Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ATUNCI
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 1426 pentru ATUNCI.
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
... de apă, ca urma unei lacrimi pe un obraz uscat de boală. Lighioanele pădurilor umblau cu limba scoasă, să găsească unde să-și stâmpere setea. Atunci, unele din ele, o luară în sus, spre ținuturile înzăpezite, unde nu le putea lipsi apa niciodată. Până și buhna, cât era ea de greoaie ... ajuns, în sfârșit, într-o altă pădure. Decât se-ntunecase de-a binelea, căzuse noaptea, și peste o apă să deie nici gând. Atunci a poposit pe-o cracă, să aștepte zorii zilei. Răcoarea nopții o mai învioră. Dar cum stătea așa, plecă puțin capul, și-n ... chiar sub creanga pe care stătea, cum strălucește ceva. Ce să fie? se gândi buhna. Ochi de mâță sălbatică nu erau, fiindcă nu erau doi. Atunci? zbură jos, și care nu-i fu mirarea când simți pământul sub picioare jilav. Fusese pe acolo un șipot bogat în apă, și-acum nu ... la rândul ei, să lumineze. Poate că Dumnezeu îi hărăzise darul ăsta să mai înfrumusețeze noaptea. Deci noaptea îi era dat ei să trăiască... De-atunci s-a deprins, încetul cu încetul, să vadă prin întuneric; și acuma de bună seamă crede că vede fiindcă luminează dânsa. O fi ...
... Până la amiază trandafirul se acoperi întreg cu flori. Drumeții treceau și rămâneau locului, puneau mâinile la ochi, răsfirau nările să înghită mireasma nemaisimțită până atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau câte o floare; iar dacă aveau câte ceva în mână, aruncau să țină floarea mai bine. În locul ei răsărea ... mine. Ce nalt e, ce chipeș, și nimeni nu-l atinge; și pe mine mă dezbracă toți de frumusețile mele.â€� Un stigleț, care tocmai atunci se așeză pe o creangă, îl desluși: „Cum să se atingă cineva de spin, când tot e îmbrăcat de ghimpi!â€� Atunci trandafirul se uită și văzu că-ntr-adevăr spinul avea ghimpi. Și nu mai pregetă: se rugă îndată lui Dumnezeu să-l acopere și pe ... â€� Și se rugă de Dumnezeu să-i schimbe și lui floarea, să i-o facă roșie, bătătoare la ochi ca a trandafirului. Atunci Dumnezeu și-a zis: „Veșnic o să se ia pe pământ un lucru drept altul; căci numai eu pot ști că ce ...
Garabet Ibrăileanu - Originalitatea formei
... să ne închipuim că avem a face cu ceva existent de sine, că ar fi o deosebire obiectivă între formă și fond, căci atunci am face o mare greșeală, am cădea în metafizică. Deosebirea între formă și fond e mai mult o deosebire logică, menită a ne ... a exprima cutare sau cutare stare sufletească, cu alte cuvinte, chipul în care se manifestă în afară o stare sufletească oarecare... Dacă este așa, atunci e evident că între ceea ce numim formă și între fond există o legătură, un paralelism perfect, că orice stare sufletească își are și forma ... și alți poeți de talent, care n-au adus o formă proprie. Aceasta însă nu răstoarnă întru nimica cele spuse de noi mai sus, dimpotrivă, atunci când vom arăta gradul talentului lor, în ce constă el, și cauzele lipsei de formă originală la ei, atunci, zic, se va vedea că, departe de a restaura, această lipsă de formă originală întărește și întregește cele spuse de noi mai sus ...
