Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN FORMA DE INIMA
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 119 pentru ÎN FORMA DE INIMA.
... într-o revoluție polonă, vrăjmaș jurat al tiranilor și frate pasionat al poporului. Cu astfel de șef, mergi în foc bucuros pentru o idee mare. De cu seară din ajun, 7 august, mai mulți conspiratori, între cari și Stan Popescu, așteptând vești (de unde? istoria nu poate încă spune), jucaseră, în salonul de la otel "Moldova", la chilometru. Ce însemnează la chilometru ? E un joc inocent, foarte puțin complicat - iată. Jucătorii, indiferent de numărul lor, se așează la o masă în colțul unui salon. Se aduce fiecăruia câte o sticluță de vin. Încep să bea. Când unul și-a isprăvit porția, așază sticla goală pe jos, lângă zid, în lungul salonului. A doua sticlă golită, o așază cu fundul în gâtul celei dintâia, și așa mai departe, până când șirul sticlelor ajunge la zidul din potrivă - la chilometru. Cel ce a ajuns mai ... numărul sporește. La 2 și jum. despre ziuă, telegraful e în mâna republicanilor; toate firele rupte și mai ales casa confiscată. La 4, ușile temniței de pe drumul Rudului se deschid pentru câțiva republicani închiși în prevenție. La 5, batalionul de linie din cazarma ...
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare
... simțire care prin cuprinsul ei și din chiar izvorul ei s-a înălțat peste interesul strâmt al individului și a găsit în capul celui ce o produce acel prisos al concepțiunii care îi dă valoarea universală. Nu scopul de a ajunge la un folos individual prin scriere; nu deșertăciunea de a te vedea trecut printre autori; nu ambițiunea de a întrece pe alții, nu aceste interese personale îți dau dreptul de intrare în literatură. Numai entuziasmul impersonal pentru ceea ce știi că este adevărat în gândirea ta și pentru ceea ce simți că este frumos în închipuirea ta, numai acesta îți pune pe frunte semnul celor chemați. Și dacă un tânăr cu minte și cu inimă, dar care se îndoiește încă de sine ne-ar întreba: „Prin ce să cunosc dacă sunt dintre cei aleși?“, i-am răspunde, repetând un aforism zis odinioară: â ... o idee sau o formă nouă în mișcarea intelectuală a unui popor dat? Este o idee ale cărei premise au putut să existe în capul mai multora sau tuturor, dar a cărei formulare mai clară se naște numai
Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi
... sale de speranță și de descuragiare și în a cării inimă el descoperise prețioasele diamante ale amorului, dînd cu aceasta ocaziunea făcătorului său de bine ca prin astă unire să poată împlini desăvîrșit generoasa sa faptă începută prin înlesnirea educațiunii junelui artist. Cîteva luni după stabilirea sa în Milan, adică în toamna anului 1839, junele maestru începu cariera sa teatrală cu opera Oberto di San Bonifacio , care fu interpretată de d-la Marini și Chav și de d-nii Salvi și Marini. D-astă-dată nu vom intra în amănuntele modului reprezentării primului său uvragiu, fiindcă voim mai întîi să finim tot ce privește la lucrările ilustrului maestru. Arătăm numai că avu un splendid ... partea impresariului imperialului Teatru de la Scala un angagiament ca să compuie trei opere în stilul seriu și comic. Spre împlinirea acestei obligațiuni, el compuse în toamna anului 1840 opera comică Un giorno di regno sau Il finto Stanislas , care fu priimită cu mare răceală. Vom arăta mai în urmă cauzele care influințară la căderea acestei opere. Verdi, fiind turburat prea mult de acest trist eveniment cu care se ținea legat un altul și mai trist, adică moartea consoartei sale, ceru de la impresa Teatrului imperial desființarea contractului pe care, după niște dificultăți ce avu a combate, reuși în fine a-l dobîndi. Zece luni după aceasta Verdi duse o viață fără speranță și fără proiecte, o viață, zicem,
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... din Brădățel un mic paradis pământesc. Când vii acolo, o dulce simțire te cuprinde la vederea acestei naturi ce pare a fi îmbrăcată în hainele ei de sărbătoare și, multă, multă vreme după ce ai părăsit acest loc încântat, îți rămâne încă întipărită în inimă tăcerea misterioasă a Brădățelului. Victor era la umbra unui stejar bătrân, pe vârful unui delișor de unde domina toată întinderea Brădățelului și acolo, răsturnat pe iarbă, gândea, dar nu știa singur la ce gândea; simțea în sine niște aspirări tainice care-l îndepărtau de lumea reală; dorea ceva, dar acest ceva era în aer, nehotărât, era un vis plăcut, un dor ce simte omul la vârsta tinereții, când se vede în mijlocul unei naturi frumoase, dar se simte singur în ea! Pe când se lăsa el astfel legănat de gânduri care-l conduceau pe nesimțite la melancolie, auzi deodată un cântec, o doină! I se păru un moment că se află în grădina cea încântată a Armidei unde din fiecare frunză iese câte o melodie. Îndată se îndreptă spre locul de unde venea cântecul, și după câteva momente se văzu în fața unei femei ce ședea pe un trunchi de ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă un crâmpei de lemn ce-l găsi la-ndemână și lovi în frunte pe tovarășul său, care căzu amețit și plin de sânge la pământ. Băiatul, văzând sălbătăcia, dete un țipăt de alarmă, dar mizerabilul se repezi să iasă din ogradă și, trecând pe lângă baiat
