Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALINTAT
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 70 pentru ALINTAT.
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie Noapte de decemvrie de Alexandru Macedonski Pustie și albă e camera moartă... Și focul sub vatră se stinge scrumit... Poetul, alături, trăsnit stă de soartă, Cu nici o scânteie în ochiu-adormit... Iar geniu-i mare e-aproape un mit... Și nici o scânteie în ochiu-adormit. Pustie și albă e-ntinsa câmpie... Sub viscolu-albastru ea geme cumplit... Sălbatică fiară, răstriștea-l sfâșie, Și luna-l privește cu ochi-oțelit... E-n negura nopții un alb monolit... Și luna-l privește cu ochi oțelit. Nămeții de umbră în juru-i s-adună... Făptura de humă de mult a pierit Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună Chiar alba odaie în noapte-a murit... — Făptura de humă de mult a pierit. E moartă odaia, și mort e poetul... În zare, lupi groaznici s-aud, răgușit, Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul, Un tremol sinistru de vânt-năbușit... Iar crivățul țipă... — dar el, ce-a greșit? Un haos, urgia se face cu-ncetul. Urgia e mare și-n gându-i ș-afară, Și luna e rece în el, și pe cer... Și bezna ...
Cincinat Pavelescu - Zopira Zopira de Cincinat Pavelescu EPISOD Marelui artist, genialul Nottara Este liniște suavă, vântul serii dormitează. Nu s-aude nici chiar vocea marinarilor voioși, Pe a mării depărtare stele blonde lăcrimează; Diamante de lumină, ochi în veci misterioși, Ele scapără pe valuri fulgerări nălucitoare... Adâncimea fremătează ca o harpă cântătoare, Iar palpitele din aer sunt fiori melodioși, O corabie veghează singuratică în zare, Încleștată parcă este de al mării fund stâncos, Dar din când în când s-apleacă cu o lâncedă mișcare, Ca un prunc ce-n al său leagăn se răsfață lenevos. Steagul, pânzele, catargul și frânghiile-ncordate Sunt de-argintul lunii clare melancolic sărutate Și pe-oglinda străvezie se răsfrâng nedeslușit, Așternându-se ușoare pe al mării infinit. Atmosfera poartă-n unde simfonia veseliei; Glasuri, cântece, mișcare sparg tăcerea de cristal Și se duc, coboară, urcă, când pe-un val, când pe alt val, Să sporească vraja nopții și splendoarea feeriei, Căci pe vasul nins de lună e serbare. Generos Vrea să fie Osman-aga cu ai săi de astă-dată, Fruntea lui pentru o clipă nu mai pare încruntată Și s-arată bun și nobil și cu toți prietenos. Masă lungă e ...
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale) Poveste de Ion Luca Caragiale IMITAȚIE A fost odată un împărat ș-o împărăteasă, care aveau trei feciori: ăl mai mare să fi avut șapte anișori, ăl mijlociu vreo șase și Prâslea vreo patru. Și erau frumoși și cuminți de-ți era mai mare dragul să-i vezi. Odată, împăratul pleacă la vânat după fiare cu o sumedenie de curteni; și merg ei cât merg călări pân păduri, pân munți, și numa într-o livede răcoroasă, când se opresc să mai răsufle caii de atâta urcuș, aud niște miorlăituri, să fi zis că e vreun cotoi sălbatic, ori cine știe ce lighioană. Au început să sforăie caii și să-și ciulească