George Coșbuc - Brâul Cosânzenii
... îl are Întreaga viață vis îi pare Și joc își bate de flăcăi. Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată, Și-n drumul lui umblând de-atunci Simțea de-ajuns frumoasa fată Că viața noastră nu ni-e dată De dragul unor flori din lunci. Din ochi albaștri de cicoare Pe sânu ... el! Atâta dragoste nebună! Eu nu o simt, tu n-o-nțelegi Visarea ta la ce ți-e bună? Vrei s-o visăm noi împreună? Atunci tu brâul să-l dezlegi! Ea tremură zâmbind și geme: Norocul meu întreg îl vrei! Ea numai pentru brâu se teme, Că vor afla dușmanii ... om nu i-au zărit. Dar printre crengi adormitoare Din cer un singur ochi de soare Căzu pe brâu și l-a răpit. Atunci Ileana și simțește Că-i arde plânsul în priviri; Ea după brâu în jur privește Ș-aprinsa-i față-ngălbenește Că nu e brâul nicăiri ... Făt-Frumos descinsu-mi-l-a! Și-apoi plângea, mai mare mila, Și-n nopți apoi ea s-a pierdut. De-atunci totuna este firea, Dar multe nu-s din câte-au fost Azi nu-i Ileana nicăirea, De-abia trăiește-n pomenirea Poveștilor cu dulce rost ...
George Coșbuc - Coloana de atac
... Ca grindina și plumbii cad, Se-ntunecă și-i vai ca-n iad! Și-un plumb veni cumplit cu zborul Și fără glas căzu maiorul. Atunci un ofițer înalt, Cu spada-n vânt, iar celălalt, Trăgând mereu din carabină, Săriră-n front; iar pe colină Noi după dânșii, cot la cot ... ochind spre mine, Iar bietul căpitan nu-ș cum Se puse morții drept în drum. Am dat să-l prind, ca să nu cadă Și-atunci căzui cu el grămadă Și vezi, și-acum mi-e capul prost, Că nu-nțeleg nici azi ce-a fost: M-am pomenit ... Și șapte săbii-l și loviră, Și-al optulea, un turc bărbos, Izbi turbat de sus în jos În piept cu patul puștii, fiara Și-atunci pocnind se rupse scara Și bietul căpitan căzu Pe spate-n șanț, și-atâta fu. Căci s-adunau păgânii gloată Și-un om era reduta ... brumă, Iar sângele curgea cu spumă. Nici loc să stai, nici drum să treci Și fum de pușcă, să te-neci. Și ce-am văzut atunci minune Și-n groapă morților voi spune! Nici chip de-acu să mergi în foc, Nici chip să stai sub zid pe loc. Se dete ...
George Coșbuc - Flăcări potolite
... Dar singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc: S-omoare p-un flăcău la joc. Și-i dus de-atunci, fugit." —„E dus de-atunci... Dar ce-au avut?" — „O fată... vezi, că n-are rost Să spun de la-nceput. Nimicun... ei!... și ce-a făcut ... din deal, așa ca-n zbor, S-arunce ochii-n jos spre văi, Spre sat, spre casa lor! Vor fi bătrâni, ei poate mor. Și-atunci erau flăcăi! Dar nu... în sat el ce-ar căta! El știe tot ce-ar mai fi vrut Să știe-n viața sa Sunt morți ...
George Coșbuc - Legenda trandafirilor
... ceri iarăși înapoi? O, lasă-mi viu copilul, Doamne! De ce m-alungi tu cu dureri Din ziua caldei primăveri În noaptea pustiitei toamne? Și-atunci prin templul luminat Un sunet vâjâind scoboară, Ca mulți vulturi ce grabnic zboară Și-n piatră Brama s-a mișcat: Femeie! Eu sunt ... plângi viața toată; Că de lumină vei fugi, Fiind d-a pururi supărată, Că n-ai să râzi cât vei trăi Cel mort atunci va fi în viață! Și cu nădejdea scrisă-n față Ea pleacă, și din sat în sat Prin toate casele-a-ntrebat. Și ... Îi sângeră, dar nu o doare, Că pentru-un spin avea o floare Așa e scris în cartea sfântă A legii legilor. D-atunci Răsar aceste flori pe lunci. Flăcaii-n poezii le cântă Și le slăvesc d-atunci pe drept, Nevestele le pun la piept Și fetele le pun în plete. Și-n templul zeilor doi miri Împodobesc cu flori vestmântul Și mame ...
