Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AVEA (LOCURI)

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 1235 pentru AVEA (LOCURI).

Emil Gârleanu - Părtașul

Emil Gârleanu - Părtaşul Părtașul de Emil Gârleanu Soldatul Pintilie Gheorghe era învinuit că furase în sâmbăta Paștilor câțiva saci cu orz și că apoi îi vânduse. Santinela ce încuviințase aceasta era adusă înaintea consiliului, ca părtașă la furt. Vinovatul mărturisise hoția. El o îndeplinise, pe când de santinelă la orzărie era Neculai Oană, recrut din anul acela, un biet om, luat în oaste pe nevăzutele, și pe care, de șase luni de zile de când venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce știa el de acasă. De nepriceperea lui se feriseră toți comandanții de companie, ca de foc, și-l lăsaseră la boi. În săptămâna Patimilor soldații fură învoiți pe acasă. De sărbători e greu să pui mâna pe un om mai acătării, rămân ciurucurile. S-a zbătut bietul aghiotant, în dreapta, în stânga, până a dat, în grajd, cu ochii de Neculai Oană, care vorbea cu boii lui, dezmierdându-i pe grumaz. Valeu! Oană neică, zise aghiotantul, Maica Domnului mi te scoase în cale. Vino-ncoa, zmeule, să te înarmez ca pe sfântul Gheorghe. L-a înșfăcat de guler, l-a dus de l-a încins, ...

 

Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit

... pe mine? or eu pe tine, prostule? - Să-i numărăm, domnule... - Dar pân-acu ce-ai făcut, neghiobule? - Am învățat la armetică,domnule. - Mergi la loc, nătarăule! Altădată să-i numeri. S-a dus Cănuță la loc și s-a apucat să numere și iar să numere. A doua zi a venit dascălul și mai supărat ... Câte, domnule? - Răspunde tu, boule! - Să le numărăm, domnule! - Acu să le numeri? până acum ce-ai numărat, măgarule? - Am numărat domnii, domnule! - Mergi la loc, vită! Altădată să le numeri. Iar s-a dus la loc și s-a apucat să numere câte feluri de numere complexe avem. A treia zi, dascălul intră turbat: - Cănuță! - Prezent! Numerele ... trimeață la un mușteriu. Afară era un polei grozav. Cănuță s-a aplecat și d-abia a putut ridica greutatea pe loc limpede în prăvălie. - N-o să aluneci cu el, mă? a-ntrebat jupânul. - De! jupâne; știu eu? - O să-l poci duce? - E ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Bubico

... biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon... Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment găsi un loc mai comod... Aci. O damă singură, și-fumează, atât mai bine! Intru și salut, când auz o mârâitură și văz apărând dintr-un paneraș de ... parc-a-nnebunit. Dar conductorul și-a terminat treaba și iese. Cocoana își învelește favoritul mângâindu-l "mumos"; eu mă lungesc la loc închizând ochii, pe când Bubico mârâie înfundat ca tunetul care se tot depărtează după trecerea unei grozave furtuni. Acum nu se mai aude de loc ... de alarmă! O duc la semnal și o-nvăț cum să-l tragă. Pierdută de durere, execută mișcarea cu o supremă energie. Trenul, stop! pe loc. Cletinătură colosală. Emoție generală-ntre pasajeri. - Cine? cine a dat alarma? - Dumneaei zic eu către personalul trenului, arătând pe cocoana leșinată. Trenul se ...

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

... la Panciu, la celălalt frate mai mare, Garabet, care ținea han acolo. Voia să fie la cununia fetei lui Garabet, Natalița, iar, după o săptămână, avea să se întoarcă. Eu încă m- fi dus bucuroasă, mai ales că, la urmă, se hotărâră și părinții mei să meargă la nunta lui ... zi, hrăneam galițele, spălam și hrăneam copiii, făceam mâncare, mai coseam la gherghef și mă gândeam la nunta de la Panciu și la logodnicul care avea să vină să mă vadă. Fricoasă nu eram din cale-afară, dar, totuși, nu-mi era oarecum îndemână, mai ales îndată ce cădea noaptea, când ... mare greu, nici nu știu cum, m-am târât, pe lângă perete, în tindă și am pipăit zăvorul: era tras! Parcă-mi veni inima la loc, căci ușa era de stejar vârtos, bătută cu ținte, și avea, de-a curmezișul, pus un par, iar fereștile erau întărite cu gratii groase. Înainte de a merge la ușă, slăbisem așa ... cine m-ar fi auzit în pustietatea asta? Câinele mănăstirii, însă, un câine ciobănesc mare și flocos, pe care-l dezlegam noaptea, nu-și afla loc ...

