Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (CA) DE ARGINT
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 262 pentru (CA) DE ARGINT.
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... ei cel galben ca aurul cel mai frumos cădea pe sânii ei albi și rotunzi, — și din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroaie de mărgăritare apoase pe o față mai albă ca argintul crinului. Lungi cearcăne vinete se trăgeau împrejurul ochilor, și vine albastre se trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghea, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a Maicii durerilor. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate, pleoapele icoanei reci se umeziră și o lacrimă curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Împărăteasa se ridică în toată ... limpede, ca seninul cerului. În fundul lui se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur; iar în mijlocul lui, pe o insulă de smarand, încunjurat de un crâng de arbori verzi și stufoși, se ridica un mândru palat de o marmură ca laptele, lucie și albă — atât de lucie, încât în ziduri răsfrângea ca-ntr-o oglindă de argint ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l pe cale: — Lasă murgului tot zborul, Șuere, și să-mi întreci vântul de miazănoapte, vânt fără noroc, de suflă încotro te duci. Kira și-așteaptă voinicul din haiducie. În coarne de cerb atârnă carabine cu guri largi și pistoale cu plăsele de argint și de sidef. Văpaița, cu feștilă de câlți răsuciți, tremură în colibă o lumină galbenă și tristă. Flacăra ei slabă joacă, ca și când ar voi să scape din feștilă, și aruncă umbra Kirei, de pe perete, sus, pe grinzi. Fusul Kirei zboară în lungul firului, ca la doi coți de degete, și suge de sub pămânzalcă caierul plăvan. Pe genunchii ei doarme somn dulce Niculina, o puiandră sălbatică, pe care Șuer o poartă în brâu ș-o schimbă pe ... cât se pierde ochiul în zare. Cerul acoperă ca un coviltir de argint aria pământului. Ușa colibei se deschide. Kira, într-o dulamă cu hărșii de vulpi, se repede înspre Cornul-Caprei și privește neclintită. La o fugă de
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II
... ce se-nalță se uită, se gândește, Și slava drept nimica, drept fum o socotește. Tu dar, apostol vrednic al acestei doctrine, Care ne izbăvește de grijile străine, Spune-mi prin ce mijloace natura-mi pot preface Și zilele ca alții să le petrec în pace. Cum să mă scap de muze, de vechea tiranie, De-ale lor capricii, de-a lor cochetărie, Care întotdeauna mi-au fost supărătoare, Și pricini felurite de lungă întristare? În ce muzele noastre pot să ne folosească? Nici chiar de un datornic nu știu să ne plătească! În zadar mai deunăzi, am vrut, prin poezie, Să scap de-o bagatelă, de-o mică datorie; Ș-am arătat acelui care cerea parale Că viața e scurtă și vrednică de jale; Că aurul, argintul, metale păcătoase, La omul ce-o să moară nu sunt trebuincioase, Că averea n-o ducem în lumea viitoare; I-am ... mele detot nevinovate Nu se ating de nimeni, n-au personalitate. De vă găsiți în ele, îmi pare foarte bine; Însă de vă e teamă,
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
... Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki Cântarea lui Walmiki de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție I În țara visurilor mele, cu-adânci păduri de portocali, Acolo unde palmierii înalță frunți cutezătoare, Sub cerul tropicelor roșii, sub foc de raze orbitoare, Acolo unde dorm păunii sub lungi alee de migdali, Demult, demult mi s-arătase, un vis, un lac cu panta lină; Creșteau și florile de lotus, și albe flori de iacint, Și lin de tot plutea o barcă, mai mult în umbră ca-n lumină, Și-n barcă, trist, cânta poetul, pișcând din