Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) COBORÎ
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 511 pentru (SE) COBORÎ.
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să se coboare-ntr-o fântână. Se tânguise tuturor Și le spusese ce-a visat: C-ar fi ascunsă-ntr-un izvor O fată-a unui împărat. În ... lumine, Pe care ochiul speriat, Le scânteia el, de la sine. Când da-n urcuș cărarea grea, Fugea petrișul de pe prund; De cobora, i se părea Că valea nu mai are fund. Cădea, și se scula rănit, Și iar umbla, și iar cădea. Era vânjos și oțelit, Dar... ce-ar fi dat să vadă-o stea! O stea! o rază ... în el, Ci vina lui era în fire: Mergând spre ea, avea un țel, Acum, mergând, umbla-n neștire. Și câteodată sta pe loc. I se părea că-i iese-n cale Un năzdrăvan de dobitoc Ce se-nchina măriei-sale, Purtându-și ochii pe-o tipsie În labele de dinainte, Și-n locul lor, în scăfârlie, Crescându-i câte-un colț de ... ...
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
... ți-a trebuit? Poftim cașcaval! Doamne! ce bun o să-mi pară mie după ce te-oi crănțăni!â€� Dar mai întâi să se mai joace puțin cu dânsul. Îl pune pe picioare, îl lasă să se dezmeticească, să-ncerce să fugă, și iar vrea să-l prindă în cleștele labelor. Dar ce s-aude? Un dupăit grăbit pe sală. Vai, e ... motanul e în ocnița sobei, iar șoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate, o șterge în gaura lui. Corbici vine, nebun cantotdeauna; în mijlocul odăii se oprește, adulmecă, lacom, mirosul de cașcaval, apoi, zărind motanul, se repede și latră cu înverșunare. Ar sări în ocniță, dar e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniștit ce-i, mârâie și latră. Apoi tace și, cu ochii țintiți la motan, așteaptă să se ... spre polița de unde brânza parcă-l ademenește. Și astfel, câteșitrei dușmanii — șoarecele în gaură, motanul în ocniță și câinele în mijlocul odăii — se pândesc, munciți de același gând. Dar pași apăsați cutremură sala. Ce! Stăpânul! Repede atunci: motanul se ...
... de la sat, Cu pușca vecinic de-a spinare, Era pe holde împărat Și statul lui n-avea hotare. În el tot câmpul se-ncredea, Toți fluturii și toată floarea: Sulfina, seara-l adormea Și-l deștepta în zori cicoarea. Odată, deșteptat în zori De-acel miros de dimineață ... Își ridică ocii din flori Și se uită peste fâneață. Din pricina zilelor calde, Mărica, zână printre fete, Se coborâse să se scalde Ș-acum... se descingea de bete. Jitarul nostru, năzdrăvan, Se subțiè ca o șopârlă, Ș-ascuns de-un ciot, de-un bolovan, Se strecură până la gârlă... Cuptior, cuptior, câte mai faci Cu vinovata ta căldură!... Noroc numai că poți să taci. Așa și eu: streajă la gură ...
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
... greșite, Mii izvodiri fac nouă ; Vor să dezgroape morții, Cînd nu le mai ajunge A viilor avere. În lupta desfrînării Iubirii de domnire, Se-nșală între dînșii, Se rod în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de-ndreptare De ... vreme Răsare-a minții floare ; Rodul al ei, dreptatea, Puțin ca dînsa ține : Abia cît rugăciunea Către cerescul tată. Îndată zdrevenia, Frumoasa bărbăție Se duce, piere, Nu i se mai află urma. Nenumărate rele Ca norii se răscoală. În suflet-se-mbuibează : O zmreduire Ca-n trupuri încuibată, Suflet lipind de suflet, Le dă turbarea Furtunei mării, Se luptă vijelie Cu vijelie : Turlace bubuie, Se sparg în răcnete, Mințile omului Uimirea întunecă, Îl lasă îngerii, Dumnezeu n-are, Soțietatea turmă De lupi se face, Orbiri de pătimi Iau năvălire, Desăvîrșită E sfîșierea !!! Pre leu Strein, sălbatic, Prileju-l bucură, Pe turmă tabără Și prad-o face. Se liniștește iarăși ! Iar vezi pre om Sub tirania nouă, Ca vita ce cu jugul A fot obicinuită, Cu soarta-și mulțumit, Visează fericire ...
Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș
... cu sineturi, se coboară, cam greoi, de pe divanul în colțul căruia se cuibărise, și aleargă să-și ție soția. Până să ajungă, coana Ruxanda se și coborâse. — Bre, bre, bre! amarnică mai ești, omule. Conul Gheorghieș se apropie de fereastră și se uită afară. O zvâcnitură puternică lovi crengile de geamuri. Boierul se dădu fără voie înapoi și șopti: — Parcă se sfârșește lumea, nu altceva; iar o să-mi deie gardul grădinii la pământ. Coana Ruxanda se aseză în jilț. Conul Gheorghieș își trase mai bine pe umeri cațaveica, pe care coana Ruxanda nu o mai purta niciodată, se cuibări la loc, în colțul divanului, își așeză șireturile ochelarilor pe după urechi și luă iarăși pe brațe bisacteaua cu sineturi. Conul Gheorghieș Hrașcu e ... ai de unde. Sinetul acesta era singurul la care se amestecase și coana Ruxanda, și conul Gheorghieș nu trece peste dânsul, Doamne ferește. Coana Ruxanda se prefăcu că a adormit cu capul pe speteaza jilțului. — Ai adormit!... Amarnică mai ești!... Cică doarme dumneaei! Conul Gheorghieș prinse să surâdă ... Ce case ar putea zidi pe locul acela! Da; asta-i mai nimerit ca toate: o pereche de case pe locul coanei Zamfirița. Conul Gheorghieș
Mihail Kogălniceanu - Un vis al lui Petru Rareș
... cu poruncă ca, oriunde vor întâmpina pe noul voievod, să-l aducă mai în grabă la Suceava ca să-l puie pe tron. Petru Rareș se întorcea atunce de la Galați și ajunsese la Docolina, ca să mâie acolo peste noapte, cu zece care cu pește, fieștecare cu câte șase boi ... că dealurile, și cel de dincolo de Bârlad și cel de dincoace, era de aur cu dumbrăvi cu tot și că tot sălta, juca și se închina lui. Deșteptându-se din somn, a doua zi dimineața, el a spus visul ce a avut argaților de la care; unul din ... a zis: — Bun vis ai visat, jupâne, că, cum om sosi la Iași și la Suceava, cum om vinde peștele tot. Când, după ce se înjugară boii, Petru Rareș, înaintea carelor, se cobora în vadul Docolinei, unde atunce nu era pod, iată l-au întâmpinat și slujitorii trimiși de la Suceava; și, începând a i ... domn Moldaviei, l-au îmbrăcat cu scumpele haine ce aduseseră cu dânșii. Noul voievod, atunce, zâmbind, le zise că de mult îi aștepta și, suindu-se ...
