Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARUNCA (CU PIETRE)
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 227 pentru ARUNCA (CU PIETRE).
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... întovărășit de un copil, ca de vreo opt ani, bălai, cârlionțat, îmbrăcat într-o cămașă petic de petic. Copilul ține în brațe un pisoi cenușiu cu cercei roșii în urechi. Mirea, sărac de tată, n-are altă mângâiere decât pe nea Zobie. Cu el se-nțelege. Cu el și cu pisoiul. Și când mă-sa îi caută, adesea îi găsește ghemuiți unul peste altul. Gușatul orcăie cu fața în sus. Pisoiul, lipit de fruntea lui îngustă, toarce caierul său neisprăvit. Copilul stă lângă acest sân zbârcit și negru ca pământul. — Nea ... începu să alălăie un cântec înfiorător. — A, la, la, la, lu, la, lu, la, lu! Mirea începu să țipe ascuțit, vesel de cu ziuă de ce-o să câștige de la cucoanele lui cu mâinile moi ca puful, cu ochii blajini, cu zâmbetul pe buze. Și juca în jurul gușatului, tremurând de răcoarea dimineții. Și Zobie cânta mereu, arătând cu ciomagul spre soarele care se aprinsese în vârful munților. În toată liniștea surdă a platoului nu se-auzea decât glasul ascuțit al copilului ... Soarele se ridicase ca la două sulițe și scânteia pe cerul fără pic de nori, amenințând să zăpușească orașul cu arșița sa. Carele cu ...
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut
... un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa ... gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! Treceți în grab’ pentru acei ce soarta prigonește, Dorind ca să nu stați, Și curmați cu a lor viață chinul ce-i osândește, Iar pe noi ne uitațiâ€�. Dar geaba cei să steie oara, căci timpul îl pripește Și ... dulci, De mine neuitate! Lacule răsfățate, etern s-o pomenești, În ale tale ape limpezi, sau tulburate, În ale tale țărmuri ce ne-ncetat stropești Cu-a tale valuri spumegate; În zefirul ce geme pe-al tău luciu zburând, În lunca de pe țărmuri ce noaptea lin foșnește, În ...
Constantin Stamati - Timpul trecut
... un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa ... gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! Treceți în grab’ pentru acei ce soarta prigonește, Dorind ca să nu stați, Și curmați cu a lor viață chinul ce-i osândește, Iar pe noi ne uitațiâ€�. Dar geaba cei să steie oara, căci timpul îl pripește Și ... dulci, De mine neuitate! Lacule răsfățate, etern s-o pomenești, În ale tale ape limpezi, sau tulburate, În ale tale țărmuri ce ne-ncetat stropești Cu-a tale valuri spumegate; În zefirul ce geme pe-al tău luciu zburând, În lunca de pe țărmuri ce noaptea lin foșnește, În ...
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)
... singur a...m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate, Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere ... pe tăcere, fără veste, Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta. Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este Cu-aste vorbe răsuna: "O, vreme, oprește-ți zborul! ceasuri blânde,-ascultătoare, Opriți cursul vostru, stați! A zilelor mai frumoase plăcerile fugătoare Lăsați să ... iubim dară, de secunda ce grăbește Grăbiți să ne bucurăm; Vremea este fără țărmuri, omul liman nu găsește; Curge, și noi naintăm!" Timp gelos! e cu putință aceste ceasuri sfințite, Când amorul în lungi unde ne revarsă fericiri, Să zboare de noi departe, asemenea de grăbite Ca și în nenorociri? Cel ... ce vremea vă păstrează sau vă poate re-nnoi, Păstrați ținerea de minte acestei nopți prea frumoase Cel puțin a vă-nsoți. Fie cu tine-n repaos, fie și în vijelie, Frumos lac, și în privirea dealurilor ce-asudez, Și-n aste sălbatici râpe, și-n brazii ce cu ...
Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine)
... singur a...m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate, Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere ... pe tăcere, fără veste, Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta. Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este Cu-aste vorbe răsuna: "O, vreme, oprește-ți zborul! ceasuri blânde,-ascultătoare, Opriți cursul vostru, stați! A zilelor mai frumoase plăcerile fugătoare Lăsați să ... iubim dară, de secunda ce grăbește Grăbiți să ne bucurăm; Vremea este fără țărmuri, omul liman nu găsește; Curge, și noi naintăm!" Timp gelos! e cu putință aceste ceasuri sfințite, Când amorul în lungi unde ne revarsă fericiri, Să zboare de noi departe, asemenea de grăbite Ca și în nenorociri? Cel ... ce vremea vă păstrează sau vă poate re-nnoi, Păstrați ținerea de minte acestei nopți prea frumoase Cel puțin a vă-nsoți. Fie cu tine-n repaos, fie și în vijelie, Frumos lac, și în privirea dealurilor ce-asudez, Și-n aste sălbatici râpe, și-n brazii ce cu ...
... astă lume decât viața ticăloasă, Și-asta încă pănă-n sară a da regelul m-am prins. Smulge arma de la hoțul, și cu voce furioasă De amic nu te îndura! strig, apoi cu cea măciugă La pământ pe trei i culcă, ceialalți se dau la fugă. Soarele ieșind din nouri săgetează al său foc, De căldură, d-osteneală ... lin murmuriu În tăcerea cea adâncă la urechea sa pătrunde; Stă, ascultă ș-apoi vede dintre stânci un izvor viu, Ce varsa în vas de piatră argintoase a lui unde. Acolo, cu însatare, soarbe, s-udă, se-nviază, A lui membre ostenite cu putere răcorează. Acum soarele-ntre arbori lunecând al său lucor, Preste iarba înverzită tindea umbre colosale, Ce prin forme îngăimate zugrăveau icoana lor; Călători doi ... adâncul răsunat-au vorba lor, Conștiința, grija îl mână și-a lui pas înaripează. Turnurile Siracuzei soarele apuitor, Răsfrângându-se prin nouri, aurea cu a lui raze, Când Filostrat, a lui casnic, pre al său domn neferice Îl întâmpină cu ...
... o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în ... îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci și trupușorul lui, pe ... se desfăcuse: o săritură, — sau o vedea el ce-o face. Atunci se mișcă din nou, și după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte și coborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe ...
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)
... a dlui Panait Istrati , fenomenalul proletar român din Brăila, căruia Romain Rolland i-a deschis drumul celebrității în literatura apuseană. Am urmărit însă cu viu interes articolele lui din Adevărul literar . Cu tot fondul lor ideologic, adesea naiv și uneori confuz, articolele lui Istrati, prin căldura sincerității lui impresionante, atrag ca orice manifestare liberă a unui ... jemanfutismul și fudulia cu care-și narează succesul nu sunt lipsite de un oarecare farmec bonenfant , care „îl prindeâ€�â€�... Deprinși până la saturație cu proza beletriștilor noștri din ultimul timp, încărcată de o pretențioasă etalare de erudiție într-un stil fad, pomădat și pedant, era gata să uităm că ... scump decât o arhivă sau o bibliotecă ambulantă. De la o viață sufletească intensă, generoasă, tot se mai pot înfrupta și cei de pe delături cu câte ceva, — pe când de la egoismul ascet, oricât de cultivat ar fi, nimenea nu s-a ales niciodată cu nimic. Am mărturisit de la început că nu cunoaștem încă opera literară a lui Panait Istrati. Cuvântul lui Rolland și mai cu ...
