Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ACOPERI CU STICLA
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 60 pentru ACOPERI CU STICLA.
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... podobi cu bogate văpsele câmpii tăi, și făcu dealurile tale atât de frumoase, pentru ca să vie un tiran spre a le veștezi cu urmele robiei? Nu, libertate! Niciodată nu ne vom lăsa de zâmbirile tale.Mergi de spune danezilor răpitori că e mai dulce a sângera ... pe zilele juneței tale melancolica și neștearsa ei văpsea? Vai! pre degrabă au trecut aceli zile care până și în mâhniciune avea încă plăceri! Timpul cu aripile repezi și înghiețate vestezit-a el în inimă ta simtimentul, dulcele farmec a vieții? Ah! dacă soartea ta fu asfel ... a nenorocirei, eu pot a-ți da lacrimi pentru lacrimi. Amorul fost-a el pentru sufletul acest atât de tânăr asemenea cu minele Lageniei(mine de aur din comitatul Wicklow) cărora surfața schinteie de aur curat; dar, când ademenit de strălucirea sa, vor a-l ... celui ce doarme, strălucitorul metal pere. Poate că nădejdea imitând paserea povestei( O mie si una de nopți) care zbura din arbur în arbur, luând cu dânsa prețiosul talisman, făcu să strălucească în ochii tăi adimenitoare nadă a fericirei, numai pentru ca să te tragă spre ea și apoi ...
Thomas Moore - Melodii irlandeze
... podobi cu bogate văpsele câmpii tăi, și făcu dealurile tale atât de frumoase, pentru ca să vie un tiran spre a le veștezi cu urmele robiei? Nu, libertate! Niciodată nu ne vom lăsa de zâmbirile tale.Mergi de spune danezilor răpitori că e mai dulce a sângera ... pe zilele juneței tale melancolica și neștearsa ei văpsea? Vai! pre degrabă au trecut aceli zile care până și în mâhniciune avea încă plăceri! Timpul cu aripile repezi și înghiețate vestezit-a el în inimă ta simtimentul, dulcele farmec a vieții? Ah! dacă soartea ta fu asfel ... a nenorocirei, eu pot a-ți da lacrimi pentru lacrimi. Amorul fost-a el pentru sufletul acest atât de tânăr asemenea cu minele Lageniei(mine de aur din comitatul Wicklow) cărora surfața schinteie de aur curat; dar, când ademenit de strălucirea sa, vor a-l ... celui ce doarme, strălucitorul metal pere. Poate că nădejdea imitând paserea povestei( O mie si una de nopți) care zbura din arbur în arbur, luând cu dânsa prețiosul talisman, făcu să strălucească în ochii tăi adimenitoare nadă a fericirei, numai pentru ca să te tragă spre ea și apoi ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... de ici-colo de natura lui nomadă și ciudată; viața prinsă la vârsta de douăzeci și cinci de ani în tristul angrenaj al societății (căsătorie cu o fată bogată, frumoasă și sentimentală), din care ieși după un an acoperit de rușine, cu inima sfâșiată, cu caracterul falsificat. Adrian cunoștea vag povestea. Mamă-sa, fără a intra în amănunte, i-o da exemplu de ticăloșie, dar Adrian trăgea incheieri ... trecea drept un flecar pentru toată lumea — și era în adevăr, voia să fie. În costumul său prăpădit și boțit chiar când era nou; cu înfățișarea sa de țăran orășenit, cu cămașa necălcată, fără guler, cu aerul său de geambaș hoțoman, el se deda la o paradă de vorbe și de gesturi care amuzau pe oameni, dar care lui nu-i ... văzu deodată apărându-i “celălalt Stavruâ€�. Adrian se înfipse în ochii lui. Într-un colț al magazinului puțin luminat, Stavru cu zbârciturile feței suprimate, cu trăsăturile îndulcite, cu ochii mari deschiși, ficși și luminoși, privea pe băcanul cu chip umflat și posac și zicea, sfios, dar hotărât, în vreme ce celălalt îl aproba ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... sau câțiva cartofi, Bărăganul