... mărit p-orfana soră! Spre credință dau p-amicul, pănă-atuncea pre el închide; La termin de nu veni-voi, pre el vei putea ucide! Atunci regele-n vendetă, surâzând, cu aer lin, După scurtă meditare au răspuns: Ei bine, fie, Cele care-mi cei trei zile libere îți las deplin ... de-a lui urgie! Tăcând îl îmbrățoșază amicul cel credincios, Tiranului se supune și-ntră-n a lui închisoare; Cela alt atunci purcede și în timpul prețios Repede asigurează soarta giunei surioare. Prin plinirea îndatorirei a lui cuget se împacă, Iute îndărăt se-ntoarnă, ca ... a naturei elementele-a sporit. Fără paos, tot mai tare, val pe val mână nainte, Dar mai iute se strecoară clipele necontenit. Atunci el s-îmbarbatează, pe amic având aminte, Se aruncă-n sânul apei și luptând peste măsură Cu braț foarte o dispică și un zeu de ... bucurie; Nice-un ochi e fără lacrimi l-acest act pătrunzător Și la tiran se rapoartă astă rară duioșie. Pre el prinde o simțire, pănă-atunci de tot streină, Pe amicii ambi-i cheamă înaintea lui să vină. Îndelung pre ii admiră, zice: Vi s-a nimerit; A ...
... Octavian Iosif , traducere de Heinrich Heine Din Rusia doi grenadiri se pornesc Voioși să-și revadă iar Franța, Dar când au intrat în hotarul nemțesc, Atunci își pierdură speranța. Atunci au aflat dureroasele știri Că gloria Franței s-a stins: Înfrânte, zdrobite sunt marile-oștiri Și cezarul, cezarul e prins! Atunci își plecară triști frunțile lor Și plânseră cei doi tovarăși. Iar unul a zis: — Cumplit mă mai dor, Cumplit mă ard rănile ... voi iar tunul urlând Și tropot, și zângăt de arme! Cezarul meu trece-n al luptei avânt Pe groapă-mi, și-n spade ce scapăr, Atunci
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
... ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi. — Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ... coada-n baltă, ca mine, și-i avea pește să mănânci. — Învață-mă, te rog, cumătră, că eu nu știu cum se prinde peștele. Atunci vulpea rânji dinții și zise: Alei, cumătre! da' nu știi că nevoia te duce pe unde nu-ți e voia și te-nvață ce nici ... Du-te desară la băltoaga cea din marginea pădurei, vârâ-ți coada-n apă și stăi pe loc, fără să te miști, până despre ziuă; atunci smuncește vârtos spre mal și ai să scoți o mulțime de pește, poate îndoit și-ntreit de cât am scos eu. Ursul, nemaizicând nici o ... și în râs, se înciudează și mai tare și se răpede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig și începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, și să-i deie de cheltuială ...
Ion Luca Caragiale - Șah și mat!
... trece, la fiece ușă care se deschide, la orice pași pe scări, sar toți... Vine!... Nu... Nu vine. Ce să fie? Petrache Mănescu își cere atunci voie să se repează măcar să guste ceva: e obosit, toată noaptea n-a putut dormi în trăsură și n-a mâncat ... să-l cheme... Nimeni... A isprăvit; fără să mai ia cafea, se scoală să plece... Mai întreabă încă o dată pe chelner... Nimini... Atunci, ce se gândește? pentru că n-a venit încă să-l caute, n-are de ce să se grăbească; își comandă cafeaua și ... mă caute?" — „Nimini!" Ce să fie asta? Pe când însă chelnerul iese, Petrache aude un zgomot într-una din odăițele vecine, unde până atunci fusese completă liniște — o mormăială și un haha! de triumf. Se-ntoarce spre partea aceea și ia seama că la ușa cu geamuri flutură ... Dar sunt 2 trecute, coane Manolache!! — Mat! strigă Wiest. Conul Manolache deschide ochii mari pân ochelari și vede că-n adevăr partida e pierdută. Atunci, se ridică busumflat cătră Mănescu: — Aracan de mine, bre omule, dă-mi pace! m-ai buimăcit de cap ! iaca! pierz partida sigură cu vorba ...