... străbate Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece, Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece. Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită, Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas. De trei nopți și două zile bate drum făr de popas; Ș-ar fi ocolit pământul făr-a ... să-ți steie-asupră-i, și prin somn, ochiul deștept, Și cum inima-ți tresare, c-un scâncit când el te cheamă Să-l acoperi cu iubirea și cu paza ta de mamă. Vezi-l, tânjitor, cum doarme-n frumusețea-i îngerească... Cum putere-ar fără dânsul mama lui să mai trăiască? Te îndură ... Să-mi cuprindă iar grumazul cu micuțele lui brațe. Ca și mine strângi la pieptu-ți lumea-ntreagă-n fiul tău... O, de-ai ști cu ce-ntuneric copere sufletul meu Ochiu-i stins și ce pustie mi-ar fi viața fără dânsul, N-ai putea să stai, o clipă, rece ... mi plânsul!... Dar deodată-și rupse vorba limba-i amuțise-n gură, Spre copil și-ntoarce iute lacoma-i căutătură... Era mort. Înmărmurită, stătu drept, cu pruncu-n brațe,
George Coșbuc - Flăcări potolite
... gândea. Într-un târziu el a-ntrebat, Privind așa pe deal, răzleț: —„Departe-i până-n sat? Să nu vă fie cu bănat: Întreb, că sunt drumeț." — „Când ești voinic, ți-e dealu-ntins Ca șesul ici... dar pentru noi E drum cu dinadins." Și-au stat tăcuți, că i-a cuprins O jale pe-amândoi. Și iarăși a-nceput cuvânt Străinul, tremurat și ... în fundul ei. Apoi el scoase tremurând Din traista-i un cuțit de-oțel, Și, dus așa de-un gând, Strângea cuțitu-n pumn, câtând Cu-atâta drag la el! Mult timp în mână l-a-nvârtit. De patruzeci de ani purta Cu el acest cuțit: Era pentr-un dușman menit — Ce dulce gând era! Și-acum... acum e de prisos! Și-ncet cu-ncetul desfăcut Din pumnul strâns vârtos, Spre-adâncuri, vâjâind în jos, Cuțitul a căzut! Tovarăș, drag! de patruzeci De ani, ai fost viața ... Pe carele-a venit! Sosise noaptea. Din apus Se răsfira fierbând un nor De-un rece vânt adus. Zburau țipând cucori pe sus Cu
Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților
... FOST EMASCULAȚI] Rușinile lui Carterie tăiat, Cu Evpsihii, vitejește au răbdat. STIH [PENTRU SFÂNTUL SILVAN, ARUNCAT ÎN OCNĂ] În lontrul ocnelor Silvan aruncat, Ocnele lăsând, cu raiul au schimbat. * STIH [PENTRU SFÂNTUL PAMFIL, ZDROBIT ȘI ARUNCAT ÎN TEMNIȚĂ] Frecături de muncă și cu grea-nchisoare Răbdând Pamfil, Ă¡flă viață stătătoare. STIH [PENTRU SFÂNTUL AGATANGHEL, UCIS PRIN SABIE] Și lui Agatanghel, ca o veste bună, Moartea de lance ... Gavriil cerească, Pănă când îț va spune nașterea fetească. STIH [PENTRU SFÂNTA VASILISA, ÎMPĂRĂTEASA LUI MAXENȚIU] Lăsă Vasilisa pre-mpăratul pământesc Și-ș luă logodnă cu-mpăratul ceresc. STIH [PENTRU SFÂNTUL PORFIRIE, CU CEI DOUĂ SUTE DE OSTAȘI] Stătu viteaz Porfirie cu a sa oaste, Pre pizmașii lui Dumnezău lovind din coaste. STIH [PENTRU SFÂNTUL ANDREI, TÂRÂT PE PĂMÂNT PENTRU CULTUL ICOANELOR] Din țărnă sunt ... Vichentie lăudând, cum i-oi zâce? Că pre pizmașii lui Hristos îi învince. STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI MANUIL, GHEORGHE, PETRU, SIONIE, GAVRIIL, IOAN Șl LEON] Cu lance Manuil în părț tăiat două, Cinstind netăiate firi lui Hristos două. Pre Gheorghi și Petră, pentru-nchinăciune, Taie pizmașii lui Hristos cu