nu e interesant.Nu e un loc de vizitat. E sucit, ca o femeie îmbrăcată în zdrențe, ca o mahalagioaică împodobită cu diamante. Pământul n-a fost dat omului numai cu scopul să-i umple burta cu mălai. Mai sunt și colțuri hărăzite reculegerii. Ăsta e Bărăganul. El începe să domnească îndată ce omul harnic se retrage în coliba lui, îndată ce ... vântul dinspre Rusia se apucă să sufle cu temei.Asta se întâmplă prin septembrie. Poți vedea atunci, din depărtare în depărtare, un cioban care stă cu spatele întors spre miazănoapte și întârzie cu turma. Nemișcat, sprijinit pe bâta lui, vântul îl clatină uneori, de parcă ar fi un copac. În jurul lui, atât cât privirea poate să cuprindă ... cazanul. Mană cerească, ce mai! Bărbați, femei și copii, goi până peste genunchi, cu traista după gât, se-mprăștiau în trăgători, înaintând cât mai încet cu putință pe câmpul înecat, fiecare cu un cazan vechi desfundat la el. Apa nu trecea niciodată de genunchi. Bălăcind, peștele se izbea de picioarele noastre, dar era albitură și noi umblam ... de-mi dădeau lacrimile: un bărbat nu spală rufe, nici nu gătește! Dar tata n-avea nimic bărbătesc în el: era blând ca o femeie, ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... 1 I - Liberalismul jidovesc 5.7.2 II - Socialismul ovreiesc 5.7.3 III – Anarhismul 5.7.4 Legăturile ce există între Francmasoneria liberală, cu Socialismul și cu Anarhismul. 5.8 ACȚIUNEA ACTUALĂ A FRANCMASONERIEI 5.8.1 FRANCMASONERIA ÎN ROMÂNIA 5.8.2 FRANCMASONERIA ÎN ALTE ȚĂRI 5.8.3 ... care orice medic e daÂtor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, neÂmulțumit cu rutina și cu obscuriÂtățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre largi și lumiÂnoase, în care se vede clar. Acest om este Lancereaux . Și ca să știți cine este Lancereaux, e de ajuns să ... Prin urmare, medicina studiază omul și, singură printre științe, are omul ca unic obiect al studiului ei. Ce e mai mult, - medicina, fiind o știință cu apli-caÂții practice, are meriÂtul de a pleca numai de la fapte pozitive; ea nu urmează sisteme sau utopii, care fiind ... ale funcțiilor vitale de nutriție sau de relaÂție, tulburări care-i pot amenința existența. Sunt bolnavi care, fiind săraci, nu pot să-și pro ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu un glas tărăgănat și surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din ... la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un ... ciudate a fost întrucâtva și teama de sine însuși, fiindcă, sub învelișul de gheață din afară, Pașadia ascundea o fire pătimașă, întortocheată, tenebroasă care, cu toată stăpânirea, se trăda adesea în scăpărări de cinism. Cu veninul ce se îngrămădise în inima sa împietrită, puterea l-ar fi făcut lesne primejdios. Și nici o încredere la el în virtute, în cinste ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau ... o șterg binișor din convoi și atunci tocmai prin munții Vrancei m-am oprit. Dar pe drum am dat de crame, de dealuri și văi cu răsunet de sfârlează și dorul de ai mei m-a încleștat deodată, cu mare tărie. însă eu tot am mai rătăcit până-n miezul iernii pe coclauri neumblate, am răzbătut la drumuri nemaibătute și la răspântii cu hanuri și cu focuri de popas ca la începutul pribegiei mele. Dar pe aici începusem să nu mă mai simt ferit ca în porturi. Am socotit că tot ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica Purtând cofița cu apă rece Pe ai săi umeri albi, rotunjori, Juna Rodică voioasă trece Pe lângă junii semănători. Ei cu grăbire îi sar în cale Zicând: "Rodico, floare de crin, În plin să-ți meargă vrerile tale, Precum tu, dragă, ne