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teriÂtoriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negânÂdind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orânÂduială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și neÂbotezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feuÂdalii Rusiei nu ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... răspândesc încrederea de a fi cei mai buni stiliști ai literaturii române. Încă zece ani de o asemenea convingere publică, încă o generație de tineri cu același sistem de expresii, și limba română poate deveni o ruină, nu reparată, ci stricată prin construcții străine fără nici o adaptare de stil și incapabile de a-i manifesta propria idee în modul ei originar. Rândurile de față au scopul de a arăta acea direcție falsă a autorilor români din Austria și de a deștepta în spiritele, care în mijlocul contagiului general vor mai fi putut păstra judecata lor sănătoasă, o tendință de reacțiune. Susținem dar și ne vom încerca să dovedim că jurnaliștii români de peste Carpați, nu rareori, pe ici pe colo, din scăpare de vedere, ci sistematicește, după deprinderea obștească, în fiecare număr publicat de dânșii, fac greșeli neiertate în contra limbii române, introducând construcțiuni false de cuvinte, stil greoi antiromân și mai întâi de toate o monstruoasă germanizare în expresii. Și când vorbim de jurnaliștii români de peste Carpați, nu înțelegem pe cei obscuri, ci înțelegem pe cei de frunte și cei mai recunoscuți, în prima linie pe cei de
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi şi Eliade Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade de Paul Zarifopol Simțul nostru literar actual ne face să gustăm unele versuri din Psaltirea lui Dosoftei nu numai în savoarea lor de trecut depărtat; ci găsim în ele și o frumusețe directă: arhaismul lor e în acord cu sentimentul nostru viu al trecutului. Din contră: poezia de la sfârșitul veacului XVIII și începutul veacului trecut, de la Văcărești prin Cârlova și Hrisoverghi, până la Asachi și Eliade Rădulescu, ne insuflă, în definitiv, o atitudine dezaprobatoare. Pentru gustul cititorului de astăzi, acele încercări poetice sunt valori mai mult său mai puțin degradate, și nu simplu învechite. În mare parte, acea poezie ne apare, cum atât de exact spune dl profesor Densusianu despre Văcărești ca poezie lăutărească. În adevăr pentru noi acea literatură a căzut în bună parte la nivel suburban. În ea noi nu aflăm parfum de arhaism, ci aer de semicultură. Însă, desigur, au rămas din acea epocă versuri în care se învederează o poezie nouă, o poezie în continuitate vie cu poezia de astăzi. În asemenea margini putem recunoaște în acea literatură începuturile poeziei noastre moderne. E greu, ori
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... Dimitrie Anghel - Hipparc şi Didona Hipparc și Didona de Dimitrie Anghel Publicată în "Almanahul Societății scriitorilor români pe 1912", p. 14—20. Fragment Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc. În port, lîngă cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din ... De mult încetase notele de
Titu Maiorescu - Observări polemice
... cu calitatea, ne grăbim a arăta rezultatele dobândite. O lucrare caracteristică pentru această treaptă este Lepturariu rumânesc al lui A. Pumnul, de la Cernăuți. În gimnaziile austriece există pentru literatura germană o carte de lectură întocmită de un Mozart, în care se află culese bucăți de model din poezia și proza germană. După deosebitele clase, materia e deosebită, în volumele din urmă sunt adăogate tratate estetice și biografii scurte ale autorilor celor mai renumiți. Pentru a înzestra și cursul de limba română din gimnaziile bucovinene cu o asemenea carte de lectură, răposatul A. Pumnul a publicat nu mai puțin decât 6 volume de exemple din literatura noastră, cele din urmă cu notițe biografice asupra celebrităților române! 6 volume de modeluri literare la români? Mare descoperire și grea, în aparență. Dar când te uiți mai de aproape, te miri de ce au ieșit numai 6 volume. Căci în această colecție, după cum se vede, sub literatură se înțelege adunarea tuturor literelor tipărite și chiar netipărite, și în acest chip se puteau umple zeci de volume cu extracte de aceeași valoare. În partea I a tom. IV, unde ajung citatele literare ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... cristal miÈ™cător, sună în adânc cântarea cântărilor. UÈ™or zboară luntrea mică È™i neagră asemenea unei cugetări printre tablourile măreÈ›e desfăÈ™urate de o parte È™i de alta a râului... oraÈ™e vechi ce-È™i construiesc zidirile lor sure È™i colonadele lor infinite în lumina nopÈ›ilor, piramidele — morminte de regi — crânguri de palmieri È™i numai păsări călătoare străbat cu aripile-ntinse, într-un lung triunghi, adâncimile fără de margine... unde merg? unde? În luntrea neagră e culcat, È™i capul lui mare în perini de mătasă, bolnavul rege TlĂ ; în jurul naltei sale frunÈ›i — o cunună de flori de mac... de flori a uitării È™i a somnului... Peste vecinicia undelor zboară luntrea lui, până ce dintr-o parte È™i dintr ... cel mare... spunea un glas ce umbla prin sală... Piramide È™i temple, oraÈ™e È™i grădini suspendate puneÈ›i contra pasurilor mele... Râd de voi, regi ai pământului, râd de voi... Ce căutaÈ›i a prinde eternitatea în niÈ™te coji de piatră, care pentru mine sunt coji