Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN LIPSĂ DE

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 229 pentru ÎN LIPSĂ DE.

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

... sub care se dezvoltă limba și scrierea unui popor. Fiind astfel câștigată o temelie firească, cea dintâi treaptă de înălțare a literaturei naționale, în legătură strânsă cu toată aspirarea generației noastre spre cultura occidentală, trebuia neapărat să răspundă la două cerințe: să arete întâi în cuprinsul ei o parte din cugetările și simțirile care agită deopotrivă toată inteligența europeană în artă, în știință, în filozofie; să aibă, al doilea, în forma ei o limbă adaptată fără silă la exprimarea credincioasă a acestei amplificări. Amândouă condițiile le realizează poezia lui Eminescu în limitele în care le poate realiza o poezie lirică; de aceea Eminescu fae epocă în mișcarea noastră literară. I Care a fost personalitatea poetului? Viața lui externă e simplă de povestit, și nu credem că în tot decursul ei să fi avut vreo întâmplare dinafară o înrâurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost și ce a devenit ... acolo și la Berlin în parte prin contribuțiile unor amici literari, numit între 1874 și 1876 revizor școlar și bibliotecar la Iași, destituit și dat în judecată de guvernul liberal, însărcinat apoi cu redacția ziarului Timpul, încălzit din vreme, dar mai intermitent, de farmecul unor femei,

 

Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit

... Paul Zarifopol - O biografie, în sfârşit O biografie, în sfârșit de Paul Zarifopol G. Călinescu: Viața lui Mihai Eminescu De câțiva ani biografia e înnămolită în o situație delicată. Oamenilor cu spirit delicat, adică, ea li se arată în primejdie de a deveni o specie literară inferioară. Cu puterea deosebită pe care le-o dă momentul de față, romanul prost și melodrama felurit deghizată au tras biografia în jos, spre treapta și teapa lor grosolan falsă și de gust mitocănos. Fusese lungă vreme modă serioasă printre literați și artiști, chiar de bună calitate, să disprețuiască batjocoritor pe erudiți și metoda lor în întregime; acum, în zilele noastre, acest dispreț a fost pedepsit, ironic, prin invazia biografiilor romanțate. Pare, orișicum, că a pregăti meticulos un memoriu pentru ... pielea unuia și aceluiași individ, un artist și un învățat. Când se întâmplă aceasta, ne găsim în fața unei armonii excepțional prețioase: ni se oferă, în un asemenea spirit cu posibilități atât de diverse, un aparat de deosebită delicatețe întru cunoașterea lumii. Înțelegeam mai sus, sub numele de învățat, capacitatea de a observa realități și a verifica observații; sub numele

 

Mihail Kogălniceanu - Introducție la "Dacia literară"

... Românești nu-i dădu voia trebuincioasă. Așa, puținii bărbați care pe atunce binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura națională pierdură nădejdea de a vedea vreodată gazete românești. Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci așteptară toate de la vreme și de la împrejurări. Aceștii fură dl aga Asachi și dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstrau în inima lor focul luminător al științelor. Așteptarea lor nu fu înșelată. Împrejurări cunoscute de toți le veniră întru ajutor. Așa, la 1 iunie 1829 în Iași, ALBINA ROMÂNEASCĂ văzu lumina zilei pentru întâiași dată. Puțin după ea se arătă și CURIERUL ROMÂNESC în București. De atunce, unsprezece ani sunt aproape; între alte multe înaintări ce s-au făcut în ambele principaturi, literatura n-a rămas în lenevire. Ajutată de stăpânire, apărată și îmbogățită de niște bărbați mari și patrioți adevărați, a cărora nume vor fi trainice ca veacurile, înlesnită prin miile de școli ce s-au făcut în târgurile și satele Moldo-valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaș și astăzi se numără cu mândrie între literaturile Europei. Dupa Albină și după Curier , multe alte gazete românești s-au publicat în

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei

... adunarea cronicilor țării mele și a orice acte privitoare la istoria ei. O colecție a acestor din urmă am publicat-o în două tomuri a "Arhivei românești", cea dintâi revistă retrospectivă în literatura noastră. Făgăduința dată în prefața acestei reviste astăzi o împlinesc. După mai mult de zece ani de muncă, public, îu sfârșit, întreaga colecție a Letopisețelor Moldaviei . Munca aceasta a fost pentru mine mângâierea în deznădejde, refugiul în contra urâtului, un azil în contra întâmplărilor și a prigonirilor din afară, precum și a tulburărilor din lăuntru. Înșelat în toate speranțele mele, închis în Râșca, de două ori desțărat, studiul letopisețelor, singura istorie națională ce avem până acum, a fost pentru mine o nevoie și o mântuire. Nici că ... a lipsit și că părinții noștri, deși au avut greutăți și piedici pe care noi nu le vom întâlni, ei nici odinioară n-au deznădăjduit de dânșii și de țara lor. Ca sfârșit a acestei prefețe, să-mi fie iertat de a o încheia cu cuvintele unui istoric francez [2]: "În acest timp de patimi politice, în

