Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AVÂND ACEEAȘI VALOARE

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 82 pentru AVÂND ACEEAȘI VALOARE.

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... la definitiva ei închegare (și în parte chiar și după aceea) este, dintr-un punct de vedere, istoria influențelor străine, care au putut pune în valoare -- ca să întrebuințăm un cuvânt pompos -- comorile sufletești ale poporului român. Celălalt capitol important (ideea urmează de la sine) are de obiect afirmarea tot mai ... ales de Hugo; cea muntenească, mai ales de Lamartine. Sufletul muntenesc a fost atunci mai liric, pentru că în Muntenia, țara revoluționară (fiindcă avea burghezie, ca să amintim cauza principală), era mai mult avânt. De aceea, acolo prinde eminamente liricul Lamartine. Și să se observe că poezia lui Lamartine ... Lamartine convenea și din acest punct de vedere spiritului din Muntenia (vezi reflexe la Cârlova și Alexandrescu). Moldova, rece și critică (pentru că Moldova n-avea burghezie, ca să dăm, iarăși, numai cauza principală), nu se putea influența de lirismul și spiritualismul lui Lamartine. Răceala și criticismul au făcut pe moldoveni ... specific al poporului său. Cine nu cunoaște cum trebuie nu posedă acest spirit. Patriotismul nu poate ține loc de spirit specific, pe care îl poate avea și un nepatriot și chiar un dușman al patriotismului. Firește, însă, că un om pătruns de spiritul poporului său are mai multe șanse să-și ...

 

Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești

... romantică, era poezia nouă din Apus, poezia pe care tinerii români aveau a o pune împotriva poeziei de imitație neogreacă. Romantism nu puteam avea, pentru că nu avusesem clasicism. În poezie, ca și în alte domenii ale vieții, românii trebuiau să croiască pe de-a-ntregul. Era ... poeziei române. Să nu ne mirăm auzindu-l zicând că BĂ©ranger este puternicul liric al timpilor moderni; să ne amintim mai bine că Goethe avea despre acum uitatul chansonnier aproape părerea lui Alexandrescu, și să facem partea cuvenită schimbărilor ciudate ale gustului literar. Ceea ce e cu deosebire prețios în ...

 

Garabet Ibrăileanu - Estetice

... numai când simțirea lui a ajuns la acel diapazon care cere în adevăr ,,vestmintele vorbirii". Așadar, independent de alte însușiri, poezia lui va avea în grad absolut pe cea mai însemnată: spontaneitatea, sinceritatea. 22. O poezie populară e concepută de un om care simte și niciodată de unul care ... sine vârstele omului. Emotiv și imaginativ ca un primitiv, naiv și curios ca un copil -- nou în fața universului, el a fost în același timp înarmat de cunoștințe ca un învățat și abstractor de idei ca un metafizician. 27. Literatura, și arta în genere, dacă nu e produsul societății ...

 

Titu Maiorescu - Neologismele

... căței), bussul (cutiuță, tabatieră), cacumen (vârf), dapatic (măreț), dedecore (rușine), fodicare (a împinge), frecente (adeseori), granditate (mărime), gulos (lacom) etc., etc. nu pot avea speranță să primească vreodată drept de cetățenie în limba română. Cu atât mai puțin avem să ne temem de franțozismele unui deputat cunoscut din Camera ...

 

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

... ca o microscopică ființă, de acele care mor cu milioanele, înghițite în natura infinită fără urmă, ca și cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumusețe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine ... multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut niște pui de cucuveică care avea cuibul sub streașina casei boierești. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani. ,,Eleonora", cu numele ei sonor pentru mine, cu aerele ei de contesă, cu viața ei, când la Paris ... era un iaz foarte frumos. O bucată era lung și trist, singuratic. O altă bucată, cu malurile pline de verdeață și de copaci. Iar moara avea ceva nemaiauzit de misterios. În sat aveam câțiva amici țărani, unul Petrea Petrișcanu mai ales. Alăturea stătea un personaj foarte important, un țăran, Tancă, care ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... Național, neavând încă o tradiție stabilită, nu și-a putut până acum fixa bine o sistemă de vederi, cum au toate instituțiile de același fel mai vechi din străinătate; însă prin mai multă disciplină, tragere de inimă și cunoștință de cauză din toate părțile, Teatrul Național, cu elementele de ...

