Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru APROAPE DE
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 555 pentru APROAPE DE.
... George Coşbuc - Vântul â†�â†� Rugămintea din urmă Vântul de George Coșbuc ( Balade și idile ) Vestitorii primăverii →→ De fete mari e lunca plină, Iar vântul, răsfățat copil, S-apropie tiptil-tiptil De pe sub fagi, de pe colină. Și fetele cu drag suspină: O, Doamne, Doamne, adă-ni-l! Pe umeri blondele lui plete Tresar și sar încetinel. El e frumos ... acasă Și-ascultă fetele ce zic; Mai rupe-n palme câte-un spic Și răsfățat apoi își lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de câmp nimic. Și printre spice el șoptește, Vorbind aiurea și-alintat! Și, cum se plimbă-n lung și-n lat, Cu fetele să-mprietenește Și ... părul lor, În urmă brațul și-l întinde, Pe cea mai dragă o cuprinde Și-o strânge către el ușor. Tot mai aprins, tot mai aproape: Să te sărut, drăguțo, vrei? Ce ochi frumoși ai, viorei, Ca un întins adânc de ape. De el nu-i nici un chip să scape Și-atâta lucru-n urmă ce-i? Ea stă la pieptul lui pierdută, Dintâi cu ochii la ... odată și-l sugrum, Că prea s-obrăznici românul, Auzi, dar cine-i el, păgânul, Ca să-mi sărute fete-n drum? Nu știe nimeni ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
... unei biserici vechi, la țară, Ați înțeles că nu e măcar nepot de vară Al vreunui stâlp al țării, și, prin urmare, nu e Împins de spete scara măririlor s-o suie... Pârinții lui muriră departe, în bordeiul Deasupra cărui, singur, mai stă de strajă teiul Ce i-a umbrit străbunii în zile mai senine... La umbra-i primitoare era așa de bine! Dar, din copilărie rămas orfan, băiatul A fost silit din vreme să-și părăsească satul Și la oraș el însuși pe sine ... atotstăpân e gerul. Zadarnic soba veche mai străjuie ungherul, Și-adesea îi îngheață cerneala-n călimară... Dar viața asta totuși nu i-ar părea amară, De n-ar cunoaște lumea cum este prea de-aproape, Și-n ea n-ar fi nici oameni mișei, nici versuri șchioape... Deci, cum venea spre casă, într-un amurg de toamnă, Îl ia cu frig din spate... El, neștiind ce-nseamnă, Nu vrea să bage-n seamă că nu-s chiar semne bune... Dar nopțile ... i iubește nime, Ca florile plăpânde ce n-au decât o vină: S-anunțe primăvara că trebuie să vină... Dar eu n-acuz pe nimeni de ...
... Mihai Eminescu - O, mamă... O, mamă... de Mihai Eminescu O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi; Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt, Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău... Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. Când voi muri, iubito, la creștet să ... meu... Mereu va crește umbra-i, eu voi dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim, Mormântul să ni-l sape la margine de râu, Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu; De-a pururea aproape vei fi de
... aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ogradă, Pân- la streșină-o s-ajungă De s-alege iarna lungă? Văduvioară tinerică Șade-acolo singurică; Câte zile sunt lăsate Nu mai merge pe la sate, Câtă-i vremea unei ierne, Cât ... ficiorul. Focu-n vatră se potoale, E-o căldur-așa de moale Și sub candela smerită Ea adoarme zugrăvită; Iar cămașa stă să-i cadă De pe umeri de zăpadă, De pe munții sânului, Albi ca floarea crinului, Așa dulci și plini și dragi, Pe-a lor culmi având doi fragi Și rotunzi și ... trei zâne ca pe poartă, Câte-o stea în frunte poartă: Ele-s ursitorile Rumene ca zorile, Și ușoare calcă, slabe, Pietre scumpe-n mii de boabe Pe-a lor văluri sunt podoabe. Și prin pânze străvezie, A lor glezne argintie Nu s-ating nici de pământ, Ci se leagănă de vânt, Căci ușor ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug ... faiul alb. Curba sînului abia ridica pieptărașul, șoldurile ascuțite se străvedeau prin rochie, și faldurile, dinainte pînă în josul piciorușelor mici, cădeau rigide, triste, funerare aproape, cum trebuie să cadă de-a lungul trupului unei vestale. O cingătoare largă, făcută dintr-o fundă sfîrșită prin ciucuri auriți, îi strîngea mijlocul și se despărțea în ... sipet aproape un veac. Și astfel, în același sunet al clopotelor, căci clopotele la fel sună totdeauna, fie pentru bucurii, fie pentru dureri, dusă nu ...