 

Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte

... a stărilor sufletești). Incuriozitatea este vestitul ,,urât" ( ennui ) al lui Baudelaire. 20. ... oboseala, deziluzionarea, inacțiunea, slăbind instinctul vieții, slăbește și instinctul moral. Și, la sufletele de elită, locul instinctului moral îl ia întotdeauna simțul estetic. Un ,,pervers" rafinat se abține de la o faptă rea, numai dacă, pe lângă rea, e și inestetică. 21. Legea vieții este frica de moarte, adică evitarea a tot ce poate scurta timpul scurt cât mai avem încă de respirat. (Se poate dovedi că și preceptele moralei celei mai înalte și mai ,,dezinteresate" se reduc, în ultimă analiză, tot la această lege.) Orice semn, orice precursor al morții este oribil, și orice semn de viață intensă este încântător. Și aceasta e o cauză pentru care gustăm și lăudăm în artă expresia vieții cât mai puternice. Dar viața împuținează viața. Materia nobilă și elastică se durifică cu vremea. Țesutul devine coajă. Pe partea sufletească -- aceeași ... ei comică, altul mai ales pe partea ei tragică. Scriitorul comic și scriitorul tragic. (Pentru inteligența pură, viața apare comică; pentru sentiment, apare tragică...). 24. În genurile în care este de ajuns inteligența, știința, ori sentimentul, cineva poate ajunge până la treptele supreme ale producției științifice ori literare chiar în ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi

... oră și mai bine, până aproape de Vaslui, ne-a ținut, cu un farmec de nedescris, o magistrală conferență. Încântătorul conferențiar se adresa în deosebi venerabilului șef conservator. Acesta, rezemat de ușa compartimentului său, fără să 'ncerce a face vreo întrerupere chiar binevoitoare, da din cap în semn de aprobare, la fiece cuvânt al conferențiarului. Un zâmbet blând, plin de sinceră bunătate, zâmbetul caracteristic al unui spirit desarmat de orice lipsă de încredere, de orice umbră de ironie - lumina figura bătrânului. Ce vervă ! ce convingere, ce adânc înțeles atât în spusele vorbitorului, cât și în zâmbetul ascultătorului. Era o scenă delicioasă. Voiu uita vreodată amănuntele conferenței d-lui Aslan; dar zâmbetul d-lui Catargiu n'am să-l uit niciodată ... odată că nu o să puteți - despre ce ne-a vorbit conferențiarul... Despre consecvența în politică ! Atât de adâncă și caldă convingere era în cuvintele acestui idealist, încât eu, crescut la școala scepticismului, simțeam o adevărată remușcare: eram vinovat de sigur că nu văzusem până aci nimic de reprobat în micile inconsecvențe politice, așa de frecvente și de ...

 

Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)

... Manzini, primadona serie absolută, deși cîntă după un metod escelent, deși accentuează notele bine, dar la ce pot servi aceste escelente calități cînd vocea lipsește? De cînd esistă operă la noi, nu ne aducem aminte să fi auzit o voce atît de curioasă ca a doamnei Manzini. O soprană, ca să merite numele acesta, cată să aibe un registru de șasesprezece tonuri [3] curate și bine întonate. Aceste note lipsesc în parte de la această soprană sau, și daca le posedă, nu sînt egale în vibrațiune, nici în timbru. D-aci rezultă că tonurile acute de la re , linia a patra, pînă la si acut sunt țipătoare și unele foarte puțin întonate, iar de la re în jos sunt atît de puțin sonore, că de multe ori nu se aud; cu alte cuvinte, tezaurul vocal al acestei cantatrice se compune din note țipătoare și de ventriloc. Privită și din partea dramatică sau a jocului de scenă, ne vedem constrînși a mărturisi că gentila soprană, în aprinderea sa cea mare, calcă în picioare toate regulele artei dramatice și ajunge la o declamațiune spasmodică. Înțelegem foarte bine pasiunele teatrale, știm că amorul pe scenă cată

 

