lasă. Și-i zise-ncet: - "Încă de mic Te cunoșteam pe tine, Și guraliv și de nimic, Te-ai potrivi cu mine... Dar un ... sfânt Ce-l nu mai pot pricepe." - "Tu ești copilă, asta e... Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Și nu ne-or ști de nume, Căci amândoi vom fi cuminți, Vom fi voioși și teferi, Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi."                    * Porni ... Pătrunde-n codru și în gând, Norocu-mi luminează!" El tremură ca alte dăți În codri și pe dealuri, Călăuzind singurătăți De mișcătoare valuri; Dar nu ...

 

Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață

... de milă dară n-aveau încotro. Și ca să-și liniștească copiii, el le făgăduia că a doua zi are să le aducă mai mult. Astfel, mai cu șoșele, mai cu momele, adormeau și bieții copii, cu nădejde că a doua zi are să fie mai bine. Dintre toți copiii, fata cea mai mare era mai tăcută și mai cu judecată. Ea rămânea cu surorile și frații cei mai mici când se duceau părinții la muncă, vedea de dânșii, îi muștruluia și îi povățuia să fie mai cu răbdare, mai îngăduitori, ca să nu se amărască până într-atât părinții. Dară, bate toba la urechea surdului. Adecă, de! Ce să zici? Ar fi fost și ei, poate, mai îngăduitori, și mai cu răbdare, dară burta le da ghies și îi făcea de multe ori să fie neînțelegători. Într-acestea, boierului pe moșia căruia se afla acești ... Armăsarul meu, cucoane, răspunse bogătașul, că aleargă peste văi și dealuri, când îi dau drumul, de nu-i vezi copitele. - Apoi de, cucoane, capul meu nu mă duce așa departe, fără decât dau cu socoteală că nimic nu aleargă așa de iute ca gândul, răspunse și săracul. - Tu ai dreptate. Cela aiurează. În cele din urmă,

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... o cruce. Pe cele mai importante, cu două. De la o vreme observi că ți-ai pierdut forța de inhibiție, și crucile duble devin tot mai dese. Atunci, pe cele ,,câteva mai importante" le însemni cu trei cruci, care, în curând, încep să-și piardă și ele valoarea selectivă... Iată tratatul dispărut din bibliotecă de mult: cine ... țigările pe măsuța de alături, ca să-ți rămână spiritul absolut liber de corp și de griji, și lectura catalogului, cu toată atenția, ca să nu treci cu vederea nici o carte -- se poate imagina voluptate mai esențială? Dicționarul -- pentru momentele când spiritul vrea să ia contact mai concret cu lumea realităților în sine. După un instrument de teslărie, o pasăre (uneori ai și figura alături; păsările din dicționare au întotdeauna mutra mirată ... când mă simt singur, nedreptățit, nefericit, mi se pare că mă privește cu grijă și duioșie, aplecată peste o balustradă ideală din spațiile interplanetare. Timotin... Nu l-am mai văzut din Universitate. M-a recunoscut și a oprit trăsura. Se ducea la Mănăstirea Neamțului. Avea lângă el o femeie și ...

 

Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î

... gândesc să-l însor. DASCĂLUL: Chiria-mu , fiul dumitale este de douăzeci de ani, precum aud, și mintea omului la această vârstă este zburdatică, apoi nu cred că într-un an va învăța mai mult decât știe astăzi, deci mai bine să-l însori decât să-l mai înveți. Cu toate aceste, să-l chemăm, ca să vedem ce au învățat. CUCOANA ( către fata din casă ): Fată, mergi de cheamă pe cuconașul aicea ... CUCONAȘUL: Cum să nu înțeleg! DASCĂLUL: Așadar, spune-mi acum: din câte fețe se alcătuiește Troița? CUCONAȘUL: Din apă, lut și foc. ( Către neneacă-sa. ) Nu am răspuns bine, precum m-au întrebat acest loghios? Căci dascălii de la școala domnească niciodată nu mi-au spus că Treimea este ca și cărămida; așa-i, nenecuță, că învăț mai degrabă de la dascălul acesta? DASCĂLUL ( zâmbindu-se, zice ): Cât pentru ale legii, am înțeles și eu cât ai învățat. Aș vrea acum să-mi ... însurați, doar Dumnezeu de le-au făcut femei tot din coastele bietului Adam, lăsându-l fără coaste... DASCĂLUL: Minciuni spui, cilibi, căci Eva, măcar că nu au mai avut copii de care Biblia ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