strune de argint. Cântarea lui, înduioșată, era o sfântă rugăciune, Regret adânc ce se ridică în toată seara către cer; Din glasul lui puteai cunoaște că toate sunt ... un corn frumos de taur; Gâlveava frunzelor se stinse, din joc zefirii s-au oprit, Și peste lac se-ntinse o pânză țesută-n fir de-argint și aur, Și lacul leneș se întinse, a suspinat și-a adormit. Crăpă-n zigzag nemărginirea și zeul Krișna-atot puternic ... pleacă fruntea de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... care împăratul cu stema ruptă din soare să nu-l fi domolit, că nici o oaste dușmană nu putea să-i stea împotrivă. La vreme de adânci bătrâneți sta înzăuat în fruntea ostașilor, călare pe un bidiviu ce arunca pe nări trâmbe de fum și limbi de foc. Și toți ai săi prindeau la inimă și biruiau, căci așa li se păreau lor cum era el de bătrân și înzilizit, tocmai ca o lance ruginită, care de-a pururea răpusese pe oricine izbise. Dar cât era de mare și de vestit, că se dusese vestea până unde pământul e drob și piftie, de-a surda îi fură toate. Într-o sfântă de vineri, cam pe la chindii, numai ce i se păru că stema din cununa împărătească se umflă și crește, crește, ba cât oul de gâscă, ba cât un boșar, și-i îndoi grumajii, și-l plecă la pământ. Înfricoșat, împăratul se luptă ce se luptă cu namila de diamant, iar la urma urmei căzu cu fața în jos, podidindu-l un plâns de foc. Nu trecu cât ai scăpăra din amnar, și se apropiară de împărat, cu mângâieri și dezmierdări, odrasla lui, de trei fete
... După el bătrânul preot vine-ncet în sfântu-i port; Duc pe umeri patru oameni un sicriu sărac, și cântă. Ștefan își oprește calul și de milă se-nspăimântă Cât de singur e-acest mort! El descalecă și-azvârle straiul ce de-argint străluce, Unui pagi el lasă calul și s-apropie grăbit De sicriu, și-urmând sicriul, umilit își face cruce Și, purtând în mână coiful, după mort încet se duce Ca dup-un amic iubit. Sfetnicii și-oștenii țării stau mirați și n-au putere Să-nțeleagă cine-i mortul cel necunoscut ca viu, Văd în capul gol pe Ștefan și zdrobit ca de-o durere Își descopăr și ei capul și s-apropie-n tăcere Și se duc după sicriu. Și cu guri făr de răsuflet stă mulțimea-ntâmpinată De-acest mort urmat de Vodă și de curtea sa, pe drum; Nici ei nu-nțeleg convoiul, dar pornesc cu el deodată, Și mulțimi mereu s-adună spre mulțimea adunată, Neștiind de ce și cum. Și pe stradele Sucevei, înnorate-acum de jale, După mortul fără nume se strecoară lungul șir De popor, de domn și sfetnici și de ...
... Dorm toate. Singur priveghează Albin, adânc îngândurat... Și gândurile-l îngrelează Și sufletul i-i tulburat! Breslaș slăvit, ostaș puternic, Vrăjmaș creștinilor fierbinte, El umblă ca un rob nemernic -- De dorul muceniței sfinte. Sub vălul mut al nopții line, Uitând de lumea zgomotoasă, El dragul tinerei creștine Hrănește-n mintea tânguioasă. Închipuirea ațâțată Pe el la desfătări îl cheamă, Și-i naște mintea îmbătată Vederi plăcute ... Și a luminii înfocare Împrejurimea a cuprins. Și în cununa strălucirii Mărețul soare se ivește, Și-n Tibru focul oglindirii Luciri de aur risipește. Se scoală Roma zgomotoasă... Ca moartea tinerei să vadă, Mulțimea ei gălăgioasă Ticsește circul tulburată. În haina sa împărătească Cu aur numai și argint, În gloata lui prietenească, Neron s-a așezat. Privind În negura îngândurării, Albin s-așează printre ei. Și noaptea neagră-a întristării ... Cu pași ușori, voioasă. În urma ei, cu crucea-n mână, Cu haine albe, fără teamă, Ieșit-a tânăra creștină, Împăciuită fără seamă. De-odată via tulburare Se schimbă în adâncă pace. Albin uimit, fără mișcare, Stă ca o umbră, groaznic, tace... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și glasul sfintei în tăcere ...
