Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AMINTI
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 178 pentru AMINTI.
Dimitrie Anghel - Cedrul Cedrul de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 1088, 28 dec. 1911, p. 1. Majestuos își înalță fruntea, în ziua aceasta primăvăratecă și îndulcită de soare, bătrînul cedru din Grădina Plantelor și freamătă căutînd în zări neagra dungă a cocorilor, ce vin din țara lui. Străin și singur visează patriarhul la țara Libanului, unde praful de pe drumuri se ridică în pulbere de mărgean roș. Murmură așteptînd să-i răspundă o șoaptă de palmier, tace ascultînd surdul zgomot ce-l face rodul unui măslin în cădere, se cutremură cu tot frunzarul văzînd pe orizont cum trec norii deși, închipuind caravane. Anemone albe înstelează verzile mări de ierburi, crini uriași își scutură polenul în soare, miresme tari de roze vin să-i îmbete frunzarul. Vorbe străine însă răsună, și bietul patriarh amintindu-și că e în surgun își încetinează păinjenișul de rămurele, încremenește din nou rotunda-i umbră pe pămînt și tace. Placa înfierbîntată de soare, ce o poartă pe trunchi, cu inscripția anului cînd a fost smuls din pămîntul țării lui și peste care se înclină curiozitatea trecătorilor, îl arde ca un stigmat... Cercuri rotunde, ca undele unor vibrații, i-au pornit ...
Dimitrie Anghel - Garda imperială
Dimitrie Anghel - Garda imperială Garda imperială de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 9 oct. 1910, p. 134—136 Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama. Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborît și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu. Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sînge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lîngă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pîlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și noi stăm cuminți și tăcuți, cu micile noastre suflete călătoare ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu Pe un volum al lui E. Gîrleanu de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 13—14, 16 ian. 1911, p. 201—203. Brun, ca ieșit dintr-o sticlă de cerneală, adevăratul tip de oriental; ochi languroși și veșnic îndoliați de odaliscă. Cînd nu cuvîntă, știe să privească și să asculte. Înmagazinează bun și rău, minciună și adevăr, cu lăcomia struțului care nu alege cînd îi e foame. Buna lui credință e nesfîrșită și, printr-o bizarerie curioasă, cu care l-a dotat natura, după cîtva timp de la inhibiție, el își însușește toate întîmplările, transformîndu-le și dîndu-le proporții uriașe. Invenția la el e o trebuință organică, e o reacțiune contra uniformității, un antidot fără de care viața n-ar mai avea nici un haz, e, ca să zic așa, pîinea lui cotidiană. Și-apoi, ce-are a face dacă un lucru e adevărat sau nu, cînd el poate să deștepte curiozitatea cetitorului măcar o minută, sau poate avea aparența unui adevăr. Dacă baronul de MĂ¼nchhausen, de cinegetică memorie, care și-a petrecut cea mai mare parte din existență în lumea lighioanelor, ...
Dimitrie Anghel - Puterea amintirii
Dimitrie Anghel - Puterea amintirii Puterea amintirii de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 19 octombrie 1913 Ne vom aduce-aminte de toate pîn' la urmă, O, draga mea... Și dacă viața nu se curmă Ci stăruiește încă închisă în morminte, Atuncea și acolo ne vom aduce aminte ! Inertă de-ar sta mîna pe veci, și gura mută, Ca două negre peșteri ce-arar, își împrumută Ecoul fără voie și cînta în furtună, A noastre două inimi cînta-vor împreună. De nu va vrea ce-i nobil în noi și ce-i lumină Să-și amintească, totuși, aceea ce-a fost tină Va tremura, căci pururi argila modelată, Păstrează urma mînei de care-a fost sculptată. Oricum, pînă la capăt aminte ne-om aduce, Și oricît de departe destinele ne-or duce, Mereu și pretutindeni, oricînd și orișiunde, Cînd mi-oi suna eu lanțul, al tău îmi va
Dimitrie Anghel - Triumful vieții
Dimitrie Anghel - Triumful vieţii Triumful vieții de Dimitrie Anghel Doctorului Hoenig Să reînvii din nou ca pasărea Phoenix e desigur o problemă extraordinară. Dar, oricîte mizerii te-ar abate, oricîte dezastre ar fi să ți se întîmple, ești dator să păstrezi scînteia care mai arde în tine și s-o ațîți din nou, s-o faci flacără. Dacă flacările mi-au luat tot ce-am avut pămîntesc, dacă a fost scris să mi se distrugă toate pioasele amintiri, dacă mi s-a fărîmat cuibul acela unde mă aciuiasem o clipă și unde am fost fericit, visînd și lucrînd, trebuie să fiu tot atît de fericit că viața a pus cu prisos puteri în mine ca să pot renaște. Visurile, pe cari le-am visat și am încercat să le încheg, va trebui să renunț la ele, căci nu poți visa de două ori același lucru, precum nu te poți scălda de două ori în același fluviu, cum spune un vechi adagiu. În cazul meu, acel scripta manent e o tristă ironie, și manuscrisele mele au dovedit-o îndeajuns. Dacă am perdut atîtea însă, sufletul meu a avut și bucurii, căci numai ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, ...