Ion Luca Caragiale - Lache și Mache
... și „falșe"; atunci lumea și omenirea sunt numai o confuzie fără plan nici ordine; guvernele toate sunt rele, dar cel mai rău e cel de față; omul este un joc nenorocit al oarbei întâmplări, o victimă a societății — principii aproape anarhiste — totul se stinge într-un mormânt! — amar scepticism! „Mănâncă și bea, Lache ori Mache! că cu atâta ai să te alegi ... care-l dă omului orice triumf de care el nu era sigur. Figura adresantului era radioasă, a lui Lache lugubră: pentru întâia oară de când se cunoșteau, cele două chipuri avură două deosebite feluri de expresie — și ce deosebire fatală! De aci, urmă grozavul fenomen al rupturei prieteșugului lor. În acea zi, vremea s-a stricat, cerul s-a turburat, și cu ... întrebare, la care probabil el ar fi răspuns cu aceleași amare cuvinte, când Mache, plouat ca un cotoi aventurier, intră în cafenea: nu se văzuseră de douăzeci și trei de ceasuri și trei sferturi! Aceea ce se petrecu în momentul acela între ei nu se poate scrie cu nici un fel ...
... George Coşbuc - În biserică În biserică de George Coșbuc O, prinde-mă de mână, iubito, și mă du Aproape, să ne fie vecin iconostasul, Sub bolți între columne molatic sune-ți pasul, Și eu voi fi cucernic cât ești de blândă tu. Atâta sunt de rece, mă-nfior să o spun. O, dacă știi tu, Fanny, că-mi ești atât de dragă, Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă, Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun! Ești tare, cât să-mi ... am crezut d-a pururi, eu îți voi crede ție, Și face-mi-voi o dogmă din tot cuvântul tău. Mă va-nspira de nobil al ochilor tăi plimbet Și-atâta poezie din ochi am să culeg; Zâmbindu-ți inocența din sufletul întreg, Eu voi cunoaște raiul din fiecare ... și-atât de bun voi fi! Eu nu iubesc pe nime, sunt lut sălbatic, Fanny, Dar cere-mi tu, și vecinic îmi voi iubi dușmanii, De-mi zici să iubesc pietre, eu pietre voi iubi. Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă! Din cât sunt rău o, vino, cuprinde ... Fă tot ce vrei din mine!
... Gheorghe Asachi - Caminul Caminul de Gheorghe Asachi Fabulă Pe când frigul domnea-afară, Vizitele merg și vin, Toată ziua, pănă-n sară, Focu-ardea în un cămin, [1] Dar salonul ... încă tot răcoare. Oaspeții, deci, boieri, dame, Bătrâni, tineri, fiice, mame, Să se încălzească vin Mai aproape de camin. Cel ce nu-ncape se-mpinge De-a-l pute macar atinge, Și caminul împreună Mai mulți curtezani ș-adună. Șoptituri, străine zise De la ii deș-auzise, De-nteres au de amor, Și de intrigi multe ori, El, discret [2] , da vorbei drum Pe-unde ieșea al său fum. Înmândrit caminul dar De-așa post de secretar, Și căldura, har străin, Socotind spirt de camin, Cu dispreț el tot privea Peste scauni, canape, Ca pojâjie de casă În ungherul ei rămasă. Dar a lui orbire ține Pănă primăvara vine. Cald fiind în orice loc, Nu se face-n camin ... vei pierde-un har străin, Vei păți c-acel camin! Note ^ Camin, franțuzește șemine, este acel horn elegant întrebuințat pentru încălzirea saloanelor. Cuvântul e dedus de la camin (horn), de la care vechea dregătorie caminar, ce avea inspecție asupra ogeagurilor curții domnești, precum stolnicul se îngrijea ...
Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea
... Ion Luca Caragiale - Conu Leonida faţă cu reacţiunea Conu Leonida față cu reacțiunea de Ion Luca Caragiale 1880 ( O odaie modestă de mahala. În fund, la dreapta, o ușă; la stânga o fereastră. De-o parte și de alta a scenii câte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt așezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întâi, la stânga, o sobă cu ușa ... sac. ( cu tărie ) D-apoi bine, frate, până când tot rabdă azi, rabdă mâine ? că nu mai merge, domnule, s-a săturat poporul de tiranie, trebuie republică! EFIMIȚA: Adică, zău, bobocule, de! eu, cu mintea ca de femeie, pardon să te-ntreb și eu un lucru: ce procopseală ar fi și cu republica? LEONIDA ( minunat de-așa întrebare ): Ei! bravos! ș-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ți mai trebuie? Apoi, închipuiește-ți ... face mai curând republică, soro ? LEONIDA: Hei! te lasă reacționarii, domnule ? Firește, nu le vine lor la socoteală să nu mai plătească niminea bir! e aproape de
Dimitrie Anghel - Moartea narcisului
... Din toată gingășia ta candidă de fată, Din tot ce strălucește și-aduce bucurie ! O ! tu, care mi-ai dat-o s-o am tovărășie, De-ai pus un gînd într-însa, din clipa asta sfîntă, În amintirea tristă a celui care-o cîntă, Tu apără-l de lume, de moarte și uitare, Și cugetă la răul ce-l poate face-o floare. IV În liniștea odăii s-a stins încet-încet... Nu ... ce-ngroapă cu dînsul un secret. Așa s-a stins în taină, și nimeni n-a știut, Căci în minuta asta de grea melancolie, Eu singur stam de față la muta-i agonie, Și singur mi-am dat seama atunci ce s-a pierdut. Iar cînd a fost ca ... primăvară, Și o mireasmă dulce deodată mă-mpresoară, De parc-ar fi deschisă fereastra spre grădină. Și-acum mînile-i pale le simt de mine-aproape... — Ah ! pale mîni, tot răul vă fie-ntors în bine — Ce duh își poartă lampa arareori în mine De ...
Ion Luca Caragiale - Politică și cultură
... folosească și altora decât acelor ce le-au ridicat. Artă, literatură, filozofie – astea sunt monumente pe cari nici nu poate, nici n-ar avea de ce, să le ridice o lume cum e cea de astăzi la noi. * Faptul că la noi statul este aproape totul si societatea aproape nimica are o consecință foarte păgubitoare pentru cultivarea chiar întâmplătoare a artelor și literelor. E adevărat, după cum am spus, că, în loc ... și gândiri proprii? De ce, chiar din lumea de strânsură de așa diverse proveniențe, care mișună dasupra poporului, nu s-ar găsi arareori și individualități de o proveniență mai aleasă și mai nobilă, care să se însufle de la acele nevoi, simțiri și gândiri ale poporului, și, pătrunzându-se de geniul acestuia, să-i ilustreze frumoasa limbă? De ce se-ntâmplă așa de rar în literatură, căci de artele celelalte nici vorbă nu poate fi, o producție de seamă? De ce? — Am spus-o de la început. Statul are aci greaua sarcină de a forma o societate. Pentru îndeplinirea acestei sarcini, el are nevoie