Mihai Eminescu - Rime alegorice
... iasme. Din ce în ce cu toții se apropii. Grădini lucesc și flori creșteau cu snopii, Iar roua curge în briliante umezi  Din crengi de arbori luminează stropii. Pe scări de marmur ne suim cu toții Și morți-și caut prin coloane soții: Sunt tineri unii ca iubirea moartă, Iar alți au barbe albe ca preoții. Dar toți cu toții sunt de om ruine Și risipiți din cârduri beduine Au fost găsit amara, cruda moarte Într-un pustiu arzând și fără fine. Vorbesc încet... ca-n somn... și vorba sună Ca frunze-uscate cari vântu-adună, Sau ca murmurul cel vrăjit de ape Când peste codri-apare blonda lună. Deodată-n două șirul se desface. În fund apare-un mândru chip ce tace; Cu roșii flori de ... fi ieșit din caldă baie. Ici una oacheșă se-ntinde-alene În brațu-unui bărbat ce, de sub gene, Ș-aruncă ochi-ntunecoși sălbateci, Setoși de patimi c-ale unei hiene. Iar una stă cu ochii ei să soarbă Pe-un vechi ostaș cu-ntunecime oarbă Și degețele fine ca de
George Topîrceanu - Balada unei stele mici
... legănam, povară dulce Deasupra noastră, un castan Cu frunze pudic răsfirate Pentru-a servi de paravan Iubirilor nevinovate Tinzând o ramură-n zadar Ca să ne apere de stele Fusese martor ocular La toate cele Și nu mi-ai spus atunci nimic Dar când mi-am coborat privirea Un deget mic Mi-a ... arătat Nemărginirea Un strop de-argint a lunecat Și, cu paloare-i siderală Pe cerul negru a-nsemnat Un fir subțire de beteală…. Ții minte ce fior străin Trecu atunci, din constelații Prin bluza ta de crepe-de-Chine Cu aplicații? Ce vești din cerul depărtat A nins pe fruntea ta zenitul? Ce gânduri tainice-ai schimbat Cu infinitul? Sclipind departe ... singuratică, pieziș Deasupra noastră Și ca un spin, Cu raza-i rece și subțire Mi-a strecurat un gând străin În visul meu de fericire. Zicea: - Subt cerul vast și mut V-a aruncat aceeași soartă Pe-un strop de lut Ce-n învârtirea lui vă poartă. Sărman atom sentimental Nu știi tu oare Că viața voastră-i colosal De ...
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului
... Scăparea pribeagului, Și cu bine el sosea, Adăpost el își găsea La saraiul Hanului, Cumnatul sultanului. Frunză verde măcieș, Mare groază-i sus, la Ieși, De Iordache c-a să vie Să aducă grea urgie De tătari cumpliți grămadă Să le deie țara-n pradă! Boierii se adunară De la târg și de la țară Și trei zile se vorbiră, Trei zile se sfătuiră Lui Iordache, să-l înșele, Trimițându-i măgulele Ș-un poclon de zece pungi, [3] Patru șaluri tot în dungi, Două scurte, două lungi. Ș-un fugar frumos, domnesc, De soi bun, moldovenesc, Și o carte mare-nchisă Ca de la Domnie scrisă, O hârtie-nșelătoare, Poftitoare, rugătoare, Ca să vie-Iordache-acasă La Maria cea frumoasă. Iar de-i trebuie domnie, I-o dă Vodă cu frăție, Între ei pace să fie!... Iordăchel se-nveselea, Iară hanul îi grăia: ,,Zece zile mai așteaptă ... oțele. Lefegii și darabani Cu-ai lor mândri căpitani. Iordăchele, te ferește, Cursă rea ți se gătește! Cei ce vin călări la tine Nu vin ca să se închine, Ci vin cu porunci domnești Și cu gânduri dușmănești. Frunză verde porumbică! Drăgălașa de ...
... Mihai Eminescu - La Heliade La Heliade de Mihai Eminescu De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune, Ghirlanda n-aș alege-o de flori plăpînde, june, Ci falnica cunună a bardului bătrîn; Eu n-aș alege lira vibrîndă de iubire, Ci ceea care falnic îmi cîntă de mărire, Cu focul albei Veste aprinde al meu sîn. Ghirlanda ce se-nsoară cu silfele ușoare, Pe fruntea inspirată, pe fruntea-nspirătoare, De bucle-ncungiurată, blondine, undoind, Plăcută-i a ghirlandă — sublimă însă este Cununa cea de laur, ce sîntă se-mpletește Pe fruntea cea umbrită de bucle de argint. Ca visul e cîntarea ce-o-ntoană Eol dulce, Cînd silfele vin jalnic prin lilii să se culce, Să doarmă somn de îngeri pe sînul alb de flori, Sublim însă e cîntul cînd țipă și ia-n goană Talazurile negre ce turbă, se răstoarnă, Și spumegă ca furii și urlă-ngrozitor. Astfel îți e cîntarea, bătrîne Heliade, Cum curge profeția unei Ieremiade, Cum se răzbun-un vifor zburînd din nor in ... in nor. Ruga-m-aș la Erato să cînt ca Tine, barde, De nu în viața-mi toată, dar cîntecu-mi