Gelu Vlaşin - 9:20 â†�â†� 9:09 9:20 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 9:49 →→ n-am nume să-ți dau cuvinte pe strada cu florile care-și preschimbă zâmbetul poate albastru paharul din sticlă mată pe care nu-l mai vrei de la mine n-am nume culori așternute peste chipul tău degetul aleargă printre musafirii pitici un felinar uitat sau pantofii decupându-mi vârful unei priviri căzute la picioarele tale termură mâna stângă peste pian cu motive abstinente poate amintindu-și toate nopțile prin care aștept o dimineață cu
George Coșbuc - Drumul iubirii
George Coşbuc - Drumul iubirii Drumul iubirii de George Coșbuc Eu o știu din cartea sfântă, Și ți-o spun, să te ferești! Baiazid, tălmăcitorul Vrerilor dumnezeiești, Ale cărui vorbe-arată Drumul spre-adevăr, precum Carul de pe cer conduce Navele spre-al Nopții drum, Predica-n moscheie-odată: - "Dumnezeu, el ne iubi, Să-l iubim și noi." Într-asta Ben-Said grăbit veni: - "Mare-nvățător al nostru, Cel de-Alah din cer trimis! Mi-am pierdut de ieri măgarul, Și-am avut ast' noapte-un vis Șă te-ntreb aici pe tine, Că tu știi și poți să-mi spui." Baiazid privi la dânsul Și-a zâmbit de vorba lui. Dar continuă cuvântul: - "Spuneți, care dintre voi Nu-i convins că peste veacuri Până-n zilele de-apoi Singura iubire este Sfântul drum adevărat?" Toți tăcură. Ahmet singur, Un bătrân întunecat, Ridicându-se, răspunse: - "La ce-a dat-o Dumnezeu? N-am știut-o niciodată, Spune-mi ce-i, s-o știu și eu!" Baiazid încet se-ntoarse, Și-arătând spre-acel bătrân: - "Ben-Said, tu cați măgarul, Iată-l, ăsta-i, adă-i fân." Mi-a rămas aminte vorba Marelui învățător. Ben- ...
George Coșbuc - Pentru libertate
George Coşbuc - Pentru libertate Pentru libertate de George Coșbuc Publicată în Universul literar , 1903, nr. 19 (12 mai) Plângem, da, că prea ne doare! Nu pe noi! Crescuți în chin Ne-amintim de-un timp cu soare Și-l cunoaștem cel puțin! PIângem pe copii, sărmanii, Că-ntr-al temniții mormânt Își încep în noapte anii, Neștiind ce-i soare sfânt. Plângem, da, și strâns ne strângem Lâng-olaltă, câți suntem, Dar să știți că nu ne plângem Ca nebunii cari se tem. Robi, meniți prin jocul sorții, Noi ai chinului am fost, Însă nu, și nu, ai morții! Nu cătăm noi adăpost Nici în milă, nici în rugă; Asta cear-o de la voi Cel ursit să fie slugă Dar n-o cereți de la noi! Vom răbda, privind în fața Orișicui, și-a orice chin, Că noi știm că-i multă viață Și în noi, și-n cei ce vin. Blestemați pieri-vor regii Cari s-abat din drumul drept Ne-ați adus stricarea legii Și ne stați cu mâna-n piept. O, și-n loc s-aveți rușine, Vă mândriți cu ce-ați adus: Dar puterea, știți voi bine, Nu vi-a ...
George Ranetti - În noaptea de 10 mai
George Ranetti - În noaptea de 10 mai În noaptea de 10 mai de George Ranetti Publicată în Furnica , an IV (1908), nr. 191 (8 mai), semnată Cyrano E zece mai... Iluminații... Ăst miez de noapte pare-amiazi. Scînteie mii de constelații Printre ghirlandele de brazi. Orașele-s iluminate În chip atîta de feeric, Că, prin contrast, bietele sate Zac și-n mai negru întuneric. Au fost și-n satele sărace Iluminații... N-ar mai fi ! Arzînd, bogatele conace Schimbau și-acolo noapte-n zi. Și totuși, nu ne-nvățăm minte ! Tot lux ! Tot fast ! Deșertăciuni Ce fac dintr-un popor cuminte Un vast ospiciu de nebuni. O, stingeți lămpile acestea: Îmi face rău lumina lor ! Căci ele mi-amintesc povestea Cea tragică a satelor... Privind mulțimea ce se strînge Sub lampioane ce sclipesc, În roșul razelor văd sînge Nevinovat și
George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii
George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii L. Rebreanu: Golanii de George Topîrceanu Subiectele schițelor dlui Rebreanu sunt simple și originale. În prima bucată a volumului ( Golanii ), asistăm la zbuciumul unui „întreținutâ€� care și-a făcut o carieră din josnicia lui și care, ajungând în pragul bătrâneții, se vede părăsit pentru întâia oară de amanta întâmplătoare care-l hrănește. Tot atât de impresionantă e criza sufletească prin care trece acest tip, țesută din gelozie, tristeță sfâșietoare și spaimă pentru viitor, pe cât sunt de interesante viața pe care o duce și „concepțiaâ€� lui asupra acestei vieți. Căci tipul filozofează pe alocurea. Cu această schiță (ca și cu alta, Culcușul ) dl Rebreanu ne duce într-un mediu neexplorat încă de prozatorii noștri. Întreținuții aceștia, de speța cea mai de jos, ca Gonea Bobocel, alcătuiesc un fel de breaslă aparte, certată cu morala și aproape întotdeauna și cu legile societății. Pentru ei lumea e împărțită în „șmecheriâ€� și „fraieriâ€�. Șmecherii sunt acei care au înțeles rostul acestei vieți (!), au înțeles adică, din vreme, că trebuie să trăiască fără muncă pe spinarea altora, să tragă chiulul vieții. Iar „fraieriiâ€� sunt proștii de oameni cinstiți, care ...