... o să ne amețească. - Ba nu, mai bine să ne spuie câte ape de colori vede el în pielița albăstrie a cerului. - Să mai zică o dată legenda de alaltăieri cu Fata gândului , "de care când te-ai fi apropiat ai fi înghețat sloi". - Nu, nu, răspunse Trubadurul, cătați în ochii mei și veți vedea dacă-mi arde de basme. Pe supt pielea lustruită a obrajilor lui se resfirau ... a întâmplat? - Ești copil. N-ar trebui să te lăsăm în voia d-tale. - Ți-am zis să te muți cu mine. Se vede că nu ții la nimeni pe pământ. - Ba da, ba da, răspunse Trubadurul, ba țin prea mult, dar mă iubește mai mult pământul decât voi toți. Uh! și rece și greu trebuie să fie! Voi nu știți nimic. Nu puteți înțelege pe deplin, bombăni el, plecându-și capul pe genuchiul meu. Ar trebui să uitați tot ce ați învățat din cărți, să nu mai fi văzut nimic pe pământ, și acum, primul glas pentru voi să vă fie al meu, prima față să vă fie a mea ... tăiat capul și

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... cel pântecos, curios ca toți provincialii și puțin discret, ținea să-și descoase tovarășul din toate prohaburile; — Dacă sunteți dipotat ar hi ghine să mai hărțuiți cârmuirea în privința podului de pe Trotuș. Vedeți cum se clatină; trecem pe el cu zilele în mâni. — Da cine nu e deputat, nenișorule, în ziua dă azi?... Nu mai departe decât mai deunăzi, fiind un colegiu vacant la... dar puțin importă localitatea (Peruzescu nu voia să se încurce cu nume proprii), alegătorii în corpore s-a adresatără la mine să-mi încredințeze mandatul dă reprezentant al națiunii ... e amic cu ministrul și a desprețuit mandatul de deputat. — Da poate nu stați bine dinainte? îi zise Luxița sfioasă. Arghir! ia mai lasă și pe boier să șadă la locul tău. — Cum nu, boierule, poftiți!... Da mai încape vorbă! — Ședeți, mă rog, la locul d-voastră, n-am venit acilea să vă supăr. — Da nu-i supărare; dimpotrivă ne faceți plăcere. — Voi schimba la jumătate dă drum, dacă voiți numaidecât, zise Peruzescu spre a nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)

... omului! atâta numa, că viața curge cât curge și pe urmă stă; dar apa curge mereu de când lumea și cât lumea n-o să mai stea... Baba-nchisese ochii și, cu gândul cine poate ști la mai ce, ofta din când în când... și nu-i venea somnul; iar se mai gândea, ofta și mișca, să-și potrivească oscioarele mai odihnit, geaba! nu putea măcar ațipi. Se urcase luna cam de două suliți, când iacă, i se pare babei că vin pași de la deal dinspre partea apusului ... băiatul, zice baba: - Întoarce-te pe partea ailaltă, mă; să nu-ți dea luna drept în ochi... Vrei să-ți spui un basm, s-adormi mai bine? - Spune. - Da, vorba e, asculți? - Ascult. - ... A fost odata ca niciodată, că de n-ar fi... - ... nu s-ar povesti... a mormăit băiatul. - Bag sama pe ăsta-l știi... zice baba. - Știu numa-nceputul. - Ei! începutul nu-i nimica; să vezi dumneata mijlocul și sfârșitul... Și a urmat așa: - ... pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de oca ... apăr de muște... ai? Pai ce fel de vorbă-i asta?... Scoală, dulăule, c-ai dormit destul! Uite, ce lună frumoasă!... hai ne plimbăm... - Ce, nu

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

... cu ceară. Ctitorul vorbea mereu, iar ceilalți trei îmi râdeau în obraz, ca și cum mi-ar fi spus: "Dă-te prins, dă-te bătut, nu te pune cu ctitorul nostru, c-a văzut multe ș-a pățit și mai multe"... - Uite, îmi zicea ctitorul mâniat, ce poftești? Nu-ți place Sfântul Gheorghe? Ce vitejește stă pe cal! Și cum omoară balaurul spurcat, parcă ar ucide un verme, nici nu se sinchisește. Iacă și mucenicul Mina cum își bate joc de Necuratul. Dar capul archiereului Nicolae... ce mândrețe, ce curățel și frumos bătrân! Ei, nenișorule ... dreeeepți!... Iar sfintele locașuri... rușine! Ctitorul abia răsufla, roșu ca para focului. Mă hotărâsem să tac. În ușa amvonului: draci cu gheare de trei ori mai lungi ca degetele, oameni cu părul vulvoi, îngeri slabi și lungi și, mai presus de toți, bunul Dumnezeu, pe nori cenușii, rotocolit cu un curcubeu. Ctitorul nu se mai putu stăpâni. Ridică mânele. Mânecile i s-adunară în umeri și începu, ascuțindu-și glasul: - Nu vezi cum s-agață dimonii de talerul drepților, dar ei tot mai sus, tot mai sus la cântar, căci o faptă bună ridică de la pământ doi draci și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>