ieși cu plin! Pănă la toamnă s-ajungi mireasă! Calea să-ți fie plină de flori, Și casa casă și masa masă Și sânul leagăn de pruncușori ... mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste, Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseței de femeie, A ... și expresii prea obișnuite, multe rime rele. Nu înțelegem, nu putem primi această negligență a formei. Nepăsarea publicului român, care în aceeaș linie cu adevărații poeți pune și pe Tăutu și pe Sion și pe tutti quanti, și, pe de altă parte, precipitarea întregei noastre activități intelectuale, ce se
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de ... rândurile ei de-acum înoată de fericire și-n beția izbânzii dobândite prin propria-i înfrângere. Ea se arată acum patetică și caldă, îl dorește cu toată ardoarea, i se constituie prizonieră și roabă, e îngrijată de fiecare pas al lui. Paginile lungi, îmbogățite înadins cu flori de spirit și poate și cu atitudini sufletești voite, gândite, cântărite din timp și aruncate apoi cu dezinvoltură, tactic, spre a le marca spontaneitatea, devin acum din ce în ce mai strânse, scurte șuierături de pasiune, răvașe de un rând ... se pune: de ce n-a divorțat, de ce n-a pus capăt acestei stări de nesiguranță, pe care o descrie
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... Dumneata sugi sângele poporului!... Aoleu! TIPĂTESCU: Mișel! PRISTANDA: Curat mișel! TIPĂTESCU: Murdar! PRISTANDA: Curat murdar! TIPĂTESCU: Ei! nu s-alege! PRISTANDA: Nu s-alege! TIPĂTESCU: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui... degeaba! să-mi rază mie mustățile! PRISTANDA: Și mie! TIPĂTESCU: Dar în sfârșit, las-o asta! lasă-l ... om cu o familie grea. PRISTANDA: Nouă suflete, coane Fănică, nouă, și renumerație... TIPĂTESCU: După buget!... PRISTANDA: Mică, sărut mâna, coane Fănică. TIPĂTESCU: Lasă, Ghiță, cu steagurile de alaltăieri ți-a ieșit bine; ai tras frumușel condeiul. PRISTANDA (uitându-se pe sine și râzând): Curat condei! (luându-și numaidecât ... patru? PRISTANDA: Patruzeci și patru în cap, coane Fănică. TIPĂTESCU (râzând): Nu umbla cu mofturi, Ghiță. Nu m-am plimbat eu la luminație în trăsură cu Zoe și cu nenea Zaharia în tot orașul? Tocmai ea, cum e glumeață, zice: „ia să-i numărăm steagurile lui Ghiță..." PRISTANDA (mâhnit): Îmi pare rău! tocmai ... le dau eu voturi. PRISTANDA: Da' să vedeți ce s-a-ntâmplat... coane Fănică. Din vorbă-n vorbă, Cațavencu zice: „Mă prinz cu d-voastră că o să voteze cu ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... în mahalaua Cărămidarilor, o mătușă a ei, văduvă — femeie vrednică, bună, curată, știind să-și ție casa pahar și zilele cinstite numai cu munca mâinilor ei. La portița acelei căsuțe albe cu vechi coperiș de șindrilă au poposit cele opt vieți rămase fără nici un căpătâi. Constantin și Elena, care poartă jos semnătura Ghiță Grigorescu și leatul ... ea se datorește lui Ghiță Grigorescu, unchiul marelui pictor, care era și el zugrav de biserici." — Tu ești, Ruxando? Și două brațe se deschid, cu drag, să-i cuprindă pe toți. Ce încăpătoare sunt casele săracilor! Copiii parcă s-au trezit acolo de când lumea. Cu veselia, cu strigătele, cu jocurile lor au pus numaidecât stăpânire pe casă, pe curte, pe uliță. Numai Nicu sta totdeauna retras. Gălăgia celorlalți îl speria. Mișcările lor violente îl ... fâceau să se depărteze, înfricoșat ca de o primejdie. Era un copil tăcut, timid, străin pe pământ. El se uita la oameni și la lucruri cu o privire întrebătoare, neliniștită, pururea minunată, ca și cum atunci s-ar fi deschis pentru întâia oară marii lui ochi fulgerători. Poate că și unde ...