urechile înspre partea de unde venea zgomotul. Împăratul zice: "Ce să fie?" că nu se vedea nici o mișcare în iarba înaltă a pajiștii și miorlăiturile îi dedeau zor înainte. Un curtean tânăr, mai îndrăzneț, zice: "Nu dați drumul câinilor!", sare jos de pe cal și, pâș-pâș pân iarbă, merge binișor cu arcul gata cătră locul bănuit. Aproape de tot, se oprește și-ntinde arcul. Altă miorlăitură... Trage, săgeata vâjâie și se pierde în desișul ierbii care se ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VI Sătana cade-în melanholie Socotind asupra sorții sale; A iadului s-adĂ¹nă boierie Și să sfătuiește cu ce cale Va s-ajute turceștilor gloate; Țiganilor să fârșesc bucate. Acum peste-ochian șoimanul soare [1] Strălucea dositelor ostroave, Noaptea cu neagra sa învălitoare Câmpi acoperisă și dumbrave, Iar' de grele-ostăneli obosita Dulce răpăusa prin staure vita. Numa fieri priveghia răpitoare Și bărbații cu cugete rele; Lupul gonea după căprioare, Buha vâna-în tufe păsărele, Ș-umbla ș-alte jivini stricătoare Ce-întunerec iubind fug de soare. Era vremea tocma-întiaș dată Când cântă cocoșii de cu sară, Ș-încălecând mături sau lopată La Rătezat strigĂ²ile zboară, Când să preumblă cele frumoase Strâmbând oamenilor dreptele-oase. [2] Toate-adecă-odihnea cele bune, Numa cele rele, blăstămate, Umbla după-a lor înșelăciune, Cum sunt duhurile necurate Care nu dorm nice-odinioară, Ci noaptea-în toate părțile zboară. Tocma pe-acea vreme, supt afunda TartĂ¡rului peștere, Sătana Scoțind capul afară din unda Văpăii nestânse, cu tirana Sa privire, pe diavoli învită Să muncească făptura osândită, Iar' el prin aceasta să desfată Ca ș-un craiu tiran ...
Emil Gârleanu - Furnica Furnica de Emil Gârleanu În mahalaua Tătărașilor toți îl cunoșteau pe Ion Cuhulea. Născut și crescut acolo, trăind cincizeci de ani în șir numai pe locul acela, nici nu putea fi altfel. Copiii, de la vârsta de șapte ani, când prindeau să învețe carte, pe lângă școală, mai știau unde-i biserica și casa lui Cuhulea; iar biserica era mai greu de nimerit decât căsuța moșneagului. Dintr-un bordeiaș prizărit, locuința Cuhuleștilor la-nceput, astăzi moșneagul clădise, din munca lui, patru odăițe, cu pereții îmbrăcați pe dinafară într-o perdea de iederă care flutura la cea mai mică bătaie a vântului, ca un fald de steag. Și cum era pe un vârf de dâmb, din orice parte a Tătărașilor puteai privi drept în ograda lui Cuhulea. La început Cuhulea a fost paracliser un șir întreg de ani, apoi, la bătrânețe, s-a lăsat, și acum stătea să se odihnească. Om scurt, ciolănos, purta mustățile rase și, cum era spân, mai nu i se cunoșteau nici sprâncenele. Numai ochii albaștri și totdeauna speriați împrăștiau ceva neobișnuit peste fața lui. Era morocănos, rar intra în vorbă cu cineva, și atunci ...
... toată greutatea trupului puternic de douăzeci și trei de ani, în albastru... și ușa se-nchide pe dinafară. Vorbe?... încap vorbe? Cum o femeie știe alinta - cum degetele ei delicate se înfig în mușchii încordați - și gura ei rece ca gheața și ochii ei beți - și puful mărunt de pe obrajii ...
Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î
Constantin Stamati - Cum era educaţia nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioţii în ţară Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții în țară de Constantin Stamati Eu scriu această satiră după idiomul linguei romano-slavonă, ce se vorbea în secolii trecuți și după moralul boierilor acelor timpuri, corciți cu greci, în care barbarism căzuse românii, desființându-se de fanarioții greci școlile naționale din Iași, din Suceava, din Hotin, din Cotnar, din Bacău, așezate de către domnii vechi: Alexandru cel Bun, înțelepții Movilești, elinistul Duca, Iacob Despotul, Vasile Alvanitul, Cantimireștii și alții, în a cărora fericite zile înflorea lingua română; această diplomatică au urmat grecii ca să amorțească patriotismul românilor de care ei se temeau, și ca să înădușe istoria lor, făr’ de care nu este patrie, și să introducă în școale lingua grecească cu dascălii lor (căci lingua grecească trebuia fanarioților, iar nu românească); deci cu acest mod moldovenii rămaseră nici greci, nici moldoveni, pân’ s-au întemeiat iarăși școlile naționale de la 1830, de când vedem propășind învățăturile în lingua română, dezvelindu-se istoria nației și înviind patriotismul. (n.a.) Convorbire între o neneacă, adică mamă cucoană, cu fiul său cuconaș alintat, ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a II Țiganii trimit la Vlad solie, Să le scurte cale delungată. Dar', întracea, cum pe dăscălie Trebuiește-a să-arma ș-a să bate Sfătuiesc. Pe Romica răpește Cel rău, iar Parpangel pribegește. Grija țiganilor cea mai mare Acum răzăma toată-în bucate, A rămânea-înapoi fieșcare Să sâlea, lângă cele-încărcate Carră cu mâncări, iar la-împărțală Era multă sfadă și cârteală. Dar' ș-altă nevoie le sta-în cale, Căci pe nemâncat nu putea merge, Zâcând că l-e greață cu rânze goale Să trapede-atâta și s-alerge!... Când era sătui, punea pricină Că le-ar fi rău și făcea hodină. [1] Așa făcând, abea câte-o millă Călătorea pe zi, păn' ce-odată Bunul Drăghici chemă pe Ciurilă (Era-într-o zi pe-hodină-așezată): ,,Pasă! (grăi) strigă să să-adune VĂ³ievozii și fețele bătrâne, Că bune lucruri eu am și multe De-a le zice-în puține cuvinte, Dacă-or voi doară să mă-asculte; Și m-or asculta, de au minte!..." Ciurilă-îndată mearsă de-acia Și strigă-întru toată țigănia: ,,Tot omul s-audă și ...
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
Vasile Alecsandri - Chiriţa în Iaşi Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă de Vasile Alecsandri Comedie cu cântece, în 3 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.1.1 I 2.1.2 II 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 4 ACTUL III 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.2.1 I 4.2.2 II 4.2.3 III 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX PERSONAJELE Cucoana CHIRIȚA GRIGORI BÂRZOI, șoțul ei ARISTIȚA, CALIPSIȚA, fetele lor PUNGESCU, coțcar bucureștean BONDICI, coțcar ieșean GULIȚĂ, copilul Chiriței Văduva AFIN LULUȚA, copila ei Sărdarul CUCULEȚ, director de agie UN FECIOR BOIERESC IOANA țiganca UN SLUJITOR DE BARIERĂ UN SURUGIU UN NEAMȚ CU ORGĂ POFTIȚI LA BAL, SLUGI, SURUGII, CAI DE ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale Cuprins 1 Întâmpinarea crailor 2 Cele trei hagialâcuri 3 Spovedanii 4 Asfințitul crailor Întâmpinarea crailor "...au tapis-franc nous Ă©tions reunis" L. Protat Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi. Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace. Ațipii iarăși, dar pentru scurtă vreme. Sărăcia de epistolă se înființă din nou, însoțită de cruda lumină a unei lămpi. Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem ...
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil Din albumul unui bibliofil de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I - Boierii așezate de Alexandru-Vodă cel Bun și Bătrân 2 II - Formulă de afurisenie 3 III 4 IV - Epitaful lui Prale 5 V - Fragmente dintr-o poveste 6 VI - Rime defectuoase 7 VII - Câteva cugetări 7.1 Cuvinte vechi franceze din XV secol 7.1.1 A 7.1.2 B 7.1.3 C 7.1.4 D 7.1.5 E 7.1.6 F 7.1.7 G 7.1.8 H 7.1.9 J 7.1.10 L 7.1.11 M 7.1.12 N 7.1.13 O 7.1.14 P 7.1.15 R 7.1.16 S 7.1.17 T 7.1.18 U 7.1.19 V 7.1.20 Y 7.2 Stoicismul românului 7.3 Arghir 7.4 Neculai Bălcescu 7.5 Cântecul Bucovinei 7.6 Geanta lui Moș Cosma I - Boierii așezate de Alexandru-Vodă cel Bun și Bătrân Logofăt mare judecător și alegător de ocine. Ispravnic pe o seamă de oameni de frunte, ce sunt curteni la țară, și judecător tuturor cine sunt cu strâmbătăți ...