Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AER
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 608 pentru AER.
Dimitrie Anghel - Moartea narcisului
... a pierdut. Iar cînd a fost ca toate aceste să le scriu, Asemeni unui suflet de moarte dezlegat, Un blînd parfum în aer ușor s-a strecurat, Și a rămas în casă plutind pîn-în tîrziu. V Și totuși te văd încă, năluca mea ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să ... urechea și să asculte. Vii, ochii lui se aprind și licăresc și mîna-i albă, ca și cum ar vrea să culeagă zvonurile împrăștiate în aer, se întinde și dibuiește prin întunerec... Afară însă, dulce, domoală și liniștitoare, noaptea își caută ritmul și se statornicește. Luna, înălțată sus, a chemat ...
Dimitrie Anghel - Visul sepiei
... S-o ieie și s-o plimbe, cînd noaptea stă să-nceapă, S-o plimbe, și să-și joace coloanele de apă, S-arate-n aer calea urmată de regină. Și-ar fi păzit-o crabii cu-armurele lor lucii Și stelele de mare, și mii de lampioane Ar fi aprins ...
Dimitrie Bolintineanu - Codrul Cosminului
... se-nclină. Umbra se mărește... Aerul tăiat, Strâns, s-aruncă-n valuri, vâjâie turbat. Muntele tresare! Trăsnete, mugiri, Șuierări bizare, vaiete, răcniri Să ridic în aer, cresc, se variază, Și, din munte-n munte, trec, se repetează, Brazii vechi ca lumea peste tot s-abat, Cad din râpă-n râpă; orișiunde ...
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
... sau flacăra divină De care Creatorul formă a lui țărână Așa cum form-un fulger și-un vânt vijelios Și îi aruncă-n aer
Dimitrie Bolintineanu - Mihai în Transilvania
... Ca născânzii fluturi ce rup vălul lor Și p-aripiori d-aur ies, se cerc în zbor, Zorile făramă valurile-umbroase Și se vărs în aer dulci și auroase. Dar Mihai vorbește: — ,,Jugul cel de dor Spartu-s-a sub brațul cel triumfător; Dar creștinii popoli din această ...
Elisabeta de Wied - Maimuța %E2%80%98n colivie
... Elisabeta de Wied - Maimuţa %E2%80%98n colivie Maimuța ‘n colivie de Elisabeta de Wied De fier aceste gratii, și-amurg și aer greu, Și-atâția cască-gură de-avalma 'n jurul meu. Râzând ei vreau să vadă mereu truditu-mi joc, Cu bețe mă 'ntărâtă să nu ... un om. Simt negurile morții pe ochii 'ntunecați – Aveți de mine milă și 'n pace mă lăsați! De fier aceste gratii, și-amurg și aer
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.â€� Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică. Și spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ureche și-i ieșise pe alta. De-abia văzuse de câteva zile lumina soarelui, pământul, florile! În iarbă i-au părut toate un rai; dar când a întins aripioarele și-a zburat, mirându-se că poate să străbată aerul, când apoi a căzut istovită de oboseală, pe-o frunză, atunci întâiași dată a cunoscut greul. Și spusele furnicii i-au venit în minte... Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise sub o rochița-rândunicii . Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S-a coborât de pe frunză ...
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... lighioana pe care o doreau ele! Dihăinile se uitară una la alta. — Acum să-l vedem, zise albina, încet, broaștei. Dar Dumnezeu blagoslovi în aer, apoi întinse palma. Și în mâna Domnului răsări, deodată, noua viețuitoare. — Iată sora voastră. Vă place? Cele patru sfătuitoare răspunseră, codindu-se: — Dă ...
... mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și ...
... și pământul. Frunza își simți puterile slăbite; cu greu putea să ție piept vântului, care o clătina în toate părțile; câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același ... lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit. De dimineață până seara, și noaptea, frunzele cădeau întruna. Unele mai repezi, altele mai domoale, legănându-se în aer ca o aripă de fluture, aninându-se de ramuri ca cerând ajutor; numai într-un târziu, dându-se învinse, cădeau, îngropându-se între celelalte. Într ...