Mihai Eminescu - Antropomorfism

... de jertfă, pe altar de cărămidă, M-a lipsit de demnitatea de cucoș ­ ca să-mi surâdă În a mea lipsă de patimi a lui Plato fenomene. Cu privirea mea cea castă, de-nteres ne-nfluințată, Văd în lume și în lucruri numai sâmburul ș-ideea; Prototipu-l văd în toate, și cu-a geniului scânteie Văd cucoșul lui Mohamet cu-arătare luminată. În sublime revelații a misterului etern, Mulțămesc vestalei groase ce-mi creă această soartă; Dumnezei or s-ospăteze umbra mea când va fi moartă ... Cade-n sânge și sultanul trâmbiță pe el cu fală. Iară doÅ„a nu trădează ce-n simțire-i se petrece, Nu trădează de-i durere, voioșie, nepăsare ­ Poate vru să deie prețul părții cei învingătoare Și de-aceea rămăsese ca și marmura de rece. Ci profetic se arată preoteasa culinară ­ Ia pe mort în poala-i sacră, de-a lui haină îl despoaie; Ea îl spală-n apă sfântă, și în scumpe măruntaie Pun miresme felurite pentru jertfa mortuară. 'N-învârtiri misterioase peste focul vetrei sfinte, Ea-l întoarce, curățindu-l de lumeștile-i păcate. Palamarul ce slujește pământească zeitate În

 

Ion Luca Caragiale - Mici economii...

... Ion Luca Caragiale - Mici economii... Mici economii... de Ion Luca Caragiale În ajunul lui sf. Dumitru, amicul meu Iancu Verigopolu stă înfipt în colțul otelului Continental, privind la trecători. Ne salutăm și intrăm în vorbă. Are frumos caracter amicul meu Verigopolu: totdeuna egal, fără a se lăsa alterat măcar de orice împrejurare; și mărturisesc drept că nu-l pot admira îndestul pentru aceasta. Dumneata, bunioară, ori eu, sau un altul, n-am fi în stare să ne înfigem în colțul otelului Continental pentru a privi la mișcarea de pe stradă, cu sângele rece al unei persoane absolut lipsite de grija zilei de mâne — în ce momente?... în ajunul lui sf. Dumitru... și când?... când am ști bine că a doua zi trebuie să părăsim casa unde am locuit, fără să ... —Tocma bine... Aide spre Episcopie; mi-am dat întîlnire cu nevastă-mea la Tripcovici, la șapte și jumătate. Pornim la deal, și merg plin de respect alături cu acest filozof antic, pe care atât de puțin îl pot afecta micile mizerii ale vieții. Dumneata, ori eu sau altul, dacă ne-am afla în situația amicului Verigopolu, n-am putea desigur trece prin mulțimea care forfotește liniștită pe Podul Mogoșoaii, fără să vedem în

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)

... să judece un lucru așa cum îl taie capul și cum îl îndeamnă inima. Dar se întrebau unii: care sunt titlurile acestui om tânăr și de naștere obscură pentru a ocupa un loc pe care îl ocupaseră niște bărbați așa de venerabili și de nume ilustru, ca domnii Ion Ghica, Gr. C. Cantacuzino și C.I. Stăncescu? La această întrebare, care încă din când în când se mai face prin unele locuri, răspund: Întîi: Având de mult — pe când a fi junimist nu era așa de neprimejdios lucru ca acuma — fericirea să fiu admis în societatea literară “Junimeaâ€�, m-am făcut cunoscut în acest cerc ca un scriitor conștiincios și ca un foarte călduros amator de teatru și de muzică. Dacă mi-e permis a fi indiscret, în acest cerc, de aminteri cam dificil la gusturi, m-am bucurat totdeauna, și ca amator și ca cunoscător, de o oarecare deosebită stimă. În sânul acestei colonii literare, pierdută într-o vreme de nebulozitate politică din atenția publicului, am avut câteodată și cu producerile mele, și în schimbul de idei mici succese, a căror scumpă amintire nu se va șterge niciodată din inima ...

 

Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni

... Ion Luca Caragiale - Temă şi variaţiuni Temă și variațiuni de Ion Luca Caragiale Tema Aseară, pe la 6 ore, un foc a izbucnit la o casă peste drum de cazarma Cuza în Dealul Spirii. Mulțumită activității pompierilor și soldaților, focul, deși bătea un vânt puternic, a fost năbușit în câteva minute. Pagubele nu prea sunt însemnate. (Universul) Variațiuni De patru ani împliniți aproape de când reacțiunea ține în gheare Belgia Orientului, care din lipsă de energie în evoluțiunea ei cătră progres, un progres bine definit de aminteri prin spiritul tradițional și istoric, și ocazionat întrucâtva, deși jenat oarecum, de evenimentele economice din urmă, în care duplicitatea reacțiunii a întrecut toate marginile și a atins limita tutulor speranțelor de îndreptare, speranțe ce nu pot fi intemeiate pe câtă vreme reacțiunea cu oamenii ei fatali, cari nu se tem nici de lege, nici de Dumnezeu, nici de judecata, nepărtinitoare dar aspră, a Istoriei, au avut cinismul prototipic și revoltător s-o declare, cu cea mai enormă dezinvoltură și exuberanță într ... ca și această bătrână Mamă-Natură, coboară, coboară mereu, ca și acțiunile Panama. Zeul Plăcere și zâna Petrecere se încăpățânează să țină închise templele lor, în ciuda dorințelor pasionaților lor credincioși; ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>