 

Marius Marian Șolea - Crinul trandafiriu de la Cabinet

... ai motiv să ieși din minister, evident, în cu totul alți parametri orari, pentru întâlnirile devenirii tale, cele care, fiind prea multe, nu mai aveau loc în gurile nopții… oricum, referitor la deveniri, nu ai tu păsărici câte poduri de palmă am eu. voi, femeile, deși nu prea ți se potrivește ...

 

Alecu Donici - Vulpea și bursucul

... dar când ne întâlneam Eu cam ades vedeam: Că tu pe botișor Aveai și pufușor. Se-ntâmplă și la noi de vezi Cum altul, având loc, așa se tânguiește, Încât îți vine mai să-l crezi Că abia din leafă se hrănește. Dar astăzi butcă, mâine cai, De unde oare-i ...

 

Ion Heliade Rădulescu - În așteptarea lui 1848. Preziua. Psalm

... stă nemișcată dasupra casei. Toată ziua mă culmau de ultrage Inemicii; și cei ce-odinioară Mă lăudau jură acum asupră-mi. Avut-am cenușă în loc de mâncare Și-n lacrimi mi-amestecai băutura Numai la vederea mâniei tale Și la înalta și dreapta-ți urgie. Înălțatu-m-am și m ...

 

Mihail Cuciuran - O zi și o noapte de primăvară pe ruinele Cetății Neamțu

... sus pi o piatră ca s-adorm un menut, Și cînd să închid ochii atunci din nou zăresc O umbră ce s-înalță din acel loc tăcut. Și vine drept la mine, și în fațî-mi se oprești Întrebînd cini aice pe mine m-a adus ? Pi acel loc ... • • • • • • • • • • • • • • Care dureri cumplite mă fac să tînguesc, Uitatile mormînturi, ș-acel loc dărîmat ? Sau poate cu al meu plîns, numai batgiucuresc Pi acei ce pentru noi aici s-au mormîntat ? • • • • • • â ... rugăciune Cătră cel ci-i păzești în codri ș-în pustii. Îmi plec și eu genunchii pi-o biată temelie Ci pare că odată acel loc fu sfințit ; Și rog ceriul să-mi dei macar ceva tărie, Să pot tîngui jalnic acel zid părăsît. Și suspinînd în urmă, cu ochii-n ...

 

Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente

... cumnatu-meu Mahmud-Damat — care e un băiat foarte deștept, pot zice că e mai deștept ca mine și ca dv. toți la un loc — mă convinse, cu o gazetă englezească, că bulgarii sunt supușii mei, chemai pe Midhat-pașa. Nu-mi băusem cafeaua. — Bre, pordecâine! (așa-i ... temeinic; putem în adevăr zice că stăm turcește. În privința politicei din afară, neutralitate desăvârșită; aceasta numai și numai fiindcă nu ne-am depărtat de loc de la-nțeleptul cuvânt al strămoșilor noștri: „Pilaful să-l mănânci dedesubt, iar ciorba de deasupra, și-ncolo, toate bune!" De vreme ce așadară ...

 

Ion Luca Caragiale - Baioneta inteligentă

... mă scutești; sunt slab de constituție. — Ei, ! zice. Oftică rusească!... Nu se poate, d-le Iancule... adică... se poate, dacă pui om în loc. — Atunci, pui om în loc. — Atunci, scoate rubla. I-am dat-o, și d. Guță a plecat legănându-se și strigând: —Trăiască ai noștri, d-le ... un capăt. Am hotărât să mă revolt. Când vine d. capitanul tun și zice: — Mâine ai servici... — Neică Guță — zic — oi avea, n-oi avea servici, nu știu, da rublă știu că n-am, și nici n-o să mai am de aici înainte. Scurt! — Atunci... cum? — Iac ...

 

Anton Pann - De cînd ploaia cu cîrnații

... crează că au plouat. Începu el să și zbere, Ca cînd ceva l-a mușcat, Ș-alergînd cu grabă mare, Scoase căldarea pe loc Ș-îngropînd-o-n depărtare, Lipi pămîntul la loc. Deci după ce trecu norul, Mergînd, groapa a deșchis Și în mînă cu toporul Către nevasta a zis ; - Ai, acuma ieși ... întreba. Dar ce-o să-i faci? să mănîncă? Să frig vreunul, au ba ? - Frige, frige, zise, puică, Sînt buni ca orce cîrnați, D-am avea să bem și țuică, Ar fi și mai minunați. Mai scoase el din desagă Și o lipie pe loc, Zicînd: - Șezi, nevastă dragă, Să mîncăm pe lîngă foc. Ea mîncînd întrebă: -Neică! Dar și lipii a plouat? El îi zise: - Ba nu ... grămadă Să vorbească numa-n vînt. Atuncea zapciul pune Pe pîrîșul la mijloc Și către el zise : -Spune, Cum l-ai văzut ș-în ce loc? - Eu nu-l văzui, el răspunse, Ci numai am auzit. Vecinul lon îmi spuse Cum că el l-ar fi zărit. El dar să vie ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>