... pe o năframă, o baltă mică, pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, câte o rază de soare. În frunzișul salciilor acestora se strâng stoluri întregi de păsări, de stau ziulica întreagă să se adăpostească de căldura cotropitoare. Privighetori, scatii, măcălendri, sticleți, floreni, câte și mai câte alte neamuri de zburătoare, toate își găsesc aici sălașul. E un ciripit ... n împărăția lor... Azi e o zi înăbușitoare. E în iulie. Aerul undulează, pare că-i răsufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot. Și bietul viețuitor se topea; amețit de căldură, o luă într-un noroc înainte, încotro l-o duce soarta. Și, când se credea pierdut, zări cu ochii lui mici, roșii, fără de gene, cu ochii lui cei îngropați în grăsimea capului, pâlcul ademenitor de salcii. Îndată și ... ele, cum își îndreaptă luntrea botul spre țărm, și-o porni într-acolo. Când a ajuns și-a dat de baltă, se
Dimitrie Bolintineanu - Luarea Hotinului
... ce să vie În cuprinsul luptei cu puțină-armie. Petricei răspunde pentru-ai lui moldavi — ,,Sunt puțini la număr, însă toți sunt bravi." Pașa se mânie, c-un hanger lovește Domnul peste față - fruntea lui roșește. II Pe dorminda frunte vechiului Hotin Luna plină varsă valuri d-aur lin. Dar ... Capii ordii sale și le cere seamă. Pe lucioase stofe pașii s-așezau; Numai domnii noștri pe picioare stau. Serascheru-arată planurile sale. Pașii toți se-nchină și găsesc cu cale. Apoi cere vorba domnilor români Și-astfel le vorbește: — ,,Ce tăceți, voi, câini?" Domnul României astfel îi răspunde â ... i merită să fie-umilit Și decât rușinea mult mai înjosit." Zice. Căpitanii jură răzbunare. La poloni, românii trec cu mic, cu mare. III Leșii se coboară, turcii se trezesc. rmele răsună, văile mugesc. Petricei deschide porțile pe dată. Leșii intră,-atacă, lupta-i verșunată. Zorile revarsă peste luptători, Peste morți, pe sânge, luminoase ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... care te vei face un împărat ca Solomon împărat și cum altul nu va mai fi pe lume. - Ii! tată, răspunse fiul de împărat, carele se rușină și se roșise ca o sfeclă, cum de mă osândești astfel ca pe un vinovat de codru? Și sculându-se de la masă, se duse unde se duse el, și se întoarse numaidecât, peste așteptarea tutulor, cu o slugă a lui credincioasă, aducând niște scânduri, stinghii, drugi, odgoane și pânze. Cu aceste se apucă, ajutat de sluga lui, de clădi un fel de foișor. Gătindu-se foișorul, se urcă într-însul și, învârtind niște șuruburi și niște vârtejuri la niște meșteșuguri ce avea acest foișor, începu a pluti în vânt și ... dânsul. Mumă-sa cât p-aci era să-i vie rău de inimă rea; dară își ținu firea. După ce îl pierdură din ochi, mesenii se sculară și se împrăștiară ca puii de potârniche, nemaivoind a adăoga mâhnirea împăratului, care se vedea de pe față că era prea mare. Fiul împăratului, după ce călători câtva timp prin văzduh, prinse a se
Petre Ispirescu - Fata moșului cea cu minte
... bordei, se uită în toate părțile, doară va vedea încotrova vreo zară de foc, ca să se ducă să ceară măcar un cărbune; dară nu se văzu nicăiri ceea ce căuta ea. Când, tocmai când era să se dea jos, zări spre răsărit abia licărind o mititică vâlvotaie; se coborî de pe acoperiș și o luă într-acolo. Se duse, se duse și la foc nu mai ajunse; dară în drumul ei întâlni o grădină părăginită, care o strigă zicându-i: - Fată mare, fată mare! vino ... deschide, să fii numai cu mumă-ta singură în casă, ca să nu vază nimeni ce e într-însa. Fata luă lada și plecă. Când se întoarse pe la cuptor, văzu azime calde, se cercă să ia și nu putu; ea nu mai putea răbda de foame. Pe la puț trecu cu jind, că nu-i dete măcar o ... acolo? balauri, șerpi, și câte lighioni toate, cărora le arsese gâtlejurile când le dase de mâncare; și îndată le sfâșiară și le mâncară. Tot satul se spăimântă de întâmplarea asta; și fiecare om băgă de seamă că asta vine de la răsplătirea dumnezeiască. Fata moșneagului însă ...
... așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line ... uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu ... Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare  Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu; Iară dama, Cunigunda, zise-atunci ...