 

Titu Maiorescu - Poeți și critici

Titu Maiorescu - Poeţi şi critici Poeți și critici de Titu Maiorescu 1886 Sunt de-abia 14 ani (acum sunt 36), de când prin câteva articole sub numele Direcția nouă în poezie și proză ne-am încercat să arătăm ce trebuie să se ceară de la o mișcare sănătoasă a literaturei române. Acele articole erau purtate de oarecare speranță, dar de mai puțină încredere. În poezie, Pastelurile lui Alecsandri erau un semn de renaștere, asupra lui Eminescu - "poet în puterea cuvântului" - se atrăgea luarea-aminte a publicului, Șerbănescu, Petrino, Matilda Cugler, Bodnărescu erau aprețiați. În proză - cu împotrivire energică în contra pedantismului Ciparo-Barnuțio-Pumnian - se cerea limba firească a poporului român, iubire de adevăr și cunoștință de cauză; din proza curat literară se relevau Alecsandri, Iacob Negruzzi, Gane; din proza științifică, între altele, primele încercări ale d-lor P. P. Carp, Lambrior, Th. Rosetti, Xenopol, chiar și ale d-lor Burla și Panu. Dacă privim astăzi la literatura din ultimii ani, timida speranță de atunci se poate schimba într-o încredere sigură pentru direcția sănătoasă a lucrărilor intelectuale în România. Nu doară că toți cei salutați la 1872 au împlinit ceea ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e ... mulți ani în urmă. Trebuie să mă fi urmărit pretutindeni cu poliție și telegrame, căci tatăl meu era doctor de târg și om de stare: avea și vie și, acolo la vie, ascultând cum târâie ploaia pe acoperișul hardughiilor cu butoaie goale, lin, teasc și zdrobitori, prin care îmi plăcea să ...

 

Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor

... oameni fără nici o treabă cărora domnul le dădea, după naștere, un rang în armată și pe care ei le solicitau pentru ca să poată avea dreptul de a purta o uniformă bine tăiată și încărcată cu fir ca să se miște astfel cu mult succes împrejurul damelor, a ... a acoperi fruntea pleșuvă și naltă, ochii mari, suri, cu desăvârșire limpezi, se uitau cu o cumințenie bonomă în norii ciubucului din care fuma, nasul avea o tăietură corectă și gura era desemnată cu o ironicfinețe. O femeie nu ― dar o fată s-ar mai fi putut înamora în el ... care însă părea îmbătrânit devreme. Era însă o-mbătrânire nu dintr-un trai prea repede, prin o consumțiune prea repede a puterii firești. Avea aspectul unui om tare, cel puțin sufletește tare. Deși n-a fi avut mai mult de 25 de ani, totuși părea a ... citise mult și era un muzicant excelent. Prin pielea mâinilor sale uscate vedeai toți mușchii și toate vinele. Ele erau tari de păreau de oțel. Avea un glas adânc, cam aspru, dar plăcut în rara lui preciziune. Râsul lui era însă supărător. Înfundat după o perdea grea de mătasă verde și ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... prânz blidele cu bucate și le așeza dinaintea domnului. Comisul mare (Ă©cuyer) își rezema boieria de ieslele grajdului domnesc. Slugerul domnea asupra cuhnei. Medelnicerul avea importanta funcție de a tăia fripturile. Jitnicerul (grand panetier) era mai mare peste pâini. Vameșul se bucura negreșit de favoarea domnițelor și a ... precum vedem, toți acești boieriți făceau parte din categoria ciocoilor, cunoscută la curtea Franciei sub denumirea grotescă de officiers de bouche. Un personaj însă care avea o fizionomie mai caracteristică era Armașul mare; el inspira groază tuturor și prezența lui tăia pofta de mâncare chiar acelor officiers de bouche. Îngrijitor de ... succesive. De exemplu, iată câteva pasaje din povestea lui Cal galben de sub soare: Cic-a fost un împărat Mare, mândru, luminat, Și avea un cal frumos Cu păr negru și lucios. Când încăleca pe el, Se simțea mai tinerel, Când pe el încăleca Lumea-ntreag-o alerga. El ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

... pios, al entuziasmului cavaleresc, al sentimentalismului micului burghez în apa înghețată a calculului egoist. Ea a făcut din demnitatea personală o valoare de schimb și în locul nenumăratelor libertăți dobîndite și chezășuite de hrisoave ea a pus unica libertate, lipsită de scrupule, a comerțului ... ruginite, cu cortegiul lor de reprezentări și concepții, venerate din moși-strămoși, se destramă, iar cele nou create se învechesc înainte de a avea timpul să se osifice. Tot ce e feudal și static se risipește ca fumul, tot ce e sfînt este profanat, și oamenii sînt în sfîrșit ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>